Prima regulă e aceea că după o relaţie
intensă, în sens bun sau rău, nu poţi să uiţi complet de celălalt ca printr-o
minune, de la o zi la alta. (Doar dacă ai scăpat dintr-o adevărată pușcărie,
dar și acolo apar fenomene de reamintire, vezi sindromul Stockholm etc). Eu
folosesc imaginea unei mingi de tenis, pe care o lași din mână: cade pe pământ,
urcă iar, cade iar, durează ceva timp până se oprește. E normal să ai o
sinusoidală, ceva timp, cu momente în care te bucuri că ești singur, urmate de
momente în care îţi aduci aminte cu melancolie de partenerul tău. Şi deci,
trebuie să nu confunzi faptul că e bine sau poate nu e bine că te-ai despărţit,
cu revenirea normală în minte și inimă, ceva timp, a „trecutului”. E normal să
îti revină persoana în minte sau să te întrebi dacă nu ar trebui să revii la
ea, asta e mișcarea firească a mingii de tenis, cam la fel ca lăsarea de fumat
sau de altele. Ceva timp ești vulnerabil, în anumite momente sau contexte. A
doua regulă este că atunci când partea emoţională e agitată sau chiar rănită,
declari sus și tare că pe moment nu te gândești la inimă și emoţii. Declari
altora, dar și ţie, mai ales. Lași lucrurile să se cicatrizeze. Iar pentru asta
faci tot timpul zilei zeci de chestii care să te ocupe: cu fiecare zi ce trece,
cu fiecare Week-End sau sărbătoare mare care trece, ești mai puternic pe drumul
cel nou. Exemplul cel mai bun de activitate potrivită pentru acest moment e
școala de șoferi. O perioadă nici lungă nici scurtă, alt univers, alţi oameni,
și un scop clar la final. Mai ales astfel de activităţi (curs de chitară, de
Photoshop) îţi permit să duci la capăt ceva nou, nici greu dar nici ușor, și să
îţi recâștigi încrederea în tine – atât la nivel afectiv, cât și la nivel de realizări
posibile. Descoperi că lumea emoţională e haotică, fragilă, iar un eșec în acea
lume nu înseamnă că nu mai ești un om cu care merită cineva să dea cineva mâna.
Că poţi face chiar bine tot ce fac ceilalţi, doar că la capitolul relaţie ai
trecut printr-o perioadă nepotrivită, nefericită, ghinionistă, sau de
pregătire, ia-o cum vrei. Pur și simplu nu dai atenție la ce îţi spune inima,
pentru că apele sunt prea agitate, nu poţi să separi ce a fost bun de ce a fost
rău, sau nu poţi încă să privești transparent o nouă relaţie. Şi iei această
perioadă ca pe o perioadă de reconstruire a sinelui, care de regulă e
binevenită și chiar mult așteptată. Mai mult, reconstruirea sinelui o faci cu
un scop clar: „dacă relaţia dinainte nu a ieșit e și pentru că nu mi-am
cunoscut bine teritoriile, nu am știut să negociez sau ce anume să negociez.
Acum, voi face niște alegeri clare pentru mine, pentru restul vieţii mele, ca
și cum ar trebui să trăiesc singur (ă) pentru restul vieţii”. Odată ce alegi
acest scop, ai în faţă un program foarte clar și mai ales adevărat. Nu doar
firesc, adevărat. Pentru că tentaţia când te desparţi e să faci de toate și
nimic, sau să te bagi degeaba în relaţii fără viitor, adică lucruri care nu
sunt neapărat „adevărate” adică utile pentru tine. Dar dacă te ocupi de lucruri
care în fine sunt adevărate pentru tine, vei regăsi în ceva timp și perspectiva
corectă pentru a „zări” un partener potrivit pentru tine. Cu defectele și
calităţile tale. Sau ale lui. Toate astea te ajută să te centrezi pe „ce e bun
pentru tine”, mai degrabă decât pe „ce e rău sau poate fi rău pentru tine”.
Revin la partea cu încrederea: cei care se despart nu riscă doar să piardă
încrederea în ei, dar și în ceilalţi. „Toţi bărbaţii sunt porci, toate femeile
sunt isterice” – nu are rost să o iei pe panta asta. De fapt, un singur bărbat
a fost, poate, porc sau o singură femeie isterică. Nu toţi. Lumea inimii are și
ea niște reguli, chiar dacă nu se văd. Iar prima regulă ar fi că sufletul
pereche, sau mărog persoana potrivită, nu se vede cu ochii. Cei care au o
relaţie fericită au descoperit o singură persoană, care a schimbat complet
poezia și discursul lor despre lume. Nu zic că există un singur suflet pereche,
zic că lucrul adevărat din povestea sufletului pereche e faptul că relaţia bună
și fericită se face cu un om foarte greu de găsit, în sensul de unul pierdut
printre alte zeci sau sute. Dar, asta e regula inimii: e vorba de rezonanţă,
iar rezontanţa potrivită se găsește greu, pentru că fiecare om e interesant în
felul lui, dar foarte mulţi nu sunt interesanţi pentru mine. Asta nu înseamnă
că sunt porci sau isterici, decât pentru mine: au și ei porcușorul lor pereche
cu care o să se înţeleagă de minune. Până la urmă, etichetele de porc sau
politicos, om bun chiar, sunt irelevante pentru relaţii. Pentru că nici un om
politicos și bun nu mă interesează atunci când caut dragostea, mai mult mă
umple de nervi. Adevărata etichetă este potrivit/nepotrivit. Dacă privești
lucrurile prin prisma asta, zi de zi și an de an, începând de acum, o să știi
ce ai de făcut. O să știi că nu a greșit nimeni, doar că partenerul era
nepotrivit. Iar după o lungă perioadă de antrenament de unul singur pentru a
găsi „lucrurile potrivite” pentru tine, iar apoi după o altă perioadă de „găști
potrivite, oameni potriviţi”, o să fii pregătit să zărești într-o zi „Omul
potrivit” pentru tine. De ce ai trecut prin despărţirea de acum? Nu sunt
profet, dar cred că am dreptate când spun „Ca să te bucuri mult mai mult de
omul potrivit, atunci când o să îl întâlnești, să îl apreciezi și să îl iubești
așa cum nu ai fi făcut-o dacă îl întâlneai într-o terasă pe la douăzeci de ani,
pe când nu puteai încă să îl „cântărești” cu inima” la adevărata lui greutate
”. Până la urmă, ai trecut printr-o despărțire ca să înveţi să cântărești
oamenii, dar și pe tine. Doar cei care știu asta au pe cine strânge în brațe
seară de seară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu