Societatea ne impune
anumite reguli, un sir de legi nescrise, pe care ar trebui sa le urmam toti
pentru a intra in randul lumii. De parca aceste reguli ne-ar face cu
adevarat fericiti sau macar impliniti sufleteste.
In zilele noastre, o
formula magica a fericirii este compusa din urmatoarele ingrediente: cariera,
bani, casatorie, copil. Insa suntem multumiti daca le avem pe toate acestea?
Sau tot timpul ne vom dori alte lucruri? Oamenii nu sunt stabili in sentimente,
idei si dorinte, multe dintre ele capata un caracter efemer de-a lungul vietii.
Nu putem fi niciodata siguri ca ceea ce ne face astazi fericiti, ne va face si
maine.
In tot haosul din jurul nostru doar
libertatea ne poate transmite o stare de euforie si de implinire. Ajungem sa ne
dorim sa evadam macar putin din situatiile pe care altadata le visam. Vrem sa
urcam trepte profesionale, sentimentale si sociale, iar atunci cand reusim sa
le atingem, ne dam seama ca nu ne simtim asa cum credeam. Dar nu ne mai putem
intoarce, astfel ca ne fixam alte obiective cu speranta ca ne vor face fericiti
cu adevarat. Tot timpul cautam, aspiram tot mai sus si visam, dar uitam sa
simtim, sa traim si sa fim multumiti de ceea ce avem.
De ce trebuie sa urmam o anumita cale in viata
doar pentru ca altii o fac? De ce ne prefacem ca ceea ce au ales altii pentru
noi, ne face sa ne simtim impliniti? Constiinta ne raspunde simplu “Pentru
ca asa trebuie” sau “Pentru ca asa este bine”. Si continuam sa facem
multe lucruri in viata, fara sa stim de ce le facem. Ne mintim in fiecare zi ca
toate actiunile noastre urmeaza un traseu care duce spre o viata implinita,
perfecta. Speram ca tot ce facem reprezinta ingredientele potrivite pentru
formula fericirii. Le analizam pe toate cu grija si ne impunem limite in viata,
pana intr-o zi cand realizam ca am gresit ingredientul principal si pornim din
nou in cautare: alt loc de munca, o alta dragoste adevarata…
Fericirea nu este absoluta, ci este compusa
din clipe efemere. Chiar daca am obtinut-o acum, nu inseamna ca am cucerit-o
definitiv. Nu trebuie sa renuntam la ea, traind izolati si debusolati, dar nici
s-o fugarim toata viata pentru ca avem cele mai mari sanse sa uitam de prezent,
de libertatea si de individualitatea noastra.
Viorica Ghinea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu