Strigătul

 

Într-o zi, de primăvară, cu sufletul plin de greutățile vieții am murmurat:
- Doamne, vorbește-mi.
Un copac și-a fremătat frunzele, dar nu am auzit.
Dumezeu nu m-a auzit, m-am gândit eu, așa că am ridicat vocea:
- Doamne, de ce nu-mi vorbești? Nu mă auzi?
Un tunet a zguduit cerul, dar eu nu l-am băgat în seamă.
El este ocupat, am judecat eu, așa că m-am decis să-l deranjez și să-l fac vizibil.
- Doamne, lasă-mă să Te văd!
O stea a luminat cerul, dar eu nu am observat.
M-am enervat și am strigat:
- Doamne, fă o minune!
Exact în acel moment s-a născut un copil, dar eu nu am știut.
Disperat, am început să bat cu piciorul în pământ și am urlat cu toate puterile:
- Atinge-mă, Doamne, și arată-mi că ești lângă mine!
Dumnezeu a coborat și m-a atins, dar eu am alungat fluturele care mi se așezase pe mână.

http://filedelumina.ro/