Durerea nu iarta pe nimeni si in anumite circumstante ale
vietii noastre devenim cu totii sclavii ei. Cunoscand cele cinci etape ale
durerii cauzate de despartirea de persoana iubita, poti invata cum sa
supravietuiesti durerii.
Fiecare reactioneaza diferit atunci cand se confrunta cu o
despartire, insa atunci cand sentimentele au fost autentice, un singur lucru ne
uneste pe toti: DUREREA. Durerea nu iarta pe nimeni si in anumite circumstante
ale vietii noastre devenim sclavii ei. Travaliul de doliu in iubire si
“jelirea” sunt insa firesti in momentul in care o persoana a iesit din viata
noastra. Dupa ‘doliu’, vine si momentul in care devenim noi stapanii durerii.
In acel moment invatam cum sa supravietuim durerii pentru ca apoi sa o luam din
nou de la capat. Iubind.
Cele cinci etape ale durerii au fost aduse initial in centrul
atentiei de Elisabeth Kubler-Ross,
in cartea sa “On Death and Dying”.
Cele cinci etape sunt generale si chiar daca in cartea sa psihologul facea
referire la durerea cauzata de pierderea fizica a unei persoane dragi, ele poti
fi aplicabile si durerii cauzate de o despartire (divort, ruperea unei relatii,
parasirea de catre persoana iubita, etc). Deces, despartire, divort sau orice
alta pierdere… cele cinci etape ale suferintei raman aceleasi… Cunoscand cele cinci
etape, poti invata cum sa supravietuiesti durerii cauzate de despartirea de
persoana iubita:
NEGAREA– Stadiul “Nu,
nu eu...”
Negarea este primul val care insoteste durerea unei despartiri.
In acest stadiu, lumea devine imensa, grea, coplesitoare, mai mult decat putem
duce. Viata devine inabusitoare, fara logica si rost. Viitorul pare difuz,
acoperit total de trecut. In afara de durere nu mai simtim nimic. Sau simtim. O
amortire. O amortire placuta in care, din cand in cand, aruncam unele
intrebari: cum de putem respira… cum de ne putem trai viata fara persoana
respectiva… cum si de ce am vrea sa mergem mai departe…
Fiecare zi este o batalie cu noi insine, o batalie in care marea
fapta pe care o facem este aceea de a supravietui. Negand, incercam sa tinem
pasul cu durerea si sa incercam sa nu o lasam sa ne copleseasca: “nu mi se
intampla tocmai mie acest lucru”… Negand, incercam sa ramanem unde eram inainte
de durere. Negand,ne aparam de durere. Negarea este mecanismul natural de
aparare impotriva durerii coplesitoare sau a socului despartirii. Este primul
pas inspre acceptarea despartirii. Negand, refuzam constient sau inconstient sa
acceptam ceea ce ni se intampla/ ni s-a intamplat.
Mania – Stadiul “De ce
tocmai mie?”
Dupa “nu eu” va urma “de ce eu?”, “de ce tocmai mie”?. Dupa
negare, va urma mania. Va urma invinovatirea persoanei de care te-ai despartit,
dorinta de fi chit fata de ea, dorinta de a-l trage la raspundere pentru faptul
ca a iesit din viata ta, cauzandu-ti durere. Mania este doar o alta etapa care
te conduce catre acceptare si vindecare. Nu-ti nega mania. Si nu fi manios pe
tine pentru ca simti mania si nici nu te simti vinovat pentru mania ta. Este un
sentiment absolut firesc si natural care insoteste depasirea durerii cauzate de
despartire. Cu cat constientizezi mai mult existenta acestui sentiment si nu
incerci sa il suprimi sau sa il negi, cu atat mai repede il vei depasi.
“Sub manie se ascunde durere. Durerea ta. Este
normal sa te simti pustiit, gol si abandonat, insa traim intr-o societate care
se teme de manie. Mania este putere si poate fi o speranta, dand structura
temporara nimicniciei pierderii. Iar la inceput, simti durerea ca si cum te-ai
ratacit pe mare: nu ai nicio legatura cu nimic. In momentul in care iti
orientezi mania catre ceva sau cineva, brusc ai certitudinea unei structuri –
mania ta catre acel ceva/ cineva. Mania devine un pod peste marea netarmuita, o
conexiune intre tine si ei”, se arata pe site-ul grief.com.
NEGOCIEREA – Stadiul
“Eu o sa fac asta, tu o sa faci asta”
Negocierea este cea de-a treia etapa a pierderii. De multe ori
dupa o despartire, multi dintre noi adreseaza fostului partener intrebarea
“putem ramane prieteni?” Negocierea este o forma de a compensa durerea, de a
cauta compromisuri care pot usura aceasta pierdere sau pot schimba cursul
actual al lucrurilor. Este o reactie absolut fireasca la sentimentele de
neputinta si deznadejde, este o incercare de a pacali durerea. Atunci cand realitatea
doare, negocierea devine doar o incercare de a recastiga controlul asupra
situatiei si de a capata iluzia unei sperante. Ne dorim sa credem ca nu totul
este pierdut, ca inca sta in puterea noastra de a mai schimba ceva…
In negociere “ne pierdem in labirintul afirmatiilor de genul “
cum ar fi fost daca”, “doar daca”. Ne dorim ca viata noastra sa se intoarca la
ceea ce a fost si vrem ca cel care a plecat din viata noastra sa revina in
locul pe care l-a lasat gol. Vrem de asemenea sa ne intoarcem in timp si sa
schimbam lucruri care ar fi putut fi schimbate astfel incat sa nu ajungem in
aceasta situatie. Vinovatia este adesea companionul negocierii. Aceste
"doar daca” ne determina ne invinovatim pe noi insine. Negociem cu durerea
insasi pentru ca am face orice sa nu simtim durerea pierderii. Ramanem de aceea
uneori prinsi in trecut, incercand sa negociem scaparea noastra din aceasta
durere”.
DEPRESIA– Stadiul “S-a
intamplat cu adevarat!”
Depresia este covarsitoare dupa o despartire, mai ales daca au
existat sentimente reale investite in acea relatie. Daca este temporara si este
invinsa, depresia este o reactie absolut fireasca cauzata de iesire cuiva din
viata ta. Sunt mii de visuri, planuri, sperante, proiecte, care se fac praf
peste noapte… nu te astepta sa te ridici imediat cu fruntea sus de la
locul bataliei. Avalansa de tristete, regret, incertitudine , frustrare,
tendinta de a-ti plange de mila, sentimentul de a fi pierdut, gustul amar..
toate acestea sunt normale. In acest stadiu, suferinta devina familiara,
tolerabila. Esti atat de amortit incat te obisnuiesti cu durerea si ea cu tine
si ajungi sa crezi ca face parte din noua ta viata. Depresia este insa pasul
care precede acceptarea.
ACCEPTAREA– Stadiul
“Asta este ceea ce s-a intamplat”
Acceptarea este ultimul pas spre vindecare. Dar nici acceptarea
nu este usoara. Durerea nu este nici ea absenta in totalitate. Nici acum. Acum
insa, spre deosebire de celelalte etape, persoana in cauza isi poate privi cu o
oarecare detasare si luciditate situatia. Poate intrezari un soi de speranta,
poate cauta din nou gustul vietii in alte lucruri, poate percepe aceasta
despartire ca pe o etapa a vietii sale din care a avut ceva de invatat. Poate
pastra in mintea si sufletul sau amintirile frumoase cu persoana respectiva, nu
doar pe cele negative. Fara sa doara… Zbuciumul si autotortura interioara isi
pierd din intensitate, depresia dispare si in locul ei se instaleaza calmul.
Fericirea adevarata nu este insa posibila. Nu acum. Dar in curand. Acceptarea inseamna
vindecare si ea lasa loc fericirii viitoare. “Exista o diferenta intre
resemnare si acceptare. Trebuie sa accepti pierderea, nu doar sa o suporti in
mod tacut, linistit.”. se arata pe site-ul essortment.com
Dana N.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu