Nu o sa va intreb care este rezultatul
operatiei aritmetice din titlu. Insa daca veti dori sa faceti calculul, extrem
de simplu de altfel, veti constata ca rezultatul este 1. Daca transferam
aceasta operatie pe taramul relatiei de cuplu, am putea concluziona: atunci
cand e vorba de 2, lucrurile pleaca intotdeauna de la 1. De la modul in
care fiecare din cei doi se implica in relatie, daruieste sau isi retrage
afectiunea, isi asuma responsabilitatea pentru propriile rani sau zone oarbe,
pentru propriile emotii si sentimente.
Insa de cele mai multe ori, in drumul de la 1
la 2 si apoi inapoi la 1, ratacim in acelasi labirint uneori intunecat insa
cateodata irezistibil de frumos, al convietuirii si al comunicarii in cuplu. Un domeniu profund si
intortocheat, in care devin esentiale principii precum trasarea granitelor,
delimitarea spatiului personal si intimitatea, echilibrul intre a da si a primi
si multe multe altele.
Tocmai de aceea m-am gandit sa va ofer in cele
ce urmeaza, din dorinta de a impartasi si nu de a da lectii cuiva, patru
principii pe care le consider linii de ghidare esentiale in incercarea de a
imbunatati comunicarea si calitatea relatiei de cuplu, in general:
·
A spune ceea ce iti doresti, din punct de vedere emotional si a
nu presupune ca celalalt trebuie sa stie deja, in numele iubirii, dorintele
tale ascunse si neimpartasite.
A spune: “Ar fi trebuit sa stii ca imi
doresc asta!” poate fi uneori o acuzatie nedreapta la adresa celui de langa
noi. De cele mai multe ori, nu avem niciun indiciu asupra a ceea ce simte si
isi doreste cu adevarat cel de langa noi, asa ca a exprima clar ceea ce ne
dorim pare a fi necesar. De multe ori ne bazam in relatiile noastre pe
supozitii, presupuneri si exagerari, aflate departe de adevar, a ceea ce credem
noi despre procesul interior al celuilalt.
Ce ne facem insa atunci cand nu avem
maturitatea de a sti ce ne face bine si ce nu, ce ne dorim si ce nu, ce nevoi
avem cu adevarat? Poate ca atunci e momentul sa facem liniste in jur, sa ne
acordam noua insine spatiul de care avem nevoie pentru autoclarificare si sa nu
mai punem pe umerii partenerului nostru indeplinire unor nevoi la care nici
macar noi nu stim cum sa ne raportam.
·
A nu lua personal discutiile generale in care partenerul isi
expune neimplinirile emotionale.
Acest scenariu se intampla,de obicei, cand
femeia ii expune barbatului, cu o voce plangacioasa, semn ca vrea sa fie
alintata, nemultumirile ei de peste zi: cat de mult a suparat-o seful, cat de
putin se intelege cu colega de birou si cat de nesuferit a fost acel adolescent
care a calcat-o pe picior in metrou. Ceea ce intelege barbatul, de cele mai
multe ori poate fi ceva de genul: “ti-am zis sa imi gasesti si mie serviciu in
alta parte, ca nu mai suport sa mai lucrez aici si ti-am mai zis sa-mi iei si
mie masina ca sa nu mai trebuiasca sa merg cu metroul!!!”
Pentru ca unul spune ceva iar celalalt
intelege altceva, se poate ajunge la scenarii dureroase si de multe ori
inutile. Ar fi util sa ne intrebam: ce proces s-a intamplat intre ceea ce am
spus eu si ceea ce a auzit celalalt si ce a intervenit pe parcurs, in procesul
comunicarii? In cazul de fata, oare este vorba despre un sentiment de
vinovatie, provenit din convingerea ca nu facem suficient de mult pentru
celalalt?
·
Stabilirea clara a granitelor.
Din punctul meu de vedere, este cel mai
dificil lucru de facut in cuplu. Orice cuplu care traieste zi dupa zi impreuna
este susceptibil de a ajunge in stadiul in care este imposibil de recunoscut
pana unde se intind problemele interioare ale unuia si incep problemele
celuilalt. De cele mai multe ori, este cumplit de greu sa facem distinctia,
atunci cand primim de la partener un repros de genul “Nu ma iubesti
suficient!” intre contributia noastra personala la acea stare de fapt
(poate nu am dat suficient, poate nu i-am acordat suficienta atentie, poate nu
am reusit sa-i transmit iubirea mea, poate, poate…) si ceea ce apartine
exclusiv partenerului nostru (copilul ranit din interior, care se simte neiubit
si pentru ca nu isi poate asuma durerea de a se simti neiubit, o proiecteaza
asupra persoanei celei mai apropiate).
Cred ca delimitarea sanatoasa trebuie facuta
intr-un mod care sa spuna: “Suntem doua persoane mature, cu rani, dorinte si
nevoi personale. Ne putem sprijini reciproc, atat timp cat nu-mi pui in carca
rani si nevoi care nu sunt ale mele.” Insa aceasta delimitare de partener
nu se poate intampla decat dupa ce facem delimitarea, asumarea si continerea
propriilor rani si nevoi. Este cel mai dureros lucru pe care il putem face, dar
este acel lucru fara de care nu putem avea o relatie sanatoasa, matura si
responsabila cu niciun partener de pe acest pamant.
·
A intelege si a simti natura fundamentala a celor doua energii:
cea feminina si cea masculina.
Cred ca multe din neintelegerile in cuplu
provin de la o asimilare precara a celor doua principii. In viziunea mea,
femeia este energie in stare pura, care se poate transforma, in orice moment,
in functie de stare, conditii exterioare si interioare, atat in ura, razbunare,
suferinta, durere cat si in iubire, bunatate, acceptare, implinire. Tocmai
pentru ca energia feminina poate fi atat de devastatoare prin intensitatea ei,
are foarte mare nevoie de limite ferme si de continere adecvata din partea
energiei masculine. Ca un vas in care se aduna apa, masculinul are rolul de a
incadra, dirija si restructura energia feminina curgatoare si flexibila.
Vasul trebuie sa fie suficient de ferm incat apa sa ii ia forma, iar apa
trebuie sa stie se muleze dupa forma vasului.
In acelasi timp, energia feminina trebuie
sa-si tempereze forta distructiva atunci cand energia masculina isi doreste
sa-si implineasca scopul, acela de o invalui cu protectia sa. Problemele apar
cand apa vrea sa sparga vasul pentru ca nu se simte in siguranta in interiorul
lui sau vasul constrange prea mult apa, in incercarea de a-i oferi cu orice
pret o forma.
Asadar, dragele mele, pentru a permite
masculinului sa fie masculin, avem nevoie sa ne asumam propria feminitate,
natura curgatoare, armonioasa, diafana. Si dragii mei, pentru a permite
femininului sa fie feminin, e nevoie de asumarea propriei masculinitati, a
principiului ferm, stabil, continator si invaluitor. Par cuvinte mari, insa
sunt convinsa ca, in adancul sufletului stim cu totii despre ce este vorba.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu