Femeile detin cheia fericirii conjugale

Un mariaj fericit si indelungat depinde de cat de implinite si multumite se simt femeile in relatia cu partenerii. La aceasta concluzie au ajuns specialistii in domeniu. Dar ce le face pe femei fericite? Si cum pot barbatii sa-si cunoasca partenerele si sa le satisfaca nevoile? Din ideea de a-i ajuta pe barbati sa devina sotul pe care ele si-l doresc, s-a nascut acest ... curs practic.

Barbatii si femeile intra intr-o casnicie asteptandu-se la romantism si fiind prea putini pregatiti in a avea grija unul de celalalt. Barbatii nu au nici cea mai mica idee despre cum sa-si iubeasca sotiile astfel incat sa fie amandoi fericiti. Si, din nefericire, nici nu sunt dispusi sa-nvete. Risca mai degraba sa-si piarda partenera decat sa faca cel mai gest ca s-o recupereze. Ignoranta si indiferenta fata de sentimentele sotiei ii fac sa se creada sotii ideali. Au impresia ca daca dau un telefon o data pe zi si achita facturile, si-au indeplinit menirea de soti si se pot retrage nestanjeniti cu prietenii la bere. Nici macar nu-si dau seama cata suferinta lasa in urma. Iar ele sufera in tacere, le sorb parca de pe buze o vorba buna, ravnesc la o mangaiere. "Majoritatea partenerilor intra in relatie cu principiul "ce mi se ofera" si mai putin "ce pot eu sa-i ofer", construind mai degraba un contract comercial si mai putin o relatie emotionala pe baza de colaborare si in permanenta transformare. Acesta este motivul pentru care, refunzand sa evolueze fiecare si impreuna simultan, majoritatea cuplurilor noi ajunge prea repede la divort. Suntem setati, conform traditiei mostenite din generatie in generatie, sa rabdam, sa induram, sa asteptam si nicidecum sa intelegem, sa ascultam cu interes, sa comunicam sincer si sa daruim in consecinta, pur si simplu! Si le transmitem eronat prin comportament si copiilor, confirmand astfel ca "asa stau lucrurile intr-o casnicie"...", ne explica Eugenia Popovici, psihoterapeut Terapii Scurte Strategice. Diferentele de gen si casniciile nefericite Barbatii si femeile nu inteleg diferentele emotionale, mentale si fizice dintre cele doua sexe. Si daca nu fac ambii parteneri eforturi sa inteleaga aceste diferente, casnicia este supusa pierzaniei. Femeile tind sa fie mai personale decat barbatii. Sunt interesate de oameni si sentimente, de construirea de relatii, in timp ce barbatii sunt preocupati de lucrurile practice. Ele tind sa-si gasesca identitatea in relatiile apropiate, iar ei si-o dobandesc prin vocatie. O femeie este stimulata mai degraba prin atingere si cuvinte romantice, in timp ce un barbat este stimulat prin vaz, el nu prea face diferenta intre femeile de care se simte atras. Daca el nu are nevoie de pregatire pentru a face sex, ei ii trebuie chiar si ore sa se pregateasca emotional si mental. De aceea, o femeie care are resentimente fata de sot, primeste cu repulsie avansurile partenerului. Datorita sensibilitatii, ea acorda importanta mai mare sentimentelor si incearca sa construiasca o relatie care sa nu se bazeze doar pe sex. Vrea sa-i fie partenera, amanta, cea mai buna prietena. El nu da, defel, importanta acestor aspecte. "Diferentele de gen sunt fineturi ce difera de la cuplu la cuplu si sunt in continua metamorfozare. Asteptarile si presetarile sunt handicapurile ce limiteaza optiunile de fericire si multumire ale fiecaruia dintre cei doi parteneri. In plus, asteptarile ca celalalt sa se schimbe (neaparat in bine conform dorintei unuia) sunt nerealiste. Nimeni nu se transforma in altcineva de dragul partenerului doar pentru ca are o relatie apropiata cu acela. Sunt poate schimbari temporare, artificiale, masti inconstiente ce vor cadea la prima furtuna in relatie. Eforturile unuia dintre parteneri in scopul remodelarii celuilalt pot fi uriase pe parcursul timpului, dar epuizante fiindca rezistenta aceluia la schimbare demonstreaza, la un moment dat, ca timpul a fost folosit prost si fara rost... De obicei, femeile vor sa-l schimbe pe barbat intr-un sot mai adaptat nevoilor ei si ale copiilor, uitand ca rolurile se invata reciproc in relatie, unul de la altul si ca liantul nu este parteneriatul sau copiii, ci respectul si admiratia fata de partener si dorinta de a fi cu el si nu cu altcineva", completeaza psihoterapeutul Eugenia Popovici. Trei tipuri esentiale de a iubi Studiile arata ca aproape fiecare barbat intra in casnicie cu convingerea ca iubirea sa pentru partenera nu se va diminua. Dar aceleasi studii demonstreaza ca, in SUA, una din doua casnicii se termina cu un divort. Si asta pentru ca partenerii pornesc la drum crezand ca simpla pasiune si satisfactia sexuala le sunt de ajuns pentru a construi o viata de familie armonioasa si indelungata. Expertii au descoperit trei tipuri esentiale de a iubi: camaraderie, pasiune si iubire veritabila. Dar doar ultimul poate pune bazele unei relatii solide. Doar iubirea veritabila se poate dezvolta in viata unui om fara ajutorul sentimentelor afectuoase. Camaradenia este iubirea care se traduce prin "te plac". O placi pentru ca este frumoasa si desteapta, amuzanta, te simti bine cu ea si te face sa te simti fericit. O iubesti asa cum iubesti berea si serile cu baietii. Dar cand trasaturile pe care le-ai gasit atragatoare dispar si sentimentele tale se pierd in neant, incepi sa te intrebi ce ti-a placut la ea si sa cauti alta persoana, pe care sa o iubesti. Pasiunea sau iubirea-eros, cum o mai numesc specialistii, iti aprinde toate simturile, te "infometeaza" pur si simplu. Este o forma senzuala si fizica de iubire, care presupune o implicare fizica arzatoare. Dar daca pasiunea nu este insotita de iubire veritabila, se poate transforma foarte usor, cu timpul, in dezgust. Iubirea veritabila nu cauta foloase, doar daruieste neconditionat. Iar iubirea fara egoism este direct proportionala cu gradul de maturitate barbateasca. O iubire imatura se traduce prin gelozie, invidie, furie, frica sau sentiment de singuratate si provine din dorinta de a-i folosi pe ceilalti pentru fericirea personala. Mai mult decat atat, daca faci ceva pentru cineva, dar in felul tau, nu cum isi doreste el, nu dovedesti altceva decat imaturitate. In schimb, daca te preocupa nevoile partenerului si incerci prin diverse mijloace sa le implinesti, dai dovada de o iubire matura. Prin urmare, domnilor, invatati sa va iubiti sotiile cu maturitate! Descoperiti ce nevoi au si cautati mijloacele sa le multumiti. Si sa nu fiti descurajati daca, in prima faza, sotiile vor fi reticente si nu va vor recunoaste incercarile. Iubeste-ti sotia in felul ei! Exista asteptari ca barbatul sa construiasca relatia fericita si plina de iubire. Numai ca el trebuie educat. Trebuie sa descopere principiile iubirii veritabile si apoi sa doreasca sa le practice pana la naturalete. O relatie conjugala devine desavarsita prin efort sustinut din partea ambilor parteneri. Din pacate, scoala nu ne invata sa fim sot sau sotie. Daca femeia are inteligenta intuitiva si emotionala si stie ce este de facut pentru dobandirea fericirii conjugale, barbatul trebuie ajutat. Relatia in sine, care nu este altceva decat un proces continuu de adaptare la celalalt, vine si ea in sprijinul invataceilor. Dar cum va dati seama de nevoile partenerei? Femeia are nevoie sa se simta importanta in viata ta. Mai importanta decat prietenii, parintii, chiar si copiii, slujba sau hobby-urile; • Are nevoie sa se simta aparata si protejata; • Are nevoie sa-si imparta viata cu tine. Sa comunicati deschis. Sa decideti impreuna in ceea ce priveste casa, familia. Sa va petreceti impreuna timpul liber. Sa simta ca sunteti impreuna; • Trebuie sa stie ca poate primi consolare, atunci cand este stresata sau ranita; • Are nevoie de comunicare deschisa si de impartasirea emotiilor negative, fara sa o judeci sau sa-i ceri explicatii; • Are nevoie de gesturi tandre, in afara celor din momentele de intimitate sexuala. Sfat pentru sotii! Intelegeti ca sotii vostri nu va cunosc nevoile. Ajutati-i sa va afle neajunsurile emotionale. Dar nu intr-un mod critic, astfel si-ar putea pierde interesul! "Nu e usor, dar nici imposibil sa incerci sa asculti activ si sa intelegi ca celalalt are o stare proasta si vrea sa-ti spuna despre asta, asteptand nu sa-i dai lectii, ci sa empatizezi. Femeile vor sa gaseasca in partenerii lor un prieten, nu un critic si nici o statuie surda si muta. Ce compliment mai mare poate primi un barbat? Ce beneficiu mai mare poate avea un barbat prin aceste mici exercitii de empatie, decat o partenera fericita si dispusa sa imparta fericirea cu el? O sotie fericita in relatia ei de cuplu, va darui mult mai mult sotului pe masura ce trece timpul petrecut impreuna", crede Eugenia Popovici, psihoterapeut TSS. Psihoterapeutul Calatina Hetel completeaza: "Cuplul se articuleaza in timp, astfel incat uneori fiecare stie, pur si simplu, ce are de facut, pe aceeasi baza a egalitatii si respectului. Cred ca sunt la fel de nocive si lipsa "vorbitului", cat si "prea mult vorbit". Exista cupluri in care se dezbat atat de multe probleme si se vorbeste atat de mult incat pare ca si cele mai simple lucruri devin complicate. Dar exista si cupluri in care presupunerile si temerile duc la confuzie. Partenerii pur si simplu traiesc impreuna, dar nu se cunosc, pentru ca le este teama sa intrebe sau nu stiu cum sa o faca." Reteta fericirii conjugale Dr. James Dobson crede cu tarie ca atunci cand un sot isi iubeste sotia asa cum ea simte nevoia, femeia ii va raspunde fizic si emotional intr-o maniera pe care el nici nu si-a imaginat-o. Grija, atentia si dragostea lui o motiveaza pe ea sa faca mai mult pentru relatie, sa raspunde nevoilor sotului, sa se sacrifice pentru fericirea lui. In schimb, nefericirea femeii atrage si nefericirea barbatului. Mai mult, medicul Ed Wheat este de parere ca o femeie care nu se simte iubita de sotul ei este predispusa la indispozitii fizice. "Relatia dintre doi oameni este ca o pusculita... Atata vreme cat amandoi pun in fiecare zi in ea cate ceva bun, vor avea ce sa cheltuiasca in momentele cand problemele de viata pun relatia la incercare. Ceea ce pune in pusculita fiecare partener este, de fapt, ceva bun pentru celalalt, de dragul lui, din admiratie si respect pentru el, pentru nevoile lui, suport si sprijin in momentele de slabiciune. Doza zilnica de reciprocitate! Si pentru asta trebuie mai intai sa afle ceea ce simte, ceea ce-si doreste, ceea ce are nevoie celalalt de la el. Ceea ce oferim relatiei cu celalalt pe care il dorim, aceea vom avea", este de parere Eugenia Popovici. "In fiecare familie exista cineva care imprima ritmul, fie ca este unul de fericire, fie ca este un stil depresiv sau agresiv. Familia este o retea de legaturi in care sentimentele se transmit cu usurinta. De aceea, nu poti fi fericit sau vesel daca partenerul este nervos sau nefericit. Unii parteneri au capacitatea de a schimba starea de spirit a celuilalt, dar este dificil sa spui ca daca cineva este fericit, atunci si celalalt este fericit. Fiecare membru al cuplului este o individualitate. Putem sa ne schimbam starea de spirit in bine atunci cand, de exemplu, ajungem acasa pentru ca acolo ne simtim bine si in siguranta. Dar este eronat sa il investim pe partenerul nostru cu responsabilitatea fericirii noastre. Fiecare dintre noi suntem responsabili de sentimentele pe care le aducem in cuplu", puncteaza Catalina Hetel. Specialistii ne dezvalui din secretele unei relatii implinite: • sa gasesti permanent de cinci ori mai multe lucruri bune in partener decat cele neplacute; • sa discuti deschis emotiile negative, dar si pe cele pozitive generate atat de viata in doi, cat si din afara relatiei; • pastreaza cel putin un obiectiv personal (care sa nu fie schimbarea sau analizarea celuilalt) si unul comun, ca proiecte in derulare si sa acorde fiecare timp separat, dar si impreuna pentru implinirea lor; • sa faci zilnic, constant un lucru cat de mic pentru celalalt si relatia cu el; micile bucurii nasc mari progrese; • planuiti-va viitorul impreuna si impartiti responsabilitatile casei; • fiecare partener sa accepte ca toti facem greseli si ca ele uneori pot fi reparate; ca exista probleme si dificultati, dar ca ele pot fi rezolvate de comun acord; • folosirea umorului atat fata de sine, cat si inveselirea celuilalt in momentele lui de slabiciune si neputinta (oamenii care nu mai rad impreuna sunt deja pe calea catre iadul relational); • petreceti timpul impreuna si aratati ca aveti nevoie unul de celalalt; • comunicare autentica, sincera si deschisa pe principiul "eu ma simt..., eu nu pot..., eu imi doresc..., eu am nevoie..." si "noi putem..., noi suntem..., noi vom..." fara amanare, fara evitare, fara asteptari supradimensionate sau imposibile; • respectarea celuilalt cu diferentele lui, acceptarea faptului ca acele diferente au fost, initial, motive de admiratie si atractie si nu ele sunt, de fapt, problema. "Ideea de compromis face parte de multe ori din ideea de a fi impreuna cu cineva. Nu poti fi alaturi de cineva fara sa "lasi de la tine" din cand in cand. Important este ca balanta sa fie echilibrata. Daca doar unul dintre parteneri, fie el femeie sau barbat face compromisuri pentru ca relatia sa mearga bine, atunci se creeaza un dezechilibru care duce la aparitia frustrarii si a neimplinirii personale. Este bine sa facem diferenta intre compromis si sacrificiu. Compromisurile sunt normale uneori, dar sacrificiile merita discutate. O femeie, de exemplu, poate renunta la o slujba solicitanta pentru a fi alaturi de familie si sa accepte o slujba care ii ofera mai mult timp liber. Acesta ar fi poate un compromis. Dar daca ceri unei femei care a visat sa fie intr-un anumit fel, sa renunte la ce si-a dorit pentru a fi alaturi de familie, atunci apare ideea de sacrificiu personal si intrebarea de ce oare este nevoie de asta? De multe ori, in relatie apare conditionarea "daca faci asta nu te mai iubesc" sau "fa asta ca sa te iubesc". Este un drum eronat al manipularii", conchide Catalina Hetel. Cum recunoastem cuplurile fericite Nu exista viata de cuplu fara situatii conflictuale sau greseli din partea ambilor parteneri. Important este ca ei sa comunice deschis orice problema aparuta si sa aiba dorinta de a salva relatia, din dragoste si respect pentru partener. Comunicarea si o prietenie puternica vor face minuni. Chiar daca femeile se nasc invatate si barbatii trebuie educati, ambii sunt, in egala masura, raspunzatori pentru un mariaj reusit. "De regula, un cuplu fericit se recunoaste dupa felul cum se inteleg din priviri, dupa obiectivele atinse in timp impreuna si separat si dupa gradul de echilibru emotional si comportamental al copiilor lor. Cele mai fericite cupluri vorbesc despre timpul petrecut impreuna comunicand autentic, impartasindu-si constant emotiile cu intelegere si empatie, gasind impreuna cai de solutionare a problemelor inerente vietii in doi, trei, patru si despre umorul pe care fiecare dintre ei l-a adus in relatie. "Hazul de necaz" sau, pur si simplu, zambetul pe care l-au pus pe chipul celuilalt cand situatiile erau incordate", ne dezvaluie psihoterapeutul Eugenia Popovici.

de Cosmina Ionita

http://www.qbebe.ro

Oglinzi si Relatii Amoroase - Tu esti relatia ta!

Cel mai mare secret al relatiilor: toti cei pe care ii intalnesti sunt oglinzile tale si tot ceea ce ai nevoie sa faci este sa iti intelegi si sa iti transformi relatiile!

Cel mai mare secret al relatiilor: toti pe care ii intalnesti sunt oglinzile tale si tot ceea ce ai nevoie sa faci este sa iti intelegi si sa iti transformi relatiile. Fiecare persoana din viata ta este oglinda ta. Ce inseamna asta? De fapt ceilalti reflecta parti din tine oferind oportunitatea de a te vedea, a invata si a creste. Calitatile pe care le admiri in ceilalti sunt de fapt ale tale si la fel functioneaza si cu calitatile care nu iti plac la ceilalti. Pentru a schimba ceva in relatiile tale, este necesar sa schimbi ceva in interiorul tau.

Oglinda, oglinjoara!

Invata sa te recunosti in ceilalti, fara a vina, rusine si judecata. Iubirea de sine si intelegerea de sine sunt stalpi importanti pentru orice schimbare interioara. Este vorba de a alege daca te simti o victim a unor factor exteriori sau abordezi situatia cu drag, disponibilitate de invatare, si din aceasta pozitie cresterea este inevitabila. Acest adevar se aplica pentru orice situatie, in conditiile in care lasam ‘dusmanii interiori’ sa ne umbreasca cresterea. Orice relatie poate sa fie o ocazie de crestere si dezvoltare, fie cel mai mare cosmar. Depinde de tine.

Cand se schimba doar masca, personajul este acelasi

Este real ca uneori in viata trecem prin aceeasi poveste, de obicei una proasta, cu acelasi personaj insa cumva, paradoxal cu fata diferita. Cum adica? Relatiile amoroase se repeta cumva? Experienta cu buna prietena seaman? Dinamicile la locul de munca sunt aceleasi? Este un vis sau cum?

Repetarea problemei, aparitia emotiilor de aceeasi natura impreuna cu nesigurantele, te fac sa construiesti credinta ca relatiile sunt dificile si necesita mult compromis, si ce ros mai are sa mai incerci corect? Exista totusi un factor comun in toate aceste relatii – TU. Oricare este persoana de langa tine, si indiferent de cate ori o schimbi si in ce context, baza si fenomenul relatiei romane cumva acelasi sau variaza intr-o masura destul de mica, deoarece aceste personaje pur si simplu te oglindesc. Aceasta realizare te poate frustra si este posibil chiar sa respingi faptul ca toti din jurul tau sunt de fapt oglinzile tale. Singura persoana pe care trebuie sa o influentezi esti chiar tu.

Ce vezi in oglinda?

Pentru a internaliza este necesar sa intelegi fenomenul. Oamenii din jurul tau si relatiile pe care le formezi cu ei sunt replica perfecta a credintelor tale despre viata, iubire si relatiei tale cu tine. Pentru a recunoaste o anumita calitate intr-o alta persoana, tu mai intai trebuie sa o ai deja, atfel nu ai putea sa o vezi. Pentru a intelege si mai bine cum ceilalti sunt oglinzile tale, incearca sa gandesti in urmatoarele categorii: credintele tale, calitatile tale si actiunile tale.

Credintele tale se uita la tine, practic!

Credintele despre relatii, barbati, femei, iubire si viata in general sunt toate acolo pentru tine sa le vezi, chiar in fata ta. Minunat da?! Toti dintre noi am acumulat in parcursul vietii anumite credinte care ne influenteaza sa reactionam si sa actionam intr-un anumit fel de obicei din obisnuinta care sunt menite sa ne sustina povestea de viata construita.

De exemplu daca crezi ca barbatii si femeile nu sunt de incredere, indiferent cat de incredere esti tu, sau daca ai permis sa iei rolul de ‘cealalta femeie’ sau ‘celalalt barbat’ in relatie, vei atrage asupra ta relatii in care lipsa increderii reprezinta fenomenul predominant, in felul acesta confirmand propria poveste cum ca oamenii nu sunt de incredere.

De unde vin credintele acestea?

Problema este nu ai ales tu in mod constient aceste credinte care guverneaza experientele si relatiile tale din inconstient, acolo sunt ele stabilite. Este posibil ca ai preluat aceste credinte din societate, din medie, de la parinti si de la prieteni. Cu cat este mai stricta cultura cu atat mai stricte sunt si credintele despre relatii de exemplu. Si cum relatiile sunt construite dupa setul de credinte, experientele sunt acolo doar sa le intareasca, in felul acesta se creaza un cerc vicios ce depinde de calitatea credintelor, si daca ele sustin o relatie sanatoasa sau nu.

Asumarea responsabilitaii pentru propriile calitati

Orice calitate pe care o vezi in partener iti arata de fapt cine esti tu. Cu cat mai mult iti displace o anumita calitate, cu atat mai mult de fapt iti arata o parte din tine pe care nu o accepti. De exemplu in cazul in care nu iti place felul gelos al partenerului tau sau competitivitatea lui te enerveaza, vei descoperi curand ca chiar tu esti gelos sau competitiv de fapt. Daca nesigurantelele sau negativitatea partenerului tau te trag in jos, vei descoperi curand ca si tu detii acest fel de a exista. Singurul motiv pentru care ele te afecteaza asa tare este pentru ca ele sunt si ale tale si le respingi de fapt. Simplu, da?

Atata timp cat le respingi si nu iti asumi responsabilitatea si pentru partile negative din tine, ele vor continua sa te frustreze in aceasta forma, din ceilalti. A le asuma iti ofera ocazia sa cresti.

Cand calitatile pozitive te enerveaza. Paradoxal, vei descoperi ca sunt si calitati pozitive care te enerveaza. De exemplu daca partenerul este mult prea bland si generos, acest lucru te va frustra; iti arata ca vrei sa devii mai bland si mai generos, insa inca rezisti in fata acestei schimbari. In loc sa ajungi la o stare de frustrare, incearca sa o vezi ca o oportunitate de crestere si de a invata un alt fel de a trai.

Actiunile tale – Cum te tratezi pe tine si pe ceilalti? Cand partenerul tau se poarta intr-un anumit fel care te supara, vei descoperi ca si tu la randul tau ai acest comportament, nu neaparat fata de partener, poate fata de tine sau poate cu o alta persoana in viata ta. Daca partenerul te trateaza cu lipsa de respect, cauta in viata ta persoana pe care tu le tratezi cu lipsa de respect.

Toti avem ceea ce numim ‘butoane’ care atunci cand sunt activate, ne provoaca sa gandim si sa actionam in moduri ceva mai negative decat in mod uzual. Cunoaste despre tine care sunt aceste butoate, acesti declansatori de comportamente negative, ele sunt cheia catre dezvoltare.

Iubirea de sine ca fundatie. Adevarul este ca toate relatiile tale oglindesc cea mai mare relatie pe care o ai in aceasta viata, relatia cu tine. Intr-o relatie in care partenerul te trateaza cu iubire si suport, vei afla ca baza este de fapt iubirea pe care tu ai fata de tine. Cand ai incredere in tine, vei atrage un partener de incredere. Pana la urma fundatia relatiilor sanatoase cu ceilalti, este relatia sanatoasa cu tine.

Nu este cazul sa te invinovatesti. Pentru dezvoltare este important sa nu cazi in capcana rolului de victima, ci sa alegi ca iti recapeti puterea pentru a determina o schimbare si de a te dezvolta. Este vorba de a te cunoaste si a castiga noi abilitati si capacitate de care nu credeai ca esti in stare. Este sansa ta!

Ce se intampla cand te schimbi? Cand te schimbi, relatiile tale se schimba, vei observa o modificare in gandurile de zi cu zi si cum realitatea ta pur si simplu se schimba in fata ochilor. Daca te angajezi sa te schimbi cu determinare si constanta, vei afla rapid ca rezultatele apar mai repede decat iti puteai inchipui. Este singurul mod constructiv in care iti poti influenta relatia sa se schimbe, pornind de la tine. Te incurajez sa alegi sa vezi oglinda din fata ta oriunde mergi si sa te angajezi cu responsabilitate intr-un sens constructiv, nu in comportamente de manipulare si influentare a partenerului care iti ofera rezultate doar pe termen scurt si aduce multa toxicitate in viata ta.

***

Mihaela Iordache este un ambasador pentru sanatate mentala, emotionala si fizica. Specialist psihologie, clinica, organizationala si psihoterapie, a terminat studiile in Bucuresti si este pasionata de natura umana. Scopul activitatii sale este sa ajute la atingerea potentialului maxim, sa asiste grupuri si echipe sa construiasca relatii puternice. Scrie, danseaza, meditezeaza si calatoreste. Cateva lucruri in care crede:

- Nu merita sa ramai blocat, mai bine muncesti pentru dezvoltarea unei bune stari cu orice implica

- Descopera bucuria si placerea In fecare moment din zi, chiar si in mijlocul haosului si stresului

- Crede in sinteza perspectivei integrative, suntem un intreg, mintea, creierul, corpul si sufletul;

- Crede in practicalitatea psihoterapiei cat si latura ei complementara si ca investitia in propria persoana este cel mai bun lucru pe care cineva il poate face

- Nu exista reteta magica sau pilula care sa te schimbe, e necesar sa te implici

De mai mult de 10 ani, Mihaela studiaza si practica psihologia. A studiat mai multe forme, practicant atat in zona organizationala cat si cea clinica, si s-a oprit la cea care o defineste si se potriveste in practica sa, si anume Psihologia Integrativa. Mihaela face parte din Asociatia Romana de Psihologie Integrativa de 2 ani. Este o abordare complexa de a creste resursele personale pentru a atinge potentialul. Scopul este sa ajute la construirea unei aliante sanatoase intre minte si corp, integrarea strategiilor psihologice, pentru a va sprijini sa gestionati provocarile de zi cu zi si un stil de viata implinit, atat profesional cat si personal.

MIHAELA IORDACHE, psiholog

insightpsy.blogspot.ro

Horoscop: Top 3 zodii de barbati care TAC, dar FAC

Au obiceiul de a tace si de a face (in intelesul pozitiv al lucrurilor), fara a se intinde la discutii prea multe. Iata topul zodiilor de barbati care tac, dar fac:

Nu se lauda cu ceea ce fac, insa nici nu este nevoie de promisiuni sau cuvinte prea multe. Au obiceiul de a tace si de a face (in intelesul pozitiv al lucrurilor), fara a se intinde la discutii prea multe. Iti prezentam astazi topul acelor zodii de barbati care tac, dar fac:

Barbatul Capricorn

Tace, dar vrea dragoste cu carul… si cu anul... Misterios si tacut, prima impresia pe care o lasa barbatul Capricorn este aceea ca niciodata nu il poti cunoaste suficient de bine astfel incat sa il faci sa se indragosteasca pana peste urechi. Capricornul este un barbat serios, practic, sigur pe el, stiind foarte bine ce vrea de la el insusi si de la partenera sa de viata. Nu este insa adeptul declaratiilor inflacarate si nici al cuvintelor bombastice.

De multe ori, partenera unui Capricorn va avea impresia ca are alaturi un barbat rece si detasat, care refuza sa isi asume responsabilitatile oficiale ale unei relatii. Si nu putine sunt femeile care sunt de parere ca barbatul Capricorn isi gaseste nasul cu greu.. Capricios, perfectionist, bine ancorat in realitate, ai putea spune ca acest barbat este incapabil sa fie romantic, pasional sau sa te ceara in casatorie dupa numai cateva luni de relatie… Asteapta-te insa exact la contrariu. Atunci cand se indragosteste pana peste urechi, Capricornul isi schimba perceptiile la 180 de grade si este in stare sa rastoarne lumea cu susul in jos pentru a te cuceri si a te avea langa el pentru tot restul vietii. Da… tace si nu spune nimic in aceasta privinta, dar crede cu tarie in dragoste pana la adanci batraneti.

Barbatul Rac

Tace, dar iubeste. Si face si bani… Familist convins, sensibil, empatic, intelegand atat de bine femeile, ai putea crede ca barbatul Rac este barbatul care te va face sa fii cea mai fericita si iubita femeie de pe pamant… si atat. Atunci cand vine vorba de lucruri pragmatice, de realizari materiale sau de succes pe plan financiar, nativului Rac nu-i sunt acordate aceleasi sanse la succes si implinire ca pe plan emotional. Ei bine, barbatul Rac nu este doar capabil de dragoste si afectiune sau de trairi frumoase la nivel emotional. Daca te astepti sa iti intuiasca doar nevoile emotionale si nu si pe cele materiale, atunci te inseli.

Chiar daca tace si nu vorbeste despre acest aspect, siguranta materiala este extrem de importanta pentru un Rac. Barbatului Rac ii plac lucrurile frumoase si ii place sa isi rasfete partenera si din punct de vedere material. Tace, dar mintea lui este concentrata asupra proiectelor profesionale si posibilitatilor si a solutiilor de a scoate bani chiar si din piatra seaca. Tace, dar adesea performantele sale intelectuale, profesionale si materiale sunt exceptionale.

Barbatul Fecioara

Tace, dar si face... dragoste ca nimeni altuAnalitic, rational si lucid, barbatul Fecioara nu este tocmai o fire pasionala. Ba chiar are un simt critic foarte dezvoltat si este pretentios cu el insusi si cu cei din jur. Are darul persuasiunii, insa mai ales atunci cand vine vorba de chestiuni meticuloase si practice. Felul lui de a se exprima in dragoste pare lipsit de romantism si creativitate. Faptul ca este organizat si foarte ordonat le-ar putea face sa creada pe unele femei ca sunt lipsiti de imaginatie pe plan sexual si ca efuziunile pasionale si emotionale nu sunt deloc pentru ei. Insa lucrurile nu sunt deloc asa.

Barbatul Fecioara este un amant inflacarat in intimitate, gasind resursele necesare pentru a-si face partenera sa se simta cea mai iubita femeie. Instinctele lui sunt bine dezvoltate in dormitor, iar creativitatea pe care si-o reprima in mod firesc capata forme nebanuite si profunde in dormitor. Barbatul Fecioara devine in timp maestru in arta de a face dragoste. Este plin de energie, atent, afectuos, soptind exprimand prin limbajul trupului cuvinte dulci de dragoste…

www.garbo.ro

Trenul despărţirii

 „Ea îl privea dureros de cald. Privirea îi era umedă de lacrimi necăzute şi îl mângâia în gândul ei cu fiecare clipire suavă şi rară. Nici să clipească nu ar fi vrut...îi era teamă să nu îl strângă între pleoape şi apoi să-l facă să dispară. Ochii ei căprui, minunaţi si plini de iubire îl implorau în tăcere să rămână, iar el nici măcar nu o privea! De ce ar fi făcut-o? Ea îi împachetase prima sufletul şi îl îndesase acolo...într-o despărţire prematură, grea şi fără nici un răspuns. 

Cu gesturi aproape stângace şi copilăreşti îşi strângea fiecare sentiment în valiza de regrete şi dute-vino ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat...ca şi când la el stăteau toate biletele de călător speculant de sentimente.

Femeia se ridică încet, îi luă mâna şi i-o sărută zâmbind. Îl privi galeş şi îşi plimbă mâinile pe chipul lui visător, îl sărută apoi încet şi apăsat pe frunte, pe ochii, pe obraji, pe bărbie, pe gură şi cu un gest aproape disperat se aplecă asupra valizei şi îi puse în ea ultimul sentiment rămas aruncat pe pat ... toată dragostea ei.

Părea un accesoriu mai mult inutil, dar ea vroia să îl pună şi acela...poate cândva îi va folosi în viaţă să ştie că dragostea ei era acolo, deşi mereu a avut bănuiala că a lui era şi mai mare.

Totul era ireal de dureros, iar tăcerea lui era plină de amintirile unor zâmbete dintr-o citronadă aproape acră.

Ea se simţea ca şi când ar fi ştiut că urmează o catastrofă şi nu putea face nimic care să-i zdruncine lumea de visător...îi zâmbea doar printre lacrimi, vroia să îl simtă sub palma invizibilă a sufletului şi să ştie că este acolo...încă, vroia doar să îl mângîie şi să îl închidă între porţile calde şi sincere ale iubirii ei mature şi frumoase, dar,...nu,...ea trebuia să îl lase să plece! Pentru că ea nu ştia să îi rămână. Nu atunci. Nu acolo. Şi totuşi, l-ar fi legat de ea şi ar fi fugit în lume pentru totdeauna cu el. S-ar fi aruncat în cel mai adânc abis să nu îi mai găsească nimeni. Cum să trăiască ea fără Mihai al ei? Cum? De ce zâmbet să se mai agaţe când totul se năruia în jur? De ce privire? În ce culcuş de suflet îşi va mai aşeza ea fruntea tânără, visătoare şi plină de iubire?

Trenul se auzea şuierând în gara sentimentelor spulberate, iar peronul rânjea aproape demonic sub talpa sufletului ei care sângera la fiecare pas ce o apropia mai mult de despărţire.

Se opri..., iar el pentru prima dată tresări privind-o. Întinse mâna către ea şi nici aici nu putea să nu fie egoist...o sărută apăsat şi iubitor...aproape cu regret în timp ce îşi opri un geamăt pe fruntea ei. O strânse la piept cu putere şi o alintă drăgăstos.

Sufletul ei începu să urle în timp ce el o ucidea pentru ultima dată. Vru să îl prindă de mână...să i-o pună pe inima ei, dar se opri privindu-l...nu putea să îl rănească, nu vroia să îl rănească...ştia că oricum el nu ar fi rămas pentru multă vreme. Ea l-ar fi ucis prematur. Lumea ei era crudă cu el. Ea nu putea să ştie că oamenii îl vor îngenunchea şi umili. Şi totuşi se gândea că dacă iubirea lor ar fi fost atât de puternică, el ar fi rămas să lupte pentru sufletul ei. sau ea pentru al lui. dar aşa, dacă nu a fost iubire ar fi rămas doar în chirie pentru încă un timp...ar fi ucis-o de atâtea ori încât până la urmă şi ea ar fi învăţat cu adevărat să moară. Şi el la fel. Şi totuşi, simţea că aerul ei se termina atunci. De ce simţea aşa dacă nu era iubire? De ce simţea că el ar fi rămas numai la un simplu gest al ei dacă nu era iubire?

Şi trenul se auzea din ce în ce mai aproape. Şuierul prelung ca un urlet disperat ce agoniza era tot mai strident în urechile inimii ei ce îşi dorea să se oprească în timp ce ea nu putea face nimic decât să aştepte clipa în care îl va lăsa de mână.

Îşi simţea şi ultima celulă din corpul ce îi urla de durere şi ar fi vrut să cadă în genunchi în faţa vieţii, dar nu auzea altceva decât un ţipăt sfâşietor, o fanfară de bătăi disperate ce strigau mereu "iubitul meu te iubesc", un şuvoi de lacrimi...toate o năpădeau, vroiau să iasă şi să urle, să ţipe răvăşind-o în mii de particule, să moară, să agonizeze, să rămână inerte şi să uite să simtă !

Era ca şi când murise şi vroia să uite că se poate muri, că există durere, zâmbet...vroia doar să uite că mai există...vroia să îşi rupă sufletul care îi sfâşia respiraţia...vroia să îşi coase buzele...să îşi picteze în negru privirea...să îşi arunce auzul de pereţii vieţii surde la durerea ei...să îşi strângă inima de gât şi să....moară!

Se întoarse către el pentru ultima oară. Zâmbi şi îi aranjă grijulie inima la locul ei...i-o pansă şi i-o sărută...apoi se ascunse în spatele ochilor lui să poată lua din ei puterea de a rămâne măcar în picioare...să ia frumuseţea lor şi să înveţe să nu o uite vreodată.

Vroia să se spulbere de durerea ochilor lui, a buzelor pe care nu le va mai săruta, a sufletului căruia nu îi va mai putea cânta la vioara iubirii ei melodiile cântăreţului orb..., a mângâierii lui care o făcuse să se simtă invincibilă şi minunată, dar de dragul lui îl ajută să urce în tren şi îi intinse valiza de sentimente.

Mâna i se încleştă câteva clipe pe mânerul iubirii...inima începu să îi bată tare, tare…a urlat în ea pentru ea şi s-a oprit o dată cu timpul.

Atunci, acolo…ea învăţase să moară prima dată! Cel mai profund! cel mai adânc! Cel mai pentru totdeauna!

El o privi înceţoşat, iar ea respiră încet şi înghiţind utlimul geamăt îşi descleştă mâna de pe valiză. I-o lăsă lui cu tot ce însemna ea!

Mâna lui îi atinse chipul, iar lacrima îi mulţumi. Ea a înţeles pentru prima dată că el într-adevăr trebuia să plece! Poate va fi fericit. Poate va găsi pe cineva lângă care va putea rămâne fericit.

Privindu-l deja urcat în trenul care nu se mai întoarcea, totul în ea începea să se răzvrătească...

Divinitatea murise câteva clipe..nu mai vroia să simtă, dar amintirea ochilor lui calzi, a glasului său atât de dulce, a sufletului lui mult mai mult decât drag ei...a tras alarma trenului pentru ultima oară, atât cât ea să-l mai poată săruta o dată pentru tot restul vieţii.

Dacă alarma nu ar fi oprit pentru o clipă amintirea... nu ar fi putut să îl lase să plece pentru totdeauna!

Trenul porni...roţile lui păreau că trec peste ea afundând-o într-un gol fără ieşire...scârţâitul lor îi smulgea bucăţi de suflet asemeni unor vulturi vulpavi..., iar ea ridică mâna pentru ultima oară fluturând din batistă.

El se îndepărta din viaţa ei fără să se audă...ca o fantasmă...lăsând în urmă doar paşii sufletului ei înfipţi în asfaltul vieţii care o strângea de gât hohotind satisfăcută.

Cât ar fi vrut să urle!

Cât ar fi vrut să îl poată opri!

Dar..., îl iubea prea mult să nu îl lase să plece...!

Ea va rămâne doar cu privirea lui surâzândă, cu florile de primăvară aşezate pe părul ei de mătase, cu sărutările tinere şi îmbrăţişările din amurg..., cu:

" - Până unde mă iubeşti tu dragul meu?" şi ecoul atât de drag ei:

" - Până aici! - şi mâna ei sărutată de buzele lui frumoase şi calde îi atingeau pieptul în care inima bătea cu atâta putere de parcă ar fi dat să iasă. Până aici...adânc în inima mea...mereu!".

………………………………………………

Au trecut ani!

Ea în timp ce petrece alte zâmbete încă îl mai aşteaptă.

Trenurile încă îi mai adâncesc rănile din inimă şi ochii umezi şi tineri îl mai caută printre călătorii care coboară. Dar…, dragul ei nu a coborât niciodată!

Doar anii au coborât pe rând în viaţa ei. Serbezi şi goi.

Şi-l amintea şi acum după atâta vreme!

Un zâmbet alb şi larg, o gură perfectă, un ten cafeniu şi doi ochi căprui. Era imoral de frumos! Nici măcar Dumnezeu nu ar fi trebuit să lase pe cineva să fie... „atât de perfect”!

Şi dintre toţi bărbaţii tocmai ea trebuia să dea peste el...şi să îl iubească atât de mult şi cu atâta convingere şi puritate.

Oare inima lui se terminase atunci?

Oare era atât de mică încât ea încăpuse în ea doar atât de puţin?

Nu ştia! Nu va ştii poate niciodată!

Dar strângând pumnul...parcă îi mai simţea răsuflarea caldă şi bătăile inimii care parcă îi recitau numele...atât de frumos!

Însă...nu l-a reţinut!

Dacă l-ar fi făcut să rămână s-ar fi detestat toată viaţa. Ar fi însemnat să îi taie aripile, să îl privească doar ea şi doar ea să se bucure de el...în timp ce el ar fi uitat poate surâsul, zborul...ar fi uitat că pentru el există el.

Pentru iubirea ei imensă şi necondiţionată găsise puterea să zâmbească, să îşi strângă egoismul, durerea şi disperarea de gât în timp ce surâdea despărţirii, iar trenul lui galopa...

Galopa spre ce? Spre cine oare galopa sufletul lui tânăr şi frumos?...

Ea nu avea de unde să ştie...nici măcar acest drept nu i l-a lăsat...deoarece lumea oamenilor mari îi smulsese tot. Când a renunţat la el, a ştiut că nu va mai avea niciodată nimic.

El înfundase în valiză tot...până şi dreptul ei de-a şti de ce nu a putut rămâne! De ce nu a luptat! De ce nu a căutat-o! De ce nu s-a răzvrătit şi să îi spună: nu plec!

Probabil însă într-o zi va primi un răvaş îngălbenit de timp şi udat de amintirea iubirii ei ce-l va urma peste tot şi... va afla de ce el a plecat când ea l-a dat la o parte..., dar poate atunci va fi deja oarbă să îl mai vadă...oarbă de atâta drag şi dor de el!

……………………………….

Poştaşul suna insistent. Ea alergă la uşă. Trebuia să semneze pentru o scrisoare. Era de departe. Se încruntă puţin şi ridică din umeri. Nu avea pe nimeni acolo, dar numele ei, adresa ei erau scrise exact şi nu avea de ce să bănuiască vreo expediere greşită.

Poate vreo prietenă, vreo rudă. Zâmbi bătrânelului şi închise uşa. Mâinile ei întoarseră plicul pentru a vedea expeditorul. Scoase un ţipăt scurt şi prinzându-se cu mâna de uşă se lăsă jos. Picioarele i se făcuseră ca o gelatină, ochii i se împăienjeniseră, inima îi ajunse în gură şi o oprea să respire şi tremura toată.

Oare să o deschidă?

Era…el!

Fără să vrea duse plicul la buze şi îl sărută. Încă îi mai cunoştea mirosul şi se bucură să îl simtă din nou.

Deschise plicul:

„Iubita mea,

mă iartă că fără voia ta încă îţi mai spun aşa, dar în sufletul meu mai locuieşti încă. Ai acelaşi loc cald şi frumos al primei iubiri şi…probabil al ultimei. Te recunosc încă în mine când râzi veselă alergând desculţă prin iarbă, când mă săruţi strengăreşte pe buze şi apoi devii un mac minunat de august cu sclipiri de stele în privire.

Îţi mai simt încă lacrima pe palma mea când mi-ai sărutat-o pentru că a ştiut să te alinte aşa de frumos, iar tu i-ai mulţumit de bun-rămas.

Îţi mai simt disperarea şi iubirea ta mare, iar asta mă face să ştiu că orice are un rost…până şi eu.

Nu cred că mai are rost să ştii de ce am plecat cum un mai are rost să ştii de ce rămân încă acolo…în sufletul iubirii noastre.

Vreau doar să ştii că mi-e dor de razele lunii în părul tău, de vocea ta care mereu, mereu m-a liniştit, de genunchii tăi albi şi frumoşi pe care îmi puneam capul în speranţa că tot răul va trece…, îmi e dor de mânuţa ta prin părul meu ce nu a meritat poate nici o clipă mângâierea, de ochii tăi mari şi căprui în care toată strălucirea lumii trăia pentru mine…, mi-e dor de noi îmbrăţişaţi şi de …

" - Până unde mă iubeşti tu dragul meu?"

" - Până aici! Până aici...adânc în inima mea...mereu!".

Parcă te aud printre lacrimi şi răsuflări calde de emoţie şi întrebări:

„- Dacă m-ai iubit până acolo…unde e inima ta acum, unde sunt eu în inima ta?”

am să-ţi răspund doar atât:

„- Inima mea acum e în inima ta, iar tu eşti tot acolo!”

Nu am să-ţi mai spun decât: „- Te iubesc! Zâmbeşte şi fii fericită pentru mine. Eu nu am ştiut să rămân ceva pentru amândoi…nici mie nu mai îmi exist! M-am îngropat odată cu tine! Şi am permis să te îngropi şi tu! Când voi găsi drumul către tine, am să mă întorc! Atunci, nu vor mai exista trenuri! Nici gări! Nici noi fără noi!”

Toate trenurile se opriseră în gară. Nu mai pleca şi nu mai venea nici unul.

Acum intelegea!

Radu al ei nu se va mai intoarce niciodata de unde a plecat.Planse mult,dar acum nu mai asteapta calatori in gari reci,durerea a trecut ,a mai ramas multumirea si fericirea ca l-a cunoscut.Din cand in cand,din amintiri,ii mai razbate cate un raset vesel,dar e din ce in ce mai rar.

Acum ea e cu adevarat fericita!Iubeste si e iubita fara trenuri si fara asteptari!”

Ramona Sandrina

www.poezie.ro

Împreună în dragoste şi-n ură

Cu toţii ne dorim „să fim împreună cu cineva”! Să fim împreună cu un om pe care-l iubim, împreună cu prietenii, împreună cu familia, cu asociaţii, cu amicii, cu colegii de serviciu. Spunem că „suntem împreună” dacă avem comunicare pe aceeaşi lungime de undă. Dacă avem visuri comune, preocupări asemănătoare, dacă apare ceva ce ne uneşte, fie în relaţiile personale, fie în cele de lucru, de afaceri sau de orice altă natură. Dacă gân­dim, simţim şi avem activităţi „co­mu­ne”, dacă gândim în aceeaşi di­rec­ţie pe anumite segmente ale existenţei, ne regăsim pe noi înşine în al­tul şi asta devine liant al relaţiei dintre noi. Înţelegem, aşadar, că relaţiile noastre se bazează pe un sentiment comun, pe mentalităţi comune, pe emoţii comune, dar şi pe pasiuni, preferinţe, căutări, visuri comune. Când avem ceva în comun cu altul, relaţia se naşte de la sine.

Ceea ce s-ar putea să înţelegem mai puţin, un lucru de care s-ar putea să fim cu mult mai puţin conştienţi, în unele cazuri se poate să fim complet inconştienţi, este faptul că nu suntem împreună doar în sentimente frumoase. Nu suntem împreună doar în emoţii pozitive. Nu suntem împreună cu altul doar prin frumuseţe. Noi suntem împreună cu altul şi-n sentimente nedorite. Suntem împreună cu altul şi-n ură, şi-n lipsa de iertare. Suntem împreună în stres. În confuzie. În indecizie. În lipsa de responsabilitate. În suferinţă. În inconştienţă şi-n degringoladă. Toate trăirile, fie ele frumoase sau urâte, dorite sau nedorite, stresante sau relaxante ne aduc „împreună”, devin liantul relaţiei noastre.

Când suntem împreună în iubire trăim acelaşi sentiment şi ne bucurăm de reciprocitate. Când suntem împreună în ură, trăim aceeaşi stare inte­rioa­ră de rău şi starea de rău devine exact ceea ce ne ţine împreună. Ab­sen­ţa dragostei poate fi o trăire ex­trem de puternică şi captivantă, o trăi­re a cărei putere se măreşte ca prinţul din poveste, căci avem aici două entităţi care revarsă energia lipsei de dragoste în aceeaşi direcţie. Două stări de suferinţă, puse una lângă alta, se adună şi creează o suferinţă... mai mare. Două nefericiri, două neînţelegeri, două confuzii, două... îndoieli, două frici sunt ca două butoaie, ca două păsări, ca două recipiente, în care încape mai multă suferinţă.

Din nefericire, cu toţii trăim experienţa dureroasă de a fi împreună şi în suferinţă. Ne aduc împreună trăi­ril­e, gândurile şi emoţiile negative, ju­decăţile negative, ca şi activităţile din care putem extrage aceste trăiri. Fiecare dintre noi sfârşeşte prin a fi îm­preună cu altul şi în durere, şi în chin, nu doar în dragoste şi-n frumu­seţe. Poate că asta a vrut să spună Iisus atunci când ne-a transmis îndemnul „Întoarce şi celălalt obraz dacă cineva îţi dă o palmă”! Când întorci palma, accepţi o relaţie cu acela ce ţi-a dat o palmă. Te uneşti cu altul printr-o lovitură sau, mai bine spus, prin sentimentul de ură care loveşte cu ajutorul palmei. Când ai întors palma, i-ai spus „da” unei trăiri negative şi aceasta te face asemeni celui ce te-a lovit. Simţi ca el, gândeşti ca el, făptuieşti ca el şi toate acestea devin o conspiraţie prin care accepţi să fii împreună cu celălalt într-o relaţie de ură.

A fi împreună la acest nivel nu înseamnă a comunica, ci mai degrabă a nu comunica. A fi departe, a te separa, a accepta existenţa trăi­ri­lor distructive şi... a ajunge împreună cu altul prin ele. Trăirile nedorite, urâte ne ţin legaţi, ne învăluie ca nişte lan­ţuri de anumiţi oameni. Uneori avem astfel de lanţuri în familie, în case, printre cei mai apropiaţi oa­meni. Uneori ne temem cumplit să ieşim din lanţurile care ne erodează sufletele şi vieţile, căci sentimentul negativ este chiar legătura, este ceea ce ne mai ţine împreună. Dacă am re­nunţa la trăirile negative, relaţia noastră cu cealaltă persoană s-ar rupe, iar noi vrem – cine ştie din ce mo­tiv – să fim împreună.

Aşa că ac­cep­tăm să rămânem împreună în stres, în suferinţă, în judecată, în mâ­nie sau în incoerenţă, în respingere sau în durere pentru că ştim in­conş­tient că un sentiment distructiv ne ţine unul lîngă altul. Ne hrănim dintr-o energie negativă, o facem in­conş­tient şi o facem pentru că universul sub­til nu îngăduie separarea. El de­monstrează prin asta că nu suntem niciodată separaţi. Suntem întotdeauna legaţi între noi prin fire nevăzute, fie că avem relaţii urâte sau frumoase, fie că suntem legaţi prin iubire sau prin ură, fie că ne dorim unul pe altul sau ne respingem. Mergem pe un drum al existenţei, pe care nu-l înţelegem, încă, dar el ne spune că, orice am simţi, orice am face şi-am trăi, suntem împreună mereu!

Maria Timuc

De fapt, ce înseamnă să iubeşti?

"Eu privesc acum in urma, in viata mea si ma intreb daca am iubit vreodata, daca am iubit pe cineva? In anumite momente mi s-a parut ca iubeam, dar acum nu mai sunt asa de sigura, fiindca nu stiu ce inseamna sa iubesti", mi-a marturisit o femeie, a carei principala problema este aceea ca nu se simte fericita. Atunci cand nu te simti bine cu tine si in pielea ta nu te simti nici fericit si poti percepe, intr-adevar, ca nu iubesti. Poti privi in propria ta viata si in propriile sentimente, in inima ta si in mintea ta ca si cum ai vedea un peisaj de la fereastra confuziei: totul ti se pare deranjat, totul ti se pare nefiresc si ciudat atunci cand vezi lumea dintr-o stare de absenta a bucuriei. Nu poti vedea nici macar iubirea pe care ai simtit-o candva, o negi, o dai uitarii si n-o mai intelegi in clipa in care privesti iubirea dintr-o stare de lipsa a iubirii. Ce este, de fapt, iubirea?

Poate ca iubirea este doar starea de a fi bun cu tine insuti. Poate ca iubirea este doar dispozitia launtrica de a vedea lumea si pe tine insuti cu ingaduinta, cu toleranta, cu intelegere si cu intelepciune. Poate ca iubirea este in natura, in existenta atata vreme cat cineva vrea sa o simta, sa o vada, sa o traiasca si sa se raporteze la ea. Dincolo de emotia de dragoste, dincolo de tulburatoarea pasiune sau de inocenta sentimentului de iubire pentru un copil, pentru o floare sau pentru un prieten, iubirea ar putea imbraca un aspect de intelegere si de impacare cu noi insine. Sentimentul launtric de bine ar putea fi indicatorul si, in acelasi timp, solul perceptiei ca iubirea exista. Tristetea noastra de moment nu poate percepe iubirea. Invidia, ura, intoleranta, judecata, critica, diferite manifestari ale Egoului omenesc ne intrerup accesul catre iubire si, in acelasi timp, capa­citatea de a percepe existenta ei. Iubirea ar putea fi ca un ocean: intotdeauna si pentru totdeauna prezent, existent, asezat in acelasi loc, dar noi am putea avea cunoasterea si perceptia existentei lui atunci cand alegem, decidem si dorim sa-l vedem. A iubi ar putea fi o alegere si, probabil ca asa si este: o alegere constienta.

Cand nu percepem iubirea si pare ca lasam in timp, in urma noastra semne de intrebare de tipul "oare eu am iubit pe cineva" ar putea fi un semnal ca ne indepartam de ocean, ca am avut alegeri prea omenesti, ca am judecat prea mult si, poate, am ales sa observam lumea noastra, partanerii de viata, pe noi insine, intamplarile, evenimentele si ceea ce ne inconjoara firesc dintr-un unghi negativ. De la fereastra existentei inchise in rutina si-n judecata pana si binele pare rau, si frumosul ne pare urat, si sentimentele sfinte pe care le-am trait sfarsesc in negare si-n inexistenta. Starea de rau interior devine, astfel, o stare care semnaleaza absenta iubirii, dar nu o absenta definitiva, nu o incapacitate totala de a iubi, ci o expresie a alegerii noastre de a gandi negativ. Oricand putem alege diferit. Oricand putem alege sa iesim dintr-o stare in care nu mai suntem constienti de prezenta iubirii sau de faptul ca am simtit-o ca pe bucuria fantastica de a fi impreuna cu un alt om, de a mangaia si a fi mangaiati sau intr-o mie de alte forme. Starea noastra de rau launtric ne poate face sa simtim ca nu iubim si n-am iubit niciodata.

Asta, insa, nu-i o tragedie, nu-i un dat, asta se poate schimba. Incetul cu incetul putem alege sa pri­vim o raza de soare in loc de mii de palcuri de nori. Alegerea constanta de a vedea partea buna a vietii ne reconecteaza cu sentimentul de iubire din noi insine, iar aceasta reconectare ne ajuta sa vibram in ritmurile inimii care poate iubi. Putem sa-i gasim iubirii mii de definitii, dar nu definitiile ne ajuta sa percepem ca iubim. Fiecare gand frumos, fiecare act de blandete, de bunatate, fiecare moment in care alegem sa observam pulsatiile vietii ne duce mai aproape de iubire. Depinde de noi daca intr-o zi vom spune ca am iubit si vom spera ca mai putem iubi sau daca ne scufundam in deprimare si credem ca nu exista iubire, nici vreo cale catre ea. Drumul catre iubire sta in alegerea noastra de fiecare clipa, asta-i ideea.

Maria Timuc

Sufletul pereche – cea mai frumoasă parte din noi!

Femeia nu are percepţia întregului său şi înţelesul împlinirii în absenţa bărbatului, cum nici bărbatul nu trăieşte sentimentul fantastic al împlinirii de sine fără femeie. Foamea noastră de altul pare a se astâmpăra doar atunci când..am găsit în el sufletul pereche. Simţim că suntem hrăniţi lăuntric în clipa în care ne recunoaştem în celălalt...jumătatea. Simţim în interior că ne-am despărţit cândva; am fost cândva unul, nu ştim când, nu avem înţelegerea intelectuală, nu avem argumente raţionale pentru o asemenea trăire, ci doar trăirea însăşi. Ne trăim pe noi înşine ca întreg, ca unul, ne trăim – încă – dorul unul de altul şi, în acelaşi timp, fie şi numai pentru o clipă sau pentru câteva minute de binecuvântată simţire a sentimentului de întregire, ştim, ştim că ne-am întâlnit sufletul pereche.

Ştiinţa nu „ştie”, ştiinţa nu explică acest sentiment, ştiinţa nu explică nici un sentiment, dar existenţa trăită nu are nevoie de confirmări ştiinţifice. Simplul fapt că trăim sentimentul întregirii noastre prin altul, prin bărbatul iubit sau prin femeia iubită, simplul fapt că el este trăit ca o clipă, într-o clipă sau devine un sentiment profund, durabil şi persistent este tulburător. O trăire trascendentă ne azvârle direct şi pentru totdeauna în percepţia că am fost şi vom fi întotdeauna, că am fost mai mult decât corpul noastru şi suntem mai mult, cu mult mai mult decât haina fizică ce ne îmbracă sufletele în această existenţă. În această misterioasă, maiestuoasă şi binecuvântată întâlnire a jumătăţii noastre regăsim mâna Graţiei Divine, ce se întinde către fiecare noi, dincolo de limtele minţii, ale logicii şi ale raţiunii, dincolo de tot ce acceptăm sau nu ca făcând parte din existenţă, mâna care mângâie sufletul bulversat de sentimentul de separare. Iniţiaţii spun că „sufletul pereche” este un aspect al Sinelui nostru, pe care-l întâlnim în nenumărate întrupări, ca bărbat sau ca femeie. Că ne căutăm continuu această jumătate, acest aspect din noi înşine, cel în care ne recunoaştem virtuţile profunde ale sufletului, dar şi experienţele dureroase. Eu nu ştiu dacă ei au dreptate sau nu; nu ştiu dacă sufletele noastre se caută prin nenumărate vieţi, dar ceea ce-i sigur pentru noi toţi este faptul că-n viaţa asta ne este o sete şi o foame tulburătoare de celălalt. Şi-i sigur că ne simţim hrăniţi în momentul în care trăim lângă altul...sentimentul de a fi unul şi acelaşi. E sigur că trăim sentimentul rătăcirii, al tristeţii, al suferinţei, al dezolării, că încercăm să ne umplem golul neîmplirii dacă nu ne regăsim pe noi înşine în altul aşa cum putem mai bine. Cert este că ne simţim ca şi când am fi existat de când lumea şi simţim că vom exista întotdeauna graţie întâlnirii cu sufletul nostru pereche. Dacă avem norocul să ne întâlnim jumătatea în celălalt, dacă avem răbdare să aşteptăm acest deznodământ fericit al experienţei, dacă ne-am regăsit în celălalt, fie şi numai pentru un moment, cred că Graţia Divină ne-a întins mâna strălucitoare, prin care ne-a chemat şi ne-a dăruit şansa înălţării interioare şi a vindecării sentimentului de separare. Aş zice că Graţia Divină ne spune; „iată unde poţi ajunge, iată unde trebuie să ajungi; tu eşti cel pe care-l iubeşti în altul, tu eşti întreg prin bărbatul sau prin femeia în care te-ai recunoscut şi nu eşti separat de el”. Vei fi schimbat pentru totdeauna trăind sentimentul împlinirii tale în întâlnirea cu altul şi tot cei vei căuta după aceea va fi să atingi, să guşti, să-ţi hrăneşti sufletul cu înălţimile sentimentului de a-ţi fi regăsit „sufletul pereche”. În căutarea sufletului pereche se ascunde o febrilă şi minunată căutare de sine şi de aceea e posibil ca noi să cunoaştem de-a lungul vieții mai multe persoane pe care le vom simți ca fiind ”perechea noastră de suflet”, ba chiar să întâlnim persoane de acelaşi sex în care ne vom regăsi teribil şi le vom iubi ca pe noi înşine!  Sentimentul de a ne fi regăsit în sufletul pereche este o şansă a omului; şansa de a se reîntregi pe sine, a se reîntâlni cu el însuşi fără efort, în cel mai mare, mai puternic şi mai binecuvântat cabinet de terapie din univers; existenţa însăşi...În întâlnirea cu sufletul pereche se vindecă sentimentul ancestral de separare, sentimentul că am fost abandonaţi de Dumnezeu, se vindecă sentimentul singurătăţii, al rătăcirii şi al neîmplinirii noastre ca fiinţe. Chiar dacă acest sentiment al împlinirii prin întâlnirea cu sufletul pereche nu este perpetuu, chiar dacă îl pierdem pe drum, sufletul nu-l uită.  Noi suntem cel iubit şi cel ce iubeşte, sufletul pereche este imaginea ideală a sufletului nostru, în celălalt ne întâlnim cu noi înşine şi ne cunoaştem în cea mai tulburătoare formă de exprimare a frumuseţii şi a iubirii din noi. 

Maria Timuc

Spune ”te iubesc” şi fă ce spui...

Am văzut recent un film clasic, cred că la TVR; titlul lui este ”Totul pentru iubire”. Acțiunea se petrece pe vremea lui Napoleon, când Franța cucerise Anglia. Un francez, mare meșter în a spune cuvinte frumoase, devine prizonier în Anglia. Comandantul închisorii e un bărbat scorțos, îndrăgostit, capabil de fapte mari, dar incapabil să exprime emoții, să vorbească despre dragostea lui. Profitând de poziția sa, și-l ia drept ”guru” pe prizonierul francez, care-l învață tainele exprimării frumoase. Pe parcurs ei devin prieteni și roata se întoarce, căci francezul știa să lege monumental cuvintele frumoase, dar nu avea habar să treacă la fapte. ”Degeaba îi vorbești despre toate frumusețile, ea s-a bucurat până acum, dar de acum nu le va mai auzi, vor trece ca vântul pe urechile ei. E timpul să treci la fapte, să o ceri de soție”, îl sfătuiește englezul pe francez! Filmul dezvăluie  că poți cuceri o femeie, învățând cuvinte frumoase și chiar spunându-le din toată inima, dar într-o zi e nevoie de fapte. Cum și faptele lipsite de cuvinte frumoase sunt sterile și nu izbutesc să atingă inima unei femei. Pentru iubire e nevoie de ”totul”, de gând, de cuvânt și de faptă. Nici unul dintre ele nu pot exista în afara celuilalt și fără de celălalt. Gândul naște cuvântul, cuvântul naște fapta, iar acolo unde una șchioapătă, șchioaptă și celaltă. 

Ideea noastră de astăzi este aceasta: ”Gândește, spune ce gândești și fă ce spui”! Acesta este un trio care face ca iubirea să fie întreagă. E un trio care te face întreg, fiindcă ”gândul, vorba și fapta” aliniate te conving pe tine însuți întâi, apoi conving ființa iubită și lumea înconjurătoare. Sunt oameni, mulți oameni, care izbutesc să sucească mințile oricui doar vorbind frumos, precum ofițerul francez. Când descriu părul iubitei, parfumul buzelor ei, când vorbesc despre dragoste ”francezii din ei” cuceresc și pietrele. Doar că nici o clădire nu rezistă fără fundație, nici o convingere nu rezistă în timp dacă vorba nu devine și faptă. Sunt oameni care spun ”te iubesc” în o mie de feluri și pot aprinde o mie de inimi doar mânuind tulburător cuvântul, dar faptele lor lipsesc cu desăvârșire și uneori ele trădează chiar inversul vorbelor. Ei se poartă de parcă n-ar iubi nimic și pe nimeni. Ei nu-i dăruiesc nimic ființei iubite și cred că a iubi înseamnă doar...a simți și a spune ce simți. Dar a iubi înseamnă și a face ce simți, a simți că poți face totul pentru ființa iubită și a face...totul. Invers, sunt alții care se exprimă prin fapte și cred că nu mai sunt necesare cuvintele. Pe când cei ce spun cuvinte, dar nu fac, au replica ”îți spun cât de mult te iubesc”, ceilalți au replica ”îți arăt că te iubesc”, dar fiecare dintre ele, fără a fi însoțită de cealaltă, fac din dragoste o jumătate de măsură. Iar în dragoste e nevoie de ”totul”, de vorbe și de fapte, deopotrivă. Nici vorbele nu-s întregi fără fapte și nici faptele nu-s întregi fără vorbe. Ambele ipostaze ascund un fel de reprimare emoțională și sunt ipostaze vizibile ale reprimării emoționale. Nu vorbim aici și acum despre cauzele reale ale reprimării emoționale, cât deste consecințele ei în viețile noastre și despre necesitatea de a ne conștientiza această problemă atunci când ne izbim de ea, căci a nu vorbi sau a nu ne transforma dragostea în faptă e un fel de a ne exprima emoțiile pe jumătate și a ne trăi pe noi înșine pe jumătate. 

Iubirea nu-i doar o declarație frumoasă și o senzație interioară, căci dacă se oprește numai la atât, ea devine egoistă, ea e doar un sentiment de care te bucuri tu în tine, ignorând prezența, esența, nevoile și așteptările celuilalt. Iubirea care nu se dăruiește, care nu ajunge la cel iubit, care nu devine faptă și lumină pentru cel iubit nu împlinește legea vieții, legea darurilor, nu hrănește sufletul celuilalt și nu-l înalță, ci dimpotrivă, îl dezenergizează în cele din urmă. Căci cuvintele au harul fantastic de a înălța speranțe și vise, iar visele neîmplinite aruncă și zeii din cer în trăiri pline de frustrare și de tensiune. La celălalt capăt, faptele fără cuvinte pot fi intrepretate greșit, pot să nu fie înțelese deloc, pot arunca în confuzie și pot face din dragoste o experiență stângace și la fel de plină de frustrări și de suferință. Echilibrul dintre cuvinte și fapte face iubirea întreagă și aceasta este o stare corectă a conștiinței și a sufletului care iubește. Nici nu dar nu e complet fără cuvântul materializat și nu e întreg pentru că nu ajunge la celălalt...decât atât cât este. Iubirea, care-l atinge pe celălalt, îi dăruiește și se dăruiește pe sine lui, e întreagă, e un tot, e ”tot ce poți fi și face” din dragoste. Recunoaștem dragostea din noi și dragostea celuilalt și avem cu adevărat încredere în ea când spunem ”te iubesc” și arătăm prin fapte iubirea noastră, când ni se spune ”te iubesc” și faptele omului iubit exprimă iubirea. Altfel, se nasc frustrări, altfel ne doare ceva, altfel e ceva ce lipsește și mereu ceva...ce încă...nu este, altfel nu avem încredere î iubirea noastră sau a altei persoane. Iubirea este... când spui te iubesc și când faptele tale exprimă iubire! Aceasta e singura formă în care simți că ai încredere în iubirea celuilalt și ai încredere că tu însuți iubești! Spune ”te iubesc și fă ce spui” și atunci vei avea încredere în dragoste...

Maria Timuc