Oricât de sfântă ar fi iubirea, îndrăgostiții sunt, întotdeauna, păcătoși…
Puritatea
sentimentelor nu își găsește sălaș în natura umană. Ba mai mult: într-o
lume a sentimentelor pure, Omul nu și-ar putea găsi liniștea, ar dispera și s-ar stinge cuprins de o infinită
tristețe. Puțini sunt aceia care au tăria de a
recunoaște acest adevăr.
O nerecunoaștere venită
dintr-o mare confuzie: suntem definiți de dorința noastră de a fi mai buni și de căutarea binelui și nu de devenirea noastră ca oameni fără
de prihană. Probabil acesta este motivul pentru care avem atât de multă nevoie
de Sfinți…
Plăcerea nu
poate fi concepută în afara păcatului, așa cum fericirea nu poate fi concepută
fără adulmecarea remușcării.
Sufletele noastre sunt făcute pentru a se mistui, pentru a arde în răstimpuri.
Sunt făcute pentru a se înfrupta din viață și nu pentru a o degusta. Ducem cu noi,
clipă de clipă, suma păcatelor și dorințelor
noastre ascunse. Iar orice în târziere în a (ne) recunoaște aceasta, înseamnă doar transformarea
vieții în viețuire.
“Fiecărui om îi este dat să moară. Însă nu fiecărui om îi
este dat să și traiască cu adevărat.” (William Ross
Wallace)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu