Motto: Lumea unei
femeifloare, cuvânt poetic şi suav prin excelenţă, dar perisabil, va avea
întotdeauna unitatea corolei şi forma petalelor ei; lumea unei femeifloare nu o
vei putea cunoaşte decât dacă adevărul tău e dragostea.
O femeiefloare în anotimpuri are acea privire de copil
fără încătuşări iar în ochii ei poţi citi poveşti nescrise…
…dintr-o femeiefloare, înfăşurate strâns în faldurile
intime ale sensibilităţii, se ivesc neîncetat litere pentru care tainele au
dispărut…
…o femeiefloare mai are încă urme de zăpadă în păr pe
lângă care zboară nişte fluturi albaştri, are nişte crengi uscate şi câteva
petale ofilite ale florilor cândva rostitoare de nu-mă-uita, în nişte şuviţe
ceva încâlcit ce ar aduce cu nişte aţe de înălţat zmeie, deşi te-ai putea
întreba de nu sunt totuşi rămăşiţe ale unor sfori din aşchii ale vreunei
fantoşe, iar pulberea aceea de un alb-perlat, nu, nu e a zilelor ei de nisip,
precum le simte pe unele ca fiindu-i câteodată…nu…acea pudră magică este a unor
cochilii de echinocţiu, iar cea aurie e de la praf de zâne…da, este atât de
uşor să recunoşti o femeiefloare…
…privind-o doar, gândeşti că o femeiefloare în anotimpuri
are sufletul pădure…
…o femeiefloare este câteodată ca o strecurare de umbre;
furişă, dornică să nu fie simţită, paşi de catifea neauziţi la călcare…
…este făcută din tălpi de foc, din briză, din soare, din
lună, din cer, din albastru, azur şi turcoaz, din verde, din roşu mărgean şi
din maci, din crepusculul răsăritului şi din cel al amurgului…este o ţesătură
de păienjeniş de aur şi argint, e din arabescuri, e din brocart cu aşterneri de
dantelate litere ornate cu volute, din catifeluri angelice şi demonice, din
mătăsuri şi din lână netoarsă, din batoane de vanilie şi din dulceaţă de cireşe
amare, din flori de castan şi seminţe de rodie…
…e din zahăr candel şi din marţipan, e din sânge şi din
carne, din zăboviri în anotimpuri…
… o femeiefloare se poate strecura în forme esoterice,
alegorice, simbolice, are cele mai multe linii, straturi şi perspective, ochii
ei sunt acei care văd nevăzutul şi care aud neascultatul şi de multe ori se
întâmplă în sfială ori în amânare…despre o femeiefloare nu vei putea gândi
niciodată că este abia, grăbit şi simplificator… iar tot ceea ce ea va
vrea mai mult să îţi ascundă decât să îţi dezvăluie îţi va rămâne o încercare a
denecunoscutului şi ţi se va întâmpla ca şi cum ai privi prin nişte
ferestre zidite, încercând halucinantimaginarul precum pătrundere, deşi îţi
păreau a-ţi fi neferstruiri, ţie, cel cu necunoscutul cunoscut…
…tu, cel care vei visa în culoarea ei desfăşurătoare,
aceea de fierbinte…
…o femeiefloare are toate culorile, în nuanţe nesfârşit
de blânde dar şi aprins de aprige, însă mai presus de toate are culoarea
mântuirii, aceea cea mai adâncă, pentru că te pătrunde până în abis şi te
străbate fără de piedici în cale în transparenţa absolutului ei de diamant…
…o femeiefloare are căptuşelile sufletului din petale de
doruri din care câteva uscate…
…femeiafloare este mereu un anotimp magic, cel netrăit
încă, cel de-al cincilea, acel al întâmplărilor neîntâmplate…
…o femeiefloare are răzvrătiri care o înăbuşă, are patimi
care o răscolesc şi care o fac să se simtă atât de vie, pentru că astfel se
trăieşte, ca pe un act pasional, îndepărtată în acele clipe de gânduri, de
raţiune, de acea luciditate în care i se supunea realului, nemaiezitând între
departe şi aproape, ştiind că altfel nu i s-ar fi putut da unui posibil atins
care altfel i-ar fi fost; deşi dorit, cu neputinţă însă, ei, fiinţă între vis
şi realitate, chip al dihotomiei, între ea şi însăşi străbatere şi niciodată
ascunzându-se în propriu-i văz căruia i se atinseseră tot felul de priviri,
atunci ştiind că va alerga slobodă, cu tălpile desculţe pe tăciuni de jar
albastru, azvârlind toiagul raţiunii…
…unei femeifloare i se poate întâmpla ca să îi apară în
vis un el, făcut din aşteptări, dar nu o întâmplare preacurând…
…un el încă
nenăscut, neîntrupat, visat într-o necunoscută până atunci limbă, în rostire de
cuvinte adamice căreia acolo, în acel vis, i se dă mistuitor neîntrebată, o
limbă în care nu sunt cuvinte…
…un el altundeva
încă de ea, el cel ce va fi făcut din ochii ei, din
palmele sufletului ei, atât din cea dreaptă cât şi din cea stângă, cel făcut
din funii şi din noduri, din tălpi şi din urme, din braţe, din umeri, din
visuri, din oase, din sare şi din cărbune, din coral înmugurit, din pietre
albastre şi din cochilii marine, din apă, din aer şi din foc, nu din pământuri,
din vânt, din drum, din lacrimă, din mărgăritar, din pustiu, din colţuri de
stea…
… din solid, din ritmuri spiralate, din cercuri
neînchise, din tăieturi, din învârtejiri, din retrageri, din fluxuri şi din
refluxuri, din nopţi adânci înrădăcinându-se în ea, din întunecate
sclipiri, din vuiet, nu din foşnet, din târziu, din absenţă, din scrâşnet, din
tăcut fără gânduri…
…o femeiefloare este un suflet care trăieşte ca o
somnanbulă, dorindu-şi să stăpânească tărâmuri neatinse, neaflate încă, paşii
încotroului ei fiind mereu cei ai visătoarei; drumuri ce nu poartă alte urme…
… spunându-şi că prin a voi şi a visa e liberă să îşi
provoace realul de către posibil, ieşind cumva din jocul întâmplării, spunându-şi
despre vis nu ca despre o ficţiune, ci ca despre o captare a realităţii reale
pentru a elibera realitatea aducând-o pe faţă, înlăturându-i astfel o imagine
falsă şi ştie că toate neliniştile ei şi le va stinge una câte una în
călătoriile ei reflexive şi nu va conteni să caute în ea cu acea febrilitate a
scormonitorului, dincolo de adevărurile încremenite ce nu mai sunt atinse de
nicăieri cu uimire…
….în libertate cu nevoinţele, cu dorinţele celei mai pure
interiorităţi, căutând tâlcuri ascunse, încercând să înţeleagă, ştiind că poate
va petrece o vreme doar aşteptând cu acea candoare şi ingenuitate, cu acea
puritate de a crede în revelaţia descoperirii, poate fără ca ele să i se
deschidă iar atunci când va fi ca să i se întâmple, o va prinde şi o va arunca
în vârtejul întâmplării, fiind ea cea care o va isca, trăind-o în virtutea
celei mai pure spontaneităţi, ca şi cum ar face-o definitiv, biruindu-şi toate
împotrivirile şi sfărâmându-şi toate stavilele…
… apropiindu-ţi-se ca într-o formă de iubire în care se
consumă o relaţie de intensă ardere, de înaltă combustie, pentru că nu o vei
putea cunoaşte fără de dragoste şi făr’ de dăruire, nu o vei putea înţelege
fără iubire…
…dragostea, ca un joc al contrastelor, în clipe poate
iluzorii, poate reale ale suveranităţii ei…
…o femeiefloare vede dragostea uneori ca pe o fantezie
dusă până la halucinaţie, ca pe o ficţiune ce cândva ar putea deveni o iluzie
credibilă; un el, pelerin în marea sufletului ei; o ea, fiinţă iconică,
alcătuirea lui de cuvânt, iubirea…o femeie floare îşi este adevăr, acea
alcătuire din înăuntrul fiinţei sale, altarul ei sacru; îşi este realitate
absolută, în frumuseţe rostindu-se în ea, din ea în alţii revărsându-se..
….o femeiefloare are atât de multe secrete pe care tu nu
i le vei descoperi poate vreodată…
…pe o femeiefloare o simţi adeseori ca fiind precum o
scoică…
…o femeiefloare ştie că toate acele călătorii pe
dinăuntru sunt drumuri înspre tine, drumuri încotro de tine către alţii, acei
alţii prin care ajungi la tine, şerpuinduri pe care înveţi mersul ascultându-le
paşii cu sufletul, privind până în adâncul fiinţei, ştiind că din afară nu poţi
decât ghici ascunsul…câteodată vei simţi că nicicând nu vei ajunge la sufletul
cochilie al unei femeifloare…
…o femeiefloare ştie că mereu va fi a altei clipe, a
fiecărei clipe, o altcumva în fiecare acum, altfel de cum fusese, plecată
în acea veşnică aventură a căutării; a ei întru aflarea de ea, a ei în
ceilalţi, a tuturor celor pe care îi purta, a tuturor celor care vor veni,
rămânând mai apoi în urma celei care îi va lua locul în amintire, aceeaşi ea,
părându-i-se, uneori când nu se mai recunoştea pe sine, a fi un precum o alta…
…o femeiefloare în primăvară ar vrea să i se poată
întâmpla să uite de dorul ei, a celei ce-şi fusese cândva, când cu naivitate
privise mai mult ea decât acel altul ce-i fusese în suflet, în adâncul lui, al
celuilalt, întrebându-se şi neştiind ce aceluia îi fusese, dar acelor gânduri
mereu li se va împotrivi, pentru că i-ar răscoli furtunile din suflet şi va şti
cum să se aibă din nou, dându-i-se sieşi, regăsind-o pe cea de odinioară, acea
o oarecare a altcuiva înainte de ştiut…
…o femeiefloare în
primăvară va fi mereu undeva, dar mult mai departe decât acolo, iar ei cel mai
departe îşi va fi în imaginaţie…
…va fi mereu stăpâna visurilor ei, ştiind că dacă un vis
te presimte, te urmează şi, dacă îl laşi, se va desface în sunete la nesfârşit
în ritmul inimii tale, vis ce îi va şopti despre tine, despre cel care într-un
încăneîntâmplatcândva va vorbi, o va face cu obiectivitate, atât de
obiectivă prin subiectivitatea ei şi atât de subiectivă prin obiectivitate;
astfel o va spune despre tine…
… tu, neştiut pe care nu va încerca să îl îndepărteze din
imaginaţie, pe care l-ar putea simţi, fiindu-i nefiindu-ţi, când va începe să
îşi spună despre tine, mărturie a neficţiunii ei…
…şi atunci i se va întâmpla cumva să te apropie în
nopţile ei de monologuri ale lăuntrului, simţind cum într-un fel ciudat te-ar
exprima în ea explorându-te ca şi cum ar fi făcut-o într-o realitate imediată…
…ca şi cum ar fi trăit o catagrafiere a clipelor voastre
unul de celălalt, al înţelesului vostru, al celui ei însăşi şi cel al tău
însuţi împreunându-se în nespusuri născute pentru ceea ce va fi doar a voastră
vorbire în desăvârşite litere ale unuia de celălalt, magice şi de taină
simboluri şi niciodată aceasta nu i se va părea un act gratuit, când îi vei fi…
…o femeiefloare în primăvară este cea care te aminteşte
în ea trezitor gând rătăcitor într-un mod nostalgic şi contemplativ iar câteodată
haotic întâmplându-i-te întru sicitate, pentru că îi este atât de sete de tine
şi sufletul ei ţi l-ar da să il bei, să o ai, să te aibă, în voi aflarea unuia
prin celălalt, visându-ţi-se şi simţind că în tot acest răstimp cineva îi va
sta de veghe, privind-o şi parcă vrând să îi spună că se agaţă de un colţ din
ea având încheieturile prea fragile într-un spaţiu stăpânit de contraste,
spunându-şi sieşi o poveste cuvinte dezvelite, în lăuntrul lor fiind
adevărul de ele…
…ce ar fi spus mereu altceva decât ar fi părut a spune,
cuvinte nicicând spuse şi care se prelinseseră din ea, ce existaseră într-o
lume de culori şi de linii; geometrie a imaginarului, de semne, acele
interpretabile netraduceri având sentimentul nestatorniciei, toate acestea
fiind închise în locaşul visurilor; invaziune a lor, cele în real construite,
fiind doar o altă ordine a veghii or’ veghea deghizată înşelător… ea, crezând
în naivitatea ei în care tot mai zăbovea, că ar putea-o manipula, crezând în
dorinţele ei pe care doar visul zămislit i le putea înfăptui…
…o femeiefloare îţi va fura din priviri cu un altfel de
văz, precum un tâlhar…
…şi nu există un tâlhar mai adevărat ca dragostea…
…o femeiefloare în primăvară e făcută din visuri
şi crede în ele ca în nişte întâmplări în care uneori îi pare că totul continuă
şi o face de parcă ar fi de la început, întâmplări magice în lumea ei…
…aievea.
http://perfectiune.wordpress.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu