Fiecare intalnire din viata noastra este un dar...

Bucura-te si lasa oamenii sa iti intre in viata. Sunt schimbarile tale vii. Sunt felurile in care te cunosti si te recunosti. Crestem si la fiecare nivel intalnim noi si noi oameni. Multumeste omului care ti-a iesit in cale si care fie pur si simplu s-a indragostit de tine, fie te-a facut sa te indragostesti de el.

de Alexandra Serban

Ne implinim prin oameni...

Cred ca fiecare intalnire din viata noastra e un dar. Care de multe ori poate fi ascuns in invelisuri ponosite. Nu ne dam seama pe loc si totusi, daca am sti cata nepretuire se ascunde in fiecare intalnire, am fi atat de fericiti si am sti cat de binecuvantati suntem, cat ne iubeste Dumnezeu si cate sanse avem nu doar de a cunoaste noul, de a ne largi constiinta, ci si de a ne intelege pe noi mai bine, cine suntem, cat suntem ce putem, cum ne comportam, cum ne-am schimbat. Ce am imbunatatit la noi sau la ce mai avem de lucrat.

Oamenii au nevoie de iubire, atentie si grija. Cu totii avem nevoie: oameni, fiinte, plante si animale. Intr-o lume in care ne consideram straini unii fata de ceilalti poate ca folosirea mai multor cuvinte calde, pline de alint si dragalasenie, pe care le folosesti cu cei dragi si apropiati, ar face cu adevarat sa fie pe cat de magica, pe atat de reala aceasta realitate a noastra.

Nu avem nevoie de multe: ci doar de a fi acceptati cum suntem si iubiti cum suntem si e de ajuns. INGADUINTA.

Asa suntem noi, facuti sa crestem in soare si caldura. adica in iubire si vorbe frumoase. Pana si cel mai pricajit copacel la lumina soarelui, in caldura, cu atentie, se poate transforma intr-un copac atata de frumos.

Nu e greu. E doar nevoie de a ne ingadui sa ne lasam sa fim: fara masti, cu sufletul deschis si cu bucuria din ochi care sa ii cuprinda in imbratisari calde si pe ceilalti.

Iubim oameni. Si nu ni se raspunde la fel. Suntem iubiti de altii si putin ne pasa, poate ca nu ii vrem, poate ne agaseaza cu atata atentie si cu toate dovezile lor ca ne iubesc.

E rau... e bine?

Stiti fiecare. Ca sentimentul pe care il ai cand iubesti nu poate fi comparat cu nimic. Chiar si atunci cand iubesti si nu ti se raspunde la fel. Dom'le, e magic ce traiesti. Asa ca bucura-te de ceea ce traiesti. Si cand esti tu iubit, multumeste-ti tie si aluia care te iubeste ca ti-ai mai dat un colt jos de pe carcasa ta umana si ai devenit mai "comestibil" in aceasta fauna urbana.

Iubirea asta… filosofand la ea... mi-ar veni sa spun asa: poate ca e o forma de daruire, cu care toti am fost inzestrati ancestral, si cand iubesti te daruiesti pe tine si ai capacitatea asta, bulversatorie, de a-l vedea pe celalalt cu tot ce are mai bun, chiar si cu calitati ce ii lipsesc. E eronat? Oare nu proiectia ta il poate schimba, tu vazandu-l intr-o perspectiva mult mai buna? Observatorul schimba de fapt obiectul privit- asa zicea si Dl Einstein in cu fizica lui cuatinca cu tot.

Potential nelimitat e in fiecare din noi. Stau si ma gandesc de multe ori cum ar fi ca oamenii cand se intalnesc pe strada, cand stau la rand, cand dau din greseala unii peste altii, sa isi spuna cuvinte frumoase: esti minunat, o persoana asa deosebita ca tine nu credeam ca pot sa intalnesc, binecuvanta-te-ar RAiul la cata fericire aduci in viata mea si lista ar continua. Sa spui cuvinte care cresc starea de bine din celalalt, e atat de greu?! Sa te focusezi pe ce are celalalt mai frumos si mai bun, cum ar fi? Cum am deveni cu totii?

Dilemele noastre. Sa nu ranesc. Iubesc si totusi sunt ranit fiindca nu mi se raspunde la fel. Da si ce daca? Iubesti si e destul. Ceea ce simti e atata de deosebit si chiar si faptul ca esti iubit si alintat e asa de bine. Multumeste omului care ti-a iesit in cale si care fie pur si simplu s-a indragostit de tine, fie te-a facut sa te indragosesti de el fiindca e vesel si cald si calm. Si ce daca nu te poate iubi? Are si el ranile lui asa cum si tu ti le-ai avut odata.

Da spatiu. Da timp si ai rabadre. Oricat de fara noima pare totul, are atata rost. Nici nu stii. Simte. Traieste. Lasa-le sa fie. E destul si e perfect cum e.

Bucura-te si lasa oamenii sa iti intre in viata. Sunt schimbarile tale vii. Sunt felurile in care te cunosti si te recunosti. Crestem si la fiecare nivel intalnim noi si noi oameni. Ne doare cand se incheie relatii cu oameni dragi pe care ii stim de o viata: pleaca in afara ori poate te separa viata de ei, ca asa e, sunt cicluri si cicluri.

Da, esti suparat. Nu ti-a iesit iarasi cum ai vrut.
Plangi.

Te doare.

Esti dezamagit.

Nu intelegi ce plan dement mai are si D-zeu asta care te face sa te indragostesti si omul ala nu iti raspunde la fel, nu simte la fel, te trateaza indiferent sau in cel mai bun caz, din complezenta, cu atentie si grija, sa nu te spargi, ca tu esti cel ce iubesti, el e doar receptorul- isi da seama, insa nimic nu clincaie in el, ca nu asta trebuie sa fie. Iacata numai amintirile sa iubesti. Foarte bine!

Dar lasa-le sa fie. Viata va continua in bucurie. Multumeste pentru amintirile ce ti le-au dat, pentru cuvintele pe care le-ai schimbat cu ei, multumeste pentru energia in care ai stat alaturi de ei si bucura-te ca ai fost binecuvantat cu prezenta lor.

Ce preferi, sa fii iubit de cineva ce iti e indiferent sau sa iubesti si sa nu ti se raspunda la fel? Asa de contorsionat ne mai apare totul… cand totul e atata de simplu.

Inima simte, capul gandeste si rezultatele sunt atat de complicate.
Insa e un rost in toate. CRESTI. TE NETEZESTI. SI in plus asta insemna sa TRAIESTI.
Asa ca bucura-te!

www.garbo.to