Despre iubire - de Kahlil Gibran
Cand iubirea coplesitoare va face semn, urmati-i indemnul,
Chiar daca drumurile ei sunt aparent grele si prapastioase,
Si cand vraja paradisiaca va cuprinde cu aripile ei angelice,
supuneti-va misterului ei,
Chiar daca sabia ascunsa-n penaju-i v-ar putea rani,
Iar cand iubirea transfiguratoare va vorbeste si o
simtiti profunda si divina, dati-i crezare,
Chiar daca vocea ei ar putea sa va sfarame visurile himerice,
asemenea vantului din miaza-noapte care va pustieste gradinile.
Fiindca, precum iubirea va incununa,
adeseori tot ea trebuie sa va si crucifice.
Precum va face sa cresteti mult mai repede si imbatati de fericire,
Tot ea trebuie sa va si reteze si uscaciunile
si sa va distruga cat mai repede rautatile si egoismul.
Precum ea va ridica imbatati de bucurie,
pana la inaltimea voastra ideala,
alintandu-va cu o dumnezeiasca gingasie
ramurile cele mai fragile care freamata
in lumina soarelui infinit al iubirii,
Tot la fel ea va razbate ca o miraculoasa
forta purificatoare pana in adancul radacinilor voastre,
zdruncinand inclestarea lor cu pamantul.
Asemeni snopilor de grau, ea va secera, niciodata intamplator.
Va treiera pentru a va decoji.
Va vantura spre a va curata de pleava.
Va macina pana la inalbirea fainii voastre.
Va framanta pana ajungeti foarte supusi, divini si puri.
Ca apoi sa va harazeasca focului sau
si sa puteti deveni painea cea sfanta
a nemuririi la ospatul divin.
Toate aceste si multe altele vi le va da cu prisosinta iubirea,
pentru ca, astfel, sa va puteti cunoaste pe deplin tainele inimii
si sa deveniti o parte din inima Vietii Eterne
din care izvoraste nesfarsita IUBIREA.
Dar daca, stapaniti de indoiala, egoism, meschinarie,
suspiciune sau de teama,
veti cauta doar tihna si placerea dragostei
care permanent vi se daruie fara ca voi sa iubiti,
Atunci e mai bine sa va acoperiti, fiind infranti,
goliciunea si sa iesiti din treierisul iubirii,
Spre a va intoarce, ramanand inchistati si singuri,
in lumea fara de anotimpuri,
unde veti rade dar nu cu intreaga voastra bucurie,
unde veti plange
dar nu in toate lacrimile voastre pe care vi le-ar fi putut
smulge extazul iubirii.
Iubirea nu se daruie decat pe sine si nu ia energia sa atotputernica,
divina si misterioasa decat de la sine.
Iubirea nu stapaneste si nu vrea sa fie stapanita
de cel sau cea caruia i se daruie;
Fiindca iubirii adevarate ii este de-ajunsa iubirea infinita,
sublima si transfiguratoare.
Cand iubiti nu trebuie sa spuneti "Creatorul e in inima mea",
ci mai degraba "eu sunt acum topit de iubire in inima Creatorului",
Si sa nu credeti ca puteti croi singuri drumul iubirii,
fiindca iubirea, daca cu adevarat o meritati,
va va arata cu siguranta drumul ea insasi.
Iubirea nu are nici o alta dorinta
decat aceea de a se implini prin totala iubire.
Dar daca iubesti si trebuie sa ai dorinte,
fie ca ele acestea sa fie:
Sa te topesti de iubire in tot si
sa devii izvor de iubire divina ce susurul in noapte-si canta;
Sa cunosti adesea durere prea marii duiosii;
Sa fii ranit si imbatat de intelegerea iubirii;
Sa sangerezi de bunavoie si bucurandu-te;
Sa te trezesti in zori, cu inima mereu inaripata si sa inalti,
plin de recunostinta, multumire pentru inca o zi de iubire;
Sa te odihnesti, coplesit de beatituine,
la ceasul amiezii si sa cugeti la extazul iubirii;
Sa te intorci impacat si debordand de fericire acasa la ora amurgului,
Si apoi, sa dormi inaltand in inima o ruga pentru fiinta iubita,
iar pe buze sa ai un cantec de lauda.
Când inima îţi este un vulcan, cum crezi că ar putea să-ţi crească flori din palme?
Despre a darui din inima
„Nu dati decat putin, cand dati din ce-i al vostru. Numai dand din voi insiva, dati cu adevarat.
Pentru ca, spuneti-mi, ce-s averile voastre decat niste lucruri pe care le pastrati cu strasnicie, crezand ca maine veti avea nevoie de ele?
Iar maine, ce-i va aduce ziua de maine cainelui prevazator foarte, ascunzand oasele in nisipul miscator, in timp ce-i urmeaza pe pelerini catre orasul sfant?
Si ce este frica de saracie, daca nu saracia insasi?
Iar groaza de sete, in preajma fantanilor pline, nu-i oare setea cea mai nestinsa?
Sunt unii care dau putin din belsugul pe care il au si aceasta pentru a li se recunoaste darnicia, insa acea dorinta ascunsa umileste darul facut.
Sunt, apoi, altii care, putin avand, dau totul.
Acestia cred in viata si in marinimia vietii, iar sacul lor niciodata nu-i gol.
Ei sunt cei ce dau cu bucurie, iar bucuria le este rasplata cea mare.
Dar sunt si din cei ce dau cu durere si doar durerea ramane botezul acestora.
In sfarsit, sunt cei ce dau fara a simti nici durere, nici bucurie, necunoscandu-si virtutile.
Ei sunt asemenea mirtului din vale, care isi raspandeste parfumul in spatiu.
Prin mainile unor asemenea fapturi vorbeste Dumnezeu si dindaratul ochilor acestora El surade Pamantului.
E bine sa dai cand ti se cere, dar si mai bine fara sa ti se ceara, din intelegere.
Iar pentru cei dornici sa dea, a-i cauta pe necajiti este o bucurie mai mare decat darul insusi.
Fiindca, se afla, oare, vreun lucru pe care sa ti-l refuzi?
O, desigur, tot ceea ce iti apartine va fi daruit intr-o zi,
Deci, da acum, in anotimpul darniciei tale, iar nu in cel al mostenitorilor tai.
Deseori spuneti: „Am sa dau, dar numai acelora care merita.”
Pomii din livezile voastre nu spun, insa, astfel si nici turmele din imasuri.
Ele dau ca sa poata trai, fiindca a pastra inseamna a pieri.
Desigur, cel care-si merita zilele si noptile, merita totul si din partea voastra.
Iar cel care a meritat sa bea din oceanul vietii, are tot dreptul sa-si umple cupa si din micul vostru parau.
Exista oare merit mai mare decat acel ce sta in curajul si increderea de a primi milostenie?
Si cine va credeti voi, pentru ca oamenii sa-si sfasaie pieptul si sa lepede orgoliul, ca sa le puteti vedea meritele si mandria terfelita?
Luati aminte, ca mai intai voi sa meritati a fi daruitorul si instrumentul darniciei,
Pentru ca, intr-adevar, viata e cea care da viata, in timp ce voi, care va socotiti binefacatori, nu sunteti decat martorii acesteia.
Iar voi care primiti – si cu totii primiti! – nu va luati povara vreunei recunostinte spre a nu va pune de bunavoie un jug voua si celor ce daruie.
Inaltati-va, mai degraba cu cel care da, primindu-i darurile ca pe niste aripiiindca, a tine prea mult seama de datoriile voastre, inseamna a va indoi de generozitatea daruitorului, care are pamantul marinimos drept mama si a carui tata insusi Creatorul este.”
extras din Profetul, de Kahlil Gibran
Lasă-mă să dorm! Nu mă acoperi cu lacrimi, nu vorbi cu atâta tristeţe despre plecarea mea. Închide ochii şi mă vei vedea alături acum şi pentru totdeauna.
Dacă cineva îţi va spune că sufletul se duce odată cu trupul şi că ce moare nu se mai întoarce niciodată, atunci să-i spui aşa: floarea se ofileşte, dar rămâne sămânţa tainică precum veşnicia vieţii.
Rugăciunea este cântecul inimii.
Iubirea nu se dăruie decât pe sine şi nu ia decât de la sine. Iubirea nu stapâneşte şi nu vrea să fie stăpânită. Fiindcă Iubirii îi e de-ajuns Iubirea.
În fiecare om sunt doi oameni; unul e treaz în întuneric, celălalt doarme în lumină.
Numai atunci când veţi sorbi din râul tăcerii, veţi începe cu adevarat să cântaţi. Şi numai când veţi fi atins vârful muntelui, veţi începe cu adevărat să urcaţi. Şi numai când pămantul vă va cere ce‑i trupesc în voi, veţi dansa cu adevărat.
Cele mai puternice suflete s-au născut din suferinţe, cele mai puternice caractere sunt pline de cicatrici.
Eşti liber sub soare, sub lună şi sub stele; eşti liber chiar şi atunci când nu există nici soare, nici lună şi nici stele; însă eşti sclavul celui care te iubeşte, căci te iubeşte, şi sclavul celui pe care îl iubeşti, căci îl iubeşti.
Când ai ajuns la capătul a ceea ce ar trebui să ştii, eşti la începutul a ceea ce ar trebui să simţi.
Fiecare dintre noi are nevoie de un loc în care să-şi afle tihna. Locul tihnit al sufletului meu e-o minunată grădină în care prezenţa ta e vie.
Iubirea lui este la fel de simplă ca a Naturii însăşi. Nu îţi cere să te conformezi, nu-ţi cere să alegi, ci te acceptă in realitatea ta - aidoma Naturii.
Va veni vreodată ziua în care să simţim cu degetele mâinii marile secrete pe care acum le percepem cu degetele credinţei?
Dacă nu poţi să vezi decât ceea ce lumina îţi luminează şi nu auzi decât ceea ce îţi vesteşte sunetul, atunci tu nici nu vezi şi nici n-auzi cu adevărat
Prietenul este răspunsul dat nevoilor noastre.
Raţiunea şi pasiunea sunt cârma şi pânzele sufletului mereu navigând. Potrivit e să dai raţiunii şi pasiunii aceeaşi preţuire, ca şi când aţi face-o pentru doi oaspeţi iubiţi în casa voastră aflându-se.
Credinţa este o oază în inimă, la care nu poate ajunge niciodată caravana gândirii.
Frumuseţea nu este exterioară; frumuseţea e dată de lumina din inimă.
Gingăşia şi bunătatea nu sunt semne de slăbiciune şi disperare, ci manifestări ale puterii şi hotărârii.
Dragostea este singura floare care creşte şi înfloreşte fără ajutorul anotimpurilor.
Frumuseţea este eternitatea care se priveşte lung în oglindă.
Durerea este spargerea învelişului care întunecă înţelegerea.
Nimeni nu vă poate descoperi nimic, afară numai de ceea ce zace pe jumătate adormit în zorii conştiinţei voastre
Dacă accept lumina şi căldura soarelui, trebuie să accept şi tunetul şi fulgerul.
Prietenia este întotdeauna o responsabilitate plăcută, niciodată o oportunitate.
De cânţi frumuseţea, chiar şi în inima deşertului, va avea cine să te asculte.
Trăim doar pentru a descoperi frumosul. Restul e un fel de aşteptare.
Generozitatea înseamnă să dai mai mult decât poţi.
Generozitatea nu înseamnă să îmi dai ceva de care tu ai mai puţină nevoie decât mine, ci să îmi dai ceva de care tu ai mai multă nevoie decât mine.
Mărturiile iubirii pălesc în faţa a ce e dincolo de ele.
Dacă îi dezvălui vântului secretele tale, atunci nu-l învinovăţi pe el pentru că le-au aflat şi copacii.
Aproapele tău este o oglindă în care îţi vezi chipul înfrumuseţat de o bucurie pe care tu însuţi nu ai cunoscut-o încă şi de o tristeţe pe care tu încă nu ai împărtăşit-o.
Vreau să fiu viu şi să trăiesc viaţa ce-o simt mişcând în mine, să cunosc fiece clipă până la capăt.
