Exercitiu practic de linistire

 

Linistea nu se poate dobandi fara ajutorul lui Dumnezeu. Linistea este dependenta de credinta in Dumnezeu, de nadejde, de smerenie si de iubirea crestina. Toate practicile orientale care sustin ca au aflat secretul linistirii nu sunt decat minciuni si inselare. "Multi prooroci mincinosi se vor scula si vor amagi pe multi, iar din pricina inmultirii faradelegii, iubirea multora se va raci" (Matei 24, 11-12). Orice asa-zisa "liniste" care nu este de la Dumnezeu se bazeaza pe egoism, nu tine cont de aproapele si nu poate odihni in mod real sufletul, care este de la Dumnezeu.

Suntem nelinistiti si ratacim cu mintea din momentul in care rupem legatura cu Dumnezeu. Cu cat petrecem mai mult in aceasta stare, cu atat ne indepartam mai mult de Dumnezeu si de noi insine, lasandu-ne prada gandurilor straine. Odata cu fiecare pacat, mintea se desparte de inima, iese din comuniunea harica in care era cu Dumnezeu si rataceste in afara.

Linistea aparenta

Diavolul, care este izvorul nelinistii si dascalul tulburarii, se retrage cumva de la omul care se indeparteaza de Dumnezeu. Credintele si practicile orientale sunt straine de Dumnezeu, iar tot omul care ajunge sa nadajduiasca in ele se indeparteaza de Dumnezeu.

Cand diavolul se retrage, omul se bucura de o liniste aparenta care face mai mult rau. Simtind o oarecare usurare, omul continua sa mearga pe calea cu pricina, chiar daca aceasta il indeparteaza tot mai mult de Dumnezeu. Ceea ce simte atunci omul nu este liniste autentica, caci ea nu vine de la Dumnezeu, ci de la diavol, care cauta sa ofere mici "mangaieri" celor care stau departe de Dumnezeu, robi ai unor practici inselatoare, straine de Adevar.

Vraja practicilor orientale

Practicile orientale, straine de dreapta credinta, isi gasesc suficienti adepti in poporul apasat de singuratate, nervozitate si depresii. Afundat in noianul pacatelor, omul cauta scapare oriunde. Atunci, vai celui care nu are un povatuitor care-L cunoaste pe Dumnezeu.

Locuri retrase, muzica ambientala, betisoare parfumate, imbracaminte lejera, tehnici si exercitii fizice, parasirea credintei crestine in rostul omului si existenta lui Dumnezeu, incredere in puterile personale si meditatie la lucruri inchipuite, aceste lucruri sunt cerute de "maestrii" orientali care promit dobandirea linistii.

Ce se cere apoi? Imaginatie, precum reiese din sfatul "maestrului": "Respirati adanc si, cu fiecare inspiratie, imaginati-va cum linistea si armonia va cuprinde fiecare celula, energie, atom si structura a corpului. Apoi, imaginati-va o lumina alba cum va strabate intreg corpul, din crestet pana la varfurile picioarelor, si cum se scurge pana in centrul Pamantului, culegand iubirea Mamei si, apoi, mergand pe o curba imensa pe liniile campului magnetic, pana in ultimele straturi ale ionosferei si cum intra, din nou, prin crestetul capului."

Cat despre imaginatie, Parintii Bisericii sunt categorici, precum este si Sfantul Ioan Scararul, care zice: "Imaginatia este amagirea ochilor in gandirea adormita; imaginatia este extazul mintii, al trupului, in stare de veghe; imaginatia este contemplatia neintemeiata." Pe scurt, imaginatia este calea pe care circula inselarea.

Opreste-te o clipa !

Din pacate, in loc sa traim noi in lume, lumea a ajuns sa traiasca in noi. Lumea, cu toate promisiunile si amagirile ei, a ajuns sa ne dicteze cum sa gandim si cum sa traim. Avem nevoie sa ne trezim, sa ne venim "in fire", precum fiul cel risipitor, si sa intelegem ca murim inainte de vreme, cate putin in fiecare zi.

Oprirea, chiar si pentru o clipa, ne poate fi de mare ajutor in acest sens. Oprind suvoiul tuturor gandurilor si actiunile noastre, riscam sa ne vedem pe noi insine in fata unui gol imens. Un gol de rost, un gol de cunostinta. Atunci, alungand frica, sa ne punem intrebari de genul: Cine sunt? De ce sunt? Ce rost am? Ce fac acum? Ce fac de obicei? Pana cand? Si, apoi?

Aceasta oprire este recomandata de psihologi, de psihiatri, de maestrii orientali si de Parintii Bisericii. Oprirea ne izbeste de realitate. Din acest moment, insa, fiecare indica alta cale de urmat. Parintii ne indeamna sa cerem lui Dumnezeu luminarea mintii si darul cunostintei, pentru a ne cunoaste atat pe noi insine, cat si tainele lucrurilor din jurul nostru.

Exercitiu practic de linistire

Suntem nelinistiti si ratacim cu mintea din momentul in care rupem legatura cu Dumnezeu. Cu cat petrecem mai mult in aceasta stare, cu atat ne indepartam mai mult de Dumnezeu si de noi insine, lasandu-ne prada gandurilor straine. Odata cu fiecare pacat, mintea se desparte de inima, iese din comuniunea harica in care era cu Dumnezeu si rataceste in afara.

Fiecare sfat evanghelic constituie un exercitiu practic de linistire. Asez, spre exemplu, cuvintele de foc ale Mantuitorului: "Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc" (Matei 5, 44). Nu este om care, implinind cuvantul acesta, sa nu dobandeasca linistea.

Iertarea este o poarta sigura spre liniste. Iertarea implica dragoste si smerenie, dragoste pentru cel care ne-a suparat si smerenie pentru pacatele noastre cele netamaduite. Cugetele pline de dragoste si de smerenie sunt insasi linistea mult cautata. Pe de alta parte, neiertarea aduce cu ea ganduri rele, manie si ura, iar mai apoi, deznadejde si boli psihice, adica vesnica neliniste.

Spovedania zilnica a gandurilor, catre un om duhovnicesc, este o forma de smerenie. Un crestin rugator si iubitor de Dumnezeu, mirean sau preot, va recunoaste cu usurinta gandurile straine, care inseala mintea si tulbura linistea sufletului.

In micuta obste a Cuviosului Iosif Isihastul se practica descoperirea zilnica a gandurilor, desi staretul nu era preot. Apoi, aceasta practica a fost preluata de multe obsti duhovnicesti. Spre exemplu, in Manastirea Ormilia, din Grecia, maicile din obste isi descopera zilnic gandurile catre maica stareta, care le indruma cu multa intelepciune.

Apoi, paza continua a gandurilor si a miscarilor inimii, discernerea lor, ferirea de orice gand strain de Dumnezeu si rugaciunea de toata vremea constituie cea mai buna cale pentru pastrarea linistii. Adevarata liniste a sufletului, adica pacea gandurilor si odihna inimii, este unul dintre marile daruri ale Duhului Sfant, daruit numai acelora care Il cunosc, Il iubesc si Il slujesc pe Dumnezeu in mod constant.

Teodor Danalache

http://www.crestinortodox.ro/