Maria Timuc-Lumea in care credem

 

Credinţa este indisolubil legată de Adevăr. Credinţa este convingerea interioară că ceea ce afirmăm, vedem, simţim, mirosim, gustăm, iubim, facem sau trăim este adevărat. Între credinţă, convingere şi adevăr se află o relaţie perpetuă şi clară, care ne sprijină în demersul nostru de a înţelege ce este credinţa şi cât de multă energie vitală ne aduce ea, nu doar pentru a ne susţine Binele, cât şi Răul. Nu doar pentru a ne afirma bucuriile, cât şi suferinţele. Credinţa este convingere, iar convingerea ne luminează în propriul Adevăr. Ce este mai adevărat decât adevărul de care suntem convinşi noi înşine? Cine poate să ne mute din convingerea proprie, când ea arată mai reală decât mâna pe care ne-o putem pipăi? Atenţia noastră concentrată asupra unui subiect înseamnă energie investită în acel subiect. Credinţa se iveşte instantaneu prin procesul atenţiei, care ne sugerează că subiectul aflat în faţa noastră este bun, rău, frumos, urât, mare sau mic, strălucitor sau fad. Orice atribut ne atrage atenţia devine obiectul credinţei şi adevărul nostru. Credinţele diferite crează fenomenul prin care observăm acelaşi lucru în moduri diferite şi ne descrie astfel subiectivitatea. De aceea lumea nu este atât de reală pe cât pare. Lumea este reală prin credinţă, iar credinţa în realitatea ei o crează aşa cum o descriem. Partea cea mai minunată pe care o putem extrage din subiectivitatea percepţiei umane, prin care ne creăm credinţele şi adevărurile este aceea că putem alege ce anume să credem, din ce unghi să vedem subiectul, obiectul sau problema pe care o avem în faţă?

 

Cheia vieţii mentale şi a vieţii de zi cu zi constă în capacitatea de “a alege” punctul personal de observaţie, înţelegând că oricine are exact aceeaşi opţiune. Ce beneficii ne aduce momentul în care ne aşezăm în faţa unei probleme sau a unei situaţii de viaţă şi alegem să credem că este înfricoşătoare, deprimantă, urâtă, gravă sau îngrozitoare? Poate doar acela că realitatea ne dă dreptate. Dar, oare, dreptatea care ne aduce suferinţă apare pentru noi mai importantă decît fericirea? Nu putem alege fereastra prin care putem vedea lumea mai bună şi viaţa mai prietenoasă? Se pare că putem, dar nu ştim încă aceasta. Credinţa funcţionează de la sine şi se autorevelează în fiecare moment al vieţii noastre, fie că suntem conştienţi de ea sau nu. Orice percepem ca fiind adevărat sau fals, bun sau rău, frumos sau urât devine obiectul instantaneu al credinţei şi adevărul nostru. De aceea, când afirmăm “eu sunt credincios, dar mi se întâmplă numai lucruri pe care nu mi le doresc”, este evident că suntem credincioşi cu adevărat. Dar credem în puterea lucrurilor pe care nu ni le dorim. Funcţionăm prin credinţă, fie că ştim sau nu ştim, vrem sau nu vrem şi ceea ce credem – fie că ne îndoim de adevăr, fie că-l afirmăm, fie că este adevărat sau fals, el este adevărul. Iar viaţa ni-l confirmă. Viaţa ne dă dreptate întotdeauna pentru că noi devenim ceea ce afirmăm cu întreaga credinţă. Mai mult, până şi cei din jur par să spună, să gândească şi să se comporte ca şi cum ar culege chiar din mintea noastră convingeri, pe care ni le returnează apoi sub forma cuvintelor şi a atitudinilor noastre. Universul se comportă ca şi cum “tu” ai fi unul, în mai multe exemplare! Atunci merită să petreci puţin timp de unul singur şi să priveşti lumea “atent”, din unghiul care-ţi place mai mult sau din acela în care lumea arată măcar în anumite aspecte aşa cum ai vrea. Să vezi deliberat frumuseâea, binele, iubirea, măiestria și bucuria pentru ca ele să se întrupeze într-o bună zi!