Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

12 septembrie 2014

Mâinile mamei mele



Pe prispa însorită a unei căsuţe, pierdută sub potopul de flori de glicină, şedea o tânără mamă, la măsuţa de lucru. Împletea de zor un şal pentru fetiţa care se juca alături de ea cu păpuşile.

De la o vreme, fetiţa se uita din ce în ce mai atentă la mâinile mamei sale. Ochişorii albaştri, care cuprindeau cu dragoste întreaga făptură a frumoasei mame, s-au umplut de nedumerire şi, nemaiputând răbda, fetiţa a izbucnit:

-Mamă dragă, ce urâte sunt mâinile tale!

Lăsând lucrul deoparte, şi privind înlăcrimată chipul drăgălaş al fetiţei, mama cuprinde căpşorul bălai cu amândouă mâinile şi, sărutându-şi copila, îi spune:

-Da, copila mea, într-adevăr, sunt foarte urâte mâinile mele.

Ceva mai la o parte — martor tăcut la această întâmplare, tatăl îşi citea ziarul. A lăsat să treacă vreo câteva clipe, în timp ce fetiţa îşi reluase jocul, apoi chemând-o au plecat împreună în grădină.S-au oprit pe marginea unei brazde, la umbra îmbietoare a pomilor înfloriţi.

-Ţie îţi plac poveştile, Mărioară?, a întrebat-o el.

-Atât de mult că nu m-aş mai sătura ascultând, a răspuns fetiţa.

-Atunci, ascultă, că-ţi voi spune chiar acum una:

O mămică tânără şi frumoasă, cu mâini albe de domniţă, avea un singur copil, o fetiţă, pe care o iubea ca pe ochii din cap. Părinţii copilei nu erau bogaţi şi de aceea nu puteau ţine nici măcar o servitoare. În timp ce tatăl se ducea la lucru, mama făcea singură toate treburile gospodăriei. Copila creştea văzând cu ochii, sub privirile pline de dragoste ale lor. Într-o zi, mama a plecat la băcănia din apropiere ca să cumpere ceva. Fetiţa dormea liniştită în pătucul ei. O scânteie a sărit din sobă pe covor, iar acesta a luat foc. Focul s-a întins cu repeziciune şi a cuprins toate lucrurile din cameră. Un fum negru şi des a umplut toată casa. La ţipetele sfâşietoare ale copilei, au sărit vecinii. Era prea târziu s-o mai poată scăpa. Flăcările cuprinseseră aproape totul şi limbi dogoritoare goneau pe cei care încercau a mai scăpa ceva. Mama, care tocmai se înapoia de la băcănie, îngrozită, și-a aruncat pachetele din braţe. Alergând disperată, fără a ţine seamă de pericol, s-a repezit prin mulţime spre camera copilei. Toţi au încercat s-o oprească, ştiind că nimic nu se mai poate face. Dar nu se găseau braţe puternice ca s-o ţină din drumul ei. Avea un singur gând: „să-şi scape copilul”. Înfruntând primejdia focului s-a repezit prin flăcări. A pătruns în odaie şi din doi paşi a fost la patul copilei. A cuprins-o în braţe şi cu mâinile ei a potolit flăcările ce cuprinseseră hainele fetiţei. Cu fetiţa strânsă la piept, făcăndu-i pavăză din braţele sale, a ieşit în curte. Înăbuşită de fum, fetiţa era mai mult moartă decât vie. Ajutoarele ce i s-au dat au readus-o la viaţă. Copila a scăpat, însă cu preţul rănirii mâinilor mamei sale. A stat multe luni în spital. La întoarcerea acasă, mâinile ei frumoase erau acum vinete şi zbârcite din cauza arsurilor.

Curgeau şiroaie lacrimile din frumoşii ochi ai copilei. Fără a scoate un cuvânt, s-a ridicat de lângă tatăl său. Apropiindu-se de mama, a îngenunchiat în faţa ei şi sărutându-i în lacrimi mâinile cele zbârcite, a zis suspinând:

-Măicuţă bună şi sfântă, mâinile tale sunt cele mai frumoase mâini din lume.


www.facebook.com/pages/Lumină-Lină

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu