Atunci cand te arunci
orbeste intr-o poveste de iubire cu cineva care tocmai a terminat o alta
poveste, iti asumi un risc urias. Risti sa nu fii altceva decat un refugiu
pentru omul care a ramas singur. Fiindca el, in disperarea singuratatii va
cauta un alt suflet in care sa se adaposteasca. Iar aceasta disperare il va
indemna sa faca promisiuni frumoase si il va face sa confunde iubirea pentru
tine cu nevoia de a avea pe cineva alaturi, de a simti siguranta si linistea pe
care i-o ofera o relatie de dragoste.
Oamenii abandonati,
oamenii respinsi si oamenii care au pierdut in fata iubirii sunt vulnerabili si
de multe ori, nesiguri.
E riscant sa mizezi pe
faptul ca deodata cu o relatie incheiata au pierit si sentimentele. Ca sa nu
mai spun de faptul ca nu ar trebui sa subestimam nici puterea obisnuintei,
care, de multe ori, este un argument care leaga doi oameni, mult mai tare decat
iubirea…
Uneori ne asumam
constienti riscul de a avea rolul de pansament sufletesc pentru cineva care a
terminat o poveste de iubire. Ne amagim ca acea poveste a fost uitata si ca
persoana careia i-am luat locul a fost scoasa din sufletul celui de care ne-am
indragostit. Ne daruim in totalitate sperand ca vom alunga fantomele trecutului
si ca vom reusi sa oferim o poveste completa si frumoasa.
Nu avem nicio siguranta
ca nu vom fi comparati cu fosta iubire si ca intr-o zi nu ne vom trezi intr-o
singuratate cumplita, neiubiti, folositi…
Riscam sa fim abandonati
chiar atunci cand iubim mai mult si cand toate planurile noastre de viitor sunt
tesute in jurul omului pe care il iubim.
De ce ne asumam aceste
riscuri? Poate din nevoia de a iubi. Sau poate de teama singuratatii.
Si ne amagim cu iluzii
frumoase, riscand sa iubim oameni care ne pot surprinde cu nestatornicia lor,
oameni ancorati prea puternic intr-un trecut de care nu se pot desprinde si
atasati de oameni carora le apartin, in timp ce noi ne-am amagit tot timpul ca
au fost ai nostri…
Irina Binder
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu