Cât de lejer aruncăm cu afirmaţii ce
susţin sentimente şi cât de greu demonstrăm.
Cât de uşor ne amăgim că traim ceva şi cât de repede ne trec fiorii. Ca un frig ce trece atunci când soarele a apărut, ca un nor ce fuge de căldura soarelui, atât de trecătoare sunt şi sentimentele noastre.
Trec zilele, trec anii şi suntem măcinaţi de aceleaşi întrebări însă plafonarea ne determină să nu vrem răspunsuri. Într-un tablou totul este perfect însă în propria fotografie nu avem ramă pentru cat de seci sunt sentimentele ce ne incearcă.
Dacă 10% din fericirea ce o pretind unele cupluri ar fi adevarată lumea ar fi mai bună. Însă, avem războaie, răutate, ură între noi şi tentinţa de a ne bate cu pumnul in piept ca egoismul este şansa salvării. Un eu izolat şi pus într-o lume izolată de un noi inexistent în esenţă.
Te întrebi cu privirea spre nicăieri dacă chiar crezi că iluzia asta îi face pe oameni fericiţi sau fericirea este adusa de o iluzie a unui sentiment. Devine o boala a siguranţei că ceea ce ne macină nu trebuie, iar orice problemă, daca este doar a noastră nu e bine, daca este a tuturor să curgă statusurile şi vorbele de duh.
Spiritul omenesc a făurit o treime de scopuri, binele, adevărul, frumosul iar adevarul este unitatea ideilor noastre, frumosul este armonia aspectelor sensibile, binele este armonia faptelor şi tendinţelor.
Irealul este în vis şi în artă. Însă la noi se vrea mai multă afisare, o paradă ieftină ce nu piere nici cu explicaţii. Un marş al sentimentelor cu oameni ce aplaudă îndureraţi că nu sunt îm turmă şi alţii ce printre aburii unei tigări le este milă de ei.
Lucrurile misterioase, pline de esenţă sunt lăsate la o parte, căci nu se vrea esenţă, se vrea esenţa fericirii din admiraţia celuilalt.
Şi anii trec, întristaţi de falsitatea şi autoiluzia unor oameni ce îşi lasă viaţa ideilor şi ideile nu au curajul şi puterea de a şi le pune în viaţă. Şi apoi ne miră sondajele, câte cupluri divorţează, câte familii despărţite. Au ales încurajaţi de aplauze, nu au oprit aplauzele pentru a îşi face propria vocea auzită. Acum sunt mai singuri decât erau inainte, căci cei dintr-o turmă nu egalează nici jumătate dintr-un om autentic ce cu o privire oferă mai multe răspunsuri decât 10 frustraţi cu păreri.
Ştii jocul, ai cărţile, miza e fericirea. Numărătoarea inversă începe când tu poti fi suficient de demn încât să trăieşti după propriile judecabile impulsuri.
Cât de uşor ne amăgim că traim ceva şi cât de repede ne trec fiorii. Ca un frig ce trece atunci când soarele a apărut, ca un nor ce fuge de căldura soarelui, atât de trecătoare sunt şi sentimentele noastre.
Trec zilele, trec anii şi suntem măcinaţi de aceleaşi întrebări însă plafonarea ne determină să nu vrem răspunsuri. Într-un tablou totul este perfect însă în propria fotografie nu avem ramă pentru cat de seci sunt sentimentele ce ne incearcă.
Dacă 10% din fericirea ce o pretind unele cupluri ar fi adevarată lumea ar fi mai bună. Însă, avem războaie, răutate, ură între noi şi tentinţa de a ne bate cu pumnul in piept ca egoismul este şansa salvării. Un eu izolat şi pus într-o lume izolată de un noi inexistent în esenţă.
Te întrebi cu privirea spre nicăieri dacă chiar crezi că iluzia asta îi face pe oameni fericiţi sau fericirea este adusa de o iluzie a unui sentiment. Devine o boala a siguranţei că ceea ce ne macină nu trebuie, iar orice problemă, daca este doar a noastră nu e bine, daca este a tuturor să curgă statusurile şi vorbele de duh.
Spiritul omenesc a făurit o treime de scopuri, binele, adevărul, frumosul iar adevarul este unitatea ideilor noastre, frumosul este armonia aspectelor sensibile, binele este armonia faptelor şi tendinţelor.
Irealul este în vis şi în artă. Însă la noi se vrea mai multă afisare, o paradă ieftină ce nu piere nici cu explicaţii. Un marş al sentimentelor cu oameni ce aplaudă îndureraţi că nu sunt îm turmă şi alţii ce printre aburii unei tigări le este milă de ei.
Lucrurile misterioase, pline de esenţă sunt lăsate la o parte, căci nu se vrea esenţă, se vrea esenţa fericirii din admiraţia celuilalt.
Şi anii trec, întristaţi de falsitatea şi autoiluzia unor oameni ce îşi lasă viaţa ideilor şi ideile nu au curajul şi puterea de a şi le pune în viaţă. Şi apoi ne miră sondajele, câte cupluri divorţează, câte familii despărţite. Au ales încurajaţi de aplauze, nu au oprit aplauzele pentru a îşi face propria vocea auzită. Acum sunt mai singuri decât erau inainte, căci cei dintr-o turmă nu egalează nici jumătate dintr-un om autentic ce cu o privire oferă mai multe răspunsuri decât 10 frustraţi cu păreri.
Ştii jocul, ai cărţile, miza e fericirea. Numărătoarea inversă începe când tu poti fi suficient de demn încât să trăieşti după propriile judecabile impulsuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu