Toti oamenii doresc sa
traiasca iubirea, se uita la nenumarate filme despre povesti fericite sau
nefericite de dragoste, asculta cantece in care se vorbeste despre dragoste, si
totusi aproape nimanui nu ii trece prin minte ca ar avea ceva de invatat despre
iubire. Pentru ca si a iubi este o arta, la fel cu arta de a trai.
Erori fundamentale
Inca de la inceput se
poate observa ca, in general, oamenii pornesc in iubire de la cateva premise
false.
In primul rand, cei mai
multi oameni privesc iubirea doar din perspectiva de a fi iubiti ei insisi si
nu din cea de a-i iubi ei pe altii. Ei se intreaba, astfel, cum sa se faca
iubiti, cum sa devina demni de iubirea celor din jur. Barbatii, in general,
considera ca pentru aceasta trebuie sa ai succes, sa fii cat mai puternic si
mai bogat, in timp ce femeile urmaresc sa fie cat mai atragatoare,
ingrijindu-si in exces trupul, imbracamintea, etc. De fapt, ceea ce majoritatea
oamenilor inteleg prin a fi demn de a fi iubit este un amestec intre a te
bucura de a simpatie generala si a fi un barbat bine sau o femeie atragatoare.
In al doilea rand, se
considera ca iubirea depinde de un obiect, si nu de o atitudine. Oamenii isi
inchipuie ca este foarte simplu sa iubesti, totul este doar sa gasesti obiectul
potrivit pentru a fi iubit sau care sa te iubeasca. Intr-o societate in care
orientarea comerciala este preponderenta si in care succesul material
constituie, din pacate, una din principalele valori, nu trebuie sa fim
surprinsi ca relatia umana de iubire urmeaza aceleasi reguli ale schimbului
care guverneaza si piata produselor.
A treia eroare consta in
confuzia dintre trairea initiala a starii de indragostit si mentinerea unei
stari permanente de iubire. Daca doi oameni care au fost straini unul de
celalalt (asa cum sunt in general toti oamenii) lasa brusc sa cada zidul dintre
ei si se simt apropiati, se simt “una”, acest moment al uniunii este una din
trairile cele mai miraculoase, mai fascinante ale vietii. Acest miracol este
adesea insotit de atractia erotica si de consumarea actului sexual. Totusi,
aceasta iubire nu poate fi, prin natura sa, de durata. Cele doua persoane ajung
sa se cunoasca, dar daca nu urmaresc sa cultive sentimentul de iubire, sa
amplifice in ei insisi starea de daruire pentru cel drag, relatia lor intima
isi pierde treptat farmecul, pana cand conflictele, dezamagirile, plictiseala
ucid in intregime bucuria initiala. La inceput, cei doi nu isi dau seama de
toate acestea: ei considera intensitatea iubirii lor, “nebunia” lor drept o
dovada a puterii dragostei ce i-a cuprins, in timp ce aceasta nu dovedeste, de
fapt, decat gradul insingurarii lor anterioare.
Aceasta atitudine gresita
care sustine ca nimic nu este mai simplu decat sa iubesti a continuat sa
predomine, in ciuda coplesitoarei evidente a contrariului. Poate ca nici nu mai
exista o activitate, o actiune umana care sa fie inceputa cu atat de mari
sperante si asteptari si care sa conduca, totusi, la atat de multe esecuri.
Daca acest lucru s-ar produce cu orice alta activitate, oamenii ar fi
interesati sa cunoasca cauzele esecului lor si ar urmari sa afle cum sa
procedeze mai bine, sau ar renunta definitiv la acea activitate. Cum in cazul
iubirii, aceasta ultima varianta este imposibila, exista doar o singura cale de
a evita esecurile in relatiile de iubire: aceea de a analiza cauzele lor si de
a invata ce inseamna iubirea.
Ce e de facut?
Primul pas in aceasta
directie este acela de a deveni constient ca iubirea este o arta, asa cum si a
trai este o arta. Daca vrem sa invatam sa iubim, trebuie sa procedam ca atunci
cand vrem sa invatam, de exemplu, muzica, pictura sau arta medicala. Pe langa
teorie si practica, exista un al treilea factor necesar pentru ca cineva sa
devina maestru al unei arte: stapanirea acelei arte trebuie sa aiba pentru el o
importanta maxima. Acest lucru este adevarat pentru muzica, pentru medicina,
pentru tamplarie, si deopotriva pentru iubire. Tocmai aici se afla un posibil
raspuns la intrebarea: de ce oamenii in ziua de azi incearca atat de rar sa
invete aceasta arta. In ciuda esecurilor lor evidente, in ciuda profundei lor
insetari pentru iubire, aproape orice pare sa fie mai important pentru ei decat
iubirea: succesul, banii, prestigiul, puterea – aproape toata energia lor este
orientata pentru a atinge aceste teluri si astfel nu le mai ramane aproape
deloc energie pentru a invata si arta de a iubi.
Se considera oare ca nu merita
sa fie invatate decat acele lucruri cu care se pot castiga bani sau se poate
obtine prestigiu? Se considera oare ca iubirea, de pe urma careia are de
castigat doar sufletul, si care, in termeni moderni, “nu aduce nici un profit”,
este un lux pentru care nu avem dreptul sa consumam prea multa energie?
Dorul de Unitatea
originara este nazuinta cea mai puternica a omului, este dorinta sa
fundamentala, constientasau nu. Fara iubire, omenirea nu ar putea sa reziste
nici macar o zi. Iubirea a constituit virtutea ideala a tuturor sistemelor
religioase si cailor spirituale, atat orientale, cat si occidentale.
Dragostea matura este o
putere activa in fiinta umana, o forta care sparge zidul ce separa omul de
semenul sau , o putere care il uneste de altii. Iubirea il ajuta pe om sa
depaseasca sentimentul izolarii si al separarii, permitandu-i sa ramana totusi
el insusi, sa isi pastreze integritatea. Iubirea este o activitate, nu un
sentiment pasiv. “A iubi” este altceva decat “a fi indragostit”. La modul cel
mai general, caracterul activ al iubirii poate fi descris prin a darui, si nu a
primi. Pentru ca a darui este cea mai inalta expresie a puterii iubirii. Prin
aceasta actiune, de a darui iubire, se poate simti bogatia sufleteasca, forta
si puterea unui om.
In sfera materiala, a
darui inseamna bogatie. Nu cel care are mult este bogat, ci cel care daruie
mult. Dar sfera cea mai importanta a daruirii nu este aceea a lucrurilor
materiale, ci aceea care tine de specificul uman, de suflet. Ce ofera un om
fiintei pe care o iubeste? Se ofera pe sine, daruieste ceea ce are mai pretios
in el insusi, isi ofera viata. Aceasta nu inseamna neaparat ca isi sacrifica
viata pentru celalalt, ci ca ii daruieste ceea ce este viu in el. Oferind
astfel din viata lui, il imbogateste pe celalalt, il face sa simta mai intens
ca traieste si, totodata, simte el insusi mai intens ca traieste. Cel care
iubeste nu daruieste ca sa primeasca ceva in schimb: a darui este, in sine, o
extraordinara bucurie.
Capacitatea de a iubi ca
un act de daruire depinde de gradul de dezvoltare a caracterului uman. Cu o
asfel de orientare, fiinta umana isi depaseste dependenta de altii, dorinta de
a-si exploata semenii sau de a acapara si dobandeste incredere in fortele sale,
precum si curajul de a bizui pe propriile puteri in atingerea telurilor sale.
In masura in care aceste calitati ii lipsesc, omul se teme sa daruiasca si,
implicit, sa iubeasca.
Dincolo de acest element
al daruirii, caracterul activ al iubirii implica intotdeauna cateva elemente de
baza, comune tuturor formelor de iubire: grija, responsabilitatea, respectul si
cunoasterea.
- Iubirea este grija
activa pentru viata si dezvoltarea celui iubit. Daca o femeie spune ca iubeste
florile, dar uita sa le ude, nu putem sa credem in “dragostea” ei pentru flori.
Iubirea unei mame nu o putem considera sincera daca am vedea ca ea nu are grija
de copilul ei. Acolo unde aceasta grija activa lipseste, nu exista iubire.
- Grija si preocuparea
implica un alt aspect al iubirii, cel al responsabilitatii. In adevaratul ei
sens, responsabilitatea este un act in intregime voluntar, este raspunsul la
nevoile, exprimate sau nu, ale unei fiinte dragi.A fi responsabil inseamna a fi
in stare si a fi gata “sa raspunzi”. Omul care iubeste, raspunde, caci viata
fiintei dragi este a sa proprie. El se simte responsabil pentru aproapele sau,
asa cum se simte responsabil pentru sine.
- Responsabilitatea ar
putea degenera usor spre posesivitate, spre dominare, daca nu ar exista si o
alta fateta a iubirii: respectul. Respectul nu este frica si veneratie; ci,
conform radacinii cuvantului (lat. respicere = a privi la) este capacitatea de
a vedea o persoana asa cum este ea, de a fi constient de individualitatea sa
unica. Respectul inseamna preocuparea ca fiinta iubita sa se dezvolte si sa se
desfasoare pe caile sale proprii. Dorim ca fiinta draga sa se dezvolte pentru
propriul ei bine, pe propriile sale cai, si nu pentru a ne servi pe noi.
Aceasta stare de respect este posibila numai daca noi traim profund starea de
independenta,daca putem actiona si exista fara proptele, fara nevoia de a
domina sau de a exploata pe altcineva. Un vechi cantec francez spune ca
“iubirea este fiica libertatii”, niciodata a dominatiei.
- Nu este posibil sa
respectam o persoana fara a o cunoaste. Grija si responsabilitatea ar fi oarbe
daca nu ar fi conduse de cunoastere. Exista multe nivele ale cunoasterii;
cunoasterea ca aspect al iubirii nu ramane la suprafata lucrurilor, ci patrunde
in miezul lor. Iubirea este explorarea activa a sufletului fiintei dragi, dorinta
de a cunoaste fiind implinita numai prin uniune. Cunoastem profund in singurul
mod care este posibil: prin trairea unuinii, nu prin gandire. Nazuinta de a ne
cunoaste pe noi insine si pe cei dragi este punctul de pornire al oricarei
psihologii. Dar taina ultima a sufletului omenesc nu poate fi niciodata
implinita printr-o cunoastere obisnuita, adica numai prin gandire. Singura cale
spre o cunoastere deplina este cea a actului iubirii, acest act transcende
gandirea si cuvintele. Este scufundarea plina de curaj in misterul uniunii.
In iubirea matura, a darui este un act mai
placut, datator de mai multe satisfactii, decat a primi. A iubi devine mai
important decat a fi iubit, deoarece prin iubire fiinta umana iese din
inchisoarea izolarii si a singuratatii in care se mentinea prin egoista
centrare asupra propriei sale persoane. Ea are acum sentimentul unei noi
uniuni, a unei noi identitati. Un om care urmareste sa traiasca mereu o stare
de iubire are puterea de a determina iubire in jurul sau, in sufletele oamenilor
care se apropie de el, deschizand astfel porti catre cunoasterea frumusetii si
beatitudinii iubirii divine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu