Auzim de multe ori despre iluminare ca despre un moment in viata celor
alesi, moment in care totul se reduce la un punct nemiscat, in care ratiunea nu
mai are suprematia, in care iluziile dispar si lasa loc unei constiinte
constiente de sine, fara nici o umbra, fara nici un secret, fara nici o taina
pe care fiinta sa nu o cuprinda si sa nu o patrunda, fara a face nici un efort.
Auzim ca iluminarea
este ceva ce se intampla doar celor desavarsiti, celor care au disciplina
interioara, care fac exercitii ale mintii si ale trupului, care tin posturi
prelungite si care se supun la mari privatiuni fizice si psihice, celor care
isi refuza orice placere si care nu isi tolereaza nici o gresala in lumea
fizica si in cea spirituala.
Stiind toate astea
decidem ca iluminarea nu este pentru noi, ca nu avem nici o sansa la iluminare
in viata asta si ca din aceasta pricina nu are rost sa ne chinuim pentru ceva
atat de utopic si iluzoriu. Asa ca ne multumim sa citim despre vietile
iluminatilor, sa ne imaginam cu Buddha a primit intelegerea suprema dormind sub
un copac, cum Iisus a urcat pe un munte si cum atunci cand a coborat avea
hainele albe si stralucitoare, cum atatia oameni au avut momentul lor de
intimitate cu Dumnezeu numit iluminare…
Ce credeti ca ne
impiedica sa avem si noi parte de darul acesta sublim al trairii constiente a
dumnezeirii noastre? Care credeti ca sunt gandurile care impiedica inima sa ia
calea lui Dumnezeu, care din obiceiurile noastre ne tin departe de ceea ce
suntem cu adevarat?
Raspunsul este unul
si se aplica atat in relatia noastra cu ceilalti, cu Dumnezeu cat si cu noi
insine. Vreti sa stiti care este raspunsul? Ce anume ne impiedica sa ajungem la
clipa in care lumina launtrica sa puna capat unei vieti de somnambuli
inconstienti? Vreti sa stiti care este acel mic lucru pe care il facem cu o
consecventa demna de o cauza mai nobila?
Raspunsul este
JUDECATA… ii judecam pe altii, il judecam pe Dumnezeu. ne judecam pe noi… si nu
reusim sa ne iertam si sa iertam nici o gresala … trecem totul intr-un catastif
plin cu intuneric si cu frig, in care gemetele si scrasnitul dintilor se aud
atat de tare incat durerea si suferinta devin prietenii cei mai buni.
Asa ca dragi si
drage… este momentul sa aflati secretul: Iluminarea este pentru toti si singura
cale pentru a ajunge acasa… este sa oprim suvoiul judecatilor pe care le emitem
in raport cu toti… cu ceilalti, cu Dumnezeu si mai ales cu noi insine. Asta
este primul pas… OPRITI JUDECATA… nu suntem tribunale, nu suntem instante… nu
suntem catuse… suntem cheia care deschide celula in care tot noi am inchis
lumina… pedepsind-o pentru pacatele pe care credem ca le-am facut si pe care
divinitatea ni le-a iertat inca inainte de a le face…
Si daca Domnul este
iubire si iertare de ce am fi noi judecatori… Si daca tot suntem intr-o sfanta zi
de duminica… de ce nu ne-am invesmanta si noi inimile in lumina neinceputa,
conditia este una singura… Sa nu mai judecam…. viata este viata si ratiunea ei
este una divina… asa cum suntem si noi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu