Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

26 septembrie 2013

“Într-o bună zi…”





Când plângi în suflet. Acesta este momentul în care ce te apasă e invizibil pentru ceilalți, în care aparent ești bine, dar lumea pare că se prăbușește în jurul tău, în care durerea e surdă și mută și oarbă și în care pieptul ți-e de plumb.
Când plângi în suflet nimeni nu
știe, nimeni nu vede, nimeni nu crede. Nimeni nu ascultă.  Parcă nici ție nu ți-e clar ce te frământă mai exact și de ce ți-e teamă. Tot ce s-a strâns în tine pare să te copleșească. Dar tu continui să-i zâmbești lumii, să-ți duci la îndeplinire sarcinile zilnice, să ascunzi temerile și să înăbuși gândurile care creează haos înăuntrul tău. Nici nu mai știi dacă azi ești bine sau a devenit o obișnuință să-ți cari povara sufletească.
Te simți vulnerabil, neajutorat. Oftezi de parcă tot aerul din jurul tău s-a rarefiat brusc și te zbați în zadar să găsești soluții. Începi să te gândești la toți oamenii care au contribuit la starea mizerabilă în care te afli și ajungi să te învârți în jurul aceleiași întrebări nenorocite de la care a plecat totul: “De ce tocmai eu?!”. Ai vrea să lași garda jos,  să-i vorbești cuiva despre otrava care ți-a prins sufletul într-o gheară, dar cui? Zâmbești amar. Pentru că știi prea bine că de data asta ești pe cont propriu. E bătălia ta.  E între tine și tine. Tu ești victima și tu ești călăul. Tu ești învingătorul și tot tu ești și învinsul.
Știi că la un moment dat se va încheia. Știi că aerul va deveni iarăși respirabil și că în spatele zâmbetelor nu se va mai afla nici o durere surdă și mută și oarbă. Știi că vei redeveni tu, omul care e responsabil cu buna dispoziție, care e mereu pus pe șotii și că oftatul ăsta sufocant va fi doar o amintire.  Cândva. Știi că toate astea se vor întâmpla “într-o bună zi”.
Știi. Știu.


25 septembrie 2013

Sufletul pereche




 Sufletul pereche e o oglindă, e ăla care-ţi arată toate chestiile care te trag înapoi, ăla care îţi atrage atenţia asupra ta ca tu să-ţi poţi salva viaţa. Probabil că un suflet pereche adevărat este cea mai importantă persoană pe care îţi e dat să o întâlneşti în viaţă, pentru că îţi dărâmă toate prejudecăţile şi te obligă să te trezeşti. Scopul sufletului pereche este să te scoată din amorţeală, să-ţi ciufulească puţin orgoliul, să-ţi arate care îţi sunt limitările şi viciile, să-ţi deschidă inima, să lase lumina să te pătrundă, să te cunoşti cu adevărat. “ 

(Elizabeth Gilbert )

Iubirea este atunci când….



Pentru că de fapt nu știu să definesc în cuvinte ce este iubirea…Pentru că făcând totuși asta, mă simt de parcă aș alerga într-un câmp cu flori de soare, cu maci roșii și alte delicate flori de câmp, eu și ploaia și cerul albastru. Pentru că totuși sunt curioasă și nu mă pot abține, pentru că vreau să știu, să aflu tot, am să încerc, am să mă joc plină de seriozitate și purtând în colț de ochi un zâmbet, am să spun:
Iubirea este atunci când dăruiești necondiționat și îți pasă de cel de lângă tine. Când poți pune, în mod autentic, binele lui mai presus de egoismul personal si asta fără să ai senzația că te pierzi sau te risipești sau aluneci în jos. Când nu simți nevoia să-l îngrădești și să-l limitezi, când îl accepți chiar dacă nu-l înțelegi. Când nu vrei să-l schimbi, nici măcar în mod subtil.
Iubirea este atunci când îndrăznești să-i expui celui ce-l iubești vulnerabilitățiile tale, știind că el niciodată nu te va răni. Când îl lași să ți se cuibărească în suflet, să cerceteze toate cotloanele, toate potecile labirintului tău interior. Când nici măcar în gând, nu e nimic rău ori critic la adresa celuilalt.
Cu siguranță este iubire atunci când crezi în cel de lângă tine. Când știi că cel iubit este un om ca și tine și este supus greșelii. Când vrei să-i fie bine, chiar și fără tine în ecuație. Când te întâlnești în punctele cele mai profunde și asta nu neaparat legat de anumite preferințe culinare, muzicale, etc.
Iubirea este adevărată atunci când ți-o asumi. Când o trăiești în realitate și nu în întuneric. Când lupți pentru ea, când nu te dezici și n-o vinzi pentru 13 arginți. Când nu ai nevoie de o mie de cuvinte pentru a-i spune celuilalt că-l iubești. Când îți este suficient să-l privești și sa-i prinzi mâna în a ta. Când nu simți nevoia să-i închini ode ori versuri exagerat demonstrative, parcă pentru a te convinge pe tine mai întâi că probabil iubești. Când îți este bine și tăcând lângă cel ce-l iubești, fiind vorba de tăceri pline de conținut. Când te implici cu toată ființa și îți asumi responsabilitatea ei.
Când ești compatibil în minte și suflet. Iar în iubirea dintre un bărbat și o femeie, când nu limitezi cunoașterea doar la atingere fizică. Dragostea se face și nu este o simplă împerechere. Și aici, este valabil principiul dăruirii. Iar iubirea este atunci când îl simți pe celălalt și comunici total și prin atingeri.
Când nu uiți să te joci. Când ești umăr în umăr și mergi mână în mână în aceeași direcție. Când vorbele ți le susții prin fapte. Când simți că te îmbogățești cu cel de lângă tine, iar el simte la fel. Când construiești împreună. Când plămădești o altă viață. Când nu îl folosești pe celălalt pentru interese personale. Când nu-l manipulezi și nu-l minți. Când îl respecți și îl asculți. Când simți că tot ceea ce trăiești este plin de demnitate, de firesc, este pur și simplu, complex și adânc.
Iubirea este atunci când poți ierta din tot sufletul. Când nu trădezi. Când în dreapta ori în stânga ta, chiar e cineva care ți-e sprijin, reazăm, zâmbet, suport, împlinire. Când crești alături de celălalt, chiar dacă în ritm diferit. Când nu ești în competiție ci în completare cu cel iubit. Când te simți în siguranță.
Iubirea este atunci când….


19 septembrie 2013

Privirea ta nu ma va gasi nicaieri.



 Iata ce-ti aduce scrisoarea mea.

Nu ma tem nici de zambetul tau, deci nu ma tem de nimic.
Sunt cea mai mica fata a lumii intre randunelele ei, fiindca ma infasor in intregul ei necunoscut.

Privirea ta nu ma va gasi nicaieri.
Amintirea ta nu are unde sa ma afle. Glasul tau nu poate sa ma strige si nu stie unde.
Sunt intre cele patru zari: raspantia lor.

Sufletul meu si-a pierdut sufletul copilariei.
Sti sa asculti? Auzi vantul la fereastra?
Auzi pasarile care pleaca si se intorc ducand si aducand primavara?

Sti ce-i nostalgia? Privesti uneori pe fereastra fara sa vezi nimic?
Sunt pe acolo si intr-acolo; o apropiere si o indepartare in preajma ta.
Gandeste-te la mine ca la o stea desprinsa din tine si dusa in intunericul fara fund..
Ramas-bun.
Ma numesc numai Lorelei.
Legenda spune ca am ucis.
Anii mei tineri au sunat a cantec, dar am trecut pe langa el cu dragoste de mana si am ramas cu mana intinsa ca a regelui Lear.

Mi-e sufletul ca tufisul Paiurului pe coasta Marii Negre:
numai ghimpi curbi ce-au incununat odata fruntea lui Hristos.
A trecut o ploaie de primavara si s-a tesut in zare braul frant de matase al curcubeului. Cu el imi incing mijlocul si ma duc…

Ionel Teodoreanu – Lorelei



Nu e de ajuns sa iubesti


Nu e de ajuns sa ii spun te iubesc
daca nu pot primi toata aceasta
dragoste in mine,
Nu e de ajuns sa vreau sa fiu iubit
daca relatia mea nu este in acord
cu darul iubirii primite.
Nu e de ajuns sa imi exprim dorintele,
trebuie de asemenea
sa accept sa nu le impun.
Nu e de ajuns ca ea sa-mi spuna dorintele ei,
daca nu stiu sa le primesc
sau sa le amplific.
Nu e de ajuns sa o las sa creada
ca vreau o relatie de cuplu
cand eu imi doresc doar sa ne intalnim.
Nu e de ajuns sa raspund asteptarilor ei
daca nu stiu sa le exprim pe ale mele.
Nu e de ajuns sa o las sa creada
ca ma poate iubi,
daca mie mi-e teama de iubire
sau mi-e frica sa devin dependent.
Nu e de ajuns sa ma las iubit
daca nu sunt sigur de propriile mele sentimente.
Nu e de ajuns sa fiu pasional
daca nu disting
nevoile ei de ale mele.
Nu e de ajuns sa ma arat cu ea
daca nu o vad cand suntem impreuna.
Nu e de ajuns sa ii promit ziua de maine
daca nu sunt capabil sa traiesc in prezent.
Nu e de ajuns sa ii spun: vreau sa traiesc cu tine
daca nu sunt eliberat de angajamentele mai vechi.
Nu e de ajuns sa ii spun: poti conta pe mine
daca eu sunt inca dependent.
Nu e de ajuns sa ii fiu fidel
daca simt ca nu imi sunt fidel mie insumi.
Dar uneori e de ajuns sa-mi asum riscul
de a spune toate acestea si mai multe
pentru a incepe sa construim impreuna
dincolo de intalnire, o relatie plina de viata.

Jacques Salome

…visele cele mai nebunesti se scriu cu cerneala inimii


Asa se incheie povestea: cu zambetul tau si cu durata unei absente. Inca iti mai aud degetele pe pianul copilariei mele. Te-am cautat pretutindeni, chiar si in alte spatii. Te-am gasit: oriunde as fi, adorm sub privirile tale. Carnea ta era carnea mea. Din cele doua jumatati ale noastre, au izvorat fagaduieli; impreuna alcatuiam ziua noastra de maine.
De acum stiu ca visele cele mai nebunesti se scriu cu cerneala inimii. Eu am trait acolo unde amintirile se fauresc in doi, la adapost de priviri straine, in taina unei increderi unice, peste care continui sa domnesti tu.
Mi-ai dat ceea ce nici nu banuiam, un timp in care fiecare secunda de-a ta va conta in viata mea mai mult decat orice alta secunda. Eu eram dintr-un catun, tu ai inventat o lume. Oare iti vei aminti vreodata? Te-am iubit cum nici nu-mi imaginasem ca ar fi cu putinta. Ai intrat in viata mea asa cum se intra in anotimpul verii.
Nu sunt stapanit nici de furie, nici de pareri de rau. Clipele pe care mi le-ai daruit poarta un nume: vraja. Si inca il mai poarta: ele sunt faurite din eternitatea ta. Chiar daca imi lipsesti nu voi mai fii niciodata singur, pentru ca undeva, existi tu.

Marc Levy in “Te voi revedea”


Dialog Imaginar



Ea te-a iubit.
Ea care ti-a stat alaturi si a crezut in tine atunci cand nimeni nu mai credea, nici macar tu!
Ea te iubea cu disperarea unui copil ce tocmai isi pierduse jucaria preferata, dar nu ai stiut s-o apreciezi. Ai facut tot ce ti-a stat in putinta s-o indepartezi, s-o respingi si s-o ai la primul semn.
Acum te uiti la ea, o privesti si printre lacrimi amare si regrete tardive iti dai seama ce mult te-a iubit. Cearcanele ei iti spun multe, la fel si ochii ei mari si ficsi… candva te pierdeai si te regaseai in ei.
Ea te-a iubit si a indraznit sa viseze si sa isi doreasca sa imbatraneasca in bratele tale, se visa alaturi de tine pana la sfarsit. Cat de dureros si de tragic! De ce oare atata suferinta? La ce e buna ea, “dezamagirea”?
A trebuit sa alegi si pentru ea, a trebuit sa-i predai o lectie mult prea dura asemeni unui dascal vanitos, mult prea drastic. A trebuit sa-i joci sufletul in picioare, sufletul ce te iubea si era doar al tau.
Da, ea te iubea, o stiti amandoi ca nu va mai iubi cu atata daruire si pasiune. De acum incolo isi va proteja sufletul si linistea, nimicul ce i-a mai ramas dupa plecarea ta.
Tu ai avut sufletul ei la picioarele tale asemeni unui rege ce tocmai a primit ofranda de la una din multele supuse. Pentru ea TU AI FOST TOTUL!
Te-a iertat pentru toate vorbele dureroase aruncate in nestire si-n nepasare, te-a iertat din prima zi doar ca nu intelegea DE CE NU O POTI IUBI?
O vreme a luptat. A luptat cu indarjire, a luptat pentru iubirea ei, a luptat cu tot ce o inconjura, a luptat chiar si cu propria ta vointa. Iti mai amintesti?
Dar intr-un sfarsit s-a recunoscut invinsa, cu capul plecat a infipt bine in pamant acel steag alb si a plecat… Acum e tarziu pentru regrete…
Ea te-a iubit mai presus de tot si decat toate. Cat de norocos ai fost si cat de putin ai apreciat iubirea pe care chiar tu candva ai chemat-o!
Ea te-a iubit, suflet obosit de atatea cautari! Acum nu-ti mai ramane decat s-o privesti in ochi, sa-i iei mainile si sa i le duci la pieptul tau, sa-i mai mangai sufletul cu o privire si cu acelasi zambet gol si sarcastic.
Sa nu plangi, sa nu versi nici macar o lacrima. Ar insemna sa-i arati cat de slab si de nesigur esti, iar mandria si orgoliul tau nu te lasa.
Ce ironie, nu-i asa?
Tu ,suflet obosit, sa nu uiti cum se pierdea in imbratisarea ta soptindu-ti la ureche “inca un moment perfect, iti multumesc”, dansand melodia voastra. Sa nu uiti cum iti promitea si isi promitea ca te va invata sa iubesti, sa nu uiti ca nici ea nu va uita cand timpul s-a oprit in loc doar pentru voi doi.
Ea, femeia care saruta pamantul pe unde calcai, care te venera, care te iubea si care te adora, care a reusit sa vada in tine un suflet dornic de iubire. Femeia care s-a daruit nebuneste trup si suflet.
Priveste-i acum ochii obositi de atatea lacrimi varsate, de atatea nopti nedormite, de-atatea ganduri ce nu i-au dat pace… pentru ca ea, ea te-a iubit!
“….Nu mai stiti nimic unul de celalalt,fara mila timpul si-a lasat amprenta peste voi,doar sufletele voastre se mai cauta si din cand in cand se regasesc dintr-o mare de oameni,dintr-o mare de suflete!
Ea a plecat,tu ai ramas asteptand …. “Ce cinica este uneori viata,te lasa cu lacrimi in suflet dar cu un zambet pe buze”  fiind ultimile tale soapte ,acum nu-ti mai ramane decat s-o privesti plecand,cum se indeparteaza nestiind daca se va mai intoarce sau nu vreodata.
Lacrimile tale  vor curge rauri pentru ochii ei de catifea si privirea de smarald adusa la perfectiune de un mestesugar anonim,inca nedescoperit,nici gand nu-i vei  putea uita vreodata…stii prea bine !
Ce ciudati si indecisi sunt oamenii ,isi spune…
Exemplul  cel mai bun  sunt chiar eu ! un suflet ranit si vindecat candva de altul,un suflet  ingenuncheat  acum  ce plange de dor .
Ce trist isi spune el,am alergat o viata intreaga dupa iubiri imposibile si niciodata nu am apreciat cu adevarat  ceea ce am obtinut prea usor,fara lupta.
Cine ii mai poate reda timpul pierdut alergand  in neant? Multele nopti nedormite,acele lacrimi varsate?
Nu mai vrea sa stie de nimeni si nimic,isi vrea singuratatea inapoi,sa-si planga amarul in fata unei cesti de cafea ,tragand cu sete dintr-o tigare si asta sa-i fie indeajuns pentru a trai si fara ea..
Sa se complaca in ideea ca macar moare pe mana lui,ca destinul s-a aflat doar in mainile lui dar ca a ratat cel mai important tren din viata lui,sa se razvrateasca impotriva destinului in felul lui…
Stie ca va trai din amintiri atata timp cat iubirea pentru ea va ramane  neconsumata,neimplinita si neimpartasita..
Se simte condamnat la nefericire,da,asta trebuie sa fie explicatia logica , prea a alergat in neant  si in drumul lui a calcat pe suflete ce doreau sa-i ofere alinare,da…”suma tuturor femeilor pe care el le-a avut de-a lungul vremii si pe care le-a ranit…”
De ce trebuie sa pretuim cu adevarat ceea ce-am avut ,abia cand nu mai avem,de ce trebuie sa ne cautam alinarea in alte suflete frumoase ce ne apartin,desi nu simtim ca suntem pregatiti pentru a porni la un nou drum…?
De ce cautam prin cenusa iubirilor trecute abia cand viata ne aduce cu picioarele pe pamant?  Se intreaba  el cu o privire pierduta, scriind intr-un jurnal ce avea sa-l  inchida intr-un seif si sa-l reciteasca peste ani si ani .
Si tot peste ani a invatat ca cele mai bune si mai frumoase iubiri sunt cele reciproce,ca trebuie sa isi protejeze sufletul firav si mult prea incercat,sa nu-si piarda credinta si rabdarea..
Pe o bucata de hartie sta scris : Ti-as spune ca-ti voi fi… roua ce-ti perleaza buzele arse de dorinta, ca voi fii cel ce-ti va culege dimineata scamele de somn din plete, ca o sa fiu umarul ce-ti  va sustine tampla obosita de cautari, motiv de bucurii sau de necazuri dar… as fii ipocrit. Nu-ti spun decat ca sunt si print si cersetor, sunt si amant si tata, copil eu sunt dar si barbat de’ tu-mi INDRAZNESTI a-mi darui… 1000 de femei intr-una singura! Esti CEA si… CELE ce-mi doresc! “,ce nedrept  i se pare tot ce traieste acum,ea a locuit candva aici cu el,candva,demult i-a scris aceste randuri pe acea bucatica de hartie ,dar  prea tarziu..
Ea a plecat si nu o mai poti intoarce din drum pentru ca timpul a fost de partea ei si a invatat-o  sa respire  si fara  tine!
Regretele toate sunt ale tale acum,viata o intelegi privind inapoi si o traiesti privind in fata,asta cam asa e si esti constient de acest lucru,dar, totusi,sufletul tau isi cere dreptul,iti cere alinare ,mangaiere si firmituri de fericire,asta i-ai oferit ,asta vei primi …
Orgoliul tau este ca o stanca,nu vrei sa-ti arati durerea,sa arati lumii intregi ca-ti pasa si ca o iubesti..
De ce asa si de ce nu altfel…?
Nu-ti ramane decat sa iti porti geamantanul de visuri si dorinte,neimpliniri si multe frustrari adunate si inghesuite ,sa te plimbi prin lume aratand ca esti de neclintit ,cand de fapt esti atat de vulnerabil…

11 lucruri pe care noi, femeile, ar trebui sa nu le mai facem! Pentru binele nostru



Este timpul sa privim viata altfel, cu alti ochi, cu o alta atitudine. Avem tendinta de a uita de noi… Asa incat ar trebui sa...
1. Ar trebui sa… nu ne mai simtim modest atunci cand inregistram un succes profesional sau o reusita intr-un domeniu care ne pasioneaza. Femeile sunt cunoscute pentru capacitatea lor de munca extraordinara, pentru devotement si responsabilitate. Cand vine insa vorba de laude, nu prea stim insa sa ni le asumam in egala masura! Sa fim mandre ca putem oricand sa ne afirmam si sa avem un cuvant important de spus in toate mediile in care activam! La serviciu, in societate, acasa, femeile se descurca admirabil si e uimitor cum in aceasta perioada in care traim, ele reusesc sa faca fata atator provocari.
2. Sa nu ne mai spunem noua insine, “nu”. Nu lasa ca insecuritatile si anxietatile sa decida in locul tau, pentru ca altfel vei sfarsi ratand o multime de experiente. De asemenea, noi femeile mai avem tendinta de a ne regla comportamentul in functie de parereile celorlalti; ne pasa prea mult de “gura lumii”. Vrem mereu sa ne incadram in standrde ale perfectiunii, din punct de vedere social si fizic, uitand cine suntem noi de fapt si ce ne dorim cu adevarat…
3. Sa nu mai fim tot timpul la picioarele lor! Prea mult levitam in jurul barbatilor ca in jurul unor Sori, dorind obsesiv sa nu le lipseasca nimic, sa dispuna de tot confortul din lume. Barbatii sunt asemeni noua, persoane mature, responsabile, capabile sa aiba grija de propria persoana si nu niste "copii mari", care au nevoie de “mamica iubitoare”. Iar daca sunt barbati care nu au inteles acest lucru, prin comportamentul nostru le vom da de inteles ca este timpul sa o faca si nu le aducem de fapt, decat un maaare serviciu! :) In acest fel vom reusi sa ne concentram si noi mai mult asupra idealurilor, dorintelor si placerilor noastre.
4. Ar trebui sa nu mai vedem mancarea ca pe un inamic. In toate cercurile de femei, mancatul si slabitul sunt subiecte obsesive. Este normal sa avem grija de corpul nostru, dar mancarea nu ar trebui sa fie inamicul nostru ci aliatul nostru. De aceea este bine sa aderam la acel stil de viatacare ni se potriveste cel mai bine. Beneficiile unei alimentatii sanatoase, sunt inestimabile.
5. Ar trebui sa incetam sa ne mai vedem atat de critic. Ne auto-analizam corpul pana in cel mai mic detaliu. Ar trebui sa invatam sa ne iubim, sa ne privim in oglinda cu drag sa ne zambim noua insine, pentru ca toata lumea sa ne zambeasca. NImic nu este mai atragator decat increderea de sine!
6. Sa nu ne mai agatam de regrete si vina! Este mai bine sa constientizam aceste sentimente si sa invatam sa le lasam in urma si sa… trecem peste. Nu exista o stare mai placuta de eliberare, decat aceea cand sufletul este eliberat de sentimente negative, lasand locul unui present mai bun si unui viitor mai optimist.
7. Sa… nu mai purtam tocuri in fiecare zi. Femeile din intreaga lume sunt supuse presiunii de a arata minunat in orice clipa, de a atinge “acele” standarde. Chiar daca, dupa cum stim, tocurile ne dau o anume alura, exista posibilitatea si de a arata foarte bine purtand incaltaminte mai comoda. Lejeritatea ne da de asemenea o stare de bine, un sarm aparte.
8. Ar trebui si sa… incetam a ne mai compara vietile noastre cu ale celorlalte femei. Este clar ca fiecare avem drumul nostru in viata. Ca fiecare avem fericirile si nefericireile noastre, urcusurile si coborisurile, indiferent de ceea ce se vede pe Facebook. Este mai bine sa ne bucuram de ce avem in prezent, de oamenii frumosi care exista in jurul nostru.
9. Si… de asemenea, ar trebui sa nu ne mai intereseze vietile celorlalte femei. Nu ar trebui sa le judecam pentru viata lor sexuala sau pentru alegerile pe care le fac. Ar trebui sa cultimvam mai degraba sentimentul acela de prietenie profunda pe care o simtim cand ne strangem “noi fetele”, la cafea si ne povestim frimituri de viata si ne auto-incurajam atunci cand avem probleme.
10. Ar trebui sa… nu ne mai fie frica de singuratate, cand de fapt ar trebui sa privim aceste momente ca pe o posibilitate de a ne regasi, de a evolua profesional sau de a ne preocupa de hobby-urile noastre.
11. Sa nu mai fim in realtii cu barbati doar de ochii lumii! Toate stim in adancul sufletului nostru ceea ce ne dorim cu adevarat! De ce sa stam alaturi de cineva care nu ni se potriveste sau care ne face rau doar de teama ca putem fi judecate?
*dupa o idee originala aparuta in Huffington Post