Despre femeia - erou

 

In timp ce ma indreptam spre locul de munca, am auzit la radio urmatoarele versuri: ,,I had a dream I was your hero/ Damn, I wish I was your lover”. Traducerea este: ,,Am visat ca eram eroul tau/ La naiba, as fi vrut sa fiu iubita ta.” Sa facem cunostinta cu unul dintre cele mai intalnite tipare regasite in randul femeilor in ceea ce priveste raportarea lor la relatii in procesul de dezvoltare personala pe care il parcurg.

Am observat deseori acest comportament. Din incercarea de a ne salva partenerul de el insusi, fortam nota si patrundem cu putere dincolo de granitele personale ale acestuia, crezand ca noi detinem solutia. Din incercarea de a-l convinge ca exista o lume mai buna decat cea perceputa de el, ajungem sa ne risipim propriile resurse. Din incercarea ,,de a-i deschide ochii” cu privire la o situatie stagnanta in care se complace, uitam sa avem privirea de ansamblu.

Din incercarea de a-l salva, uitam sa-l iubim.

Este poate unul dintre cele mai triste momente. Acela in care observam ca asumandu-ne rolul de erou (iar eroul poate fi intruchiparea mamei, surorii sau pur si simplu persoanei care are grija de el), renuntam treptat la rolul primordial cu care am fost investite: acela de a partenere.

Din incercarea de a-l salva, uitam sa observam ca el nici nu cere sa fie salvat.

Pe masura ce dam startul procesului de salvare, pe atat investim in schimbarea pe care o dorim la cel de langa noi. Ne inarmam cu cele mai potrivite cuvinte si ne proiectam dorintele asupra celui care pur si simplu da din umeri in fata ,,efortului” nostru, iar dupa ani de incercari, observam ca el ramane neschimbat. Nu ne putem bucura de ,,rodul” muncii noastre: ,,Tot ce am facut pentru el este in zadar si el nici macar nu apreciaza…”, ne spunem avand privirea plecata…si obosim sa mai luptam…Dar atunci cand o noua relatie surade orizontului nostru emotional, licarirea din ochi vizualizeaza un nou partener pe care il putem salva de el insusi…si acelasi proces vede din nou lumina zilei…

Chiar daca instinctul matern este destul de pronuntat in randul urmaselor Evei, ideal ar fi sa delimitam rolurile pe care le jucam in relatia de cuplu.

Printre caracteristicile femeii – erou pe care le-am observat in jurul meu, se regasesc urmatoarele:

• O dorinta evidenta de a schimba anumite trasaturi ale partenerului conform propriilor conceptii
• Un potential urias pe care femeia – erou il vede in partenerul sau, mai mult decat oricine altcineva
• Discutii cu prietenele ei legate de procesul schimbarii pe care iubitul ei il traieste
• Repetarea excesiva a unor cuvinte adresate partenerului
• Un comportament mai distant pe care partenerul il afiseaza fata de iubita sa din cauza exceselor sale
• Sentimentul femeii – erou ca isi ofera toata energia de care dispune pentru a-si ajuta partenerul sa faca anumite schimbari

Intrebarea care rasare pe buzele noastre este de ce femeia vrea sa ofere un ajutor care nu ii este cerut, fapt ce da nastere la o serie de frustrari si tumulturi sufletesti. De ce in loc sa se bucure de rolul care i-a fost incredintat tinde sa poarte cu sine o povara pe care nu o poate duce?

Poate ca inainte de dorinta de a-l salva pe celalalt, exista dorinta purificatoare de a se salva pe ea insasi, dorinta pe care o proiecteaza in mod inconstient asupra persoanei pe care o iubeste cel mai mult, partenerul ei. Sau poate ca este comportamentul tipic uman al celui care sta cu spatele la propriile probleme si prefera sa se dedice rezolvarii problemelor celorlalti.

Dincolo de toate acestea, patrunderea iubirii in sfera salvarii sau invers are ca rezultat indepartarea de adevarata esenta a fiecareia dintre cele doua notiuni: pe de o parte deoarece iubirea celuilalt nu ar trebui sa implice salvarea sa, iar pe de alta parte, o salvare ar trebui sa aiba si acordul celui despre care presupunem ca ar trebui sa fie salvat.

 

http://aimee.ro/