Kahlil Gibran-Isus Fiul Omului si bucuria de a darui

 

“Într-o zi când mă plimbam împreuna cu Isus pe câmp și eram foarte înfometați, am ajuns la un măr sălbatic. Mărul avea doar două mere, atârnate pe o creangă.

Isus a prins trunchiul pomului cu mâinile și l-a scuturat, iar cele două mere au căzut. Le-a luat pe amândouă și mi-a dat unul din ele mie. Celălalt l-a păstrat in mână. În înfometarea mea am mâncat cu grabă mărul, apoi m-am uitat la EL și am văzut că ținea încă în mână celălalt măr. Mi l-a întins spunându-mi: “Mănâncă-l și pe acesta”. Și sub imboldul foamei mele am luat mărul și cu nerușinare l-am mâncat.

Apoi l-am privit pe Isus…
…și cum as putea să vă povestesc ce am văzut ?

O noapte unde lumânarile ardeau in spațiu, un vis dincolo de puterea noastră de cuprindere, o amiază unde toți păstorii sunt fericiți și impacați că turmele lor pasc in pace; o seară, și o tăcere, și o întoarcere acasă, apoi un somn și un vis. Toate aceste lucruri le-am văzut pe chipul Său. El mi-a dăruit ambele mere, iar eu știam că e înfometat întocmai ca mine. Dar știu acum că dăruindu-mi-le, EL a fost împlinit. El însuși a mâncat un alt fruct, dintr-un alt pom.

V-aș spune mai multe despre EL, dar cum aș putea să o fac ?

Când iubirea devine atât de mare, ea rămâne fără cuvinte și când memoria este preaplină, ea caută adâncul cel tăcut.”