Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

28 iunie 2013

Asa a fost sa nu fie


 

Cand ea ii spune ca nu o sa-l uite niciodata, el ii spune ca si el i-a rezervat ei niste amintiri. Frumoase. Unele duioase. Ea i-a fost draga, a fost un trecut. Cand ea il intreaba cu ce a gresit, el nu are pentru ea niciun raspuns.

Cand femeia...

Cand femeia isi ridica ochii rugatori spre el, dintr-un instinct natural de supravietuire, barbatul a dat fuga sa ii fereasca pe ai lui. Cand ea ii spune ca asta este cel mai dureros sfarsit de lume pe care l-a trait, el ii raspunde ca nu este decat un sfarsit simplu de relatie. Miracole vin intotdeauna dupa cutremure. Dupa apa vine intotdeauna foc. Dupa potop, cateodata te alina si un curcubeu.

Cand ea ii spune ca el si ea nu or sa mai iubeasca niciodata, el spune ca "niciodata" este sigur mai aproape decat crede el... decat o sa creada si ea la... la un moment dat. Cand ea ii spune ca nu vrea si nu poate sa accepte, el ii spune ca o alta alternativa nu o sa-i nascoceasca destinul. Altfel nu are incotro. Aproape speriata, tresarind pe jumatate, ii da sigur dreptate. Cand ea sopteste isteric, suierand trist printre ochi si privind trist prin buze, ca la un moment dat lui o sa-i para rau, el ii raspunde ca sansele toate sunt ca ea sa se insele. Intr-un mod fericit si aproximativ, ceva mai mult de trei sferturi.

Cand ea tace ca si clevetitorii, proferand cu mintea si tunand cu sufletul, el crede ca in sfarsit ea s-a potolit. Cand ea simte ca nu mai poate respira, el rasufla odihnit. Femeia lui o sa-i faca nicio faza. Slava Domnului ca tragediile s-au sfarsit si nici macar nu au inceput.

Cand ea ii spune ca nu o sa-l uite niciodata, el ii spune ca si el i-a rezervat ei niste amintiri. Frumoase. Unele duioase. Ea i-a fost lui draga, a fost un trecut. Cand ea il intreaba cu ce i-a gresit, el nu poate sa nascoceasca pentru ea niciun raspuns. Vina este a nimanui. Raspunsul nu s-a aflat niciodata in puterea lui.

Cand ea tace si lasa invinsa capul in jos, el raspunde ca nu asa i-ar fi dorit sfarsit. Cand ea ii spune ca sufera, el ii spune “stiu”. Cand ea ii spune ca nu ii pare rau de nimic, nu poate decat sa fie de acord. Nici el nu regreta nimic. Cot la cot in fierbinteli, in friguri teribile, in doruri cumplite, in tandreturi deplasate, in soapte innebunitoare au nascut candva supranaturalul. In doi. Doar ei doi.

Cand ea crede ca a devenit incredibil de penibila, el gandeste ca arata ingrozitor de senina. O veste care nu i-a picat prea greu, nimic nelalocul lui pe chipul stiut. Cand ea i-a jurat solemn ca a fost ultima data cand l-a iubit, el nu a inteles nimic. Cand ea i-a promis ca o sa iubeasca un altul mult, mult mai mult, el si-a dorit sa transforme barbatul in tarana, iar tarana sa o zboare direct sub pamant.

Cand nici unul nu a mai spus nimic, el a intors spatele si a pasit. O secunda si lumea ei s-a prabusit.

In acea secunda era ea care credea mult in altcineva. Nu stia sa spuna vorbe mute de iubire, dar stia sa simta frumos. Nu i-a cerut fapte si dovezi grele si multe, ci doar sa se potriveasca armonios in existenta lui. Ea, mostenitoarea lumii, posesoarea universului, s-a umilit in fata unei bucati de univers, in fata unui om care nici macar nu stie ce inseamna verbul "a iubi". Regatul ei cladit a fost ucis pentru un simplu vis. Era prea ireal ca sa nu se sfarame in ploaie, in vorbe care cad a praf, in uitare care se scurge intr-un puhoi de dor de lacrimi, in sperante dulci carora or sa le ia locul altele mai ticaloase. Ea a stiut sigur ca a iubit. Si ca o sa-i fie bine intr-un sfarsit. A vazut ca lumea e cladita pe o lege a compesatiei. Iti ia ceva.. mai tarziu sau mai devreme, iti inapoiaza un altceva. Inca o secunda si lumea ei din nou s-a deschis.

Cand el inchide usa in urma lui, el e sigur pe sine si linistit ca relatia lui s-a sfarsit.

Cand barbatul...

Cand barbatul ajunge in camera, intre patru pereti, in aer liber, la serviciu, in masina, din nou acasa, intre patru pereti... se intreaba daca a gresit. Nu, nu a gresit. A procedat asa cum s-ar fi cuvenit. El nu a fost prea crud si dur, a fost rezonabil de bland. Nu asa cum s-ar fi asteptat, cum poate cum ar fi trebuit, dar se poate considera multumit. Trece prima zi... parca asteapta ceva... sa vibreze un telefon, sa primeasca un semn batut in usa, sa auda o veste circuland pe mail... Asteapta, tace, rade, fumeaza tigari dupa tigaru, savureaza cafele, iese cu amicii, ar vrea sa-i imbratiseze si sa se hlizeasca cu toti, sa nu-i mai lase sa plece, si-ar dori sa-l lasa dracului in pace, in gandurile si in singuratatea lui.

Niciun semn... Nimic... nici a doua zi.

Nici a treia zi...

A doua saptamana... patul i se pare cam gol. Televizorul... o cutie cam seaca, prea rece, prea mincinoasa. Jobul... o obligatie, dar una care nu il poate face fericit cand se simte singur si are de luptat cu o stare de neinteles. Cand intra in transa, nimic nu-l mai ajuta.

A patra saptamana, pe masura ce constiinta ii devine mai apasatoare si sufletul mai gol, patul ii devine din nou plin. Langa el se afla un alt trup dornic sa fie iubit. Trupul ii transmite creierului ca este fericit, creierul da mai departe sufletului si barbatul are senzatia ca da, este fericit.

A cincea saptamana... este foarte, foarte fericit.

In prima zi din a sasea saptamana... ceva se intampla cu el. Gura prea ii tace. Trupul asta nu-i mai place. Nimic nu-i mai da pace. Se sufoca de prea mult aer. Sufletul sau gol il strange mai rau decat tampita si stramta asta de cravata. Niciodata, in viata lui, nu s-a simtit atat de... Nici nu stie cum. A fost un prost. Si chior si orb, si surd si mut. Nici macar nu a stiut cat a iubit. A iubit-o... Si-a dat seama prea tarziu.

Dana Negoita


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu