Astazi, m-am uitat in oglinda si am plans. De frumusete.
De frumusetea ranilor si a bucuriilor mele, de stralucirea ochilor mei si
blandetea inimii mele.
De tot ceea ce sunt si voi fi vreodata.
De ceea ce am fost. De ceea ce eman.
De toata durerea mea transfigurata in cea mai de pret perla a sufletului
meu. Si de durerea care inca urla in mine.
De plenitudinea feminitatii mele si a femeilor pe care le port in sange,
ranite de secole, vindecate si in curs de vindecare inca.
De lumina si intunericul care se combina in sufletul meu intr-un mod unic,
nemaivazut si irepetabil pe pamant.
De dulceata si de blandetea care imi curg prin glas, prin ochi, prin maini.
Prin mine.
De fluiditatea lacrimilor mele si de claritatea privirii mele.
De minunea corpului meu de femeie.
De fragilitatea si delicatetea mea, in spatele carora se ascunde puterea
mea.
De catifeaua pielii mele. De matasea parului meu lung.
De maretia iubirii pe care o port in suflet.
De mirarea intelegerii mele.
De splendoarea abisului si a intensitatii mele.
De calmul in care ma odihnesc din cand in cand.
De valurile care ma poarta prin mine si prin viata.
Femeie, porti in tine cel mai frumos mister al lumii. Asa ca, din cand
in cand, fa ca mine. Uita-te in oglinda si plangi. De alinare. De dor de tine.
De regasire. Si de eterna cautare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu