Nevoia de iubire reciprocă

 

Mulţime de bărbaţi şi de femei insistă, se simt trişti, plâng, se înfurie şi sunt continuu neliniştiţi, unii chiar se sinucid la gândul că celălalt, partenerul de viaţă, prietenul sau prietena îi părăsesc, îi înşeală, se poartă urât şi nu le dăruiesc nimic. Ei încearcă în toate felurile să-l ţină pe celălalt lângă ei, uneori se folosesc de copii, de bani, de tot soiul de forme de constrângere, fără să ştie că aşa se închid pentru fericire şi renunţă la bucuria vieţii! Vin apoi zile şi nopţi mizere, lângă un om care se gândeşte că fericirea lui e-n alt loc; două nefericiri, aşezate viguros una lângă alta, adorm şi se trezesc în aceeaşi stare de neputiinţă şi de dezastru lăuntric, căci nici unul dintre cei doi nu-i fericit. Forţa nu poate crea nici măcar un strop de bucurie. Cel ce stă ”forţat” în relaţia cu altul nu are de unde să dăruiască, căci darul se naşte din inima care doreşte să dăruiască.

Ar trebui să învăţăm temeinic lecţia libertăţii celuilalt pentru ca noi să ne comportăm ca nişte oameni liberi şi să ne simţim liberi cu adevărat. Lipsa de libertate pe care o resimţim în viaţa aceasta este doar o consecinţă a neânţelegerii libertăţii celorlalţi. Ar fi bine, ar fi vital pentru noi să ne dorim alături numai oameni care ne iubesc: bărbaţi, femei, rude şi prieteni, toti să fie cu noi şi lângă noi numai pentru că doresc asta, numai pentru că se simt energici, pozitivi, prietenoşi, pentru că le aduce bucurie prezenţa noastră. În relaţiile apropiate nu trebuie să încapă schimburile, interesele şi meschinăria, n-ar trebui să ne vizităm din obligaţie sau din complezenţă. Întâlnirile noastre ne hrănesc sufletul şi ne înalţă numai graţie unui schimb de energie benefică, ce se naşte din bucuria de a fi împreună, dincolo de orice constrângere. Să-ţi fie drag să găteşti pentru cel de lângă tine, să te bucuri pentru o nouă întlnire cu prietenii, să simţi că eşti plin de bunăvoinţă şi de încredere în cel de lângă tine, să ştii sigur că ţi-ai găsit locul lângă omul care doarme lângă tine noapte de noapte; asta-i ceea ce naşte schimburi benefice de energie.

Dar, dacă cel de lângă tine se gândeşte cât de nefericit e în locul în care doarme, dacă-i prezent doar cu trupul, iar cu inima şi cu mintea e-n cu totul alte tărâmuri, te vei trezi obosit dimineaţa şi ziua se poate să te simţi dezenergizat, trist, lipsit de viaţă. Dacă un asemenea om te părăseşte se poate să fie în asta o binecuvântare divină. Se poate ca umbra unui abandon, a unei părăsiri să fie doar o expresie ascunsă a mâinii divine, care te vrea fericit, te vrea viu şi vrea să descoperi că există iubire. Noi putem avea mulţime de lucruri, dar – fără un mediu în care suntem mângâiaţi, apreciaţi, mulţumiţi, fără ca cei apropiaţi să aibă ca scop binele nostru cel mai înalt, obosim, trăim disperarea, neliniştea şi sentimentul tot mai adânc al separării. Cel ce nu ne iubeşte nu ne poate da nimic, căci nu există dar în afara iubirii. Ne putem hrăni cu pâine, cu alimente sofisticate, putem bea băuturi scumpe, dar -fără gândurile frumoase, fără sentimentul de împlinire, fără apreciere şi recunoştinţă ne îmbolvim de tristeţe şi simţim că nu avem energie pentru viaţă. Ochii noştri trebuie să se deschidă, să vedem cu ei rolul iubirii reciproce, rolul libertăţii de alegere şi puterea fantastică a alegerii. Dacă cineva nu ne iubeşte, ar trebui să-i deschidem calea, să-l ajutăm să plece către orice şi oricine l-ar face fericit, să-i mulţumim pentru sinceritate şi să primim oportunitatea fantastică de a păşi către o fiinţă care se simte fericită să stea lângă noi, căci în fericirea celui de lângă noi e propria noastră putere de a fi fericiţi.

Maria Timuc

http://jurnalul.ro/