OSHO

OSHO-Despre iubire

"Iubirea este o înflorire rară. E rară fiindcă se poate produce doar atunci când nu există frică, niciodată înainte. Aceasta înseamnă că iubirea îi poate apărea doar unei persoane foarte profund spirituale. Cunoştinţă pot lega toţi, sexul e posibil pentru toţi, dar nu şi iubirea.

Dacă poţi permite iubirii să apară, atunci nu mai e nevoie de rugăciune, nu mai e nevoie de meditaţie, nu mai e nevoie de nicio biserică, de niciun templul. Dacă iubeşti poţi să uiţi cu totul de Dumnezeu, fiindcă prin iubire îţi va fi apărut totul: meditaţia, rugăciunea, Dumnezeu, totul îţi va fi apărut. La asta se referă Iisus atunci când spune că iubirea e Dumnezeu."

"Iubirea este prima experienta a fiintei in care ea se pune in rezonanta cu ceva in afara egoului ei. Ea reprezinta prima lectie prin care omul afla ca poate intra in armonie cu cineva care nu face parte din egoul lui, cu o femeie sau cu un barbat, cu un copil sau o mama. Daca inveti aceasta lectie, de ce nu ai intra in armonie cu intreaga umanitate? Daca armonia cu o singura persoana iti ofera atata bucurie, ce sentimente iti va oferi punerea la unison cu intreaga umanitate? Mai departe, daca poti intra in armonie cu intreaga umanitate, de ce nu ai face-o si cu lumea plantelor si animalelor? fiecare pas conduce la urmatorul.

Iubirea este o scara. Ea incepe cu o persoana si se termina cu totalitatea. Iubirea este inceputul, Dumnezeu este sfarsitul. Sa te temi de iubire inseamna sa ramai blocat in mica ta celula intunecata.

Omul modern traieste intr-o asemenea celula; el este un narcisist. Narcisismul este mare obsesie a mintii moderne.

El da nastere la o sumedenie de probleme, toate lipsite de semnificatie. Exista si probleme creatoare, care conduc pe nivelele superioare de constiinta. Altele nu conduc insa nicaieri. Cel mult te scufunda si mai jos.

Iubirea creeaza probleme. Ele pot fi evitate prin evitarea iubirii, dar retineti: acestea sunt probleme esentiale! Ele trebuie experimentate, cunoscute si transcense. Si nu poti transcende o experienta prin care nu ai trecut. Iubirea este singurul lucru pe care merita sa-l faceti. Toate celelalte sunt secundare. Daca va ajuta sa iubiti, merita sa le incercati. De aceea, oricat de mare ar fi durerea, nu ezitati sa iubiti.

Foarte multi oameni iau decizia sa nu se incurce cu iubirea, dar raman blocati in ei insisi. Viata lor nu mai seamana cu un pelerinaj, cu curgerea raului catre ocean; ea ramane un lac murdar, cu apa stagnanta, din care nu va mai ramane in curand decat namolul. Pentru a-si pastra puritatea, fiinta trebuie sa curga. Raul isi pastreaza puritatea pentru ca nu inceteaza sa curga.

...

Iubirea este cel mai mare koan zen posibil. Este dureroasa, dar nu trebuie evitata. Cine o evita, evita practic cea mai mare posibilitate de a creste. Acceptati iubirea, suferiti din cauza ei, caci din aceasta suferinta se naste extazul. Orice forma de extaz se naste din agonie. Da, egoul vostru va trebui sa moara, dar cine moare in forma sa egotica se naste in forma sa divina, ca un Buddha. Iubirea va va darui primele impresii autentice legate de tao, de zen sau de sufism, prima dovada ca Dumnezeu exista, ca viata nu este lipsita de semnificatie.

Oamenii care afirma ca viata nu are nici un rost sunt cei care nu cunosc iubirea. Ei nu vor sa spuna altceva decat ca nu au cunoscut niciodata acest sentiment.

Acceptati suferinta provocata de iubire. Cine nu trece prin noaptea intunecata nu poate cunoaste sublimul rasarit de soare. Soarele nu poate rasari decat din pantecul intunecat al noptii."

The book of women-Osho

..."Nu confundati nicioadata iubirea cu sexul, caci nu veti face decat sa va amagiti singur. Fiti constient, iar atunci cand veti simti ca simpla prezenta a celuilalt - nimic altceva, simplul fapt ca celalalt exista – este suficienta pentru a va face cu adevarat fericit, ca ceva infloreste undeva in interiorul fiintei voastre, ca un lotus cu o mie si una de petale, atunci se poate spune ca sunteti indragostit, iar atunci veti putea trece peste toate dificultatile pe care le va creea realitatea. Veti putea trece peste toate angoasele, peste toate anxietatile, iar iubirea voastra nu va face altceva decat sa creasca si sa infloreasca tot mai tare , caci atunci, toate acele dificultati nu vor mai insemna altceva decat niste simple provocari. Depasindu-le, iubirea voastra va deveni astfel din ce in ce mai puternica. Iubirea este eternitatea. Daca este prezenta, ea nu poate decat sa creascã. Iubirea cunoaste inceputul, dar nu si sfarsitul."

“Iubirea îti acorda libertatea de care ai nevoie si te ajuta sa fii tu însuti. Este un fenomen extrem de paradoxal. Pe de o parte, te face sa te simti ca un suflet în doua trupuri; pe de alta parte, îti confera individualitate, unicitate. Te ajuta sa renunti la egoul tau marunt, dar sa îti cunosti sinele suprem. În acest fel, problema dispare. Iubirea si meditatia sunt doua aripi pe aceiasi umeri. Ele se echilibreaza reciproc. Numai atunci când le cultivi pe amândoua poti creste, poti deveni împlinit”

Iubirea- Osho

"Atunci cand iubesti, esti plin de bucurie. Cand nu poti iubi, nu ai cum sa fii fericit. Bucuria este o functie a iubirii, o umbra a acesteia. Ea urmeaza pretutindeni iubirea.

De aceea, deschideti-va din ce in ce mai mult fata de iubire si veti deveni din ce in ce mai fericiti. Nu va trebui sa va intereseze daca iubirea va este returnata sau nu; acest lucru nu are nici cea mai mica importanta. Fericirea urmeaza pretutindeni iubirea, indiferent daca aceasta din urma este returnata sau nu sau daca celalalt ii

raspunde cu aceeasi moneda. In aceasta consta rezultatul iubirii, in faptul ca valoarea ei este intrinseca. Ea nu depinde de raspunsul celuilalt, ci va apartine in intregime dumneavoastra. Nu conteaza nici pe cine iubiti: poate fi un caine, o pisica, o piatra sau un copac.

Asezati-va langa o stanca, cu o atitudine plina de iubire. Purtati un mic dialog. Sarutati piatra si asezati-va pe ea. Simtiti-va una cu ea, si dintr-o data veti simti un val de energie dublata de o bucurie imensa. Poate ca nu piatra v-a raspuns la iubirea dumneavoastra - sau poate ca a facut-o, dar acest lucru nu are nici o importanta. Cert este ca iubirea dumneavoastra a generat acest val de fericire. Cine iubeste este fericit.

De intelegeti acest secret, puteti fi fericit 24 de ore pe zi. Daca sunteti plin de iubire timp de 24 de ore pe zi, fara sa mai depindeti de un obiect al iubirii, veti deveni din ce in ce mai independent, caci veti putea iubi fara ca cineva sa fie de fata. Veti putea iubi chiar si golul din jurul vostru. Chiar daca sunteti singur in camera,

veti umple intreaga camera de iubirea voastra. Chiar daca va aflati intr-o inchisoare, o veti putea transforma instantaneu intr-un templu. In clipa in care o veti umple cu iubire, ea nu va mai fi o inchisoare. Invers, un templu poate deveni o inchisoare daca nu este umplut cu iubire. "

“Iubirea apare numai in aceia care se cunosc pe sine. Iubirea e lumina care umple inimile meditative.

Iubirea e flacara care se ridica in tine, atunci cand ii faci loc. Gandurile si prejudecatile tale trebuie stapanite. Nu va mai exista problema dreptatii, nu vei mai putea fi nederept cu nimeni. Nici cu dusmanii tai.

Oamenii se casatoresc atunci cand se indragostesc. Dar ei nu stiu nimic despre iubire; misterul iubirii le este absolut necunoscut. De fapt, numesc “iubire” cu totul altceva. Pofta o numesc “iubire”, iar casatoria din dragoste e de fapt doar o pofta.

Iubirea nu e niciodata oarba. Pentru ca exista o confuzie si oamenii n-au putut trage o linie de demarcatie, au inceput sa vorbeasca despre “iubirea oarba”.

Iubirea iti da o perspectiva clara, ochi proaspeti. Pofta e, desigur, oarba, pentru ca e biologica si nu are nimic in comun cu spiritualitatea.

Căsătoriile nu sunt altceva decât nişte afaceri ale politicienilor şi preoţilor, nişte încătuşări la care oamenii aderă de bunăvoie. “Jurăm în faţa ofiţerului de stare civilă credinţă şi dăruire partenerului de viaţă…” – este o insultă adusă iubirii! A aduce iubirea în faţa preoţilor sau a politicienilor este cel mai urât lucru pe care îl poate face cineva; de fapt, este o crimă de neiertat. Iar asemenea legăminte sunt complet stupide: “Suntem de acord să ne căsătorim şi promitem că nu ne vom despărţi şi nu ne vom înşela niciodată.” Nu înseamnă prin aceasta că punem legea deasupra iubirii? Legea este doar pentru aceia care nu cunosc ce este iubirea. Legea este pentru cei care sunt orbi, care au uitat limbajul inimii şi trăiesc doar prin comenzile minţii.

Noi suntem ceea ce cunoaştem, ceea ce simţim. A cunoaşte ceva înseamnă a te identifica cu acel ceva. A cunoaşte iubirea înseamnă să iubeşti; a cunoaşte divinitatea înseamnă sa devii divin. Autocunoaşterea înseamnă realizare; cunoaşterea înseamnă să fii.

Iubirea nu se naşte în voi decât dacă deveniţi un cerc perfect: un întreg mulţumindu-se cu sine. Atunci iubiţi tot ceea ce vine spre voi.

Iubirea nu este o relaţie între două persoane. Ea este un stadiu al conştiinţei tale.

În momentul în care simţi că nu mai eşti dependent de nimeni, în fiinţă ţi se instalează o tăcere profundă, o relaxare lipsită de febrilitate şi tensiune. Dar asta nu înseamnă că atunci vei înceta să iubeşti. Din contră, vei cunoaşte pentru prima dată o nouă dimenisune, o nouă calitate a iubirii, o iubire care nu se mai limitează la cuvinte, şi care se apropie mai degrabă de prietenie pură.

Oricât de dureroase ar fi experienţele iubirii, pătrunde în iubire fără să eziţi, pentru că, dacă o eviţi – aşa cum face majoritatea oamenilor -, vei rămâne blocat în ego. Atunci viaţa nu îţi va mai fi un pelerinaj, nu va mai fi un râu care curge spre ocean, ci va deveni o mlaştină.

Iubirea pare să fie ca un medicament; este cerută doar de cei în suferinţă.

Daca iubirea ta este atat de mare pentru a contine si renuntarea, numai atunci se poate numi iubire. Daca renuntarea este destul de mare ca sa contina si iubirea, abia atunci este cu adevarat renuntare. Si cea mai mare crestere posibila este atunci cand un om le manifesta pe amandoua.

De câte ori libertatea se întâmplă într-o conştiinţă, din interior ea se simte ca libertate, iar din exterior ca iubire.

Iubirea iti acorda libertatea de care ai nevoie si te ajuta sa fii tu insuti. Iubirea nu e o relatie intre doua persoane. Ea este un stadiu al constiintei tale.

Cand dragostea si ura lipsesc, deopotriva totul devine clar si nedeghizat.

Doar cei care sunt pregatiti sa devina nimeni sunt capabili sa iubeasca.

Iubirea este hrana sufletului, la fel cum alimentele hranesc trupul fizic, iubirea hraneste sufletul. Daca trupul nu primeste alimentele de care ai nevoie, el devine slab. La fel se petrec lucrurile si cu sufletul. Daca nu beneficiaza de iubirea de care are nevoie, devine slab, se poate chiar imbolnavi.

Iubirea si meditatia sunt doua aripi pe aceiasi umeri, ele se echilibreaza reciproc. Numai atunci cand le cultivi pe amandoua poti creste, poti deveni implinit.

Nicio fiinţă umană nu este o insulă. Trebuie să vă amintiţi mereu acest lucru, deoarece el reprezintă unul din adevărurile fundamentale ale vieţii. Insist asupra acestui fapt, deoarece există mereu tendinţa de a-l uita. Facem cu toţii parte din aceeaşi energie a vieţii, din aceeaşi existenţă oceanică. Şi tocmai datorită faptului că rădăcinile noastre sunt ancorate în aceeaşi unitate, este posibilă iubirea. Dacă nu am fi o singură unitate, iubirea nu ar fi nicidecum posibilă.

Iubirea este un subprodus al spiritului meditativ. Ea nu este legata de sex, ci de dyhana - meditaţie. Cu cât pătrundeţi mai mult în tacere, cu atât mai mult vă veţi simţi în armonie cu voi înşivă, cu atât mai mult veţi avea o senzaţie de realizare şi de prezenţă a unei noi expresii a fiinţei voastre.

Începeţi să iubiţi. Nu o anumită persoană – acest lucru se poate întâmpla, dar e cu totul altceva – începeţi să iubiţi. Şi această iubire devine pentru voi un mod de viaţă. Ea nu se transformă niciodată în repulsie, pentru că este mai presus de atracţie.

Când iubirea există, depinde de tine dacă poţi să o primeşti sau nu. Numai când nu există iubire poate celălalt să o dea sau să o reţină de la tine. Cu iubirea, cu compasiunea, nu există diviziune între divin şi non-divin. Iubirea este divină. Dumnezeu este iubire.

Viaţa aparţine inimii. Viaţa poate creşte numai prin inimă. Dacă la baza inimii creşte iubirea, viaţa va creşte.

Odată ce ai pătruns în centrul fiinţei tale, nu mai eşti niciodată la fel ca înainte. Atunci viaţa ta va fi doar iubire. Atunci vei ajunge să trăieşti în iubire, să fii iubire.

Iubirea provenita din inima este intotdeauna dincolo de dualitate… Fiecare cauta acea iubire care depaseste dragostea si ura; din nefericire, cautarea are loc prin intermediul mintii, si acest fapt genereaza nefericire. Toti indragostitii simt esecul, deceptia, tradarea, insa niciunul nu considera ca este vina lui.

In realitate, instrumentul pe care il folositi nu este potrivit. Este ca si cum cineva si-ar folosi ochii pentru a asculta muzica, realizind faptul ca astfel nu poate percepe nici un sunet. Insa ochii nu sunt facuti pentru a asculta, dupa cum urechile nu sunt facute pentru a vedea.

Mintea este foarte practica, ea este un mecanism care calculeaza; mintea nu are nimic in comun cu iubirea. Iubirea va fi un haos, ea va rasturna totul. Inima nu are nimic in comun cu lucrurile practice, ea este mereu in vacanta.

In momentul in care intelegeti ce este iubirea, in clipa in care experimentati iubirea, deveniti iubirea insasi. Atunci in voi nu mai exista nici dorinta de a fi iubiti, nici dorinta de a iubi; faptul de a iubi va deveni felul vostru firesc de a fi, la fel de natural ca si respiratia. Nu puteti face nimic altceva; veti fi – pur si simplu – plini de iubire. Daca iubirea voastra nu va gasi ecou, nu va simtiti raniti.

Motivul este urmatorul: numai persoana care a devenit ea insasi iubirea, poate iubi. Puteti darui numai ceea ce aveti deja. Nu are rost sa cerem iubire unor oameni care nu au cunoscut iubirea in viata lor, care nu au ajuns la sursa intregii lor fiintari, care nu au cunoscut iubirea in toata stralucirea ei… Cum ar putea sa iubeasca acesti oameni? Ei pot numai sa simuleze… S-ar putea chiar sa creada in mod sincer ca va iubesc. Insa, mai devreme sau mai tirziu, isi vor da seama ca este numai o pretentie, ca este numai un rol, o ipocrizie.

Poate ca nu intentioneaza sa va insele, insa ce pot face aceste persoane ? Voi cereti sa fiti iubiti, iar celalalt cere, la rindul lui, acelasi lucru. Fiecare presupune ca partenerul este obligat sa iubeasca, si fiecare incearca din rasputeri sa o faca. Aceasta este o idee fixa, insa o asemenea idee nu duce la nimic. Ambii parteneri vor descoperi acest lucru, si fiecare il va reprosa celuilalt, plingindu-se ca ceva nu este in regula. De la bun inceput ei sunt de fapt niste cersetori, iar miinile lor, intinse catre celalalt pentru a cere, pentru a ruga, ramin goale.

Pentru a intelege iubirea, trebuie in primul rind sa fiti plini de iubire; numai atunci puteti intelege iubirea. Milioane de oameni sufera: ei doresc sa fie iubiti, insa nu stiu cum sa iubeasca. Iar iubirea nu poate exista ca un monolog; ea este un dialog, un dialog armonios.

Nu ceea ce vi se ofera va multumeste; satisfactia provine din ceea ce daruiti voi celorlalti. Nu puteti fi multumiti daca sunteti cersetori, multumirea apare numai daca sunteti regi. Iar atunci cind daruiti iubire, deveniti un rege. Puteti darui atit de mult – este inepuizabil; cu cit daruiti mai mult, cu atit iubirea voastra devine mai rafinata, mai subtila, mai nuantata.

Simplul fapt pentru care devii nevrotic sau psihotic, e ca sufletul tau nu este hranit. Iubirea este hrana esentiala. Poti avea toate averile lumii, daca n-ai iubire, esti cel mai sarac om – incarcat, in mod inutil cu averi, palate, imperii. Dar acela care iubeste, acela care a cunoscut secretul iubirii – sa nu stapanesti si sa nu fii stapanit – este renascut. A devenit viu in adevaratul sens al cuvantului. El va avea cele mai frumoase experiente de viata, cel mai inalt extaz al existentei.

Cei care au realizat esenta si sensul vietii, nu le vorbesc decat acelora care inteleg iubirea, pentru ca iubirea este esenta si sensul vietii.

Foarte putini isi dau seama ca iubirea este insasi flacara din noi. Nu mancarea ne tine in viata, ci iubirea – si nu numai ca ne tine in viata, dar da vietii noastre frumusete, adevar, pace si milioane de daruri nepretuite.

Lumea se imparte in doua: partea de lume in care totul are un pret, si partea in care pretul este lipsit de sens.

Unde pretul nu mai inseamna nimic se iveste valoarea. Pretul este un atribut al lucrurilor moarte. Viata nu recunoaste ceea ce este mort. Acest simplu adevar este mereu strain omului.

Nu uitati ca numai atunci cand intrati in lumea valorii, unde banii, puterea, respectabilitatea nu inseamna nimic, intrati in viata adevarata si parfumul acelei vieti este iubirea.”

OSHO -DESPRE ACCEPTARE

De cele mai multe ori avem tendinta, constient sau mai putin constient, sa nu acceptam modul de a fi si de a trai al celor cu care relationam. Avem tendinta de a ”repara” ceva ce noua ni se pare gresit, nefunctional, nepotrivit, nelalocul sau.

