“Esti suparat?” “N-am nimic”.
E fie un dialog al surzilor, fie unul al prefacutilor. Il aud
pretutindeni in jur si eu insami i-am fost protagonista de nenumarate ori.
Nu stiu altii cum au invatat sa-si refuze dreptul la suparare.
Eu am invatat sa ma prefac ca nu-mi pasa, crezand ca, daca mimez indiferenta,
voi arata mai putin ridicola atunci cand cineva ma loveste, ma jigneste sau ma
minte in fata. M-am scuturat adesea de praf ridicandu-ma de jos cu o
sprinteneala prefacuta, desi ma durea fiecare bucata de trup, fiecare coltisor
de suflet. Mi-am strivit mana, mi-am zdrelit inima si-am zambit, spunand cu
glas dulce ca nu ma doare deloc. Sau, cateodata, vazand ca nu am cum sa ma apar
de rautatile lumii, am intors crestineste si obrazul celalalt, imaginandu-mi ca
dincolo de gestul pios, chiar daca nedorit, va veni, totusi, si adevarata
iertare si intelegere.
Astazi, incercand sa fac pace cu mine insami si cu toate
lucrurile care mi-au tulburat linistea, invat mai intai sa imi recunosc
supararile. Sa-mi marturisesc ca m-au durut tradarile, minciunile,
ascunzisurile, nerecunostintele, indiferentele, incongruentele pe care, la
vremea lor, m-am prefacut ca nu le vad. Sa imi dau voie sa plang pentru tot
ce-am trecut sub tacere si sub o inventata nepasare. Sa jelesc iubirile mele
pierdute, sa zac de neputinta de a intelege lasitatea celui care iubeste si
lasa, sa invoc zanele bune care sa alunge spiritele rele din tot ce-am
construit si s-a daramat, sa blestem si sa strig Nu, acolo unde mi s-a parut ca
nu pot fi altfel decat intr-atat de politicoasa, incat sa spun, obligatoriu,
Da. Sa intorc spatele oamenilor mici pe care eu i-am crezut mari si sa nu-mi
mai fie rusine de rusinea lor.
Probabil ca, mai tarziu, am sa reusesc si sa iert totul, cu
adevarat, fiindca numai dincolo de iertare se face liniste si tihna in noi.
Pana atunci invat si accept mersul firesc al lucrurilor: ca sa
poti sa ierti, trebuie sa-ti dai dreptul sa te superi. Asa ca sunt suparata si
nu ma tratez. Las boala sa-si urmeze mersul, ca sa ma pot vindeca profund si
durabil. Cine se mai supara odata cu mine?
Alice Nastase Buciuta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu