In randul multor persoane preocupate de
propria evolutie spirituala, cat si de procesul de dezvoltare
personala, am observat o tendinta evidenta de a nega umbra, de a
refuza sa scoata la iveala emotiile negative care, chiar si fara sa vrem, isi
fac cu usurinta simtita prezenta in viata noastra.
Zilele
trecute, prietena mea s-a confruntat cu o astfel de situatie. Plimbandu-se prin
oras, a observat o pisica ce miorlaia speriata intr-un copac. Nu stia cum
ajunsese acolo, dar era clar ca nu se putea da jos prea usor. A incercat sa o
ajute sa coboare, insa si-a dat seama ca are nevoie de ajutor pentru ca scara
pe care o avea ea era prea mica pentru a ajunge la inaltimea la care era
nevoie. Asa ca a sunat la diferite asociatii de animale care au redirectionat-o
mai departe catre pompieri, insa acestia nu au dat dovada de un interes prea
mare fara de situatia data. Nici oamenii de pe strada nu si-au oferit ajutorul,
asa ca pisica a ramas acolo, cerand in continuare ajutor. A doua zi, insa, ea
nu mai era acolo. Nu stie nimeni daca a inghetat sau a fost salvata.
Un
alt exemplu pe care vreau sa vi-l impartasesc are legatura cu un prieten care
mi-a confesat o situatie cu care se confrunta, rugandu-ma sa nu mai spun
nimanui ceea ce el imi impartaseste. Convinsa ca o alta prietena il poate ajuta
mai bine decat mine, am dat mai departe cele spuse de el, asumandu-mi totodata
vina acestui fapt. Desi a avut loc un mic conflict, la un moment dat, prietenul
meu a spus: ,,Nu sunt suparat pe tine”, iar eu i-am raspuns ,,Am gresit fata de
tine, asa ca ai tot dreptul sa fii suparat,” iar el afirma in continuare ca
aceasta perspectiva i-a deschis alte orizonturi si chiar mi-a multumit ca am
starnit acest conflict.
Apoi
am constientizat un lucru.Uneori, daca vrei sa-ti oferi ajutorul, trebuie sa actionezi aici si acum, ca in cazul cu pisica de mai sus. Poate ca e nevoie sa te zbati, sa-ti faci loc in fata, sa alergi dupa visul tau, nu sa stai in pozitia lotus, asteptand sa se indeplineasca. Iar alteori, trebuie sa recunosti ca nu poti emana iubire cand cineva te calca pe nervi, ca poti fii furios, gelos, posesiv, invidios, rautacios, nervos. Si cel mai important, e nevoie sa stii ca e in regula sa fii asa.
In momentul prezent, pentru mine a fi spiritual inseamna a fi autentic.
Si mai ales, inseamna sa nu ma simt vinovata pentru ca sunt autentica. In randul oamenilor spirituali, exista cumva o tendinta de autoinvinovatire daca gandesc sau actioneaza negativ fata de semenii lor, dar oare nu chiar spiritualitatea este cea care ne invata principiul yin-yang, care contureaza existenta raului in bine si invers?
Oare nu suntem pe un drum atat de abstract incat iubirea, lumina, iertarea si compasiunea au devenit niste termeni regasiti pe buzele tuturor, dar in sufletele a prea putini dintre noi? Oare pronuntand aceste cuvinte fara a le simti intensitatea nu devenim de fapt mai goi si mai indepartati de adevarata noastra esenta, mai indepartati chiar de Dumnezeul din noi? Oare cum s-a simtit prietena mea cand dintre atatia oameni care afirma ca ei sunt iubire nici macar unul nu a ajutat-o atunci cand trebuia sa salveze viata unei mici vietati? Poate ca unoeri repetam atat de mult aceste concepte tocmai pentru ca nu mai suntem constienti ca putem straluci prin ceea ce suntem noi de fapt.
La ce ne folosesc toate aceste informatii pe care le-am strans in momente in care refuzam sa iesim in oras cu prietenii de dragul de a mai integra invataturile budiste sau in care nu raspuneam la telefon pentru ca eram intr-o meditatie importanta? Cati dintre voi nu si-au blamat parintii doar pentru ca au citit in anumite carti ca acesta este primul pas spre rezolvarea relatiei cu noi insine? Sau cati dintre voi nu si-au indepartat cunoscutii doar pentru ca nu aveau vibratia suficient de mare pentru a sta in jurul vostru? Sau cati dintre voi nu si-au facut griji ca au anumite chakre prea putin deschise pentru a primi ceea ce Universul le ofera? Sau cati dintre voi nu ati venit acasa plangand cand au aflat de la mari terapeuti ca nu v-ati incheiat misiunea personala fata de o situatie si e nevoie sa mai ramaneti acolo chiar daca va doare sufletul?
Nu stiu la voi cum au stat lucrurile, dar eu am trecut prin toate acestea. Fara a blama pe nimeni si mai ales fara a ma blama pe mine, am constientizat ca in momentele in care ofeream mai multa credibilitate informatiilor pe care le primeam din exterior, de fapt, mai dadeam o bucatica din puterea personala. Asadar, singurul lucru pe care il blamez acum este faptul ca uneori preferam sa renuntam la noi insine si la intuitia noastra care ne ghideaza in favoarea unor cuvinte rostite de altii.
Intr-adevar, asa am fost plamaditi. Sa avem nevoie unii de altii. Sa ne dorim recunoasterea celorlalti si sa ne putem baza pe ei in anumite situatii. Si e placut sa stim ca suntem apreciati. Haideti, insa, sa nu renuntam la noi…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu