Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

13 septembrie 2014

Cum sa iti gasesti jumatatea?


Niciodata, nimic. Degeaba il cautam, il vrem, alergam dupa el, „celalalt“ nu se hotaraste sa intre in viata noastra. De ce? Ce il blocheaza? Analiza si sfaturi pentru a se face disponibil pentru dragoste…
„Astazi, intalnirea amoroasa este idealizata, cautata cu ardoare“, constata psihanalistul Gérard Bonnet, „dar asta nu inseamna totusi ca suntem pregatiti, in realitate, sa facem loc unei alte persoane in viata noastra de zi cu zi.“ Altfel spus, ea ar depinde cel putin la fel de mult de dorinta noastra inconstienta precum si de vointa. Oricat de sincera ar fi ea.

FANTOMELE TRECUTULUI
Psihanalistul continua argumentarea explicand ca o intalnire amoroasa nu este niciodata cea intre doua persoane, ci aceea dintre doua dorinte: „Acest lucru se produce atunci cand ne dam seama ca dorinta noastra este asemanatoare cu a celuilalt. Dar, de asemenea, trebuie sa ne ascultam propriul eu pentru a-l percepe, pentru a ne lasa tulburati si deranjati de el“. Orice intalnire amoroasa este o bulversare. A simturilor, a emotiilor, a obiceiurilor. Un cutremur pe care cultura controlului de azi nu ne pregateste mereu sa il „incasam“.
A.I., 42 de ani, celibatar de trei ani si tata al unui baietel de sapte ani, marturiseste ca a preferat sa joace cartea stabilitatii decat sa isi vada modul de viata transformat de o femeie „capricioasa si fantastica“, mama a doua fiice, de patru si sapte ani, de care, totusi, era indragostit la nebunie. El spune mereu ca e in cautarea celei care „il va surprinde si il va impresiona fara a-l agresa“. „Legatura profunda nu vine de la sine“, indica psihanalistul.

„Asta inseamna capacitatea de a ne deschide in fata celuilalt, in diferenta sa radicala, in instrainarea ei ingrijoratoare… Si aceasta amenintare este intarita de un discurs cultural care neaga diferenta intre sexe, in ciuda realitatii. Or, daca vrem sa intampinam aceasta intalnire, va trebui, inclusiv pe durata lunga, sa infruntam si sa ne ridicam gulerul pentru ceea ce eu numesc «abisul diferentei». Dar, de asemenea, nu trebuie sa ne cautam sufletul pereche si sa ne debarasam de greutatile si fantomele trecutului“.
„Intalnirea este incarcata de istorie transgenerationala“, explica psihanalistul Bernard Torgemen. „Atunci cand se produce, intotdeauna vizeaza mai mult de doi: sunt eu, celalalt si ceea ce fiecare mosteneste de la parinti. Adica doua persoane reale si patru fantome. Intalnirea reactiveaza ceea ce, in primele noastre legaturi afective, ar tine de ordinea fuziunii si a «difuziunii», versant pozitiv si versant negativ si, evident, acest lucru atrage dupa sine o mare confuzie.“
Doar dupa trei ani de terapie, F.R., 37 de ani, a inteles ca era „abonata la intalniri de calitate indoielnica“, pentru ca, inconstient, nu voia sa rupa legatura fuzionala care o lega de tatal ei. „Pentru ca el sa ramana primul in viata mea, minam de la inceput toate relatiile mele alegand perdanti. De atunci, lucrez la «eliberarea mea», pentru ca doar cu acest pret ma voi putea dezvolta pe plan afectiv intalnindu-l, in sfarsit, pe cel bun.“
Renuntarea la obisnuinte otravitoare, la iubirile oedipiene, incetarea ranilor si a experientelor nefericite, la asta ne invita cautarea amoroasa. Cea care ne inscrie intr-o noua dinamica a dorintei. Daca nu, este doar repetitie si blestem. „Pe de alta parte, ea poate sa ne trimita spre ceea ce eu numesc «false recunoasteri“, ne previne Bérnard Torgemen. „Atunci cand ceva din celalalt ne aminteste mai mult sau mai putin constient o figura puternica din trecutul nostru afectiv. Atentie ca nu cumva sa il consideram un semnal pozitiv! Din contra, acest lucru merita interogari si vigilenta.“
In opinia lui Gonzague Masquelier, Gestalt-terapeut, inainte de a ne avanta spre o noua intalnire, „trebuie sa curatam vechile rani ale vietii noastre afective, toate emotiile blocate care inca sunt active (tristeti, ranchiune, furii) si care ne impiedica sa il intampinam pe celalalt“. El adauga ca, printre lucrurile toxice din trecut, se gasesc, de asemenea, ceea ce numim in Gestalt-terapie introiectii, credinte eronate sau limitante, pe care le-am mostenit din copilarie sau pe care le-am integrat in urma experientelor nefericite.
„Acestea merg de la generalitati despre barbati sau femei pana la prejudecati legate de cuplu sau sexualitate, trecand prin certitudini despre presupusele noastre lipsuri sau incompetente“, detaliaza Gonzague Masquelier, care estimeaza ca doar o constientizare a existentei lor si a toxicitatii lor ne poate elibera de ele.
Dar, odata fantomele trecutului neutralizate si odata ridicate franele lor, mai ramane de infruntat frica, sora geamana a dorintei. „Ea este un element central in procesul intalnirii“, afirma Bérnard Torgemen. Este, in acelasi timp, „facilitanta si inhibanta“. Pentru psihanalist, aceasta actioneaza pe trei niveluri: realitatea (cum sa o abordez, cum sa ma comport?), imaginarul (data viitoare voi spune asta, voi propune asta) si, in sfarsit, fantasmele (el sau ea suscita o dorinta sau alta, o amintire sau alta, o anume imagine in mine).
In functie de povestea fiecaruia dintre noi, frica ne va putea deschide sau inchide in fata intalnirii. Cea mai buna dispozitie? „A fi in fizicul sau, in simturile sale“, continua Bérnard Torgemen. Nu doar partile inconstiente intra in relatie, ci si corpurile. „O intalnire frumoasa, afectiva si intelectuala poate deveni sterila daca nu il simtim pe celalalt, cu nasul, cu pielea… Corpul este «animalul» invitat la celebrarea dragostei, trebuie sa ii lasam un spatiu pentru ca sa poata sa se exprime si sa ne vorbeasca.“ Acest lucru cere acceptarea renuntarii, cel putin pentru moment, la controlul (imaginea mea, obiectivul meu), pe care il abandoneaza asteptarile noastre mult prea formatate, precum si criteriile noastre prea rigide despre partenerul nostru ideal.
„Este vorba, din contra, de a repera defectele, imperfectiunile, singularitatile celuilalt“, insista psihanalistul. „In aceasta bresa, fecunda in surprize, in bogatii, se naste dragostea. Trebuie sa terminam cu acest razboi narcisist care indeamna azi pe fiecare sa caute in celalalt o oglinda flatanta.“
Asumarea riscului de deschidere spre celalalt inseamna si asumarea riscului de a displacea, sifonand o anume imagine de sine. Bulversand anumite criterii sociale, chiar rasiale sau religioase. Sau, mai simplu, surprinzandu-se pe sine. S.P., 41 de ani, divortat de doi ani, s-a casatorit anul trecut cu o femeie de varsta sa, „bruneta si rotunjoara“, desi lui nu ii placeau decat femeile inalte, de tip nordic.
„Mi-au trebuit cinci luni ca sa accept ca eram indragostit de L. Atunci cand nu era cu mine, totul mi se parea complicat si tern. Ea mi-a sedus si prietenii, dar si pe mine, a facut din apartamentul meu un adevarat camin deschis apropiatilor mei, ceea ce nu era cazul cu fosta mea sotie, pe cat de frumoasa, pe atat de glaciala, in toate sensurile termenului.“
In opinia lui Marie Rose Charest, psiholog, o adevarata intalnire amoroasa antreneaza mereu bulversari, exterioare si interioare. Ea este puternic transformanta. „Nu este vorba doar de o legatura care se adauga la toate celelalte, ci de o experienta de creativitate: este un teritoriu nou pe care trebuie construit, care intra pe teritoriile individuale.“
Pentru psiholog, o intalnire nu se poate transforma in relatie decat daca suntem capabili, plecand de la identitatea sa singulara, sa cream una noua in doi. Nu contopindu-ne cu celalalt, nici absorbindu-l, ci producand, la contactul cu el, ceva nou. In comportamentul sau, credintele sale, modalitatea sa de a gandi…
Acest lucru cere de la fiecare in parte sa ne lasam surprinsi de celalalt ca de sine, punand intre paranteze, cel putin pentru un timp, certitudinile si obiceiurile proprii. „Am putea spune ca anumite intalniri permit stabilirea contactului cu ceea ce este mai bun din sine“, concluzioneaza Marie Rose Charest. Un „mai bun“ adesea sufocat de scenariile de repetitie sau de frici, care inhiba dorintele si increderea in sine.

http://www.psychologies.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu