Suflet pereche

„Un suflet pereche este o fiinţă la care ne simţim profund conectaţi, ca şi cum comunicarea şi comuniunea dintre noi nu ar fi roadele eforturilor voite; ci, mai degrabă, un dar, o revărsare de graţie divină. Acest fel de relaţie este atât de importantă pentru suflet, încât se afirmă, adesea, că nu există nimic mai de preţ, în viaţă.”

                                Thomas Moore

Oamenii care stiu sa asculte, ingerii de care avem nevoie

 

Giuseppe Colombero: 'Omul este o carte unica. Nu se lasa prinsa in mana si rasfoita de catre oricine. El este autorul care se deschide si se lasa citit in fata cui doreste, arata paginile pe care le doreste, cand doreste. El spune si se auto-comenteaza. Iar aceste carti, se stie... sunt toate diverse, fiecare scrise intr-un singur exemplar. Aceste documente umane isi arata secretul lor doar in fata acelora care stau in fata lor in liniste si cu modestie... ' Si tu poti fi un inger printre oameni... Ascultand.

 

Ascultarea este unul dintre elementele esentiale ale comunicarii. Ascultarea este momentul in care receptam mesajul transmis, este momentul cand absorbim precum niste bureti amanunte ale energiei generate de celalalt, cand ii percepem limbajul ochilor, grimasele si gesturile.

De obicei, cand trecem prin perioade dificile ii cautam pe acei oameni care au capacitatea de a ne ajuta sa ne regasim pacea interioara. Ei au o caracteristica comuna si anume… stiu sa asculte. Stiinta aceasta deosebita a tamaduitorilor de oameni este comuna persoanelor speciale, este asociata cu sfintenia, cu bunatatea si intelepciunea… Dar fiecare dintre noi putem sa accedem catre acest grad de intelepciune.

Giuseppe Colombero sacerdot si psiholog Italian, autorul carii “De la Bla-Bla la dialog - Secretele comunicarii” (Dal Bla Bla al Dialogo. I segreti della comunicazione), avand o vasta experienta ca doctor in teologie, psihologie si filosofie explica ce insemana a fi un bun ascultator, incercand sa ne invete de ce este important ca fiecare dintre noi sa ne oferim prin tacere in fata celor care ne vorbesc.

Colombero este un specialist al comunicarii. Se simte intru totul atunci cand citesti cartea sa. Marturisesc ca este una dintre cele mai pline de intelepciune, cunoastere si in acelasi timp caldura, lecturi pe care am parcurs-o pana acum… Simt ca acest om, prin cuvintele sale bogate in cunoastere, transmite o energeie aparte.

In mod cert, inteleg acum, mai mult decat niciodata, ca actul comunicarii este o arta ce faciliteaza legatura cu cei din jurul nostru, iar ascultarea este unul dintre elementele esentiale ale existentei si relatiei cu oamenii.

In momentul in care constientizam ca a sti sa asculti, sa te opresti din tumultul verbalizarii pentru a capta nu doar sensul cuvintelor pe care ti le transmite cineva, ci si emotiile sale… atunci cand intelegem cat de important este sa invatam sa ascultam, cu ingaduinta si respect, pe celalalt, legaturile noastre umane pot capata o noua dimensiune, marcata de intelepciune si frumusete sufleteasca.

Giuseppe Colombero descrie intr-un amplu capitol ce inseamna sa ascultam pe cel de langa noi. Ce inseamna comunicarea bazata pe atentia pe care o oferim celorlalti. Cat miracol exista in actul tacerii in fata omului care isi deschide sufletul fata de noi.

De aici am extras 10 idei esentiale pentru actul comunicarii prin tacere:

1. Asculta cu toata fiinta

“Raspunsul la intrebarea cu ce ascultam pare a fi evident: cu urechile. Si nu cu mintea? Nu cu inima, cu expresiile noastre de pe chip, miscarile capului, privirile, postura corpului, mainile… Nu… raspunsul este: Ascultam cu toata fiinta. Se aude cu urechile, se asculta cu fiinta.

Cred ca din obisnuinta nu se da atentia cuvenita acestui multiform si neconstientizat limbaj al prezentei”, spune Colombero.

O expresivitate speciala o are privirea, spune acelasi specialist. El ne indeamna sa il privim pe celalalt atunci cand comunicam. Destinul unei prietenii sau a unei uniuni depinde in mare masura de modul cum privim. Trebuie sa ii aratam celui care ne vorbeste ca suntem atenti, sa il incurajam sa spuna mai departe fara a intrerupe.

2. Ascultati si lasati pe celalalt sa vorbeasca…

Taceti! Taceti... Taceti! Dati timp celui care va vorbeste astfel incat sa poata sa isi exprime gandurile si starea sufleteasca in maniera proprie si in modul pe care il considera oportun. Giuseppe Colombero foloseste o metafora superba pentru a descrie unicitatea oamenilor si importanta facultatii de a-i asculta, de a-i lasa sa se descopere.

“Omul este o carte unica. Nu se lasa prinsa in mana si rasfoita de catre oricine. El este autorul care se deschide si se lasa citit in fata cui doreste, arata paginile pe care le doreste, cand doreste. El spune si se auto-comenteaza. Iar aceste carti, se stie… sunt toate diverse, fiecare scrise intr-un singur exemplar. Aceste documente umane isi arata secretul lor doar in fata acelora care stau in fata lor in liniste si cu modestie…”

3. Cand linistea locuieste in tine

Cine este obisnuit sa faca liniste in sine insusi, poate si sa asculte pe ceilalti; in sens contrar, cine nu gaseste prea usor linistea proprie, nu poate sa taca nici in fata celorlalti.

Linistea este un mod de viata, un mod particular de a trai in liniste cu tine insuti si cu cei din jurul tau. Linistea e o obisnuinta… iar a face liniste este cu totul si cu totul altceva decat a tace din gura.

Inseamna a-ti crea un loc in interiorul propriei fiinte unde te poti retrage pentru auto - reparare cand doresti acest lucru sau pentru a te feri de agresiunea mesajelor dure. Linistea este o dimensiune spirituala a persoanei, locul unde decidem ceea ce merge si ce nu… unde desenam o harta a actiunilor noastre. Sa iti descoperi acest centru interior este o cucerire fundamentala, inseamna sa tii in propriile maini, guvernul propriei tale existente…

Cine isi gaseste linistea interioara… stie sa asculte in liniste, oferind liniste.

4. Timpul din interiorul cuvintelor

Vorbitul si ascultatul, asemeni actului de a scrie si de a citi necesita timp, consuma timp. Ascultarea necesita timp. Psihologul incearca sa ne atraga atentia ca, implicit, comunicarea necesita timp si ca in felul acesta se naste si nevoia de a pastra in memorie cele spuse de catre celalalt.

Partitura ramane, dar muzica nu o mai auzim. Muzica nu inseamna partitura, dar ne putem aminti ce inseamna farmecul ei. Datorita memoriei si imaginatiei se obtine acea vizualizare a operei, acea proiectie proprie in spatiul imaginar.

Ascultarea este o stare care se traieste deci, minut cu minut. O stare care se traieste intens. Din cand in cand oferiti cuiva placerea de a-l lasa sa vorbeasca, dandu-i timp si ascultand asa cum ascultam o bucata muzicala, amintindu-ne cu responsabilitate preocesul destainuirii.

 

5. Timp daruit sau timp pierdut?

Cel care se decide sa ofere placerea de a asculta pe cineva, trebuie sa accepte o anume senzatie de prizonierat intr-o situatie care se succede minut dupa minut, fara a sti neaparat cand aceasta va lua sfarsit.

Nu puteti ca de la un punct incolo sa incercati sa impingeti discutia catre mai departe pentru a reduce timpul si dispozitia celui care va vorbeste. Trebuie deci sa fim constienti de timpul pe care il daruim celuilalt si sa nu incercam sa ii grabim expunerea.

6. A sti sa asculti si a sti sa iti intrerupi propria fraza pentru a-l lasa pe celalalt sa vorbeasca

A-ti interupe propriul discurs exact atunci cand interlocutorul incepe sa vorbeasca la randul sau, reprezinta un gest rafinat de consideratie pentru cel care vorbeste si pentru ceea ce el expune…

Acest lucru este deosebit de important in cazul oamenilor bolnavi sau in cazul celor care sufera. Suferinta naste nevoia de a fi ascultat. Sa vorbesti unei persoane care sufera este dificil; o ascultare silentioasa, in acelasi timp insotita de o atitudine ingaduitoare, ajuta la depasirea acestei dificultati.

 

7. A asculta si a vrea sa intelegi

Ca sa intelegi ceea ce iti transmite celalalt este nevoie de vointa de a intelege. A vrea sa intelegi nu e mereu sufiecient, dar este mereu indispensabil! Si de cate ori nu simtim acest lucru, nu e asa? Ca persoana careia ii comuicam, nu are deloc disponibilitatea de a vrea sa ne inteleaga, de a empatiza.

Fiecare persoana are o anume profunzime interioara, propriul sau cod de a lectura realitatea, miturile sale, utopiile sale, labirinturile sale; propria realitate spirituala care are analogie cu realitatile tuturor celorlalti oameni, dar care nu este in mod perfect echivalenta cu a sa. De aceea este nevoie sa parasim pentru moment propriul drum. E nevoie de ascultare rabdatoare, de empatie, intuitie si mai presus de toate… bunatate si iubire.

8. Nu-ti fie frica de pauzele de vorbire

O ascultare corecta inseamna ca stim sa gestionam pauzele de tacere, pentru ca mereu… tacerea este intensa. Respectati pauzele de vorbire si lasati la dispozitia celui care vorbeste posibilitatea de a se regasi, de a-si aduna gandurile, de a lua o pauza din tensiunea emotiva, pentru a-si reaccesa memoria, pentru a verifica daca cel care il asculta este atent la vorbele sale. Nu va fie frica de momentele de liniste nici macar atunci cand aceastea survin dupa o intrebare.

Nu raspundeti subit, astfel veti da de inteles ca acea intrebare nu este banala, este serioasa, merita respect si cere reflectie. Si nu va fie teama sa recunoasteti explicit ca aveti nevoie de o pauza de gandire. Spuneti: "Ma pui pe ganduri", "Ma lasi putin sa analizez?"

Linistea este plina de semnificatii… de energie, de sens. Muzicieni ca John Cage, Arvo Part sau Debussy au explorat din punct de vedere muzical linistea.

9. A asculta si a centra atentia pe “tu”

Oamenii care stiu sa asculte cunosc si folosesc o tehnica deosebita in timpul raporturilor lor cu ceilalti: ei isi focalizeaza si isi mentin atentia asupra celuilalt. Psihologul Carl Rogers este cunoscut ca maestru al acestei tehnici pe care el o numea “terapie centrata pe client”.

A-ti centra atentia pe celalalt inseamna a-i oferi un serviciu, a-i oferi putin din timpul tau si din sufletul tau, spune Colombero. Astfel, cel care vorbeste isi poate concentra atentia mentala si afectiva asupra temei care ii sta pe inima sau asupra problemei care il copleseste.

Sa iti mentii atentia centrata pe celalalt nu e ceva ce vine cu naturalete. Puteti face acest lucru doar adaugand o doza de constiinta. Este o problema de alegere. Trebuie sa reusim sa uitam de noi… Sa reusim sa stopam acea rumoare, acea voce si acele senzatii care salasuiesc in noi, preocupandu-ne in loc de acestea, de emotiile celuilalt.

De asemenea, un bun ascultator nu inregistreaza pasiv, precum un magnet, ceea ce simte, iar raspunsurile sale nu sunt mecanice sau standardizate, ci elaborate, in functie de persoana care ii comunica, bazandu-se pe patrimoniul uman si afectiv al existentei sale.

10. Scopul ascultarii?

Nu este acela de a da sfaturi, de a pune intrebari, de a face dizertatii culturale… ci de a trai alaturi de celalt starea sa sufleteasca, de a empatiza cu acesta si de a-l face sa inteleaga ca ii sunteti alaturi…

Articol bazat pe cartea "Dal Bla Bla al Dialogo- I segreti della communicazione" de Giuseppe Colombero, Famiglia Cristiana, Milano 2005

Julia S.

http://www.garbo.ro/

 

Unu plus unu, impartit la doi

 

Nu o sa va intreb care este rezultatul operatiei aritmetice din titlu. Insa daca veti dori sa faceti calculul, extrem de simplu de altfel, veti constata ca rezultatul este 1. Daca transferam aceasta operatie pe taramul relatiei de cuplu, am putea concluziona: atunci cand e vorba de 2, lucrurile pleaca intotdeauna de la 1. De la modul in care fiecare din cei doi se implica in relatie, daruieste sau isi retrage afectiunea, isi asuma responsabilitatea pentru propriile rani sau zone oarbe, pentru propriile emotii si sentimente.

Insa de cele mai multe ori, in drumul de la 1 la 2 si apoi inapoi la 1, ratacim in acelasi labirint uneori intunecat insa cateodata irezistibil de frumos, al convietuirii si al comunicarii in cuplu. Un domeniu profund si intortocheat, in care devin esentiale principii precum trasarea granitelor, delimitarea spatiului personal si intimitatea, echilibrul intre a da si a primi si multe multe altele.

Tocmai de aceea m-am gandit sa va ofer in cele ce urmeaza, din dorinta de a impartasi si nu de a da lectii cuiva, patru principii pe care le consider linii de ghidare esentiale in incercarea de a imbunatati comunicarea si calitatea relatiei de cuplu, in general:

·         A spune ceea ce iti doresti, din punct de vedere emotional si a nu presupune ca celalalt trebuie sa stie deja, in numele iubirii, dorintele tale ascunse si neimpartasite.

A spune: “Ar fi trebuit sa stii ca imi doresc asta!” poate fi uneori o acuzatie nedreapta la adresa celui de langa noi. De cele mai multe ori, nu avem niciun indiciu asupra a ceea ce simte si isi doreste cu adevarat cel de langa noi, asa ca a exprima clar ceea ce ne dorim pare a fi necesar. De multe ori ne bazam in relatiile noastre pe supozitii, presupuneri si exagerari, aflate departe de adevar, a ceea ce credem noi despre procesul interior al celuilalt.

Ce ne facem insa atunci cand nu avem maturitatea de a sti ce ne face bine si ce nu, ce ne dorim si ce nu, ce nevoi avem cu adevarat? Poate ca atunci e momentul sa facem liniste in jur, sa ne acordam noua insine spatiul de care avem nevoie pentru autoclarificare si sa nu mai punem pe umerii partenerului nostru indeplinire unor nevoi la care nici macar noi nu stim cum sa ne raportam.

·         A nu lua personal discutiile generale in care partenerul isi expune neimplinirile emotionale.

Acest scenariu se intampla,de obicei, cand femeia ii expune barbatului, cu o voce plangacioasa, semn ca vrea sa fie alintata, nemultumirile ei de peste zi: cat de mult a suparat-o seful, cat de putin se intelege cu colega de birou si cat de nesuferit a fost acel adolescent care a calcat-o pe picior in metrou. Ceea ce intelege barbatul, de cele mai multe ori poate fi ceva de genul: “ti-am zis sa imi gasesti si mie serviciu in alta parte, ca nu mai suport sa mai lucrez aici si ti-am mai zis sa-mi iei si mie masina ca sa nu mai trebuiasca sa merg cu metroul!!!”

Pentru ca unul spune ceva iar celalalt intelege altceva, se poate ajunge la scenarii dureroase si de multe ori inutile. Ar fi util sa ne intrebam: ce proces s-a intamplat intre ceea ce am spus eu si ceea ce a auzit celalalt si ce a intervenit pe parcurs, in procesul comunicarii? In cazul de fata, oare este vorba despre un sentiment de vinovatie, provenit din convingerea ca nu facem suficient de mult pentru celalalt?

·         Stabilirea clara a granitelor.

Din punctul meu de vedere, este cel mai dificil lucru de facut in cuplu. Orice cuplu care traieste zi dupa zi impreuna este susceptibil de a ajunge in stadiul in care este imposibil de recunoscut pana unde se intind problemele interioare ale unuia si incep problemele celuilalt. De cele mai multe ori, este cumplit de greu sa facem distinctia, atunci cand primim de la partener un repros de genul “Nu ma iubesti suficient!” intre contributia noastra personala la acea stare de fapt (poate nu am dat suficient, poate nu i-am acordat suficienta atentie, poate nu am reusit sa-i transmit iubirea mea, poate, poate…) si ceea ce apartine exclusiv partenerului nostru (copilul ranit din interior, care se simte neiubit si pentru ca nu isi poate asuma durerea de a se simti neiubit, o proiecteaza asupra persoanei celei mai apropiate).

Cred ca delimitarea sanatoasa trebuie facuta intr-un mod care sa spuna: “Suntem doua persoane mature, cu rani, dorinte si nevoi personale. Ne putem sprijini reciproc, atat timp cat nu-mi pui in carca rani si nevoi care nu sunt ale mele.” Insa aceasta delimitare de partener nu se poate intampla decat dupa ce facem delimitarea, asumarea si continerea propriilor rani si nevoi. Este cel mai dureros lucru pe care il putem face, dar este acel lucru fara de care nu putem avea o relatie sanatoasa, matura si responsabila cu niciun partener de pe acest pamant.

·         A intelege si a simti natura fundamentala a celor doua energii: cea feminina si cea masculina.

Cred ca multe din neintelegerile in cuplu provin de la o asimilare precara a celor doua principii. In viziunea mea, femeia este energie in stare pura, care se poate transforma, in orice moment, in functie de stare, conditii exterioare si interioare, atat in ura, razbunare, suferinta, durere cat si in iubire, bunatate, acceptare, implinire. Tocmai pentru ca energia feminina poate fi atat de devastatoare prin intensitatea ei, are foarte mare nevoie de limite ferme si de continere adecvata din partea energiei masculine. Ca un vas in care se aduna apa, masculinul are rolul de a incadra, dirija si restructura energia feminina curgatoare si flexibila. Vasul trebuie sa fie suficient de ferm incat apa sa ii ia forma, iar apa trebuie sa stie se muleze dupa forma vasului.

In acelasi timp, energia feminina trebuie sa-si tempereze forta distructiva atunci cand energia masculina isi doreste sa-si implineasca scopul, acela de o invalui cu protectia sa. Problemele apar cand apa vrea sa sparga vasul pentru ca nu se simte in siguranta in interiorul lui sau vasul constrange prea mult apa, in incercarea de a-i oferi cu orice pret o forma.

Asadar, dragele mele, pentru a permite masculinului sa fie masculin, avem nevoie sa ne asumam propria feminitate, natura curgatoare, armonioasa, diafana. Si dragii mei, pentru a permite femininului sa fie feminin, e nevoie de asumarea propriei masculinitati, a principiului ferm, stabil, continator si invaluitor. Par cuvinte mari, insa sunt convinsa ca, in adancul sufletului stim cu totii despre ce este vorba.

http://www.damaideparte.ro/

 

Este indicat sa ne exprimam furia?

 

In situatiile dificile de comunicare la care suntem zilnic expusi, deseori avem tendinta de a ne manifesta furia. Uneori, alegem sa o reprimam si sa ne lasam macinati in continuare de efectele ei, iar alteori o exprimam fara sa ne gandim daca ii ranim pe cei din jurul nostru. Care ar fi cea mai indicata varianta in acest caz? Managementul furiei este cu siguranta un aspect de luat in considerare in procesul de dezvoltare personala, iar articolul de fata prezinta felul in care ne-am putea raporta la aceasta emotie.

Fiind creata pentru a ne indemna sa actionam in cazul violarii unor norme sociale sau in cazul situatiilor care au nevoie de un remediu atunci cand ceva este in neregula, furia contureaza circumstantele nedrepte in care ne aflam si ne spune ca avem o reactie fata de un lucru care nu ar trebui sa se petreaca precum se intampla in astfel de momente.

Deseori, furia este conceptualizata drept o forta emotionala distructiva, dar menirea ei este aceea de a fi un semnal intern care are ca rezultat o actiune de auto-protectie. De fapt, furia este o emotie pozitiva care deseori este inteleasa gresit sau folosita irational.

Atunci cand furia este declansata, sistemul nervos isi arata solidaritatea si actioneaza ca atare prin agitatie psihica, tensiune musculara si puterea care pregateste corpul pentru actiune. Tensiunea arteriala, cat si temeperatura corpului cresc. Impulsul pe care il simtim este acela de a lovi ceva sau pe cineva. Situatiile care provoaca furie arata ca suntem pregatiti din punct de vedere psihic si fizic sa devenim agresivi. Asadar, rolul furiei este acela de a proteja eul, iar din aceasta actiune rezulta o mare dorinta de a ne asuma riscuri. Mai mult decat atat, pentru a ne acomoda cu starea pe care furia ne-o da, gandurile care ii corespund acesteia sunt negative, iar aceasta restructurare cognitiva ne ajuta sa indeplinim actiunea dorita.

Este important sa acordam atentie factorilor care ne declanseaza furia si sa ne protejam ca atare. In anumite momente, exprimarea furiei in defavoarea reprimarii ei, poate fi contraproductiva. Sa presupunem ca persoana pe care o iubim si o respectam ne raneste. Furia noastra poate pune in pericol relatia, in special daca vrem sa-i raspundem persoanei respective cu aceeasi moneda, facand-o sa simta vinovatie pentru rana pe care ne-a produs-o. Daca ne exprimam furia, este posibil sa ne concentram pe reactia de furie in loc sa ne gandim ce a declansat efectiv aceasta stare. Intr-o astfel de situatia, furia ne ofera informatia de a ne proteja de persoana care ne-a ranit. Dar importanta de a ramane atasati de persoana care ne raneste poate ascunde faptul ca persoana de care noi suntem atasati este ranita. Poate ca furia noastra incearca sa ne transmita acest mesaj. Intr-o astfel de situatie, exprimarea durerii sau a tristetii provocate de acea persoana poate fi mai productiva decat exprimarea furiei.

O situatie in care am experimentat o jignire la adresa eului nostru poate declansa furie in mod repetat de fiecare data cand situatia ne revine in minte, fie ca este vorba de a fi tradat, inselat sau ranit atat in relatiile personale, cat si in cele de la locul de munca.

Sistemul nostru emotional isi face treaba prin a ne reaminti sa ne protejam sau sa cautam o solutie. Dar precum un cosmar care revine, nu vom fi capabili sa alungam aceasta emotie din minte pana nu vom intelege cu adevarat ce a declansat-o, pana nu vom incerca sa vedem cum putem actiona diferit in aceeasi situatie sau pur si simplu pana nu gasim un final fericit care sa fie in favoarea noastra.

Consecinta cognitiva a furiei ca raspuns al jinirii este vazuta in relatia complexa dintre furie si empatie. Atunci cand suntem furiosi, empatia noastra este mult mai scazuta fata de persoana pe care suntem nervosi. Ceea ce face furia noasta este sa adune atat resurse fizice, cat si cognitive pentru a opri ceea ce ne provoaca aceasta stare de amenintare. O nedreptate perceputa presupune atat actiunea, cat si necesitatile care nu sunt inhibate in ceea ce priveste a rani pe altcineva. Furia diminueaza starea de a empatiza astfel incat sa reusim sa ducem la bun sfarsit interactiunea necesara. Prin empatizarea cu celalalt vom fi preveniti de la a face ceea ce este nevoie pentru a ne proteja, fiind asemanatoare cu o scuza la adresa comportametului care ne-a ranit. Asadar, rezultatul furiei va fi acela de a anula efectele empatiei si de a ne concentra pe propria protectie. Chiar si asa, felul in care ne exprimam furia poate deveni critic atata timp cat folosim expresii exagerate sau neadecvate care nu ne vor permite sa ne transmitem mesajul.

Astfel, ne putem intreba: faptul ca am raspuns cu furie unei persoane care nu s-a purtat frumos cu noi ne-a ajutat vreodata cu adevarat?

Aceasta emotie provocata de furie rezulta din dorinta de a pedepsi persoana care ne-a ranit (O’Gorman, Wilson si Miller, 2005). Mai mult decat atat, cercetatorii au aflat ca simplu gand ca pedespsim pe cineva sau chiar pedepsirea lor ne va determina sa ne concentram pe furie in continuare. Asa ca dorinta de razbunare sau cautarea ei nu ve va ajuta sa depasim momnetul sau sa ne recuperam respectul pierdut in aceasta tradare. De asemenea, dorinta de razbunare intr-o situatie in care am fost nedreptatiti vine ca rezultat al umilintei sau rusinii pe care le-am trait in momentul respectiv. Chiar daca relatia dintre rusine si furie este usor de recunoscut, cercetari recente au descoperit momentele in care acestea doua sunt corelate si momente in care nu sunt. Chiar daca deseori un temperament nervos este asociat cu rusinea, studiile au infirmat aceasta supozitie in ceea ce priveste efectele in randul sexelor. Potrivit studiilor, rusinea este corelata cu furia care este resimtita in urma unei provocari, de exemplu, in urma unei critici. Tocmai de aceea este important sa constientizam ce anume ne-a determinat sa raspundem cu furie si sa avem in vedere care sunt celelalte emotii care se ascund in spatele acesteia.

Este important sa ne reamintim ca orice emotie tratata la un nivel nesanatos nu este functionala, fie ca vorbim de tristete, vinovatie sau entuziasm. Managementul furiei ne ajuta sa avem reactii rationale la aparitia furiei si sa ne dezvoltam capacitatea de a reactiona intr-o maniera sanatoasa. Acest lucru nu inseamna ca nu trebuie sa ne exprimam furia atunci cand este cazul, ci sa nu raspundem cu agresivitate.

Capacitatea de a anticipa efectele acestei emotii, recunoasterea cursului actiunii si raspunderea la aceasta situatie intr-o modalitate sanatoasa sunt esentiale in folosirea emotiilor noastre pentru a ne proteja.

http://www.damaideparte.ro/