Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

22 decembrie 2014

Nostalgia paradisului


Câteva cuvinte înțelepte.

“Nostalgia paradisului e sentimentul că suntem din această lume și totuși nu-i aparținem; că lumea din spiritul nostru nu e identică cu lumea care ne înconjoară; că suntem în mijlocul ei ca niște rămași pe dinafară dintr-o ordine înaltă de existență, ce ni se refuză; că din această pricină nu putem adera întru totul la condiția mizeriei terestre, în care ne simțim exilați; și că, în sfârșit, tot ceea ce în ființa noastră rimează în chip tainic cu veșnicia ne împinge la depășirea modului actual de existență și la cucerirea unui mod superior și desăvârșit, conceput în antinomie cu cel de acum și de aici.”

“Cei care iubesc copiii pentru copii, dincolo de legătura de sânge, dovedesc încă în sufletul lor afinități cu raiul; și pe acest fond de bunătate nativă s-ar putea clădi încă din această viață începutul paradisului ceresc.”

Nichifor Crainic
(22 decembrie 1889 – 20 august 1972)

Sorin Tudor

ENYA - *SPECIAL CHRISTMAS ALBUM* 2014

Sfaturile unui calugar


“In aceasta lume complicata in care traim, am intalnit zilele trecute un calugar ortodox de 85 de ani, considerat a avea har conform terminologiei utilizata de confratii sai.

L-am intrebat cum se produc vindecarile, ce se intampla cand cineva vine la el. ”Eu, omul nu ma gandesc ca as avea ceva de facut, eu ma deschid si las Sfantul Duh sa curga prin mine. Nu intreb niciodata omul de ce a venit la mine,ce problema are, ii simt doar sufletul cat de greu ii este, si apoi ma rog. Atat fac- ma rog impreuna cu el. Si ii spun ca este o mare bucurie atunci cand doi se strang in numele Lui ca atunci si El este cu noi.
Pentru mine este o binecuvantare cand cineva imi deschide usa chiliei. Eu nu privesc omul intrand la mine ci pe Dumnezeu in om patrunzand in chilie. La sfarsit simt cum omul este mai usor, mai senin. Eu nu trebuie sa stiu ce greutate purta el, Dumnezeu stie, imi pastrez doar sufletul deschis si ma rog din toata inima mea.
Deci totul este rugaciunea noastra catre Dumnezeu, uneori ii tin mainile in ale mele, alteori le pun pe crestetul capului. Uneori simt ca este nevoie sa mai vina, alteori stiu ca lucrarea s-a facut. Si miracolul pentru mine nu il numesc vindecare, il numesc trezirea omului in Dumnezeu.”
L-am intrebat de ce intr-o multime agitata, tensionata, nervoasa imi era mai greu sa ma rog si mi-a raspuns :
“Atat timp cat il privesti pe Dumnezeu ca fiind in afara ta, o sa si gasesti motive tot in afara ta. Cauza nu sunt cei din jur ci cum il privesti tu pe Dumnezeu. Daca ai credinta nestramutata ca El este in tine, realizezi ca nimeni nu poate sta intre tine si Dumnezeu. Ca sa te rogi cobori in tine, inchizi ochii si in inima ta o sa gasesti linistea. Acolo te asteapta Dumnezeu.
Mintea este prima care fie se deschide si prin gandurile tale ii lasa pe El sa se manifeste in tine, sau tot mintea este cea care te impiedica. Mintea tese labirinturi si uneori se pierde in propria ei tesatura. Daca lasi iubirea din inima ta sa iti scalde mintea, o sa vezi cum gandurile tale isi gasesc singure drumul catre Cer.”
L-am intrebat de ce se agitau, se luptau oamenii ca sa ajunga sa ia Lumina:
”Te lupti sa ajungi mai aproape de Dumnezeu cand ai o teama in tine, o neliniste, o indoiala in ceea ce priveste relatia ta cu Dumnezeu. Atunci intotdeauna gasesti ca mai ai ceva de facut, nu ai facut destul, mai exista inca si acel ceva o sa iti aduca apropierea, si cauti si cauti neincetat. Dar daca te opresti din zbucium, din framantare, din cautare, iti dai voie sa il descoperi in tine. Poti trai o intreaga viata preocupat sa il cauti in afara ta, dar nu cauti unde trebuie. Lupta exterioara este un semn al luptei din sufletul acelor oameni,aspiratia lor, nazuinta lor, cautarea lor, si acela e modul in care o reflecta.”
L-am intrebat cum dupa ore petrecute in picioare, intr-o pozitie in care nu puteai nici sa te intorci, el nu dadea nici un semn de oboseala si nu numai aceasta, in jurul lui oamenii erau foarte linistiti, calmi. Raspandea o vibratie de pace in jur care linstea multimea. “Oboseala vine din lupta fiintei cu viata. Cand te opui vietii, judecand, criticand, maniindu-te, pierzi viata din tine si obosesti, si este si normal pentruca mergi contra curentului. Iubirea, este curgerea vietii. Pacea, linistea, se obtin cand lasi viata sa curga prin tine si nu mai opui rezistenta la ceva”.
Si m-a intrebat:
”ai obosit vreodata in timp ce te bucurai, in timp ce iubeai, in timp ce te rugai?
Atunci te lasai purtata de curgerea vietii, nu opuneai rezistenta. Atunci te deschideai prin inima. Obosesti cand cauti cu mintea, inima nu te oboseste vreodata. Si mintea cauta neincetat, mereu gaseste altceva de care sa se agate, dar in esenta mintea isi cauta linistea. Deci lupta nu este intre noi si cei din jur, sau intamplarile din viata, ci este intre noi si noi, acea lupta interioara este cea care epuizeaza.”
L-am intrebat cum poti sa iesi din aceasta zbatere, pendulare:
“Nu trebuie sa te zbati ca sa iesi, pentru ca te afunzi si mai rau. Si vine o vreme cand intelegi ca nu e necesar sa te zbati, ca totul se intampla de la sine, intelegi ca viata curge lin, nu este o stradanie. Lupta are loc pana cand se coboara aceasta intelegere, aceasta pace. Nu fugi dupa Dumnezeu, stai linistit si lasa-l sa se exprime prin tine”.
L-am intrebat cum a ajuns el la aceasta stare de pace, in opinia mea de iluminare, si mi-a spus ca s-a rugat catre Dumnezeu sa il lumineze ca sa poata darui la cei din jur, dintr-o credinta ferma ca cererea sa este auzita si indeplinita, si apoi s-a lasat purtat de valurile vietii, s-a deschis si i-au venit rugaciunile pe care le simtea cu sufletul.
Nu s-a indoit nici un moment si rugamintea sa la Dumnezeu era sa ii dea acest har de a darui atat timp cat traieste pe acest pamant. Acesta considera ca fiind cea mai mare binecuvantare, bogatia inimii.
I-am spus ca in opinia mea biserica s-a indepartat de credinciosi, a pierdut legatura, si intr-un fel a interupt legatura intre Cer si Pamant, in conditiile in care ei aveau puterea sa o consolideze. “Biserica este o institutie alcatuita tot din oameni. Si omul s-a indepartat de aproapele sau. Si aceasta din teama. Teama de a nu se pierde invataturile, de a le pastra nealterate, din frica aceasta si-au concentrat atentia doar pe invatatura si au uitat de ce este mai important-cei carora li s-a adresat Christos prin invataturile sale.Iisus nu a vorbit ascuns, doar Apostolilor, el a iesit in lume. Dar si in Biserica sunt oameni si oameni.
Ce poti face tu ca om este sa studiezi Cuvantul Intemeietorului, sa il simti, sa citesti si sa alegi acele rugaciuni pe care le simti cu Sufletul, pentru ca daca doar le rostesti fara suflet, ele sunt doar sunete goale. Prin rugaciune omul se inalta prin Cuvant care este fapta, prin gand si prin traire.  Acestea trei trebuie sa mearga impreuna ca sa te inalte.
Nu e datoria noastra sa ii judecam pe semenii nostri, asa scrie si in carti sa nu judecam, noi folosim piatra de temelie, invatatura si ne gasim singuri calea prin care vorbim cu Dumnezeu.”
Mi-a spus ca este foarte important sa ascult tacerea. ”Cauta tacerea, nu urmari sirul cuvintelor mele, asculta-l pe Dumnezeu in tacerea mea.”Si de  cate ori se oprea din vorbit, stateam cu ochii inchisi si auzeam, simteam sunetul unui falfait de aripi, si vedeam ca un glob imens de lumina deasupra capului lui.
Aceasta fiinta se adresa cu un respect deosebit pentru toti cei din jur, cu veneratie, l-am intrebat ce simte el cand vorbeste cu un om: “Eu cand vorbesc cu un om, il privesc pe Sfantul Duh in el. Sa fii lipsit de respect la adresa unui om este ca si cum ai fi lipsit de respect in fata tronului lui Dumnezeu. Nu e suficient sa il vezi pe Dumnezeu intr-un inger sau in Fiul Sau, uita-te in jur si descopera-l aici. Rosteste fiecare cuvant cu respect, rar, nu te grabi sa vorbesti. Cuvintele sunt alcatuite din Duhul Sfant, si cand vorbesti cu un om, vorbeste rar si cu respect, stiind ca in acel moment Duhul Sfat se manifesta prin tine in lume. Lasa ca fiecare cuvant sa vina din sufletul tau, simte-l inainte sa il rostesti, doar asa el va atinge sufletul celui caruia i te adresezi. Ceea ce spui tu daca este lipsit de lumina sufletului tau va trece intr-un cotlon al mintii, si mintea va uita, daca ceea ce rostesti vine din suflet, acel om va pastra in sufletul lui nu ceea ce eu sau tu am rostit, ci amintirea bucuriei sufletului lui.”
La plecare doream din suflet sa ii daruiesc ceva, nu stiam ce, ma framantam, si mi-a raspuns la intrebarea mea nespusa spunandu-mi sa fac asupra lui semnul crucii si sa il binecuvantez. Ma gandeam cum pot eu omul sa fac acest gest asupra lui aflat parca in aceasta lume dar neapartinand ei si mi-a explicat:”cand faci ceva cu toata inima lasi puterea celesta a Sfantului Duh sa coboare prin tine, omul nu binecuvanteaza cu puterea omului ci cu cea a Duhului, si in fata Sa toti suntem egali.”
Fiintele iluminate pasesc printre noi, nestiuti, simpli, se simte doar adierea lumilor celeste la trecerea lor prin viata noastra. Viseaza ca si cum ai trai vesnic, dar traieste ca si cum ai muri azi, caci nu conteaza anii din viata ta, ci viata din anii tai.”
Nu stiu ce ati simtit voi citind aceste randuri insa eu L-am simtit pe Dumnezeu.  Am ramas sa ascult tacerea si inima mea s-a umplut  de Lumina.
Erata la sursa articolului :
”Calugarul” al carui har l-am simtit cu totii, traieste intr-o manastire de pe langa muntele Sinai iar articolul a fost scris de autoarea blogului www.luminaindigo.blogspot.com Daniela Diana in aceasta primavara la Sfantul Mormant, in apropierea Invierii. Ieri mi-a scris spunandu-mi aceste lucruri si m-a bucur ca a facut-o.
Parintele Arsenie Papacioc a lasat multe invataturi dragi sufletului nostru si poate de aceea ne este dor si drag de harul sau.  (”Invataturile Parintelui Arsenie Papacioc”) Multe bloguri au preluat acest material, nespecificand sursa ci doar mentionand numele Parintelui Arsenie Papacioc. Parintele a plecat dintre cei vii si asemenei Parintelui Arsenie Boca simt ca vrea sa mergem la el pentru binecuvantari:  ”La mormântul meu dacă veniţi, vă spun: «Iubiţi-vă!»”. Mormantul sau se afla la Manastirea Sfanta Maria, din Techirghiol .

ESTE HAR …
– sa iubesti fara sa fii iubit…
– sa slujesti fara sa fii pretuit…
– sa daruiesti fara sa ti se multumeasca…
– sa te jertfesti si fara sa ti se recunoasca…
– sa ierti fara sa fii iertat…
– sa-l sustii pe cel care te-a lepadat…
– sa ramai linistit, desi esti nedreptatit…
– sa crezi desi nu vezi fata in fata…
– sa crezi desi nu esti deplin lamurit…
– sa investesti cladind fara sperante…
– sa taci pentru a nu face rau aproapelui…
– sa vorbesti de dragul adevarului…
– sa induri fara sa murmuri, fara sa cartesti….
– totul sa-ti apartina, dar tu de toate bucuros sa te lipsesti…

LUPTE-TE,SUFLETE,CA SA PRIMESTI ACEST HAR !!!


CAND DUMNEZEU TE ATINGE




Parintele Arsenie Boca spunea ca Dumnezeu nu asteapta ca noi sa facem minuni, acelea le face El.  Dar ce asteapta Dumnezeu de la noi? Ti-ai pus vreodata aceasta intrebare?

Dumnezeu ne trimite incercari pe de-o parte si daruri pe de alta parte. De ce primim aceste incercari? Pentru a ne desavarsi, pentru a ajunge sa ne intelegem sufletul, parte din Dumnezeu Insasi. Incercarile apar pentru a intelege intregul Plan Divin si ce este dincolo de judecata umana umbrita de pacat, de neiubire si de neiertare.
Dincolo de boala este un sacrificiu, o plata a pacatului stramosesc, o plata a propriilor pacate, o ocazie de a ierta pe cei ce nu i-am iertat o viata intreaga, considerandu-ne indreptatiti sa simtitm asta, caci nu au raspuns asteptarilor noastre.  Dar negandind poate ca aceste asteptari au fost inselatoare iar dincolo de ceea ce vedem cu acesti ochi fizici, cel ce ne-a produs suferinta nu este omul ci demonul ce s-a manifestat prin el.  De ce nu intelegem asta? Pentru ca am fost crescuti si educati sa credem doar ceea ce vedem si simtim noi, constiinta noastra fiind singurul adevar, neluand in considerare valurile iluziei ale propriei persoane, in nici un caz cautand adevarul divin. Si atunci judecam, ne blamam si cel mai trist dam vina pe Dumnezeu.
Ce esti dispus sa faci pentru a face Voia Divina? Esti dispus sa faci totul? Pana sa ajungi sa intelegi ca a face Voia Divina inseamna sa iti implinesti destinul si sa devii fiinta perfecta pe care Dumnezeu a creat-o, treci prin toate portile tristetii si disperarii, crezand ca aceasta este viata ta. NU! Nu aceasta este viata ta!
Mai devreme sau mai tarziu, faptul ca nu ti-ai iertat mama sau tatal, copiii, fratele sau sora, sotul, sotia, profesorii, prietenii va amprenta constiinta ta ca mai apoi sa ramai prins intr-o lectie fara de sfarsit, lectia iubirii. In lipsa iubirii apare tristetea, in lipsa iubirii apar neajunsurile, in lipsa iubirii apare boala, iar in final moartea. De ce este construita lumea astfel? Pentru ca iubirea este Insasi Dumnezeu Tatal Creator iar a trai fara Dumnezeu este ca si cum ai trai fara suflet, fara nici un rost in aceasta lume.

Imi vei spune, dar cum pot sa iert toata suferinta pe care mi-a creat-o? Cum te iarta Dumnezeu pe tine! Pentru toate greselile pe care le marturisesti si te caiesti pentru ele. Fiind dispus ca incepand de azi, de acum, sa Il manifesti in toata viata ta. Iertand omul te ridici pe tine insati. Omul raneste din slabiciune, iar daca iti este parinte poate alege constient sau nu, sa ia asupra sa un rau pentru ca tu sa fii liber. Alege sa se sacrifice pe sine purtand un rau, chiar inconstient, pentru ca viata ta sa aiba un alt sens si tu sa nu porti povara karmei de neam. Abia cand vei intelege acest lucru vei vindeca toate ranile, care nu te lasa sa primesti toata lumina de care ai nevoie.
Anumite programe malefice nu pot fi oprite de a fi transmise la descendenti decat prin sacrificiu personal. Cand reusim sa intelegem acest lucru vom trece cel mai greu examen al vietii. Abia atunci vom putea vindeca toate ranile trecutului. Ceea ce pentru tine poate fi cea mai cumplita experienta, poate sa fie cea mai perfecta alegere la nivel de spirit, pe care ai fi putut sa o faci de-a lungul intruparilor tale.  Datorita unei experiente viata ta poate capata un sens. Alta persoana daca ai fi ales in locul celei ce te-a facut sa suferi, nu ar fi putut sa iti deschida un asemenea drum. Protectia divina, in final va face ca destinul sa te separe de orice suferinta, atunci cand e momentul potrivit, purtand cu tine lectia pe care o ai de invatat de aici : neiertarea, tradarea, abandonul, etc. Lectie care se va repeta pana vei intelege.
Uneori cel mai mare dusman poate fi cel mai mare benefic al nostru, sacrificandu-se pe sine pentru ca noi sa ne putem ridica in Lumina, oprind la ei intregul rau ce vine din karma. Acest sacrificiu nu ai cum sa il constientizezi niciodata daca ratacesti pe caile iluziei, departe de Dumnezeu.
Dar incercarile vor continua … Sunt momente cand Dumnezeu iti cere sa lasi totul si sa pleci. Ai fi dispus sa faci asta ? Sa iti asumi toate riscurile si toate greutatile ce ar urma? Fara sa te gandesti la nimic, renuntand la orice atasament? Gandeste-te intotdeuna ca cei ce vor ramane in viata ta sunt cei care trebuie, iar tot ceea ce avem este de la Dumnezeu, nimic nu ne apartine. Sunt daruri pe care le-am primit si pentru care sa fim recunoscatori.
Cand sufletul iti este plin de bucurie si ai puterea de a muta mutii din loc,  nici o clipa sa nu te indoiesti ca oriunde vei fi, va fi bine. Cand Dumnezeu ne incearca El ne arata cat de mult ne iubeste. …Trecand peste incercari primim binecuvantarea Lui iar atunci ne vom simti cei mai iubiti si mai fericiti oameni de pe pamant.  Caci atunci cand Dumnezeu te atinge, toata viata este o binecuvantare.

18 decembrie 2014

“Nu poți pleca din tine însuți”



“Dragostea apare la o fereastră, înainte de-a bate la ușă.

Cunoști o femeie, o vezi, o auzi, constatând o serie de calități și defecte, distrat și în treacăt, sau atent și cu dinadins, te deprinzi să rămâi “tu” în prezența ei, adică spectator mai mult sau mai puțin atras de spectacolul feminității ei, o critici mintal, o apreciezi uneori și o accepți treptat, aflând cum e frumoasă, cum e deșteaptă sau cum e mediocră, având surprize agreabile și dezamăgiri supărătoare, până când, într-o zi, simți că, mai presus de aprecierea ta, femeia aceea a devenit un fel de secret intim, pe care-l știi numai tu.
Bătaia de inimă pe care ți-o dă acest secret te face să respiri adânc propriul tău suflet în care au apărut arome mai misterioase decât cele aduse de sevele pământului. Întinzi braţele spre primăvara lor. Iubești. Și femeia de mult cunoscută îți pare nouă, din clipa în care ai întâlnit-o.
Tu ești zidul înflorit al captivității mele.
Dac-ar fi fost să trec printr-o pădure cu lupi ca să ajung până la tine, aș fi ajuns cu zdrențele tinereții mele sfâșiate, dându-ți ultima ei picătură. De ar fi fost să trec prin ierburi cu șerpi ca să ajung până la tine, cu tălpile goale aș fi călcat pe șuierul morții mele, aducându-ți-o să-i închizi ochii. Dar la poarta casei tale veghează dragostea – și mi-am tras pașii înapoi ca la ieșirea cu icoana din biserică. Cânt răgușit pe sub ferestrele casei tale, cânt cu mâna întinsă sub cer, ca odinioară cei neîmpăcați la răspântii de drum: Ascultați, voi toți, bucuria și durerea mea.
Suntem două libertăți. Dragostea noastră nu e umilință, e o mândrie. Nu vreau să te copleșesc, să-ți limitez viața numai la mine. N-aș avea nicio bucurie să am alături de mine un prizonier. Nu-ți cer decât dragostea ta. Aceea e a mea și numai a mea. N-o împart cu nimeni. Așa cum nici tu nu vei împărți cu nimeni dragostea mea. Dar dincolo de dragoste ești liber a trăi cum vrei.
Condiția dragostei este să caute, nu să descopere, să vrea să știe, fără să afle, să fie ritmul unei continue mișcări spre un orizont mereu văzut, dar mereu îndepărtat.
Privirea ta nu mă va găsi nicăieri. Amintirea ta nu are unde să mă afle. Glasul tău nu poate să mă strige și nu știe unde. Sunt între cele patru zări: răspântia lor.
Dragostea arde, dar lipsa ei usucă.
Iubești și ca să nu fii singur, ca să te însoțești. Dar iubind te îndrăgostești de altceva decât omul real și planar – trecut, prezent și viitor – pe care crezi că-l ai prin gestul de cuprindere și însoțire al dragostei.
Nu poți pleca din tine însuți.”

Ionel Teodoreanu (6 ianuarie 1897 – 3 februarie 1954)
Lorelei

Sorin Tudor

Căsătoria din dragoste: oare mai există?



Câteva gânduri despre drama și himera fericirii conjugale.

Drama căsătoriei din dragoste este că ea ar vrea să norma­lizeze excepționalul, să facă din excepțional regula, să transfor­me iubirea, conform vechiului crez evanghelic, într-o valoare a valorilor, într-un etalon de aur al moralității.
Toată dificultatea vine din faptul că nu poți să afirmi nimic despre iubire fără să afirmi, în același timp, și contrariul. Cuvântul “iubire” este redutabil și fascinant prin aceea că este un cuvânt-valiză: el desemnează abnegația și totodată egoismul, dorința puternică și totodată sublimarea, capriciul și totodată constanța. Reprezintă, în acelaşi timp, pariul de a instala eternitatea în timp, totalitatea forţelor care rezistă la uzură şi la uitare, dar şi arderea instantanee a simţu­rilor şi a sufletelor. Este dorinţa de incandescenţă şi totodată voinţa de permanenţă, şi amândouă sunt la fel de adevărate.
A judeca un cuplu doar în funcție de pasiunea amoroasă înseamnă a-l condamna la insuficiență, înseamnă a le spune celor doi amanți: nu iubiți cum trebuie, pentru că nu știți nimic despre emoțiile care vă sufocă, nu știți nimic și trebuie să învățați din nou totul. Înseamnă a-i favoriza pe profesorii care corectează, pe cei însărcinați să ne îndrepte sentimentele dezinvolte. Pentru a repara legăturile noastre imperfecte, ei ne imploră să insuflăm încă și mai multă pasiune vieților noastre; pentru a vindeca boala, ei recomandă, deci, ca pacientului să i se injecteze şi mai multă otravă. E ca și cum ai vrea să stingi un incendiu turnând peste el benzină!
Îndemnând la dezacord, acești specialiști, antrenori, terapeuți, care “gestionează crize”, oferă rețete care odinioară aparțineau înțelepciunii populare: faceți concesii, vorbiți între voi, fiți atent cu ce­lălalt, surprindeți-l prin mici gesturi. Predica moralizatoare se ia la întrecere cu locul comun. Iubirea intensă şi fidelă pe care aceștia o propovăduiesc i-ar ruina dacă, din întâmplare, ea s-ar realiza, tot așa cum dentiștii ți medicii ar dispărea, dacă n-ar mai fi boli și carii.
Priviți acest vis actual: totul într-unul, totul sau nimic. Într-o singură ființă trebuie să se regăsească totalitatea aspirațiilor noastre, dar ea poate fi înlăturată dacă nu își îndeplinește această misiune. Nebunia stă în faptul de a voi să armonizezi totul, sufletul şi erotismul, educația copiilor și reușita socială, efer­vescența și traiul împreună pe termen lung.
Cuplurile noastre nu mor din pricina egoismului sau a materialismului, ele sunt distruse de un eroism fatal, de o prea vastă idee despre ele însele. Se rănesc lovindu-se de această viziune grandioasă, ca niște prizonieri care ar încerca să urce un gard de sârmă ghimpată. Fiecare femeie trebuie să fie, în același timp, mamă, târfă, prietenă și luptătoare ambițioasă, fiecare bărbat trebuie să fie, în același timp, tată, amant, soț și un permanent câștigător: vai de cei care nu îndeplinesc aceste condiții!
Motivelor invocate în mod tradițional pentru a explica nefericirea conjugală – uzura survenită odată cu trecerea timpului, oboseala trupurilor – trebuie să le adăugăm o substanță toxică, cât se poate de contemporană: ambițiile nemăsurate. Cuplul naufragiază ca o barcă supraîncărcată: el vrea să-şi mențină rangul, să rămână pe culmile pasiunii și totodată să se ocupe de treburile curente. Fie-vă milă de el!

Pascal Bruckner (n. 15 decembrie 1948),
în eseul “Căsătoria din dragoste. Oare mai există?”

Sorin Tudor

Șapte gânduri despre muzică


 “Nu recunosc alt semn al superiorității decât bunătatea.”

“Muzica trebuie să fie scânteia ce aprinde focul în sufletul omenesc.”
“Muzica este graiul sufletului. Ea stârnește în noi, nu instinctele, ci gândurile cele mai profunde.”
“Muzica este mediatorul între viața spirituală și cea trupească.”
“A cânta o notă greșit este un lucru banal, dar a cânta fără pasiune este de neiertat.”
“Muzica trebuie să aducă foc în inimile bărbaților și lacrimi în ochii doamnelor.”
“Muzica este o revelație mai înaltă decât toată înțelepciunea și filosofia.”
“Trebuie să exprim tot ce am în inimă; acesta este motivul pentru care compun.”

Ludwig van Beethoven (16 decembrie 1770 – 6 martie 1827)

Sorin Tudor