Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

29 mai 2015

N-am să te uit iubind pe altcineva!



Mai exact… n-am să te uit.
Nu putem șterge din viața noastră oameni care au fost importanți și au rămas în sufletul noastru. Nu te pot uita pentru că ieri făceai parte din viața mea, ieri te sărutam, ieri te îmbrățișam și ieri îți povesteam lucruri care mă dureau. N-am să te uit iubind pe altcineva pentru că momentan nu cred că poate exista acel cineva, încă mai tresar gândindu-mă la noi și încă îmi este dor. Ne iubeam dar nu puteam sta împreună. Aceste cuvinte îmi sună în minte și sufletul oftează; n-am să te uit sărutând buzele altuia, pentru că acel om n-are loc între mine și tine, n-are loc în sufletul meu unde încă ești tu, unde încă mai sunt semnele atingerii tale, unde încă mai sunt bătăi de inimă când îmi amintesc chipul tău.
N-am să te uit pentru că nu vreau, am să-mi amintesc tot ce a fost frumos și voi învăța din tot ce a durut; n-am să-ți doresc nefericire pentru că ești și vei rămâne un om care mi-a dăruit dragoste și frumos, n-am să-ți judec alegerile și n-am să-ți reproșez nimic, am să te privesc din depărtare și când voi vedea că ești fericit… voi pleca cu gândul că acum ești bine. N-am să te uit pentru că nu pot nega tot ce a fost, nu pot uita serile în doi și nu vreau să renunț la amintiri dulci.
Va veni o zi în care voi adormi în brațele altcuiva, dar nu astăzi. Nu astăzi, nici mâine. Nu știu când. Astăzi îmi este sufletul obosit, mult prea amorțit și trist pentru a privi în jurul meu, mult prea dezamăgit pentru a începe un drum nou, mult prea pesimist pentru a căuta atenția unei alte persoane. Tu mergi înainte, eu încă mai bat pasul pe loc dar trebuie să mă vindec de noi, să fiu din nou pregătită pentru dragoste. Astăzi nu sunt.
Mi-a spus privindu-mă în ochi: “Tu ești singură pentru că vrei să fii singură…” Am realizat cât de mult mă sperie singurătatea și câtă nevoie am de dragoste dar acum nu mai pot alerga după iubire, momentan mă odihnesc.

28 mai 2015

Când doi oameni se întâlnesc...


Iubirea adevărată (insist mereu, „adevărată”, căci există şi iubire părelnică) nu se dă „la schimb” („Te iubesc ca să mă iubeşti!”, „Te iubesc pentru că mă iubeşti!”). Ea se cere să vină ca o revărsare de daruri. În fapt, Dumnezeu este Cel care iubeşte prin noi. Noi numai I ne asociem. Acest lucru se cere ştiut şi asumat.
Când doi oameni se întâlnesc cu adevărat, este sărbătoare. Întâl­nirile adevărate, depline, sunt atât de rare! Numai Dumnezeu poate să ţi le dăruiască. Tu trebuie numai să fii treaz, să fii într-o aşteptare activă, să ai urechi de auzit şi ochi de văzut, minte de străvăzut şi, mai ales, inimă curată.
Fiecare om întâlnit este pentru noi o chemare, o întrebare şi o încercare, venite din partea lui Dumnezeu. Se cere ca noi să rezol­văm problemele ridicate de orice întâlnire în condiţiile date. Nu putem să ne eschivăm după o serie de „dacă”. Ce răspuns vom da noi în legătură cu cei pe care-i întâlnim? La judecată vom fi între­baţi, fără îndoială, despre ceea ce am făcut cu noi înşine în această viaţă, cât am risipit şi cu cât am rodit, dar poate mai apăsat vom fi întrebaţi în legătură cu cei pe care Dumnezeu ni i-a scos în cale spre însoţire şi posibilitatea împreună călătoririi. Ratările ni se vor imputa, fără îndoială. Condiţiile în care ni se cere împlinirea pot fi de tot felul: unele extrem de favorabile, altele de-a dreptul adverse. Cele din urmă, odată biruite, vor face cu atât mai încărcată de bucurie împlinirea.
Iubire fără libertate nu se poate. Iubirea nu poate fi o colivie de aur în care-l ţinem captiv pe cel pe care-l iubim. Dar cea mai mare libertate este tocmai aceea de a iubi. Iar culmea iubirii şi a libertăţii este prietenia. Nu este chemare mai importantă în această lume decât aceea la prietenie. Restul, tot felul de fapte bune necesare, se va adăuga firesc. Avem chemarea lui Hristos: „Poruncă nouă vă dau: Să vă iubiţi unul pe altul! Aşa cum v-am iubit Eu pe voi, aşa să vă iubiţi unul pe altul” (Ioan 13, 34); la care se adaugă mărturia Lui: acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute” (Ioan 15, 15). Între prieteni se împart toate în împărtăşire nu cu împuţinare, ci, dimpotrivă, cu sporire.
Omul iubitor, omul iubit, va rodi mai bogat, lucrarea lui va fi mai devotată şi mai dispusă jertfei de sine. Viaţa, poate şi o anumită experienţă livrescă, îl învaţă pe om că reciprocitatea în iubire abso­lută este un lucru cu totul excepţional (este un dar pe care ţi-l poate oferi numai Dumnezeu, eforturile tale constând cel mult în lucrare infinit răbdătoare şi gratuită) şi că mai important îi este fiinţei să iubească decât să fie iubită. Tezaurizăm iubirile care odihnesc asu­pra noastră, ele ne sunt merinde întăritoare pentru toată viaţa, ge­neratoare de sens suprem. Dar mai apropiată ne este comoara iubi­rilor adevărate pe care le revărsăm fertil asupra celorlalţi. Câtă ne­sfârşită bucurie, atunci, şi în cele mai simple, în cele mai smerite ges­turi ale noastre de iubire! Pentru că ele sunt încărcate abundent şi tămăduitor. Dar câtă nevoie avem, totuşi, şi de mărturia iubirii. De trei ori îl întreabă Hristos pe Petru: „Mă iubeşti?” (Ioan 21,15). Oare nu ştia El, Care este Atotştiutor şi Atoateştiutor, nu ştia El prea bine că ucenicul Său îl iubeşte? Însuşindu-și însă deplin cele ale omului, Hristos a avut nevoie de această triplă mărturie. Noi, cu atât mai mult.
Iubirea adevărată (insist mereu, „adevărată”, căci există şi iubire părelnică) nu se dă „la schimb” („Te iubesc ca să mă iubeşti!”, „Te iubesc pentru că mă iubeşti!”). Ea se cere să vină ca o revărsare de daruri. În fapt, Dumnezeu este Cel care iubeşte prin noi. Noi numai I ne asociem. Acest lucru se cere ştiut şi asumat.
Este o ştiinţă aceea de a dărui cum se cuvine, fără să laşi celuilalt apăsarea de a se simţi dator, dar este o ştiinţă cel puţin la fel de mare aceea de a primi, de a-l ajuta pe cel ce dăruieşte să-şi împli­nească jertfa sufletului său.
Unde să se înveţe acestea toate? Acasă? In şcoli? Din cărţi? La biserică? Probabil în toate aceste locuri, mai puţin sau mai mult. Dar mai bine şi mai bine se învaţă iubirea adevărată din iubire adevărată. Ca lumânarea la Înviere se aprinde şi se dăruieşte prietenia din prietenie. Pornind de la prietenia lui Hristos pentru fiecare din noi. Unică este fiecare prietenie; ea se cere apărată, sporită, trăită, în ciuda tuturor vicisitudinilor. Si atunci ai intrat deja în rai. Veşnic îmbrăţişând şi veşnic îmbrăţişat.
Când doi oameni se întâlnesc cu adevărat, este mare sărbătoare. Sărbătoare pe pământ şisărbătoare în cer. Iată de unde se cuvine să înceapă şi să se sfârşească toată învăţătura noastră. Aleluia!
(Costion Nicolescu, Mic tratat de iubire urmat de alte iubitoare studii și eseuri, Editura Doxologia, Iaşi, 2012, pp. 319-320)



Fii un dar pentru oricine care-ţi intră în viaţă şi pentru oricine în a cărui viaţă intri



Fii o lumină asupra omenirii şi nu îi face rău. Încearcă să construieşti, nu să distrugi. Cum? Prin exemplul tău luminos. Caută numai bunătatea. Vorbeşte numai în adevăr. Acţionează numai în dragoste. Trăieşte Legea Iubirii acum şi mereu. Dă totul, nu pretinde nimic. Evită tot ce e nedemn. Nu accepta inacceptabilul. Fă din fiecare moment al vieţii tale o revărsare de iubire. Foloseşte fiecare clipă ca să gândeşti gândul cel mai înalt, să spui cuvântul cel mai înalt, să faci fapta cea mai înaltă. Adu pace pe pământ, aducând pace celor a căror viaţă o atingi. Îmbrăţişează fiecare împrejurare, însuşeste-ţi fiecare vină, împărtăşeşte fiecare bucurie, contemplă fiecare mister, pune-te în pielea fiecăruia, iartă orice jignire, vindecă fiecare inimă, respectă adevărul fiecărei persoane, iubeşte Dumnezeul fiecărei persoane, protejează drepturile fiecărei persoane, păstrează intactă demnitatea fiecărei persoane, promovează interesele fiecărei persoane, îngrijeşte-te de nevoile fiecărei persoane, acceptă că fiecare persoană este sfântă, scoate în evidenţă cele mai mari daruri ale unei persoane.
Fii un exemplu viu, însufleţit, al celui mai înalt Adevăr care sălăşluieşte în tine.
Vorbeşte despre tine cu smerenie, ca nu cumva cel mai înalt adevăr al tău să fie interpretat în mod greşit, ca o lăudăroşenie.
Vorbeşte blând ca nu cumva să se creadă că încerci doar să captezi atenţia.
Vorbeşte cu bunătate, pentru ca toţi să poată cunoaşte dragostea.
Vorbeşte deschis ca nu cumva să se creadă că ai ceva de ascuns.
Vorbeşte sincer, ca să nu fii înţeles greşit.
Vorbeşte adesea, astfel încât cuvântul tău să nu fie uitat.
Vorbeşte cu respect, ca nimeni să nu fie jignit.
Vorbeşte cu dragoste, astfel încât fiecare silabă să vindece.
Fă din viaţă ta un dar! Aminteşte-ţi mereu că tu eşti darul! Fii un dar pentru oricine care-ţi intră în viaţă şi pentru oricine în a cărui viaţă intri. Fii atent: să nu intri în viaţa altuia, dacă nu poţi să fii un dar. (Tu poţi fi întotdeauna un dar, pentru că întotdeauna eşti un dar  –  deşi uneori nu îţi dai voie să ştii acest lucru).
Când cineva intră pe neaşteptate în viaţa ta, află ce dar trebuie să primească acea persoană de la tine. De ce altceva crezi că vine cineva la tine? Fiecare persoană care a venit vreodată la tine a venit să primească un dar.
Primindu-l, el îţi dă ţie un dar – darul de a trăi experienţa şi împlinirea lui Cine Eşti.
Când vezi acest adevăr simplu, când îl înţelegi, vezi cel mai mare adevăr dintre toate!

Neale Donald Walsch – Conversaţii cu Dumnezeu, Editura For You

26 mai 2015

Dacă oamenii şi-ar umple sufletele cu iubire…



Dacă oamenii şi-ar umple sufletele cu iubire nu ar mai avea vreme să se plângă pentru nimicurile vieţii.

Fiecare om are relația sa personală cu Dumnezeu și cu cei din jur. Nu există un șablon de iubire sau de sfințenie prin care toți oamenii să treacă și să bifeze altruismul, iertarea, mântuirea și altele asemenea. Oricine are emoția sa, povestea sa, balada sa, căderea și ridicarea sa. Fiece suflet este un diamant neprețuit. Iubirea cheamă iubire. Orice om poate fi iubit dacă vedem chipul lui Hristos în celălalt. Iubește și iubirea te va învăța să iubești curat.
Iubirea ne face să ieșim din „eul” nostru şi să trăim plenar. Iubirea ne urcă la Dumnezeu și tot iubirea este criteriul Judecății de Apoi. Nu ne va întreba Doamne dacă avem multe „cartoane” și certificări, nici ce funcții am avut, nici prin ce cercuri de oameni ne-am învârtit, nici ce mașină am condus, nici în ce casă am locuit, nici ce vacanțe ne-au odihnit, ci ne va întreba cât am iubit și cât am iertat. Iubirea și iertarea curată transformă într-o liturghie lăuntrică chipul din om. Dragostea are raze puternice care prăjește prin flacăra interioară orice umbră de răutate din exterior, este lumina care alungă întunericul. Iubirea te transformă în ceea ce iubești și trece de orice barieră, de orice graniță. Cine iubește nu are ziduri sau temnițe interioare, ci trăiește bucuria Împărăției Veșnice în starea de grație divină. Iubirea naşte îngeri. Iubirea ne face frumoşi. Iubirea ne face sănătoşi.

Adeseori ne pierdem prin târgul vieții căutând preț la lucruri ce nu au preț. 

Purtăm lumea în inimă și în minte. Cine nu a găsit ceva bun acolo nu va găsi în exterior. Oamenii sunt ceea ce știm noi să găsim în ei, lumină sau întuneric, slăbiciune sau virtute, bucurie sau durere. Dacă fericirea altora este fericirea noastră atunci ştim că suntem pe drumul iubirii. Iubirea e o artă a inimii, este viaţă, este răbdare şi veşnicie.
Nu pot cuprinde iubirea în aceste smerite rânduri şi nici nu-mi doresc asta, căci i-aş ştirbi din valoare. Iubirea nu se filosofează, nu se poate cuprinde în tratate, ci se simte, se gustă, se trăieşte clipă de clipă. Iubirea îţi taie respiraţia, nu are logică şi este foarte puternică, străbătând munţi, mări, ani, istorie… Iubirea este un curcubeu deasupra sufletului tău.

În bucuria iubirii nu avem nevoie de măşti.

Este singurul loc curat şi pur care nu are nevoie de interpretări, de roluri, de scenarii. Cred din toată inima în puterea iubirii. Suntem pe pământ să ne iubim într-o continuă lecţie a iubirii. Uneori luăm notă de trecere, alteori picăm examenele. Până la buza mormântului se dau restanţe la iubire. Dacă oamenii şi-ar umple sufletele cu iubire nu ar mai avea vreme să se plângă pentru nimicurile vieţii. Dacă iubeşti ierţi şi ierţi totul boiereşte, nu doar din vârful buzelor! Iubirea te iubeşte aşa cum eşti, căci în iubire eu sunt tu şi tu eşti eu.
Vocaţia fiinţelor vii este iubirea. Fiecare dintre noi are dreptul să fie iubit. A fi în iubire înseamnă a fi şi a locui în Dumnezeu. Iubesc Iubirea! Tu ce iubeşti?
Mă semnez cu un strop de iubire.

ieromonah Hrisostom Filipescu


Neștiută, iubirea mea…



“Există în tine fonduri personale inalienabile, adevăruri pe care nu le știe nimeni și care sunt cele mai adevărate.”

Trecutul imaginației e tot atât de-al nostru ca și trecutul faptelor. Trăim cu imaginația cel puțin tot atât de mult cât trăim real – real însemnând ceea ce poate fi controlat și confirmat și de un altul sau de alții, în afara ta. Altminteri, cu ce, pentru individ în sine, e mai puțin autentic, mai puțin viață, ceea ce se-ntâmplă numai în sine însuși decât ce i se-ntâmplă cu știrea altora? Cu ce? Cu ce este mai puțin intensă dragostea unui om dacă ea este neștiută?
Ba dimpotrivă. Este mult mai profundă, mai concentrată, față de-o iubire împărtășită sau nu, dar materializată, adusă în planul realității, cea a martorului. Fiindcă din ea, din iubirea neștiută de celălalt, nu se risipește nici un strop în gesturi, în așteptări, în vorbe care nu reușesc totdeauna s-o exprime.
După ani și ani de la o iubire, auzi oameni care spun: “L-am iubit (sau am iubit-o), dar el (sau ea) habar n-avea, nici nu mă știa”, situând această iubire la periferia iubirii, fiindcă ea nu era știută. Oamenii ăștia, după părerea mea, sunt o categorie – o categorie foarte întinsă – care nu-și dă seama că oricât ai trăi cu alții, există în tine fonduri personale inalienabile, adevăruri pe care nu le știe nimeni și care sunt cele mai adevărate.

Ileana Vulpescu,
Arta Conversației

Sorin Tudor

Iubirea adevărată domină mai ales prin amintire



Despre dragoste și suferință.

Nu există balanţă pentru cântărirea sentimentelor. Se spune că în dragoste, întotdeauna, dai mai mult decât primeşti sau, poate, e invers? Să iubeşti şi să-i dăruieşti persoanei iubite ce-şi doreşte, nu doar posibilitatea de a-şi satisface plăcerile mondene, ci să-i jertfeşti chiar onoarea ta este, oare, o dovadă supremă de dragoste, sau de nesfârşită încredere, sau de copilărească naivitate, sau, pur şi simplu, de nesăbuinţă?
Dacă suferinţele noastre slujesc fericirii celor pe care îi iubim, mai sunt ele suferinţe?
Iubirea există în glas, mai înainte de a fi mărturisită în priviri.
Iubirea adevărată domină mai ales prin amintire.
De foarte multe ori un bărbat se pierde pentru că a întâlnit fie o femeie care-l iubeşte prea mult, fie una care nu-l iubeşte deloc.
Numai fiinţele pe care le iubim ne pot face să suferim.

Honoré de Balzac
(20 mai 1799 – 18 august 1850)

Sorin Tudor

Femeie – mergi înainte, în numele iubirii, al curajului şi al încrederii în sine


De câte ori n-aţi simţit că vă micşoraţi? De câte ori nu v-aţi micşorat suficient, pentru a juca un rol cu care nu voiaţi să aveţi nimic de-a face? De câte ori n-aţi tăcut, când de fapt voiaţi să ţipaţi cât mai tare, sau nu i-aţi cedat puterea cuiva care nu vă dorea numai binele?
De câte ori nu aţi cedat unui comportament impulsiv sau de dependenţă, în loc să faceţi o alegere raţională? De câte ori nu v-aţi spus: „Nu pot. Nu sunt suficient de puternică. Nu sunt suficient de curajoasă sau încrezătoare, pentru a fi tot ceea ce doresc să fiu?” In fiecare zi, ne confruntăm cu sute de alegeri, care fie ne fac să fim încrezătoare, puternice şi valoroase, fie ne privează de lucrurile pe care le dorim cel mai mult. Temerile paralizante, încrederea în sine reprimată şi curajul nefolosit reprezintă obstacolele care ne împiedică să facem alegeri importante aflate în concordanţă cu binele nostru cel mai înalt şi cu cele mai profunde dorinţe pe care le avem. In cazul multora dintre noi, sentimentul lipsei de valoare ne influenţează majo­ritatea hotărârilor legate de bani, familie, corp, greutate sau imaginea noastră de sine.
Atunci când ne lipseşte încrederea de sine, nu ne simţim vrednice să avem ce ne dorim, să rostim propriul adevăr sau să facem schimbări radicale, care să ne transforme viitorul.
Atunci când ne simţim slabe, neajutorate şi lipsite de putere, nu avem forţa de a alunga gândurile legate de înfrângere, negativitate şi teamă, care ne împiedică să trăim aşa cum ne dorim. Când cedăm propria putere şi negăm lucrurile de care suntem în stare, cădem pradă dependenţelor, temerilor, impulsurilor nesănătoase şi repetării trecutului. Ne purtăm de parcă am fi slabe şi nesigure – şi chiar credem că suntem aşa.
Desigur, s-ar putea ca acest cerc vicios să nu acţioneze în toate domeniile vieţii noastre. Ne poate merge foarte bine la muncă sau în cadrul relaţiilor. Dar mult prea multe dintre noi au pierdut controlul în anumite sectoare, în care nu ne putem aduna suficientă putere pentru a ne elibera de temeri şi a ne împlini cele mai mari dorinţe. De fiecare dată când facem o alegere bazată pe frică, întipărim în noi ideea că suntem nedemne, că nu suntem suficient de bune sau de puternice pentru a ne controla viaţa, gândurile, convingerile, alegerile – şi, cel mai important, propriul viitor. De fiecare dată când facem o alegere bazată pe frică, ne învăţăm mintea să creadă că suntem neajutorate, incapabile şi lipsite de putere – trei stări emoţionale, care ne fac să ne simţim ca nişte victime.
Ce ne trebuie, pentru a fi încrezătoare, puternice pe deplin şi a ne simţi bine în propria piele? Trebuie să reconstruim încrederea în noi însene şi trebuie să începem prin sporirea stimei de sine. Trebuie să învăţăm să ne iubim în întregime – cu trecutul, cu defectele, îndoielile, slăbiciunile şi temerile noastre. Ba chiar mai mult decât a ne iubi pe noi însene, trebuie să adoptăm dragostea, ca pe o cauză. Trebuie să devenim războinice ale iubirii. Trebuie să luptăm pentru noi însene şi să apărăm ceea ce suntem şi ce dorim să devenim.
Dar de ce războinice? Pentru că o războinică trăieşte şi acţionează cu mare putere, integritate şi dedicare. Flacăra ei interioară a curajului e aprinsă, iar ea poate înfrunta cele mai mari provocări emoţionale şi sparge vechile tipare. De ce, ca femei, i-am întors spatele naturii noastre agresive? Prea mult timp am negat o parte a noastră fundamentală. Am ales slăbiciunea, în locul puterii. I-am ales pe ceilalţi, în loc să ne alegem pe noi însene. De ce? Pentru că am ajuns să credem că natura noastră agresivă e rea, inacceptabilă, nejustificată sau nedorită. Poate că, în trecut, s-a manifestat într-un mod greşit sau poate că ne-a rănit agresivitatea altcuiva. Am renunţat chiar la calitatea care ne poate da curajul de a ne apăra. Dar nu e vorba despre aceeaşi agresivitate care îi face pe oameni să-i rănească pe ceilalţi de dragul distracţiei şi nici cea care-l face pe războinicul care a luat-o razna, să mânuiască o armă, cu intenţia de a domina şi distruge, în schimb, e vorba de acea agresivitate a războinicei, aflată în inima fiecărei femei – plină de focul dreptăţii, ca Rosa Parks; înarmată cu adevărul iubirii divine, ca Ioana d’Arc; capabilă să scoată înţelepciunea din cea mai adâncă fântână a fiinţei sale.
Toate ne naştem cu o parte hotărâtă şi agresivă – o tărie interioară, la care apelăm atunci când luptăm pentru copiii noştri şi ne apărăm familia. Aceasta poate fi cea mai sănătoasă parte a noastră – cea care ne face să urmărim ceva, să fim gata de luptă, să câştigăm şi să ne implicăm în bătăliile vieţii. De multe ori trebuie să luptăm cu gândurile întunecate care ne umplu mintea – minciunile, interpretările greşite şi ruşinea. In anumite momente, avem nevoie de tăria de a spune „Stop!”. Ne trebuie curajul de a spune „N-am de gând să te ascult” sau ,Nu-i adevărat”. Avem nevoie de tăria morală a unei războinice a iubirii, dacă dorim să înfruntăm lucrurile care ne-au făcut să ne simţim slabe, neputincioase şi incapabile de a ne schimba.
Acest lucru e valabil şi când ne luptăm cu pofta de dulce, deoarece vrem zahăr pentru a ne face să ne simţim iubite, sau dacă ne opunem unui impuls de a cheltui, atunci când trebuie să economisim. Poate că ne trebuie puterea războinicei, pentru a trasa o graniţă, pentru a spune „Destul!” sau pentru a nu mai fi îngăduitoare cu cineva drag. Sau poate că războinica se află acolo pentru a ne salva viaţa, atunci când trebuie să luptăm cu boala noastră sau a unei persoane dragi. Aceasta e treaba unei războinice. Ea nu se gândeşte: „Aş fi o persoană atât de rea. Ce vor crede ceilalţi despre mine? Voi rămâne singură şi nu voi mai avea niciun prieten, dacă rostesc adevărul meu.” Sau: „Trebuie doar să mă întind şi să aştept să mor, pentru că sunt bolnavă.” în schimb, o războinică va lupta, pentru a se elibera.
Cele mai multe femei au renunţat la războinica autentică din ele, în favoarea aprobării din partea celorlalţi, a poziţiei sociale sau a iluziei siguranţei. Iar cele care cred că îşi accesează războinica, s-ar putea să greşească, pentru că în cea mai mare parte a timpului, acel sentiment vine mai degrabă dintr-un loc al fricii, decât al iubirii; dintr-un loc al controlului şi manipulării, decât dintr-unul al compasiunii şi înţelegerii. Războinica născută din ego este una a slăbiciunii şi a controlului – absorbită de propria-i putere, creată pentru a-i proteja o anumită imagine de sine, sfărâmată – în loc să fie una care luptă pentru puterea măreaţă a iubirii. O războinică neînfricată este una spirituală, gata să lupte pentru Divin, în toate formele sale de manifestare.
O războinică neînfricată consideră că fiecare om este o fiinţă divină şi fiecare experienţă, una divină. Ea conduce cu inima, fiind extrem de hotărâtă să facă ce-i mai bun pentru oricine orice. O războinică neînfricată vorbeşte chiar şi atunci când toţi îi şoptesc să tacă. Ea ştie că primeşte energie dintr-o sursă mult mai măreaţă decât propria persoană şi că se poate elibera de judecăţile celorlalţi. Aprobarea divină devine mai importantă decât cea personală.
O războinică neînfricată e înarmată şi pregătită pentru orice – un divorţ, pierderea unui loc de muncă, o dependenţă, un uragan, o scurgere de gaz, o boală în familie, o pierdere dureroasă sau o inimă rănită – deoarece ea e plină de iubire divină, conectată în fiecare zi la aceasta şi ştie că provocările fac parte din călătoria sa prin viaţă. Mai ştie şi că va putea alege, în fiecare zi, dacă să cedeze în faţa fricii sau s-o depăşească prin iubire, credinţă şi curaj.
E suficient de curajoasă, pentru a-i lăsa în urmă pe cei care i-ar putea împiedica succesul sau diminua valoarea. E suficient de încrezătoare în sine, pentru a apela la cei care o pot ajuta să câştige. O războinică neînfricată nu se lasă pradă demonilor interiori, care ar doborî-o. în schimb, ea luptă pentru un adevăr măreţ – o dragoste mai înălţătoare.
O războinică neînfricată nu se uită la trecutul, la tiparele şi la istoria familiei sau la problemele sale, pentru a hotărî dacă se poate simţi bine în propria-i piele. Ea priveşte înlăuntrul său, la puterea divină care a creat-o. Se află aici să prindă puterile necesare pentru a-şi atinge potenţialul – ceea ce înseamnă că va avea de înfruntat adversităţi. Va trebui să se elibereze de limitarea gândurilor şi a minţii sale, care o pot păcăli să creadă că nu e decât o muritoare imperfectă. Va trebui să fie dispusă să înfrunte conflicte, care-i vor spori puterea, pe măsură ce continuă să se concentreze asupra viziunii viitorului, mai degrabă decât a trecutului. O războinică neînfricată este o femeie care luptă cu curaj împotriva duşmanului universal – necunoaşterea de sine.
Aşadar, cum trăieşte o războinică neînfricată? îşi vede clar temerile şi le îmbrăţişează, cu sinceritate şi curaj.

Atunci când sunteţi războinice ale propriilor defecte, căutaţi frumuseţea din ele. Le faceţi să fie importante. Găsiţi bunătate şi compasiune pentru toate lucrurile care vă fac să fiţi diferite. O războinică are abilitatea de a vedea frumuseţea şi perfecţiunea din fiecare aspect al ei însăşi.
Când sunteţi războinice pentru corpul vostru, căutaţi să-l hrăniţi cu toate lucrurile bune – fiecare nutrient, vitamină, gând şi convingere. Vă iubiţi corpul, îi mulţumiţi dimineaţa şi-l binecuvântaţi pe tot parcursul zilei.
Când sunteţi războinice pentru veniturile voastre, vă asiguraţi că aveţi suficiente resurse materiale, pentru a avea grijă de familia voastră şi de voi însevă – acum şi în viitor. Aveţi curajul, puterea şi încrederea în sine de a urma munca de care vă simţiţi inspirate sau de a înfiinţa afacerea la care visaţi.
Atunci când sunteţi războinice pentru familia voastră, nu luaţi lucrurile la modul prea personal, deoarece ştiţi că faceţi parte dintr-un clan, în care fiecare are de învăţat propriile lecţii. O războinică nu caută să vadă în ce fel i-au făcut rău membrii familiei sale, ci cum îi poate face mai puternici şi cum poate deveni ea însăşi mai puternică, fiind de partea lor.
Atunci când sunteţi războinice pentru propriul trecut, descoperiţi darurile ascunse în experienţele dificile. Ştiţi că aceste provocări au fost nişte ocazii pentru a ieşi la liman. Ştiţi că, lăsându-le în urmă, aţi realizat un lucru măreţ. Cu fiecare probare, mai urcaţi o treaptă. Sunteţi pregătite să înfruntaţi vocile chinuitoare din capul vostru, care vă spun că un anumit lucru n-ar fi trebuit să se întâmple, că nu sunteţi deştepte sau că e ceva în neregulă cu voi. întrebaţi: „Ce voce ascult? Vocea Fricii, a slăbiciunii, Disperării, Neputinţei, Nesiguranţei? Sau ascult Vocea Acceptării, Puterii, încrederii, a Curajului, a Iertării?” O războinică ştie că are puterea de a alege vocile care s-o călăuzească.
Atunci când sunteţi războinice ale viitorului vostru, vă treziţi dimineaţa conştiente de propria viziune. Sunteţi sigure de acţiunile voastre şi foarte ferme în alegeri. Vă concentraţi pe ceea ce se află în faţa voastră, nu pe ce-i în spate; pe lucrurile pe care le puteţi face, nu pe cele pe care nu le-aţi făcut. Când creează viitorul pe care şi-l doreşte cel mai mult, o războinică este entuziasmată şi plină de pasiune.

Descoperirea faptului că sunteţi o războinică va schimba însăşi fiinţa care sunteţi acum şi vă va da puterea şi tăria de a în­frunta orice provocare, oricând. Chiar şi în cadrul vieţii voastre de zi cu zi, în loc să vă mascaţi cu dibăcie nesiguranţa, cu aju­torul unui costum sau al unei perechi de pantaloni de trening, vă puteţi împodobi cu rochia strălucitoare a încrederii în sine şi cu coroana radioasă a curajului, pe care le meritaţi din plin.
Aşadar, să pornim înainte, în numele iubirii, al curajului şi al încrederii în sine!
Debbie Ford