2.
Daca ar exista numai doua femei pe pamant, s-ar antagoniza intre ele si
conceptul s-ar spulbera in calea unui arc electric. Daca ar fi si un barbat
aici, ar pendula intre ele si intr-un sfarsit ar sta negresit cu ambele –
femeia perfecta poate fi construita din mai multe femei.
3.
Daca ar exista doar toate femeile pe pamant, femeia perfecta ar fi cea hotarata
sa isi faca schimbare de sex. Ea va fi perfecta pentru toate celelalte si va
pieri, probabil, extenuata. Sa lasam schimbarea de sex la o parte si sa
consideram ca mai e acolo un singur barbat veritabil: el va pieri, probabil,
extenuat, fara timp de gandire la femeia perfecta.
4.
Daca ar exista toate femeile si toti barbatii, fix asa ca acum, ar realiza ca
singura femeie perfecta e una voluminoasa, rotunda, cu tenul apos, care mai
scoate flacari pe gura din cand in cand, usor inclinata, mereu in miscare,
fiinta dihotomica cu un chip luminos si altul intunecat dar fara conotatii
lugubre – e aceasta planeta care ne mai suporta, cu toate aerele noastre, cu
tot dichisul nostru fals si toata debandata asta in cautarea perfectiunii.
Perfectiunea
in aparenta ei nu exista. Femeia perfecta, totusi, e pretutindeni in jurul
nostru, iar perfectiunea ei include si defectele, ce pot, fie vorba intre noi,
sa valoreze chiar mai mult decat o tolba de calitati. Femeia cu pasiuni, cu
priceperi, cu vorbe de duh venite din pestera sufletului, chiar incorporata
intr-un ambalaj ce poate parea respingator, va inflori pentru cineva, la
momentul oportun. Cand fondul a pierdut teren in fata formei, au aparut
ispitele, cautarile, nelinistile. Forme perisabile, ce nu rezista probei
timpului, se naruie precum castelele de nisip sub cateva valuri mai indraznete.
Dragi
barbati, incercati sa nu mai umblati dupa iepuri de aur, precum Zare in
cautarea fratelui sau, Cucu. Cautarea se prea poate sa se declare istovitoare
si nu va garanteaza nimeni ca iepurele, odata prins la izvor, se va si
transforma in ceea ce va doriti cu ardoare. Coborati-va putin standardele si
asteptarile, dati sanse femeilor ce nu par nici pe departe perfecte la prima
vedere si s-ar putea sa fiti, de multe ori, surprinsi in cel mai placut mod cu
putinta. E valabil si invers.
Perfectiunea,
cand ne referim la femeie, trebuie redefinita. De azi, ea include defecte,
ticuri, apucaturi ciudate, pasiuni, priceperi, talente. Viata e un mozaic,
nimic nu e neted si frumos. Totul se intampla cu precadere intr-un strat, in
primii doi metri de la sol. Aici misuna miliarde de oameni, oameni perfecti, ce
nu ar trebui sa se mai compare intre ei, sa mai fuga dupa fantasme, dupa forme,
dupa constructii puerile.
You
are pretty, you are good, you are perfect.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu