Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

29 octombrie 2015

Vrei sa te simti mai fericit?

Cine nu isi doreste sa fie fericit? Si totusi, de multe ori, avem senzatia ca starea ne ocoleste, devenim pesimisti, nemultumiti, frustrati, alimentandu-ne starea de nefericire. Daca ne-am acorda un ragaz, am invata ca starea de bine o putem obtine destul de simplu…
Nu renunta la placerile copilaresti. Indiferent care sunt acestea si oricat ti se par de imature sau irelevante, te vor ajuta sa te detasezi de tentatia de a face totul cat mai responsabil si cum se cuvine.
Suntem adulti, asta este, dar nu inseamna ca nu ne putem juca. Nu inseamna ca nu ne putem permite sa facem baloane de sapun sau sa ne cumparam prajituri in forma de jucarii, sa ne uitam la desene animate sau sa ne fugarim cu catelul prin parc.

Evita sa gandesti in extreme. De multe ori ne spunem ca evitam o situatie intrucat cele doua perspective pe care le vedem nu ne sunt pe plac.
O gandire tip „ori asa ori asa” este limitativa si ne impiedica sa vedem ca nu exista doar doua alternative. De cele mai multe ori, cele doua sunt la extreme: „prefer sa am doi prieteni apropiati decat zece superficiali”.
Cu toate acestea, nimeni nu spune ca ar fi singurele optiuni sau ca trebuie sa alegem musai una din cele doua. Din pacate, multe „mesaje motivationale” ne formeaza o astfel de perspectiva…

Nu renunta la muzica. Tii minte in liceu cat de entuziasmat/a erai cand descopereai o melodie care-ti placea? Mai stii ca aveai o formatie preferata?
Vei spune ca acum esti un om incarcat cu responsabilitati care nu mai are timp pentru asa ceva… Nu este adevarat. Iti interzici o placere care iti poate crea foarte usor o stare de bine. Acorda-ti un ragaz pentru a asculta muzica preferata, sau macar o melodie. Iti va schimba starea.

Citeste de dragul lecturii. La maturitate ajungem fie sa nu mai avem timp pentru citit, fie sa alegem carti pe domeniul in care ne specializam ori pe care le consideram a ne fi utile.
Totusi, timpul exista undeva, iar noi putem decide sa il dozam in asa fel incat sa ne permitem si o lectura… pur si simplu placuta si atat.
Nu doar ne vom deconecta de la stresul si problemele zilnice, dar ne vom realimenta imaginatia si creativitatea, permitandu-ne pur si simplu sa ne relaxam. Facand ceva din pura placere si pentru noi insine, ne vom simti mai fericiti.

Detaseaza-te de gandurile negative. Proasta dispozitie, de cele mai multe ori, ne-o alimentam singuri. Sunt situatii in care un eveniment neplacut sau stresant il reluam mental la infinit, concentrandu-ne asupra lui si ignorand orice altceva ne poate scoate din stare.
Indiferent cat de complicat este programul de munca, detaseaza-te odata ce ai ajuns acasa.Chiar daca ai avut o cearta cu partenerul, incearca sa iti tii mintea ocupata cu altceva pentru a te reechilibra.
Astfel, daca o problema necesita rezolvare, o vei gasi sau gestiona cu mai multa usurinta detasandu-te putin de ea. Pare greu de facut? Incearca, iar starea pe care o vei avea te va ajuta sa pui in practica si pe viitor. Iar nefericirea nu va mai parea atat de mare.

Fa exercitii fizice. Chiar daca ai auzit asta de o suta de ori si tot de o suta de ori ai decis ca esti sedentar, exercitiile fizice te ajuta mental. Te vei simti mai plin de energie pozitiva si te vei elibera de incarcatura negativa prin efort.
Nu ai timp? Nu ai rezistenta? Epidemiologii de la Scoala medicala Harvard au concluzionat ca sunt suficiente zilnic 11 minute de mers alert sau exercitii moderate pentru a ne simti mai fericiti dar si pentru a trai mai mult.
Asadar  nu este necesar decat un efort minim pentru a-ti creste durata vietii cu 1,8 ani dar si pentru a te simti mai bine.

http://www.psychologies.ro/

Doza corecta de iubire


Desigur, nu exista o reteta general valabila pentru iubire, dar exista cateva mici criterii pe care le poti lua in calcul pentru a pastra o relatie corecta atat cu tine cat si cu partenerul tau.

Fii tu insati
Mai ales la inceputul unei relatii, daca partenerul ni se pare foarte atragator, avem tendinta nu doar sa „dam ce e mai bun din noi” dar si sa ne mulam pe asteptarile sau dorintele lui.
Care de multe ori, nu ne reprezinta pe noi. Eforturile de a deveni altcineva nu duc decat la frustrari si pierderea autenticitatii.
Oricat de atragatoare ni se pare o persoana, meritam sa fim iubiti si apreciati pentru cine si ceea ce suntem, nu pentru o fantasma pe care o putem pune in scena.. o perioada limitata de timp.
Cand esti naturala in manifestari in primul rand iti dovedesti ca te placi tu pe tine.

Nu oferi pana la epuizare
Oricat de indragostita esti de un partener, urmeaza principiul echilibrului dar si pe cel al conservarii. Cu cat vei oferi mai mult, cu atat asteptarile tale sa primesti pe masura, vor creste.
Intr-o relatie este firesc sa oferi, dar si sa primesti. Uneori a oferi poate servi drept exemplu bun de urmat. Dar poate fi mai sanatos sa iti conservi pornirile si inveti sa fii atenta la ce primesti.
Poate schimbul nu se face pe aceleasi coordonate, dar un schimb trebuie sa existe. Asa ca, in loc sa te epuizezi crezand ca cu cat oferi mai mult, cu atat va fi mai bine, permite omului de langa tine sa te aprecieze pentru ceea ce esti, nu pentru ceea ce faci pentru el.

Nu uita sa te iubesti pe tine
Daca tu ai o parere buna despre tine, vei transmite acest lucru celor din jur, care te vor vedea la fel. Iar daca tu te iubesti, vei atrage acelasi lucru din partea celorlalti.
Sa te iubesti inseamna sa nu uiti ca ramai persoana cea mai importanta din viata ta si ai datoria sa te ingrijesti de tine in primul rand. Inseamna sa ramai fidela dorintelor, placerilor si naturii tale.
Daca tu te pretuiesti, acest lucru te va face mai atragatoare. Increderea in tine este un stimulent in orice relatie. Evita nesiguranta, evita sa te dizolvi intr-o relatie sau sa te pierzi in nevoile celuilalt.

Ofera libertate
Prin libertate poti intelege atat spatiu fizic, cat si intelegere fata de dorinte si nevoi diferite de ale tale. Nu te lipi precum un timbru de iubitul tau si nu pretinde sa ti se acorde timp, atentie si interes non-stop, in exces.
Invata sa fii bine si cand nu esti langa el, tocmai pentru a te bucura mai mult de momentele petrecute impreuna. Invata sa nu te panichezi daca el vrea sa iasa in oras intr-o seara doar cu prietenii.
Mai degraba intreaba-te de ce iti este teama si lucreaza cu tine pentru a-ti depasi aceste frici. Daca iti este teama sa nu fii inselata, chiar crezi ca s-a inventat metoda prin care el sa iti ramana fidel daca este dornic sa nu?
Sau iti este teama ca va cunoaste pe altcineva? Conform „profetiei auto-indeplinite” il poti determina cu un asemenea comportament sa faca fix ce te temi ca va face.

Formuleaza-ti anumite dorinte sau nemultumiri folosind persoana I singular
De multe ori uitam ca persoana de langa noi este la randul lui un individ singular, cu obiceiurile, dorintele, obisnuintele si comportamentele lui…
Tindem cumva sa credem ca odata intrat in relatie, el va se va mula pe tiparul asteptarilor noastre si ne trezim nu doar dezamagite, dar si reprosandu-i cand ceva nu ne este pe plac.
Invata sa ii spui o nemultumire fara sa jigni si fara a-i reprosa, incepand cu „eu” sau „mie”. Evita acuzatiile „tu” si „tie”.
Fii corecta cu el, iar daca intr-adevar iti doresti ca relatia sa mearga, abordeaza totul cu rabdare.
Un comportament se poate schimba, in cazuri fericite, in sase luni de zile. Iar asta, doar daca cel in cauza isi doreste la randul lui schimbarea.

De Iulia Barca

7 semne ca iubesti un suflet batran

Afla daca partenerul tau are un spirit cu multe vieti anterioare

Toata lumea stie legenda sufletelor pereche. Se spune ca la inceputul umanitatii, fiecare dintre noi avea doua capete, patru maini, patru picioare si o singura inima. Astfel, nimeni nu era niciodata singur iar oamenii traiau in fericire si armonie. Tocmai pentru ca erau atat de fericiti, ei au uitat de oranduielile egoiste ale zeilor si nu le mai aducea ofrande.
Satui de nesupunerea oamenilor si gelosi pe fericirea lor care nu le era accesibila nemuritorilor, zeii au hotarat sa trimita pe pamant fulgere cumplite care sa desparta sufltele pereche si sa le ia mintile, astfel incat sa se piarda unul de celalalt. Unii dintre noi au norocul sa isi intalneasca sufletele pereche in fiecare existenta iar in cazul altora, vietile lor anterioare sunt decalate iar spiritele pot capata mai multa experienta. Prin urmare, iata care sunt semnele ca iubesti un suflet batran.

1. Jumatatea ta este o persoana pasionata de filozofie, politica si dezbateri.

Toate acestea sunt semne ale unei culturi generale bogate si, in general, cele mai insetate spirite dupa cunoastere sunt cele care au acumulat deja mai multe vieti anterioare si care stiu ca una dintre modalitatile de trecere la un stadiu superior de existenta este cunoasterea.

2. Sufletele batrane isi impart lectiile de viata

Ca fiecare dintre noi, spiritele foarte evoluate nu au aparut pe aceasta lume atoatecunoscatoare. Dincolo de nevoia lor permanenta de a invata, se afla si nevoia de a-i invata pe cei din jur. Prin urmare, daca partenerul tau este genul de persoana care nu doar ca da sfaturi, dar da sfaturi excelente, calde si obiective, atunci poti considera aceasta calitate ca fiind un semn al spiritului sau elevat.


3. Spiritele cu experienta stiu cum sa ii sustina pe cei din jur

Desigur, stiu sa critice in egala masura insa inainte de acest lucru, spiritele cu experienta stiu cum sa le ofere persoanelor dragi sustinerea de care au nevoie pentru a-si implini cele mai fierbinti dorinte. Nu sunt invidiosi si incearca din toate puterile sa ii ajute pe cei pe care ii iubesc, fie si prin darul unui sfat pertinent.


4. SUFLETELE BATRANE NU SE JOACA NICIODATA CU SENTIMENTELE CELOR DIN JUR
Poate ca nu iti va face destainuiri de la prima intalnire insa cu siguranta un partener cu un spirit batran va fi intotdeauna foarte sincer si va spune mereu ce isi doreste si ce asteptari are de la relatia cu o anumita persoana. In general, astfel de spirite nu sunt genul care sa isi piarda timpul cu flirturi si aventuri.
5. SUFLETELE CARE AU TRECUT PRIN MAI MULTE VIETI ANTERIOARE SUNT FOARTE SINCERE
Nu doar in relatia cu partenerul de cuplu, ci in fiecare tip de conexiune din vietile lor, spiritele care au trecut prin mai multe existente sunt foarte sincere. Cu siguranta si spiritele mai tinere sunt sincere insa de multe ori, aceasta pot fi lipsite de diplomatia pe care o au spiritele batrane. Acestia de pe urma, atunci cand au ceva de spus, isi deschid sufletele sau isi exprima exact parerea insa stiu sa faca acest lucru fara sa le randeasca sentimentele celorlalti.
6. SPIRITELE EVOLUATE AU O LATURA ARTISTICA
Nu trebuie sa fie tenori, soprane sau pictori recunoscuti pe plan mondial. In general, sufletele care au trecut prin mai multe vieti au invatat sa pastereze cu ei cate o frantura din frumosul vietii pe care au trait-o. Se spune ca pe langa anumite carcteristici deprinse in alta viata, temeri sau dorinte, in vietile actuale aducem cu noi si anumite inclinatii iar acest lucru este cu atat mai puternic in cazul sufletelor batrane. Aceasta latura a lor se poate reflecta in pasiunea pentru literatura sau arta, talent la desenat sau poate ureche muzicala, fotografie, cinematografie si orice alta manifestare artistica.
7. SPIRITELE BATRANE SUNT SURSE DE INSPIRATIE
Chiar daca nu le place intotdeauna sa se afle in centru atentiei, astfel de persoane au in primul rand menirea de a-i inspira pe cei din jur sa fie mai buni, mai puternici sau mai siguri pe ei. Tocmai de aceea, vor isca usor valuri de admiratie si nu vor fi aproape niciodata singuri.


Mesaj pentru EL: Nu-mi spune TE IUBESC

Un mesaj sincer pentru barbatul de langa mine. Nu te oblig sa spui ca ma iubesti.

Nu spune TE IUBESC daca nu esti inca pregatit.
Nu spune TE IUBESC doar pentru ca eu vreau sa aud asta de la tine.
Nu spune TE IUBESC pentru a ma face sa ma simt mai bine.
Spune-mi TE IUBESC atunci cand simti asta cu adevarat… atunci cand sentimentele sunt de necontrolat si aceste doua cuvinte parca te sufoca pana in gat, indiferent de cate ori incerci sa le inghiti inapoi.

Spune-mi TE IUBESC atunci cand fiecare bataie a inimii tale striga numele meu.
Spune-mi TE IUBESC atunci cand nu te poti opri din a simti fluturi in stomac.
Spune-mi TE IUBESC atunci cand ti se face pielea de gaina cand te ating. Spune-o atunci cand eu sunt singura persoana din mintea ta intreaga zi si intreaga noapte. Spune-o atunci cand incepi sa zambesti de la prima secunda cand te gandesti la mine. Spune-o cand ma vezi in tot ceea ce faci si in fiecare loc in care mergi. Spune-o DOAR ATUNCI… pentru ca ATUNCI iti voi auzi dragostea ca un ecou vesnic prin cele mai intunecate coridoare ale sufletului meu.


Aceasta tanara se casatoreste. Ce ii spune mama ei in ziua nuntii? MINUNAT


O scrisoare pe care toate femeile trebuie sa o citeasca. Este o adevarata inspiratie pentru noi.

Iti doresc ca ziua nuntii sa fie cea mai frumoasa zi din viata ta…. Ca sotul tau sa fie precum o adiere blanda intr-o zi fierbinte, o bautura calda intr-o zi ploioasa si un curcubeu in timpul furtunii.

Iti doresc sa ai parte de o nunta ca in povesti, asa cum o visezi de cand erai fetita… si un viitor frumos, care sa fie dincolo de imaginatia ta incredibila.
In ziua nuntii tale ma rog ca fiecare dram de bucurie pe care ni l-ai dat mie si tatalui tau sa iti fie returnat de o suta de ori. Doar asa vei avea o bucatica din dragostea pe care ti-o purtam in fiecare zi.

Ca mama a ta, vreau sa iti spun ca mi-ai adus multe momente incredibile si amintiri care cu siguranta ma vor insoti pana in ultima zi a vietii mele. Ma rog ca tu si sotul tau sa fiti binecuvantati in aceasta zi magica; ma rog sa cresteti in oameni puternici, atat individual cat si in calitate de parteneri… si ca vietile voastre sa fie de poveste.

Iti doresc ca astazi sa ai parte de toata bucuria pe care am simtit-o in ziua in care te-ai nascut si te-ai alaturat familiei noastre. Pentru mine a fost o adevarata minune sa te vad crescand, transformandu-te intr-o adevarata femeie si, sper eu, in curand mama. Te-am iubit inca de cand am aflat ca sunt insarcinata cu tine, am plans cand te-am adus pe lume si te-am tinut in brate in momente frumoase si urate. Am urmarit pas cu pas calatoria ta prin viata, de la primii pasi stangaci pana acum, cand ai devenit o frumoasa mireasa. Sunt coplesita de femeia minunata in care te-ai transformat.

Am visat sa te vad in rochie de mireasa inca de cand erai o fetita… m-am rugat la Dumnezeu in fiecare zi sa iti gasesti partenerul perfect, barbatul care sa te insoteasca pentru tot restul vietii intr-o calatorie minunata, presarata de peripetii frumoase. Acum, ca ti-ai gasit alesul, va doresc sa aveti parte de o viata ca in povesti. 

Draga mea fiica, esti si vei ramane intotdeauna comoara mea.



Secretul sufletului pereche: E SIMPLU sa atragi iubirea in viata ta!


Iubirea romantica este unul dintre cele mai frumoase sentimente din lume. Unii dintre noi se bucura de aceasta caldura nemaipomenita pe care o degaja intalnirea cu sufletul pereche, dar sunt si persoane care se framanta inca in cautarea acelui CINEVA valoros, minunat alaturi de care sa aduca un tribut iubirii adevarate, pe acest pamant.

Renunta sa te mai framanti. Renunta sa mai suferi! Ce trebuie sa faci ca te intalnesti cu dragostea vietii tale? Va trebui sa ai rabdare si incredere. Functioneaza!
·         Aceia care triesc cu succes dragostea au invatat sa se abandoneze; nu este treaba noastra sa stim unde si cand persoana potrivita va aparea. Nu ar trebui sa anticipam fiecare detaliu al intalnirii. Singurul lucru pe care trebuie sa il facem este sa ne ajustam mintea, trupul si sufletul si sa ne relaxam avand increderea ca ACEL CINEVA e pe drumul spre noi.
Secretul sufletului pereche: Pasul 1
Incepi printr-o practica Buddista care se numeste „Mintea incepatorului”.
Incepi prin a-ti examina opiniile, motivele, si credintele care te-au facut sa nu gasesti pana acum dragostea si apoi, sa le lasi de-o parte.
Si, odata ce iti dai voie sa nu stii cum sau cand sufletul tau pereche va aparea, Universul va lua nota de actiunea ta. Abandoneaza-tesi ai incredere ca totul va fi bine si ca acesta va lucra in favoarea ta.
Secretul sufletului pereche: Pasul 2
Creeaza o intentie clara. Scrie o propozitie care sa fie precum o declaratie de pozitie fata de tine insati si de Univers, care in mod clar sa arate ca esti gata ca partenerul potrivit sa apara in viata ta.
Exemplu: "Cu bucurie, imi primesc sufletul pereche in viata. El este pregatit pentru o relatie de lunga durata, afectiune, o vaiata monogama alaturi de mine in timp ce construim o viata fabuloasa impreuna"
Secretul sufletului pereche: Pasul 3
In fiecare zi, petrece momente in liniste, concentrandu-te asupra a ceea ce simti in interiorul corpului atunci cand esti in prezenta iubitului tau. Inchide ochii si foloseste-ti imaginatia si vizualizeaza aceasta persoana care iti este alaturi. Pe masura ce simti bataia inimii sale, tu ce simti in inima ta? Te simti fericita? In siguranta? Usurata? Petrece timp simtind aceste sentimente (este O.K. sa te prefaci pana vei reusi sa simti cu adevarat); fii increzatoare ca la nivel cosmic, tu chiar iti petreci timp alaturi de persoana iubita. Poti folosi acest timp pentru a avea o conversatie cu el. Este important sa faci acest lucru in fiecare zi.
Aminteste-ti ca acest exercitiu este despre a simti si nu despre a vedea si asa ca trebuie sa iti concentrezi atentia pe emotii, nu pe imagini.
Secretul sufletului pereche: Pasul 4
Ca lucrurile sa se intample, fie ca este vorba despre dragoste, bani, o noua cariera sau uneori ceva simplu ca a gasi un loc de parcare – ai nevoie de un anume fel de a te raporta la viata, o anume maturitate. Exista oameni care au invatat acest secret, manageruindu-si gandurile si emotiile, asa incat chiar si atunci cand au indoieli, teama sau sentimente limitative, ei nu se las trasi intr-o spirala a negativitatii.
Dezvoltand acest tip de disciplina mentala, ai nevoie de alegeri deliberate si concentrare pentru a-ti mentine atentia asupra a ceea ce iti doresti, mai degraba decat pe ceea ce nu iti doresti.
Chiar si cei mai avansati spiritual au momente de indoiala, dar ei au invatat sa se reechilibreze cu repeziciune si sa proiecteze o noua viziune asupra celor ce se intampla. Este o schimbare de perspectiva care ajuta, care face ca energia din jur sa circule in favoarea noastra.

Daca esti o persoana care se concentreaza pe acest important aspect al vietii, gasirea sufletului pereche, atunci trebuie sa recunosti puterea de infuenta pe care o au gandurile si sentimentele asupra punctului tau de atractie si ar trebui sa faci tot ce iti sta in putinta pentru a le tine pozitive. Stim ca acest proces al atractiei persoanei potrivite poate sa fie descurajant uneori, dar daca te gandesti „oh, a trecut un an si inca nu a aparut” tu de fapt traiesti realitatea a ceea ce lipseste.
Legea atractiei este de fapt legea oglindirii – universul oglindeste ceea ce suntem, ceea ce simtim. Simplul act al cautarii si disperarea blocheaza curgerea naturala a iubirii.
Dar daca reusesti sa iti muti atentia, magnetizand sufletul pereche, mai degraba decat cautandu-l si daca reusesti sa iti schimbi starea emotionala din nerabdare in a savura timpul astepatrii, dragostea va inflori in ritmul sau si in culori si arome care te vor surprinde si incanta.
·         Aceia care triesc cu succes dragostea au invatat sa se abandoneze
Aceia care triesc cu succes dragostea au invatat sa se abandoneze; nu este treaba noastra sa stim unde si cand persoana potrivita va aparea. Nu ar trebui sa anticipam fiecare detaliu al intalnirii. Singurul lucru pe care trebuie sa il facem este sa ne ajustam mintea, trupul si sufletul si sa ne relaxam avand increderea ca ACEL CINEVA e pe drumul spre noi.
Sufletul tau pereche se afla pe drumul catre tine, indiferent unde aceasta persoana se afla in acest moment. Detaliile nu tu trebuie sa le coordonezi, abandoneaza-te. Tu nu trebuie decat sa te iubesti pe tine insati, sa te bucuri de viata asa cum se manifesta in fiecare moment si sa ai o intentie clara a iubirii pe care o manifesti si sa fii increzatoare ca forte nevazute lucreaza acum ca sa iti indeplineasca visul.
Vrei sa incepi chiar de acum?
Un articol dupa o idee originala de www.yourtango.com



Iata ce se intampla in creierul nostru atunci cand ne indragostim.

Dragostea iti transforma creierul


Cand ne indragostim, deseori ne gandim la minunile care se intampla in sufletul si inima noastra. Dar mai exista un organ la fel de afectat de relatiile noastre amoroase: creierul. Si nu este vorba doar de emotiile ce ne cuprind cand ascultam cantece siropoase de dragoste, de privirile lungi si pierdute si de textele poetice. Cand esti indragostit pana peste cap de o persoana, anumite parti ale creierului sunt activate, iar altele sunt dezactivate. Da, dragostea, atat cea romantica cat si cea de parinte iti influenteaza modul de a gandi.
Iata cum reactioneaza creierul tau cand esti indragostit.
1.Te simti dependent
Ai auzit vreodata spunandu-se ca dragostea e un drog? Ei bine, exista ceva adevar in aceste vorbe. Aceste emotii intense sunt pozitionate in creier prin acelasi sistem pe care creierul il foloseste atunci cand o persoana este dependenta de droguri, eliberand sentimente euforice si dorinta de a avea mai mult. Sigur, este o dependenta mai sanatoasa – dar, sa fim sinceri – tot dependenta se numeste.

2.Incepi sa gandesti pentru doi
Nu mai exista doar “eu, eu, eu”. Acum trebuie sa gandesti pentru doi — iar creierul se va adapta imediat la schimbare.2
De la nastere, suntem legati de mame si spre surpriza oamenilor de stiinta aceasta legatura se transforma si se schimba cu fiecare relatie pe care o avem. Legatura pe care o ai cu partenerul sau copiii tai este mult mai adanca decat cea care se vede la suprafata. Un studiu recent a asociat utilizarea pronumelui la persoana intai, forma singulara (eu, mie, imi) cu o rata mai crescuta de depresie spre deosebire de cei care folosesc “noi” si “noua”. Inca o dovada ca relatiile sanatoase sunt nepretuite.
3.Traiesti mai mult (si devii mai intelept)
Sa te indragostesti este bine atat pentru inima cat si pentru sanatatea mentala. Oamenii indragostiti au un nivel mai ridicat de dopamina, care este asociata cu placerea, dorinta si euforia. Studiile arata ca persoanele care se bucura de relatii pozitive si sanatoase traiesc mai mult, sunt mai fericite, mai intelepte si au o sanatate mentala mai buna.

4.Esti un prieten mai bun
Unul dintre marile beneficii ale dragostei este ca inveti ce inseamna cu adevarat sa te bazezi (si sa sprijini, la randul tau) pe altul. Increderea in cadrul unei        relatii este cruciala. Si creierul te ajuta in acest sens. Prin scanari RMN, cercetatorii au descoperit ca atunci cand ne indragostim, cortexul frontal — zona din creier care controleaza ratiunea — se dezactiveaza. Ceea ce inseamna ca atunci cand ne indragostim, suntem mai putin critici si sceptici fata de persoana la care tinem.
5.Nu mai esti stresat
Unii dintre noi poate au scapat din vedere fluturasii din stomac pe care i-am simtit la primul sarut — dar creierul sigur nu a uitat ce a simtit la atingerea persoanei iubite. Partea cea mai ciudata este urmatoarea: la relatiile sanatoase, prin simplul fapt ca iti tii partenerul de mana poti reduce stresul, presiunea arteriala, durerea fizica si-ti poti imbunatati sanatatea. O relatie sanatoasa si plina de sprijin influenteaza functionarea creierului.

6.Stralucesti (Poate tu nu, dar centrii nervosi ai recompensei, da!)
Te intrebi care este secretul longevitatii intr-o relatie? Oamenii de stiinta au aflat. Intr-un studiu care a analizat cupluri care declarau “ca se iubesc la nebunie”, cercetatorii au descoperit ca centrii nervosi ai recompensei din creier se lumineaza doar privind o fotografie a partenerului. In zonele de stres si calmare ale creierului, cercetatorii au descoperit o reducere a activitatii de luminozitate. Sa se aprinda becurile, iubire!

7.Te simti in siguranta
La fel ca in relatia pe care bebelusii o leaga cu mama lor, acelasi sentiment de siguranta apare si in relatia ta. Pe masura ce inaintezi in varsta si te schimbi, corpul pastreaza in memorie ciclurile si fazele creierului prin care ai trecut in tinerete — asa incat te simti reconectat la bebelusul din tine, si acele sentimente de siguranta si confort te vor inunda inca o data. Studiile arata ca, atunci cand iubesti, partea creierului care controleaza frica si emotiile negative se dezactiveaza.


28 octombrie 2015

Horoscopul dragostei in luna noiembrie! Ce surprize ti-au pregatit astrele?



Luna noiembrie de apropie cu pasi repezi si vine cu schimbari pe plan sentimental pentru majoritatea zodiilor. In vreme ce unii nativi se vor gandi serios daca merita sa continue relatia actuala altii se gandesc la casatorie. Afla ce te asteapta in noiembrie in functie de zodie.

Berbec
Pentru Berbeci, noiembrie este o luna favorabila iubirii. Cei singuri au sanse sa se implice intr-o relatie chiar din primele zile ale lunii. Pentru cei aflati intr-o relatie de cuplu luna aceasta se vor solutiona disputele din lunile anterioare. In aceasta luna creste pasiunea erotica a acestor nativi creste si devin mai rabdatori in plan sentimental.

Taur
Taurii sunt inclinati spre latura sentimentala in aceasta luna. Isi vor dedica intreaga atentie partenerului de cuplu alaturi de care vor trai momente pasionale. Cei singuri au toate sansele sa se indragosteasca de o persoana misterioasa sau sa reia o relatie mai veche.

Gemeni
Gemenii aflati intr-o relatie au parte de sprijin si intelegere din partea partenerului de cuplu. Cei singuri vor fi in centrul atentiei si vor avea parte de multe aventuri amoroase. Ai grija insa, deoarece este posibil sa te indragostesti de persoana nepotrivita.

Raci
Pentru Raci principala preocupare sunt copii si familia. Vor acorda un plus de atentie detaliilor casnice si vor incerca sa rezolve probleme din trecut. Cei singuri sunt invaluti de tentatii din toate partile si nu vor sti ce sa aleaga. Trebuie sa fie prudenti pentru a nu ramane cu inima franta.

Leu
Leii singuri nu au sanse mari in a-si gasi sufletul pereche luna aceasta, insa au parte de multe aventuri amoroase. De altfel si Leii aflati intr-o relatie serioasa risca sa cada prada tentatiilor. Vor actiona fara sa se gandeasca la consecinte, iar asta ii poate costa mult.

Fecioara
Probleme din trecut incep sa se rezolve si te vei putea bucura iar de linistea unui camin primitor alaturi de partenerul de viata. Cei singuri au impulsul de a flirta si nu este exclus sa fie nevoiti sa aleaga intre doi sau mai multi pretendenti.

Balanta
Pentru Balante, noiembrie este o luna a deciziilor in plan sentimental. Este posibil sa descopera ca relatia in care se afla nu este tocmai ceea ce isi doresc si sa ii puna capat, insa nu vor sta prea mult singuri. La finalul lunii vor intalni o persoana deosebita care le va schimba total viata.

Scorpion
Scorpionii au parte de impliniri sentimentale. Multi dintre nativi vor decide sa-si uneasca destinele cu partenerul de cuplu sau este posibil sa afle ca vor deveni parinti. Cei singuri petrec momente pasionale intense alaturi de persoane misterioase.

Sagetator
Sagetatorii se scufunda in monotonia zilnica si realizeaza ca nimic nu le mai poate condimenta relatia. Este posibil sa decida sa se desparta de persoana iubita. Cei singuri au sanse ca persoana pe care o admira in secret sa ii invite in oras.

Capricorn
In plan sentimental Capricornii singuri au tendinta de a pune viata sentimentala pe primul loc si ies in cautarea marei iubiri. Cei aflati deja intr-o relatie trec prin momente neplacute, deoarece se intrevad certuri si chiar despartiri.

Varsator
Varsatorii au tendinta de a fi agresivi verbal cu partenerul de cuplu. Aceasta stare de nervi si nemultumire ii poate costa mult. Cei singuri au sanse mari sa se indragosteasca iremediabil de o persoana care le-a fost mult timp prin preajma.

Pesti

Pestii au tendinta de a actiona impulsiv luna aceasta. Cei singuri au sanse mari sa-si gaseasca iubirea la care visau de multa vreme si sa se casatoreasca. Luna aceasta vor fi mai romantici ca niciodata.

http://astrologie.acasa.ro/

Horoscopul lunii noiembrie! Ai succes la bani sau trebuie faci imprumuturi?


Luna noiembrie vine cu multe provocari pentru nativii zodiacului. In vreme ce unii muncesc din greu pentru a putea face rost de bani, pentru altii banii apar pe neasteptate. Afla cum vei sta cu banii in noiembrie in functie de zodie.

Berbec
Berbecii au parte de o luna incarcata si agitata la locul de munca, in special in prima parte a lunii. Dupa jumatatea lunii vei fi mai relaxat, chiar daca vei avea in continuare foarte mult de lucru. Pe plan financiar este o perioada buna pentru a face investitii.

Taur
Taurilor nu le prea sta mintea la munca ci se axeaza in special pe viata de familie. Foloseste-te de aceasta perioada pentru a crea noi conexiuni sociale si pentru a-ti promova afacerea. Dupa jumatatea lunii lucrurile ramase nerezolvate vor trebui solutionate rapid si vei avea de multe taskuri de feinalizat in timp foarte scurt. Este posibil sa apara contracte banoase la sfarsit de luna.

Gemeni
Pentru Gemeni, noiembrie este o luna productiva. Luna aceasta reuses sa-si pna in valoare calitatile si talentele si sa le transforme in afaceri de succes. Iti controlezi bine mediul de lucru si esti eficient. Vei semna noi colaborari, convenabile financiar.

Rac
Pentru Raci este o luna benefica pentru deplasari si intalniri in interes de afaceri. In a doua jumatate a lunii insa este bine sa pui totul la punct si va trebui sa faci un efort suplimentar pentru a duce toate sarcinile la bun sfarsit. Este o luna buna pentru a investi in afacei imobiliare. Pe plan financiar este indicat sa fii cumpatat cu banii si sa nu ii arunci pe lucruri de care nu ai nevoie.

Leu
Leii sunt pe val in luna noiembrie. Este o luna in care abunda de idei si au o putere de convingere uriasa. Vor ajunge rapid sa intre in gratiile sefilor si sa castige o avansare in post. In pan financiar trebuie sa fie cumpatati deoarece risca sa cheltuiasca mai mult decat au.

Fecioara
Fecioarele au parte de o luna dinamica. La locul de munca se intrevad situatii neasteptate, critice, pe care vor trebui sa le rezolve rapid. Vor face multe drumuri pentru a semna noi contracte. In plan financiar se intrevad cresteri salariale si tranzactii favorabile.

Balanta
Balantele sunt dinamice si organizate la locul de munca. Reusesc sa duca la bun sfarsit toate sarcinile si sa primeasca admiratia sefilor. Colaborarile sunt la ordinea zilei si pot aparea noi aliante sau contracte avantajoase.

Scorpion
Calitatile profesionale sunt evidentiate in aceasta luna. Ai toate sansele sa te faci remarcat de sefi si sa avansezi in cariera. Esti motivat si ai capacitatea se a-i mobiliza si pe cei din jur. Spre sfarsitul lunii se intrevad oportunitati pentru semnarea unor contracte aducatoare de bani.

Sagetator
Sagetatorii se bucura in noiembrie de multe oportunitati in afaceri. Vor fi nevoiti sa depuna eforturi sustinute pentru a-si atinge obiectivele. Se intrevad castiguri substantiale provenite dintr-o prima sau cresteri salariale neasteptate.

Capricorn
Pentru Capricorni luna noiembrie este o luna foarte agitata. Ai insa curaj suficient pentru a te implica in afaceri sau proiecte importante. Vei castiga putere si autonomie si poti realiza tot ce iti propui. Ai grija insa la bani deoarece se intrevad cheltuieli neaspetate.

Varsator
Luna noiembrie este influentata de calatorii in scop de afaceri. Varsatorii au sansa sa intalneasca noi oameni si sa cladeasca conexiuni importante. Cei din jur au incredere in tine si iti asculta sfaturile. Banii nu intarzie sa apara. Vei castiga sume importante din colaborari.

Pesti

Pestii vor trebui sa depuna eforturi de suplimentare de concentrare si organizare pentru a reusi tot ceea ce si-a propus. Vor semna noi contracte si sunt favorabile parteneriatele dar si relatiile de lucru la distanta. La sfarsitul lunii se intrevad castiguri substantiale din colaborari si este posibil sa primesti o sponsorizare sau o prima.

www.astrologie.acasa.ro

Horoscopul lunii noiembrie 2015


SCORPION 24.10-22.11
În ultima perioadă ai avut parte de diverse schimbări atât în sfera profesională, cât și în cea personală, peste care ai trecut destul de greu. Încearcă să-ți schimbi felul în care privești toate aceste evenimente, atitudinea ta fiind singura care poate face diferența. Din punct de vedere financiar poți primi un ajutor neașteptat din partea unei rude.

SĂGETĂTOR 23.11-23.12
Luna aceasta lucrurile pot scăpa ușor de sub control dacă nu ești atent la felul în care comunici cu membrii familiei. Ai tendința să devii agresiv mult prea ușor și să-i rănești astfel pe toți cei cu care intri în contact.
  
CAPRICORN 24.12-20.01
Ar fi indicat ca în următoarea perioadă să petreci mai mult timp cu tine însuți. Încearcă să-ți acorzi momente speciale în care să te regăsești. Vei primi invitații la diverse evenimente, alege-le cu atenție pe cele la care vei merge.
  
VĂRSĂTOR 21.01-18.02
Pregătește-te de o perioadă specială, în care te vor încerca emoții dintre cele mai puternice. S-ar putea vorbi chiar de schimbarea priorităților în plan personal. O rudă cu care n-ai mai vorbit de mult timp te-ar putea vizita la sfârșitul lunii.
  
PEȘTI 19.02-20.03
În prima parte a intervalului ai putea avea de rezolvat mai multe proiecte profesionale destul de solicitante, însă nu-ți face griji. Pe de o parte, rezultatele vor fi pe măsura eforturilor, iar pe de alta, apele se vor liniști în scurt timp.
  
BERBEC 21.03-20.04
Deși mai e destul timp până la Sărbătorile de iarnă, te simți cuprins oarecum de febra Crăciunului. Începi să te ocupi de diverse treburi gospodărești, să schimbi designul interior al locuinței și să faci reparațiile necesare.
  
TAUR 21.04-21.05
În luna noiembrie va trebui să rezolvi diferite chestiuni administrative pe care nu bănuiai măcar că le ai de finalizat. Înarmează-te cu răbdare, pentru că vei avea de înfruntat tot felul de persoane mai mult sau mai puțin diplomate.

GEMENI 22.05-21.06
Cineva din familie îți va cere explicit să te îngrijești mai mult de propria persoană și să pui cumva pe plan secund îndatoririle profesionale. Renunță la proiectele mai puțin importante și concentrea-ză-te doar pe liniștea ta interioară.
  
RAC 22.06-22.07
Luna aceasta, mai ales în cea de a doua parte a intervalului, ai putea beneficia de un ajutor financiar la care nu mai sperai. Chiar și așa, nu te grăbi să investești fără să-ți faci un plan bine pus la punct. Fii înțelept din acest punct de vedere.
  
LEU 23.07-23.08
Cele mai importante persoane din viața ta se gândesc în secret să-ți facă o surpriză. Pregătește-te să te bucuri alături de ei și, eventual, planifică la rândul tău o cină specială care să le arate cât de mult îi iubești.
  
FECIOARĂ 24.08-22.09
O persoană din anturajul profesional te-ar putea ajuta pentru a avansa în carieră. Fii prevăzător și nu te grăbi să semnezi vreun act important până nu citești cu atenție toate clauzele. Ar putea ascunde capcane foarte neplăcute.
  
BALANȚĂ 23.09-23.10
Dacă plănuiești să faci o investiție majoră, ar trebui să ceri sfatul unui consultant financiar. Ai tendința de a te entuziasma ușor și de a-i crede pe cei din jur fără să pui la îndoială informațiile venite din partea lor. Coboară cu picioarele pe pământ.