Femei frumoase.
Într-atât de frumoase încât uită de propria esență…
O femeie interesează prin metehnele și
virtuțile ei. Când începi s-o cunoști, uneori te dezgustă. Asta și din cauza
faptului că te invită să o admiri sau s-o interpretezi după cum vrea ea. Spre
exemplu, o femeie care-și schițează alte trăsături decât cele suave, nu o poți
privi decât într-un mod trivial, indecent. Dacă își oferă pe tavă
manifestările ei mlădioase amestecate cu cele grave, intangibile, devine un
mister.
Femeia este un cumul de instincte. Asta
explică și de ce, la ea, dragostea e atât de absolută. Erosul o plasează mereu
în celălalt, în închipuirea și-n dorințele lui. Nimic nu-i al ei. Femeia poate
iubi până la anihilare, e chiar capabilă să te smulgă din tine și să te seducă
doar ca sa te tulbure, nu cu prezența ei, ci cu prezența ta. Printre altele,
femeia nu iartă două lucruri: faptul că e instigată apoi e ignorată.
Până aici e totul logic. Nu și moral – e
pasional, trecător și incomod. Și zic incomodpentru că nu
confortabil să trăiești cu sentimentul că ai putea fi jefuit și golit de propriile
sentimente, într-un mod atât de “tandru”.
Bucureștiul e plin de femei frumoase.
Într-atât de frumoase încât uită de propria esență. Uită să-și păstreze și
să-și conserve farmecul ce, în cele din urmă, nu are de-a face cu ochii, deși
pornește din priviri. Uită că sufletul e un continuu depozit de fiori,
revelații, nădăjduiri și gingășii. Că valoarea și însemnătatea n-o dau
experiența, ci integritatea, fermitatea și apartenența. Uită că Dumnezeu a
împrăștiat peste tot în ființa lor hotărârea de a rămâne o fascinație, un
miracol, nu promisiunea unei descoperiri imediate.
Lăsând la o parte chestiunile
sufletești, într-o femeie onestă nu zace cultura promiscuității (care capătă un
aer glamour în ochii societății). Revoluția sălbatică
a emancipării și a exprimării de sine reușește să altereze complet reperele
morale și să intoxice gândurile neviciate. Și atunci, dacă acceptăm luxul unei
asfixieri în vogă, nu-i de mirare că devenim doar mărimi variabile de
instincte. În fond, schimbarea depinde în cea mai mare parte de femeie pentru
că doar ea devine viața din ea, adică mamă, exemplu și apoi cea mai
remarcabilă amintire.
Femeia care iubește adevărat nu-i decât
lumină.
Renate Luica
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu