Oamenii cauta fericirea in mari si in
zari, in nazuinte mari si in dorinta de a face lucruri semnificative in viata.
Cautam implinire, fericire, semnificatie in vietile noastre si suntem in stare
sa mergem pana la capatul lumii dupa ele. Unii chiar plecam si nu ne mai
intoarcem.
Insa, indiferent de ce alegere facem, nu
vom fi fericiti pana cand nu ne aducem aminte sa ne onoram radacinile si sa ne
primim parintii, asa cum sunt ei, in inima noastra. Acest articol este scris
pentru parinti.
Am trecut pe strada numita “neacceptarea
parintilor” si va pot spune ca nu iti ofera nicio sansa la fericire. Te simti
slab, fara radacini, purtat de vant in toate directiile, fara pic de
verticalitate sau putere personala. Cu toate acestea, ii sunt vesnic
recunoscatoare acestei strazi, pentru ca, fara ea, n-as fi inteles niciodata ca
fericirea nu se gaseste atat de departe pe cat credem. Este mult mai aproape,
in familia noastra si in sufletul nostru.
Nu am realizat aceste lucruri decat in
momentul in care am descoperit metoda numita “constelatii familiale.” O metoda
de o profunzime dincolo de cuvinte, inventata de Bert Hellinger. Iata ce spune
Bert Hellinger despre acceptarea parintilor:
“Un copil ajunge sa fie impacat cu sine
insusi doar daca isi accepta parintii asa cum sunt si-i respecta asa cum sunt,
fara a-si dori ca ei sa fi fost diferiti sau fara sa-si fi dorit altceva. Ei
sunt potriviti exact asa cum sunt.
O persoana care si-a acceptat parintii
s-a impacat cu sine insasi si se simte intreaga. Ambii parinti se regasesc in
ea cu toata forta lor.
Unii cred ca daca isi accepta parintii
atunci vor primi si trasaturile lor negative. Dar eu nu am vazut niciodata
asta. Cand cineva isi accepta parintii, capata intreaga lor forta si orice pare
inspaimantator in legatura cu destinul lor – poate o mama care este
bolnava-nimic nu-i mai atinge. Parintii nu aleg ce dau mai departe copiilor si
nici copiii nu pot alege ce sa accepte din partea parintilor. Ei nici nu pot
adauga si nici scadea din totalitatea a ceea ce parintii dau. Daca recunosti
acest lucru, atunci vei fi impacat cu ceva mai maret.
Atunci cand ne inclinam in fata
parintilor consimtim viata- viata asa cum am primit-o, cu pretul la care am
primit-o si cu destinul care ne-a fost menit. Aceasta inclinare produce efect
dincolo de parintii nostri. Prin ea, consimtim insusi destinului nostru, cu
oportunitatile si limitele lui.
Este, de asemenea, un act spiritual.
Suntem liberi atunci cand ne putem inclina astfel in fata parintilor, cand ii
onoram. La inceput, putem sa fi incercat sa ne protejam de ast a- poate inca
avem pretentii sau reprosuri fata de ei. Dar daca incercam sa ne protejam de
ceva, va trebui sa ramanem permanent in vigilenta si, in cele din urma, ajungem
la fel.
De exemplu, daca o mama incearca sa-si
protejeze fiul de tatal lui, fiul va deveni ca tatal. In clipa in care incercam
sa tinem pe cineva deoparte de ceva sau de cineva, acel ceva sau cineva va
deveni exact ca persoana sau lucrul de care incercam sa il protejam.
Multe din dificultatile noastre provin
din faptul ca ne tratam parintii ca si cum viata ar fi venit de la ei mai
degraba decat prin ei; ca si cum ar fi fost in mainile parintilor nostri sa
ofere viata, sa o detina si sa o dea. Privind dincolo de parintii nostri,
departe, acolo unde a aparut viata, asta da pe de-o parte forta parintilor si
ne elibereaza pe noi, copiii, astfel incat sa putem sa luam viata pe
de-a-ntregul ei, asa cum ne-a fost transmisa, de departe. Pe de cealalta parte,
parintii castiga in demnitate pentru ca ei sunt conectati la un lant ce face
legatura intre generatii, pana in prezent. Asta ne elibereaza pe toti, atat
parinti, cat si copii.
A accepta viata in acest mod este un act
spiritual. Este ca si cum te inclini si primesti viata. In acel moment renuntam
la toate reprosurile la adresa parintilor. Relativa lor vina sau nevinovatie nu
mai sunt relevante.
Aceste acte profunde au sens doar daca
sunt facute cu adulatie pentru secretul vietii. Dar daca reprosam parintilor
ceva, atunci ne purtam ca si cum ne-ar sta in putere sa aranjam viata dupa
bunul plac. Terapia nu poate sa ajute atunci cand reverenta in fata maretiei
vietii este refuzata.”
“Un val, un ocean”, Bert Hellinger,
Editura Cartea Daath
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu