Iata un citat peste care am dat
zilele trecute: ,,Nu vorbi nimanui despre problemele tale. 20% dintre oameni nu
te pot ajuta, iar 80% se bucura ca le ai.” Teama de a fi judecati ne transforma
incet, dar sigur in proprii dusmani sau in niste insule izolate de ceilalti. In
incercarea de a pastra aparentele, ne familiarizam cu minciuni pe care poate
chiar noi insine ajungem sa le credem. Intrebarea care urmeaza acestor ganduri
ar fi: Cum putem investi in procesul de dezvoltare
personala atata timp
cat refuzam sa cautam raspunsuri ajutandu-ne de un element primordial, dar care
tinde sa ne incetoseze privirile – comunicarea?
Asadar, consider ca ideea de a ascunde intr-o cutie a Pandorei tot
ceea ce nu vrem sa fie vazut in exterior este din start eronata.
Mentalul
colectiv romanesc ne-a incurajat sa devenim pastratorii unor aparente de tipul:
,,rufele murdare se spala doar in familie”, ,,fie ce-o fi, noi facem fata”
astfel incat ograda vecinului sa nu simta nici cea mai mica urma de ingrijorare
din partea noastra.
La un moment dat,
exteriorul va reflecta interiorul, iar ingroparea unor sentimente sau emotii nu
va determina decat ca procesul eliberarii sa fie mai dificil. Interesant este ca
solutia unei probleme care pare sa nu aiba scapare se poate regasi si in
exterior.
Daca simtim ca resursele
interioare nu ne mai sunt de folos in a gasi un raspuns, de ce nu ne-am folosi
de toate resursele disponibile?
Iata cazul unui
barbat care a facut acest lucru in mod involuntar. In cartea ,,Lasa grijile,
incepe sa traiesti”, Dale Carnegie prezinta povestea unui om care simtea ca nu
mai are niciun motiv pentru care sa traiasca si isi dorea sa se sinucida.
Inainte de a face acest lucru, a sunat un prieten pentru a-I spune ca el nu mai
este folositor nimanui. Acesta l-a intrebat care a fost ultimul lucru pe care
l-a vazut, iar raspunsul barbatului a fost urmatorul: ,,Vecinul de la parter
are presul din fata usii murdar.” Sfatul prietenului sau a fost sa se duca sa
mature presul. Acesta a pornit fara sa stea pe ganduri, iar dupa ce actiunea a
fost incheiata si-a sunat prietenul pentru a-I multumi. Un lucru atat de minor
i-a adus aminte ca poate fi folositor celorlalti, iar ideea sinuciderii a fost
anulata.
Cat despre fraza
,,80% se bucura ca le ai”, consider ca majoritatea oamenilor este atat de
preocupata de propriile probleme incat nu se mai gandeste si la ale altora sau
daca face acest lucru, nu o face cu intensitatea cu care credem noi. Poate ca
lucrul care ar trebui sa ne puna pe ganduri este tocmai faptul ca deseori
cautam atat de mult aprecierea celorlalti incat ne este teama sa ne aratam
slabiciunile.
V-ati gandit vreodata ca
vulnerabilitatea nu este chiar o povara?
Ca expunandu-ne
problemele, Universul se va deschide pentru a ne fi de folos? Ca putem gasi
solutii in locurile neexplorate pana acum? Ca avem voie sa cerem ajutor atata
timp cat nu lasam in totalitate solutia pe umerii celorlalti? In momentul in
care devenim constienti de propria persoana, reusim sa intelegem pana unde
ajung limitele noastre si cat din noi insine putem oferi celorlalti in ceea ce
priveste rezolvarea problemelor noastre.
Uneori, este o
granita destul de firava intre a vorbi deschis despre grijile noastre si a ne
transforma treptat intr-o victima care se agata de orice posibil salvator din
exterior. Dar acest lucru poate fi controlat si nu ar trebui sa ne blocheze
comunicarea cu cei din jur.
La urma urmei, cum
putem gasi solutii daca nu vorbim despre ceea ce ni se intampla? Daca ne
deranjeaza comportamentul unui prieten, daca ne simtim neglijati, daca ni se
pare ca relatiile noastre nu au tocmai intorsatura dorita, cum am putea rezolva
daca nu prin a incepe sa comunicam asertiv cu cei din jurul nostru? Faptul ca nu
gasim nicio rezolvare pe cont propriu ne limiteaza si deseori chiar ne
izoleaza. Cantarim atat de mult reactiile celorlalti incat uitam un lucru
simplu: ca niciodata nimeni nu va sti prin ce trecem noi din simplul motiv ca
acea experienta ne apartine in totalitate asa cum nici noi nu cunoastem adevarul
celuilalt. Iar acest lucru ar trebui sa ne determine sa nu ne mai temem ca vom
fi judecati pentru ca in cele din urma, singurul lucru pe care ceilalti il pot
face este sa faca presupuneri despre viata noastra .
Avem o problema?
Va invit sa luam loc si o luam de mana. Sa-i dam voie sa se exprime asa cum un
copil ar face-o: liber. Sa nu o certam si sa nu o punem la colt. Sa-i dam voie
sa vorbeasca despre ea si apoi sa o trimitem la joaca alaturi de ceilalti.
Poate ca acolo cineva ii va pasa mingea care va inscrie punctul castigator. Iar
cand se va intoarce acasa, ne va ajuta sa constientizam care ar trebui sa fie
comportamentul nostru fata de ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu