Jorge Luis Borges
"După un anumit timp, omul învată să perceapă diferenta subtilă între a susţine o mână şi a înlănţui un suflet şi învaţă că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva şi că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranţă, şi aşa, omul începe să învete ...
că săruturile nu sunt contracte şi cadourile nu sunt promisiuni, şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus şi ochii larg deschişi, şi învată să-şi construiască toate drumurile bazate astăzi şi acum, pentru că terenul lui "mâine" este prea nesigur pentru a face planuri ... şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se opresc însa la jumatatea drumului.
Şi după un timp, omul învată că dacă e prea mult, pană şi căldura cea dătătoare de viaţa a soarelui, arde şi calcinează. Aşa că începe să-şi planteze propria gradină şi-şi împodobeste propriul suflet, în loc să mai aştepte ca altcineva să-i aducă flori, si invată că intradevar poate suporta, că întradevar are fortă, că întradevar e valoros, şi omul învată şi învată ... şi cu fiecare zi învată.
Cu timpul înveţi că a sta alături de cineva pentru că iţi oferă un viitor bun, înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut.
Cu timpul întelegi că doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fară a pretinde să te schimbe, îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti. Îti dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această persoană doar pentru a-ţi întovăraşi singurătatea, în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.
Ajungi cu timpul să întelegi că adevăraţii prieteni sunt număraţi, şi că cel care nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai tărziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii.
Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie, pot continua tot restul vieţii să faca rău celui rănit.
Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine, dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot face.
Cu timpul întelegi că dacă ai rănit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia lui să nu mai fie la aceeaşi intensitate.
Cu timpul îţi dai seama că deşi poţi fi fericit cu prietenii tăi, într-o bună zi vei plânge după cei pe care i-ai lăsat să plece.
Cu timpul iţi dai seama că fiecare experientă trăită alături de fiecare fiintă, nu se va mai repeta niciodată.
Cu timpul îti dai seama că cel care umileşte sau dispreţuieşte o fiinta umană, mai devreme sau mai târziu va suferi aceeasi umilinţă şi dispreţ, dar multiplicate; ridicate la pătrat.
Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se petreacă, asta va determina ca în final, ele să nu mai fie aşa cum sperai.
Cu timpul îţi dai seama că în realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.
Cu timpul vei vedea că deşi te simti fericit cu cei care-ţi sunt împrejur, îti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine şi acum s-au dus şi nu mai sunt...
Cu timpul vei învăta că încercand să ierţi sau să ceri iertare, să spui că iubesti, să spui că ţi-e dor, să spui că ai nevoie, să spui că vrei să fii prieten, dinaintea unui mormânt, nu mai are nici un sens.
Dar din păcate, se învată doar cu timpul..."
‘‘După o anumită vârstă, toţi oamenii au impresia că au naufragiat, că şi-au ratat viaţa, că au trăit o viaţă idioată, absurdă – o viaţă care nu putea fi a lor, care nu putea fi decât viaţa altuia.. Pentru că avem o părere prea bună despre noi înşine şi nu putem crede că dacă am fi trăit într-un adevăr viaţa noastră, ea ar fi putut fi atât de idioată.” Mircea Eliade
” Să nu uităm că foarte puţini oameni sunt artişti ai vieţii, că arta de a trăi este cea mai nobilă şi cea mai rară dintre arte. Să goleşti toată cupa cu graţie – cui îi reuşeşte oare asta? Aşa încât, mulţi oameni rămân cu viaţa în mare parte netrăită – de multe ori chiar cu posibilităţi pe care nu le-ar fi putut trăi nici cu cea mai mare bunăvoinţă – şi astfel ajung în pragul bătrâneţii cu năzuinţe neîmplinite, care, fără voia lor, le întorc privirile îndărăt.” Carl Gustav Jung
