În călătoria prin viaţă, există clipe de fericire,
de tristeţe; de când te/ne-am cunoscut, nu văd, nu simt decât iubire, iubire de
tot şi toate la un loc; altruismul iubirii de oameni, de frumos răzbate dincolo
de orice „rid” al supărării. Cum vezi tu şi de unde izvorăşte iubirea la şi
prin tine?
„Dragostea pentru cei din jur, este un har dat
de la Dumnezeu.
Nimic nu este întâmplător pe această lume.
Încercările omului sunt multe şi ele date de Dumnezeu spre a-l pune la
încercare. Şi dacă tu ai ales să iubeşti, înaintea urii şi vrajbei, înseamnă că
faci parte dintre cei cu acest har.” Arsenie Boca – Cărarea Împărăţiei
Am curajul să-mi mărturisesc iubirea, să-i
determin şi pe alţii să iubească şi să fie fericiţi, să se înţeleagă, să se
sfătuiască, să se ajute, Este drumul meu, de când mă ştiu, drumul spre iubire,
care nu este la îndemâna oricui. Te naşti din iubire, dar puţini trăiesc pentru
a iubi. Să oferi iubire, dincolo de bariere, să ai curaj să recunoşti şi să nu
renunţi la ceea ce de fapt eşti.
Ceea ce ştiu eu este că iubirea nu este
îngrădită de nimeni, este liberă şi fiecare o îmbrăţişează în felul lui. Unul
suferă până la disperare, altul e plin de energie, vesel... Unul o poartă în
suflet, o ţine cât mai ascunsă de teama celor din jur, alţii sunt deschişi şi
ştiu să împărtăşească şi altora despre frumuseţea iubirii. Şi unii, şi alţii au
nevoie de „mai multă inimă în minte şi mai multă minte în inimă, altfel, o iau
razna şi inima şi mintea”
Am risipit iubire pentru că simt acea
neţărmurită iubire faţă de propria-mi persoană, Numai atunci, când am ajuns la
concluzia că eu însămi merit a fi
iubită, doar atunci, am putut oferi iubire, necondiţionat, celor din jur. Numai
că iubirea, ca toate celelalte virtuţi trebuie stăpânită, menţinută în
echilibru... Am fost un exemplu, un model pentru discipolii mei... Şi cel ce
modelează suflete trebuie să aibă suflet şi pentru cel în durere, şi pentru cel
în vindecare, şi pentru cel în disperare... Iubirea este ca un izvor nesecat.
Poţi merge în fiecare zi, să bei apă, să-ţi potoleşti setea, dar odată ce ai
gustat-o, nu o mai poţi lăsa. Şi scrii cu majuscule acest cuvânt şi pe fiecare
pas făcut spre izvor, cu fiecare chip ce-ţi zâmbeşte, pentru fiecare dimineaţă
însorită, pentru fiecare faptă bună, pentru toate există multumire.
Prieten
drag, nu am avut, în viaţă, tot ce am cerut, dar am avut tot ce mi-a trebuit ca
să-mi fie bine. Nu vreau să mă chinui cu lucruri de prisos, sortite să rămână
insolubile pe Pământ, dar nici să mă înec în prisosul meu, să trăiesc doar
pentru el...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu