Despre a darui din inima

O inima in dar-Lucica Mariana Boltasu

M-ai cercetat adeseori o, Tata,
Eu nu stiam ca-mi plange anotimpul,
Simteam strafulgerari ca o sageata
In inima ce se lupta sa bata
Si ticaitul ei lupta cu timpul.

M-ai cercetat si nu stiu daca oare
Am ascultat atunci cand m-ai strigat,
M-am aplecat spre cel cazut pe cale
Orfanului adus-am alinare,
S-au am trait o viata surogat

M-ai cercetat adeseori o, Tata
Si biet sarman lasam sa sece lutul,
Ma amageam, nu pentru prima data,
Ca un carmaci dibaci plezneam eu cnutul,
Crezand ca pot sa-ndrept cu el pierdutul...

M-ai cercetat si nu stiu daca oare,
Atunci cand framantai trupu-mi de tina,
Am invatat sa simt ca vorba doare
Cand biciuiesti cu ea si aduci vina,
In loc s-o folosesti ca o lumina.

M-ai cercetat adeseori o, Tata,
Trezit in pragul dintre azi si maine,
Inspaimantat cum nu am fost vreodata,
Cand inaltat, cand jos printre ruine,
Am plans cu-amar cáci Tu, erai cu mine.

Si Te-am privit, tineai in maini o viata,
O inima pulsand vibratii sfinte,
Ai pus-o-n pieptul meu, din nori si ceata,
A renascut incet...Fara cuvinte,
Ea ticaie si-Ti spune: „Iti multumesc, Parinte!”

extras din Profetul, de Kahlil Gibran

„Nu dati decat putin, cand dati din ce-i al vostru.

Numai dand din voi insiva dati cu adevarat.

Pentru ca, spuneti-mi, ce-s averile voastre decat niste lucruri pe care le pastrati cu strasnicie, crezand ca maine veti avea nevoie de ele?

Iar maine, ce-i va aduce ziua de maine cainelui prevazator foarte, ascunzand oasele in nisipul miscator, in timp ce-i urmeaza pe pelerini catre orasul sfant?

Si ce este frica de saracie, daca nu saracia insasi?

Iar groaza de sete, in preajma fantanilor pline, nu-i oare setea cea mai nestinsa?

Sunt unii care dau putin din belsugul pe care il au si aceasta pentru a li se recunoaste darnicia, insa acea dorinta ascunsa umileste darul facut.

Sunt, apoi, altii care, putin avand, dau totul.

Acestia cred in viata si in marinimia vietii, iar sacul lor niciodata nu-i gol.

Ei sunt cei ce dau cu bucurie, iar bucuria le este rasplata cea mare.

Dar sunt si din cei ce dau cu durere si doar durerea ramane botezul acestora.

In sfarsit, sunt cei ce dau fara a simti nici durere, nici bucurie, necunoscandu-si virtutile.

Ei sunt asemenea mirtului din vale, care isi raspandeste parfumul in spatiu.

Prin mainile unor asemenea fapturi vorbeste Dumnezeu si dindaratul ochilor acestora El surade Pamantului.

E bine sa dai cand ti se cere, dar si mai bine fara sa ti se ceara, din intelegere.

Iar pentru cei dornici sa dea, a-i cauta pe necajiti este o bucurie mai mare decat darul insusi.

Fiindca, se afla, oare, vreun lucru pe care sa ti-l refuzi?

O, desigur, tot ceea ce iti apartine va fi daruit intr-o zi,

Deci, da acum, in anotimpul darniciei tale, iar nu in cel al mostenitorilor tai.

Deseori spuneti: „Am sa dau, dar numai acelora care merita.”

Pomii din livezile voastre nu spun, insa, astfel si nici turmele din imasuri.

Ele dau ca sa poata trai, fiindca a pastra inseamna a pieri.

Desigur, cel care-si merita zilele si noptile, merita totul si din partea voastra.

Iar cel care a meritat sa bea din oceanul vietii, are tot dreptul sa-si umple cupa si din micul vostru parau.

Exista oare merit mai mare decat acel ce sta in curajul si increderea de a primi milostenie?

Si cine va credeti voi, pentru ca oamenii sa-si sfasaie pieptul si sa lepede orgoliul, ca sa le puteti vedea meritele si mandria terfelita?

Luati aminte, ca mai intai voi sa meritati a fi daruitorul si instrumentul darniciei,

Pentru ca, intr-adevar, viata e cea care da viata, in timp ce voi, care va socotiti binefacatori, nu sunteti decat martorii acesteia.

Iar voi care primiti – si cu totii primiti! – nu va luati povara vreunei recunostinte spre a nu va pune de bunavoie un jug voua si celor ce daruie.

Inaltati-va, mai degraba cu cel care da, primindu-i darurile ca pe niste aripi,

Fiindca, a tine prea mult seama de datoriile voastre, inseamna a va indoi de generozitatea daruitorului, care are pamantul marinimos drept mama si a carui tata insusi Creatorul este.”