Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

21 noiembrie 2011

Nichita Stanescu-Ce bine ca esti


E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrîşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se, amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuita luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

20 noiembrie 2011

Nichita Stanescu-Emotie de toamna




A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

Puterea vindecatoare a inimii


Inima canta, nu bate
"Institutul american HearthMath a descoperit ca inima emite un camp electromagnetic de cinci mii de ori mai puternic decit campul pe care-l emite creierul". Este important sa notam aceasta diferenta de putere intre campul electromagnetic al inimii si acela al capului pentru a intelege importanta sentimentelor noastre, a iubirii, a recunostintei, a aprecierii si a oricarei trairi pozitive! Tot ce simtim si traim ca sentiment frumos, pozitiv, inaltator (compasiunea, dragostea, credinta, blindetea, bunatatea, bucuria) creeaza ceea ce specialistii au numit "coerenta inimii", pe cand trairile negative, ca si gandirea corespunzatoare acestora creeaza "incoerenta inimii", generand emisii vibrationale in campul electromagnetic al inimii si al creierului nostru. Aceste campuri electromagnetice influenteaza deopotriva corpurile noastre, ca si realitatile pe care le intilnim in viata de zi cu zi.

Acelasi institut a constatat ca, daca suntem furiosi timp de cinci minute, sistemul imunitar are nevoie de sase ore pentru a recupera puterea pierduta. De asemenea, daca traim cinci minute de compasiune si apreciere, imunitatea se imbunatateste cu 41 la suta. Fiecare dintre noi e bine sa inteleaga puterea de vindecare a inimii blande si iubitoare, precum si puterea trairilor negative de a ne imbolnavi. In mod practic, putem intelege in fiecare moment al existentei daca ne aflam in inima sau am iesit din ea. De cite ori simtim si gandim negativ, ne infuriem, ne suparam, uram, dezapreciem sau judecam in mod agresiv (noi putem observa realitatea imediata, fara a o judeca; nu judeca ca sa nu fii judecat) este semn ca ne indepartam de inima. Orice am gandi, am simti, am trai ca stare negativa ne semnaleaza ca am intrat in domeniul Egoului sau al "judecatii lumii".

Mintea omeneasca este conditionata de realitatea prezenta sau trecuta, de frica de viitor, de frica de pierdere sau de durere, asa incat ea va genera intotdeauna emotiii negative cand va fi in fata unui eveniment de viata neplacut. Simplul fapt de a ne autoobserva aceasta negativitate si a alege spontan sa ne intoarcem la adevarul inimii noastre, o rugaciune repetata, o amintire frumoasa, apelul la ganduri bune, de speranta, de bucurie, de bine pentru tot ce ne inconjoara ne ridica vibrational incetul cu incetul pina acolo unde vom simti ca suntem din nou in armonie cu inima noastra. Daca vom gandi binele cel mai inalt al tuturor vom crea starea de "coerenta intre inima si minte", de armonie intre inima si minte, ceea ce ne va aduce o surpriza coplesitoare. Mai intai, se vor vindeca multe dintre afectiunile pe care le avem in corpul fizic. Dar, mai presus de orice, ne vom simti vindecati in suflete. Nu vom mai face eforturi pentru a gindi pozitiv, pentru a aprecia, pentru a darui, pentru a ne simti iubitori sau generosi.

Aceste trairi se vor ivi spontan in noi si ne vor mangaia, orice ni s-ar intampla.