Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

27 noiembrie 2014

Una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste din literatura română



Cea mai frumoasa declaratie de dragoste din literatura romana ii apartine lui Liviu Rebreanu si i-a fost dedicata celei ce urma sa ii devina sotie Fanny Radulescu.

Liviu Rebreanu si Fanny Radulescu s-au cunoscut pe terasa Otetelesanu din Bucuresti (situata pe locul unde se afla astazi Palatul Telefoanelor), unde, pe atunci, se adunau mai toti artistii vremii. I-o prezentase bunul sau prieten, Emil Garleanu. Ea, absolventa a Conservatorului de Arta Dramatica, era actrita si scriitoare. El starnise deja interesul prin nuvele publicate in revistele literare. Iata cum isi marturisea Liviu Rebreanu, in 1912, iubirea pentru Fanny, potrivit webcultura.ro.

“Multi cred ca se lauda zicand: “Iata inima mea! Vi-o dau… n-am nevoie de dansa… Mie nu mi-e frica de chinurile geloziei, mie nu-mi pasa de tremurarile infrigurate ale iubirii! De un singur lucru ma feresc: sa nu fiu banal! As vrea sa sufar, as vrea sa scrasnesc din dinti, sa-mi smulg parul si sa adorm cu genele muiate in lacrimi! Astfel, cel putin, as sti ca traiesc, as intelege, poate, ce inseamna a iubi… Dar zilele trec, vesnic aceleasi, searbede si plictisitoare, si viata mea se scurge intocmai ca viata unei gaze netrebnice… Eu nu pot avea o iubire; eu nu pot avea decat iubiri. Iubirile acestea insa rasar repede, palpaie o clipa si apoi pier, dispar pentru totdeauna, parc-ar fi fost niste visuri pe care le uiti indata ce te-ai desteptat din somn…”

O, si eu credeam ca nu pot iubi, si eu imi inchipuiam ca vina nu este in mine, ci in ele, in femeile care nu merita sa fie iubite!… Astazi insa stiu si inteleg ca iubirea este facuta pentru cei umili, ca cei mandri nu vor putea iubi niciodata… Cei mandri isi inchipuiesc ca nu au trebuinta de inima; ei nu vreau decat sa cucereasca, mereu sa biruiasca; ei cred, in sfarsit, ca si in iubire succesul e tot. Dorintele lor poate se vor implini, poftele lor poate vor fi multumite, da… dar, vai, iubirea n-au s-o cunoasca niciodata.

Caci iubirea cere supunere, o supunere oarba, ca si credinta. In iubire n-ai sa fii convins niciodata, n-ai sa astepti probe niciodata. Tot ce nu e supunere si devotament nu e iubire. Trebuie sa traiesti mult, trebuie sa suferi mult, trebuie sa pricepi mult pentru ca inima ta sa fie in stare a primi iubirea. Cei ambitiosi, cei mandri, cei obraznici si nerecunoscatori nu pot sti ce este iubirea si, asa, cei mai multi dintre noi de-abia la varsta de cinzeci de ani incepem sa intelegem iubirea, atunci, deci, cand e prea tarziu…

Pe mine viata m-a framantat, m-a umilit; mie viata mi-a mulcomit glasul. Astfel am ajuns sa nu mai spun ca ele nu merita sa fie iubite, ci strig pretutindeni: stiu sa iubesc fiindca am invatat a plange, a suspina si a ma resemna!

Astazi as vrea si eu sa nu iubesc, as vrea sa fiu iar mandru, ambitios, cuceritor… Dintr-asta se vede ca sunt indragostit! Daca as sti canta din syrinx, te-as duce intr-o poiana scaldata in lumina de luna, intr-o poiana unde inca nu s-a incuibat mandria omeneasca, si ti-as sopti la ureche cantecul celor iubiti. Atunci poate ai pricepe si tu ca iubirea nu cunoaste ceea ce lumea numeste “a fi iubit”.

Te iubesc pentru ca ma iubesti: acesta este un schimb, dar nu e iubire. Te iubesc pentru ca te iubesc, si nimic mai mult; te iubesc numai pentru ca te iubesc; aici incepe iubirea. Iti multumesc din suflet ca te iubesc: acesta e cantecul iubirii. Omul indragostit nu zice: te iubesc pentru ca esti oachesa; nici: te iubesc pentru ca esti buna. Omul indragostit zice: te iubesc cu toate ca esti oachesa, cu toate ca esti buna si te-as iubi chiar daca ai fi blonda sau daca ai fi rea.

Poezia, zic unii, a falsificat iubirea. Poezia a facut cantece, statui, versuri din sentimentul simplu si firesc ce a fost odinioara iubirea, a facut nebuni din oameni care, si altmintrelea, erau cam porniti spre nebunie, a facut gurmanzi din oameni care pana atunci erau infometati. Eu insa zic ca nu exista poet, muzicant, pictor sau sculptor mai mare ca un indragostit. Pentru ca artistul sa inteleaga poezia cea mare a suferintei trebuie mai intai sa fi fost indragostit. Nu poetii au facut iubirea, ci iubirea a facut pe poeti! Iar eu, care citesc bucuros in stele si-mi fac o placere dintru a asterne pe hartie slova langa slova, pot sa jur ca in slovele noastre umile sunt scrise toate tainele de amor ale cerului instelat.

Cel ce pricepe viata stelelor pricepe si iubirea omeneasca! Iubirea nu cunoaste cuvintele credincios si necredincios. Iubesti pe altul, va sa zica eu nu te iubesc: acesta nu e cantecul iubirii. Omul indragostit nu zice niciodata: m-ai inselat. Iubirea nu-ti cere socoteala de sarutarile ce ai dat sau nu ai dat altora. Iubirea nu-ti scormoneste trecutul si nu-ti cerceteaza prezentul. Viitorul este nadejdea ei; viitorul este egoismul ei. Nadejdea cea deznadajduita, mangaierea cea nemangaiata sunt balsamul ei, care e tot atat de dulce ca si suferinta, ca si iubirea.

Iubesti, suferi, traiesti: iata troita iubirii. Sarutarile iti alina setea, dar lacrimile iti trezesc in suflet doruri mari, istovitoare si dragi, pe care nu ti le pot alina nici sarutarile. Din ochi picura lacrimile, izvorul cel vesnic al iubirii; din iubire picura cantecul, poezia, frumosul, izvorul cel vesnic al lacrimilor.

O bobita de lacrima, ce tremura sfioasa pe geana iubitei, e o comoara mai mare si mai pretioasa decat sarutarile si imbratisarile tuturor femeilor din lume… O, vanitas, vanitatum vanitas! zice profetul. Toate suferintele sunt desarte! iti sopteste un glas dinlauntru. Sarutari, lacrimi, iubire: toate sunt desertaciuni mari, nimicuri pline de durere… Si totusi, pentru aceste nimicuri desarte, pentru aceste desertaciuni nepatrunse as fi in stare acum sa-mi dau tot ce am mai scump pe lume, as fi in stare sa-mi dau chiar viata…

Nu stiu daca e bine ceea ce fac sau e rau, dar simt ca, dintre toate desertaciunile lumesti, am ales pe cea mai frumoasa, care e cea mai frumoasa fiindca e cea mai desarta din toate.”


Și iată de ce tu nu mă cunoști


Încă un fragment de poem.

Privirea-ți întrebătoare e plină de-ntuneric. Ar vrea să cunoască gândul ce mă frământă – ca și luna, adâncul apelor. Am desfășurat înaintea ochilor tăi, de la o zi la alta, toată viața mea. Nimic n-am ascuns și nimic n-am reținut privirilor tale, și iată de ce tu nu mă cunoști.
De viața-mi ar fi o gemă, aș frânge-o în mii de bucăți și, strângându-le într-un șirag, le-aș atârna gâtului tău. De n-ar fi decât o floare gingașă și plină de viață, aș smulge-o de pe tulpina ei s-o anin părului tău.
Dar ea, ea nu-i decât inimă, draga mea. Cunoaște careva marginile ei? Marginile ei necunoscute sunt și ție, și totuși stăpâna acestei împărății ești! De n-ar fi decât o clipă de plăcere, ai vedea-o înflorind într-un surâs de fericire și pe dată ai înțelege-o. Și dacă n-ar fi decât chin, s-ar topi în mii de lacrimi cristaline, reflectând fără de șoaptă taina ei.
Dar ea… e dragoste, iubita mea! Plăcerea și chinul ei sunt nețărmurite. Dorințele și fericirile sunt veșnice. Și așa de aproape e de tine – ca însăși viața ta. Dar niciodată n-o vei cunoaște în toată a ei putere.”

Rabindranath Tagore (6 mai 1861 – 7 august 1941)
Grădinarul

Sorin Tudor




“Iadul este crima împotriva iubirii”


 Gânduri despre oameni, viață și iubire.

Mediocritatea noastră este aceea care ne determină să părăsim, să renunțăm. Marea iubire nu știe ce înseamnă renunțarea, n-o cunoaște. Ea nu se resemnează niciodată, căci resemnarea, la fel ca eșecul, e pentru mediocri.
Iadul este crima împotriva iubirii.
Un om nu poate fi clasificat; ci descifrat și înțeles.
Nici un om nu-i mai puțin demn de interes și cercetare decât altul. Sens găsim și omului, și frunzei, și pietrei.
Nu este răspunsul cel care luminează, ci întrebarea.
Copilăria se termină în momentul în care lucrurile încetează să mai fie uluitoare. Atunci când lumea îți dă senzația de “déjà vu”, când ești rodat de existență, devii adult.
Descrie un cerc, mângâie-l apoi şi se va transforma într-un cerc vicios.
Nu se poate ieși dintr-un cerc vicios decât dacă te închizi în el.

Eugen Ionescu
(26 noiembrie 1909 – 28 martie 1994)

Sorin Tudor

“Inima e câteodată un cimitir cu gropi multe”


Despre fericire și pierderea sa.

Toate fericirile se sprijină pe iluzii. Adevărul nu face altceva decât să sfâșie vălul cu care se acoperă ochii ce nu vor să vadă realitatea.
Există câteodată în viața unui om o nevoie imperioasă de a fi sincer până la cruzime.
Moartea, când vine, nu te întrebă dacă ţi-ai trăit bine viaţa. Indiferent dacă ai trăit-o bine sau rău, mult sau puţin, cu rost sau fără rost, trebuie s-o părăseşti. Şi acest act ireversibil e cea mai formidabilă grozăvie a existenței noastre.
Marile iubiri care ies din matca obișnuitului se rezolvă numai în moarte.
Cred că în fundul durerii există totuși un sâmbure de voluptate, aşa cum în bucurie se află şi o fărâmă de tristețe.
Există și oameni inapți de a gusta fericirea.
Inima e câteodată un cimitir cu gropi multe.

Mihail Drumeș
(26 noiembrie 1901 – 7 februarie 1982)
Scrisoare de dragoste

Sorin Tudor

“Prețul unei femei nu-l afli decât după ce o pierzi”


Nouă gânduri despre dragoste și femei.

Fără romantism, ne întoarcem la oamenii cavernelor.
Îmi aminteam de ea ca de un vis frumos, întrerupt înainte de a se sfârși.
Dragostea n-o poți cumpăra cu toate bogățiile pământului, dar o poți avea cu un simplu surâs.
În dragoste nu-i nimic degeaba, dragostea ține loc de orice prin ea însăși.
Nu pot uita visul pe care l-am trăit împreună. Numai trezirea din vis aș vrea s-o uit.
Pasiunile fug de lumină – lumina le omoară.
O femeie simte adesea dincolo de simțuri.
Bărbatul trebuie să știe în primul rând cum să-și păstreze femeia…
Prețul unei femei nu-l afli decât după ce o pierzi.

Mihail Drumeș
(26 noiembrie 1901 – 7 februarie 1982)
Scrisoare de dragoste

Sorin Tudor

Declarație de dragoste



Fragment de poem.

De vrei, voi înceta să mai cânt. De privirea mea face mereu să-ți zvâcnească inima, voi întoarce privirea de la tine. De te cutremuri la întâlnirea mea, mă voi depărta din calea pașilor tăi. De ființa-mi te stingherește – atunci când flori își împletesc degetele tale – voi fugi din grădina-ți singuratică. De apa pârâiașului tău e neliniștită la trecerea corăbiei mele, nu voi mai vâsli spre țărmul tău.

Rabindranath Tagore (6 mai 1861 – 7 august 1941)
Grădinarul (47)

Sorin Tudor

“Când se întâlnesc ochii, se naște dragostea”



10 proverbe indiene.

 Cum înghiți un ditamai elefantul? Ca și fericirea: tăindu-l în bucăți mici.
 Banul este hoțul omului: îi fură ce are mai de preț – cinstea.
 Cartea deschisă e o minte care vorbește; cartea închisă, un prieten care așteaptă; cartea uitată, un suflet care iartă; cartea distrusă, o inimă care plânge.
 Pentru a domoli un elefant ai nevoie de un par, pentru a opri un cal, ai nevoie de un bici, iar pentru a stăvili o femeie, ai nevoie de o inimă.
 Suferința mică te face să strigi, suferința mare este mută.
 Arborele adăpostește sub frunzele sale omul care îl va doborî.
 Nu-ți jigni prietenul atribuindu-i merite pe care nu le are.
 La o întrebare prost pusă se răspunde prin tăcere.
 Omul bun vede binele peste tot; omul rău – nicăieri.
 Când se întâlnesc ochii, se naște dragostea.

Sorin Tudor