Odata cu aceasta tendinta vine si reactia pe care o avem in astfel de situatii.

Dar rolul nostru nu este de a genera schimbarea in acest mod.

Putem genera schimbare in multe alte moduri, de exemplu prin acceptare, prin refuzul constient de a ne lupta cu laturile negative ale celor din jur sau cu Ego-urile lor. Interactionand cu aceste aspecte, deja suntem pe un camp de batalie.

Fragment din ”Compasiunea Suprema inflorire a iubirii”,

“Daca incerci sa faci un om sa fie ca Iisus, esti distructiv.

Iisus nu se poate repeta.

Si nici nu este nevoie!

Unul singur este de ajuns, mai multi ar fi plictisitori.

Nu incerca sa transformi pe cineva in Buddha.

Lasa-l sa devina el insusi, cu natura lui proprie de buddha.

Si nici tu, si nici el nu stiti ce are inauntrul sau.

Numai viitorul va arata aceasta.

Nu doar tu vei fi surprins; chiar acea persoana va fi surprinsa cand floarea se va deschide.

Toti ducem cu noi o floare cu un potential si o putere infinite, cu posibilitati infinite.

Ajuta, da energie, iubeste.

Accepta-l pe celalalt si da-i sentimentul ca este binevenit.

Nu-i da sentimentul de vinovatie, nu-i da ideea ca este condamnat.

Toti cei care incearca sa-l shimbe ii dau sentimentul de vinovatie iar vinovatia este otrava.

Cand cineva spune “Fii ca Iisus!”, te-a negat ca persoana.

De cate ori iti spune sa fii ca altcineva, tu nu esti acceptat. Nu esti binevenit, esti ca un intrus. Daca nu devii altcineva, nu esti iubit.

Ce fel de dragoste e aceasta, care te distruge si te vrea doar cand devii fals, prefacut?

Tu poti, in mod autentic, doar sa fii tu insuti. Tot ce este in plus este falsitate, restul vor fi doar niste masti, personalitati, dar nu esenta ta.

Poti sa te decorezi cu personalitatea lui Buddha, dar niciodata asta nu-ti va atinge inima. Nu va fi vreodata raportata la tine, nu va avea vreo legatura cu tine. Va fi doar ceva din exterior. O fata, dar niciodata fata ta.

Deci oricine incearca sa te faca sa fii altcineva si iti va spune: “Te voi iubi daca devii precum Buddha, precum Hristos”, nu te iubeste.

Se poate sa-l iubeasca pe Hristos, dar pe tine te uraste. Si dragostea sa pentru Hristos se poate sa nu fie nici ea atat de adanca, pentru ca daca l-ar iubi cu adevarat pe Iisus, ar fi inteles unicitatea absoluta a fiecarui individ.

Dragostea este o intelegere profunda. Daca ai iubit pe cineva, ai declansat in tine un tip diferit de viziune. Acum poti vedea clar.

Daca il iubesti pe Iisus, pe oricine vei cunoaste, il vei vedea exact asa cum este, vei vedea persoana sa concreta si potentialul pe care il are aici si acum. Si vei iubi acea persoana, o vei ajuta sa devina absolut orice poate sa devina. Nu te vei astepta la nimic altceva.

Toate asteptarile sunt condamnari, toate asteptarile sunt negari si respingeri. Tu doar vei darui dragostea ta – pentru nici o rasplata, pentru nici un rezultat. Pur si simplu vei oferi ajutor, fara sa ai viitorul in minte.

Cand se revarsa fara sa aiba vreun viitor, dragostea este o energie imensa.

Cand exista fara nici o motivatie, dragostea ajuta, si nimic nu ajuta asemenea ei.

In momentul in care simti ca cineva te accepta asa cum esti, te simti echilibrat. Nu esti respins in aceasta existenta. Cel putin o fiinta umana te accepta neconditionat.

Acest lucru iti ofera incredere, echilibru; iti da sentimentul ca esti acasa. Daca esti departe de tine insuti, esti departe de esenta, de casa.

Distanta dintre tine si tine este distanta dintre tine si casa ta, si nu exista nici o alta distanta.

Deci oricine iti spune: “Schimba-te, fii altcineva”, te impinge tot mai departe de casa ta. Vei deveni fals, vei purta masti. Vei avea personalitati, caracter si o mie de alte lucruri, dar nu vei avea suflet; nu vei avea esentialul. Nu vei fi constient, vei fi o deceptie: un pseudo-fenomen, non-autentic.

Deci cand spun sa ajuti, spun doar sa creezi un climat in jurul oamenilor. Oriunde mergi, poarta cu tine climatul iubirii si al compasiunii, si ajuta-l pe celalalt sa fie el insusi.

Acesta este cel mai dificil lucru din lume – sa-l ajuti pe celalalt sa fie el insusi – pentru ca este impotriva ego-ului tau. Ego-ul tau doreste sa creeze, din oameni, imitatori.

Ti-ar placea ca toti sa te imite; ai vrea sa devii exemplul perfect si toata lumea sa te urmeze. Ai deveni punctul central, toti ceilalti fiind falsi.

Nu, ego-ului nu-i place ideea, el vrea sa-i schimbe pe ceilalti in concordanta cu tine.

Dar cine esti tu ca sa-i schimbi pe altii? Nu-ti asuma responsabilitatea asta. Este periculos; asa se nasc cei asemeni lui Adolf Hitler. Isi iau responsabilitatea de a schimba lumea in concordanta cu ei. [...]

Exista numai un singur mod de a iubi oamenii, si acesta este de a-i iubi asa cum sunt.

Aici este frumusetea: ca atunci cand ii iubesti asa cum sunt, ei se schimba. Nu asemeni tie – ei se schimba in conformitate cu propria lor realitate.

Cand ii iubesti se transforma. Nu se convertesc – se transforma. Se inoiesc, ating noi dimensiuni ale fiintei lor. Dar asta se intampla in interiorul lor, se intampla conform firii lor.

Ajuta oamenii sa fie naturali, ajuta-i sa fie liberi, sa fie ei insisi, niciodata nu incerca sa fortezi pe cineva, sa-l tragi, sa-l impingi si sa-l manipulezi. Acestea sunt metodele ego-ului si tot ce inseamna politica.

OSHO-Sa nu faci niciodata compromisuri

Aminteşte-ţi în permanenţă să nu faci niciodată compromisuri. Compromisul nu îşi găseşte nici un loc în viziunea mea.

Puteţi întâlni mulţi oameni nefericiţi, datorită faptului că au facut întotdeauna compromisuri, iar acum nu pot să îşi ierte acest lucru.

Ei ştiu că ar fi trebuit să îndrăznească, însă s-au dovedit a fi laşi. Ei şi-au pierdut respectul de sine, s-au devalorizat în proprii lor ochi.

Acesta este rezultatul compromisurilor. De ce trebuie să facem compromisuri?

Trăiţi, în această mică viaţă, cât mai total posibil. Nu vă fie teamă să mergeţi până la capăt. Nu puteţi fi mai mult decât totali – aceasta este ultima linie.

Şi nu faceţi nici un compromis.

Întreaga minte va pleda în favoarea unui compromis, deoarece aşa am fost crescuţi, acesta este modul în care am fost condiţionaţi.

“Compromis” este unul dintre cele mai urâte cuvinte ale limbii. El înseamnă “eu pun o jumătate, tu pui cealaltă jumătate; eu mă ocup de o jumătate, tu de cealaltă.”

Oare de ce?

Atunci când totul se află la dispoziţia ta, atunci când poţi să alegi dacă să mănânci prăjitura sau să o păstrezi, de ce să faci un compromis?

Îţi trebuie doar puţin curaj, puţină îndrăzneală, însă numai la început.

Odată ce ai experimentat frumuseţea faptului de a nu face compromisuri, odată ce ai experimentat demnitatea, integritatea şi individualitatea care rezultă din acestea, simţi pentru prima data că ai rădăcini, că viaţa ta se desfăşoară dintr-un centru care este doar al tău.

OSHO-Lumea este oglinda sufletului

Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa il pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept.

– Lumineaza-ma! Ce trebuie sa stiu in viata?
- Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip, dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare din ele. O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti. Nu pot sa iti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul. Acum du-te! Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.

Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.

Nu dupa mult timp se gasi in fata unei porti mari pe care se putea citi SCHIMBA LUMEA!

– Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.

Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa, el gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinareai nimii. Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara.

Anii trecura. Intr-o zi il intalni din nou pe batranul intelept, care il intreba:
- Ce ai invatat tu pe acest drum?
- Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.
- Bine zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ccea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete.
Si disparu.

Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti, pe care statea scris SCHIMBA-I PE CEILALTI!

Asta era si intentia mea, gandi el. Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari.

El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in carcater si sa le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa.

Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
- Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?
- Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine prind radacina toate aceste lucruri.
- Ai dreptate, spuse batranul. Prin ceea ce trezesc ceilalti in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie sa o urmezi.

Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI!

- Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi.

El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea la el, tot ce nu corespundea idealului sau.

Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese, dar si esecuri si rezistente, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:

- Ce ai invatat tu pe acest drum?
- Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.
- Asa este, spuse batranul.
- Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotriva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.
- Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.

Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI!

Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin aceea poarta, dar in celalalt sens.
- In lupta devenim orbi, isi zise el.

Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul sau, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale.

Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca.

Il intalni din nou pe batranul intelept , care-l intreba:
- Ce-ai invatat in plus pe acest drum?
- Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.
- Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa il uiti in viata, acum poti merge mai departe.

Printul zari in departare ceea de-a doua poarta, pe spatele careia scria ACCEPTA-I PE CEILALTI!

Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat.

Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase.

Batranul intelept aparu din nou si il intreba:
- Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?
- Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi nu mai am nimic de reprosat celorlalti si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa ii accept si sa ii iubesc asa cum sunt.

- Bine, acesta este cel de-al doilea lucru pe care trebuie sa il tii minte. Continua drumul.

Printul zari prima poarta prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei ACCEPTA LUMEA!

Privi in jurul sau si recunoscu aceea lume pe care a dorit sa o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si de frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor.

Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi batranul care-l intreba:
- Ce ai invatat pe drumul asta?
- Acum am invatat ca LUMEA ESTE OGLINDA SUFLETULUI MEU. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad pe mine in ea. Cand sunt fericit lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista. Atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie.

Acesta este cel de-al treilea lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti. Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea!

Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii, spuse el si disparu pentru totdeauna.

OSHO-DE CE ?

„De ce?“ este o întrebare greşită. Lucrurile există, pur şi simplu. Ele nu conţin această întrebare.

Întrebarea „de ce“, odată acceptată, te va conduce şi mai profund în filosofie, iar filosofia este pustietate. Nu vei găsi o oază acolo, este deşert.

Iar întrebarea „de ce?“ te va duce în direcţia greşită; nu vei ajunge niciodată acasă.

Existenţa este, nu poţi să o pui la îndoială. L

a acest lucru ne referim atunci când spunem că este mister, pentru că nu poate fi pusă la îndoială. De fapt, nici nu ar trebui, dar, cu toate acestea, întrebarea apare.

Se pare că nu avem nevoie de ea, nu are nici un rost să se ivească, dar, cu toate acestea, apare. „De ce“ este o întrebare adresată minţii.

Şi acum suntem într-un mare puzzle, pentru că mintea îşi adresează ei o întrebare: „De ce este mintea?“ Întrebarea se naşte din minte, la fel răspunsurile se vor ivi tot de acolo, iar mintea este capabilă să transforme fiecare răspuns în întrebare.

Iar tu eşti într-un cerc vicios.

A pune întrebarea „de ce?“ înseamnă a cădea în capcana minţii.

Trebuie să observi acest lucru.

Trebuie să renunţăm la întrebarea „de ce?“; aceasta este semnificaţia încrederii.