Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

12 septembrie 2014

10 pași pentru ca să-i accepți pe cei care ti-au greșit


Iertarea nu există, e doar o convenție socială. Nu încerca să ierți pentru că n-o să reușești. Mai bine încearcă să accepți ce s-a întâmplat. Îți vei face ție un mare bine. Atunci cand poți accepta, tensiunea arteriala scade, nivelul de stres si suparare se reduce, iar fericirea si speranta revin. În momentul în care accepți, atunci supararea nu mai există și poți să rămâi concentrat pe fericire. În acest fel, viața va deveni mai puțin stresantă și pânza de sentimente negative va fi sfâșiată.
Iată cei 10 pași pentru ca să-i accepți pe cei care ți-au greșit.
1. Să știi exact cum te simți în legătură cu ce s-a întamplat și să descoperi motivul care a dus la apariția acelei situații. Gândește-te ce efecte a avut asupra ta această situație și cât de mult te-a afectat emoțional.
2. Pune-te în pielea celui care ți-a greșit, analizează motivele lui. Oare tu, în locul lui, având motivele lui, ai fi făcut la fel?
3. Ia-ți angajamentul că vei face tot ce trebuie pentru a te simți bine. Acceptarea situației îți va reda ție libertatea și te va elibera, este bună pentru tine, nu pentru altcineva.
4. Acceptarea nu înseamnă că te vei împăca cu persoana care te-a rănit sau că trebuie să taci și să accepți ce ți-a făcut.
De fapt, odată ce ai reușit să accepți, ți-ai găsit liniștea sufletească și poți reacționa în modul cel mai bun pentru situația creată.
5. Încearcă să ai perspectiva corectă în legătură cu ce s-a întamplat.
Recunoașterea faptului că supărarea provine din sentimentele rănite și din propriile tale gânduri negative este un pas înainte. Aceste gânduri nu fac decât să-ți producă mai multă durere, ele se învârt iar și iar în jurul subiectului, adâncind în fiecare moment rana. În momentul în care reușești să privești evenimentul negativ ca o lecție de viață, pe care era necesar să o trăiești, vei reuși să rupi cercul rememorare-furie-rememorare-furie.
6. Gestionează stresul
Dacă esti supărat sau furios, încearcă să practici meditația pentru a te liniști, lasă să treacă primul moment de furie sau de durere, și abia apoi analizează situația.
7. Renunță să mai ai așteptări de la ceilalți.
În momentul în care ai așteptări, înseamnă că Eul tău vrea recunoaștere, faimă și orgoliul tău cere ca lumea să-l aprecieze. De fapt, tu nu ai nevoie de acestea, ești bine așa cum ești, iar ceilalți acționează după cum gândesc, sau sunt educați. Ei nu sunt problema ta.
8. Concentrează-te mai degrabă pe găsirea unor noi căi de atingere a obiectivelor, decât pe experiențele neplacute pe care le-ai avut.
Dacă ai încercat într-un fel și ți-a ieșit prost, atunci nu insista. De ce crezi că dacă vei face din nou același lucru, rezultatul va fi diferit? Încearcă altceva, sau pornește pe altă cale pentru a ajunge la rezultatul dorit.
9. Aminteste-ti ca o viața bine trăită este cea mai dulce răzbunare și îl va scoate din minți pe cel care îți vrea răul.
În loc sa te concentrezi pe sentimentele negative, învață sa vezi frumusetea si bunatatea din jurul tău. Capacitatea ta de a accepta lumea, cu bune și cu rele, va crește și nu vei mai fi atât de afectat de evenimentele neplăcute.
10. Nu există niciun eroism în acceptare
Pentru a ierta ai nevoie de o luptă cu tine însuți și oricât te-ai strădui, va rămâne mereu în tine un sâmbure de supărare. Prin acceptare, iertarea devine o vorbă goală. Dacă ai acceptat, atunci nu mai ai ce să ierți. Sentimentele negative s-au risipit în vânt. Nu ești un erou dacă faci asta, ci, pur și simplu, ești cel mai bun prieten al tău, întrucât te alimentezi numai cu sentimente bune de dragoste și compasiune, sentimente care își aduc beneficii atât morale cât și fizice. Corpul tău devine mai sănătos și mai viguros, iar oamenii din jur mai prietenoși și te împing mai degrabă către succes. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu