Complicate ființe mai suntem…
“Viata este o continuă creație de miraje, o continuă
intervenție a visului prin instinctul pe care îl are de a ieși întotdeauna din
realitate, de a nu fi prezent; mai precis, de a crea încontinuu un prezent al
lui personal, o sinteză proprie organismului sau spiritual.” (Mircea Eliade)
Dimineți furtunoase, smulse din neant,
zguduite cu seriozitate de vise strecurate într-un somn menit a calma sufletul
și a odihni trupul…Însă nu întotdeauna.
Atât de des o dimineață presupune o
trezire bruscă și nedorită. Somnul este atât de prieten, întrucât permite cel
mai frumos oximoron existențial: pregătirea unei noi zile prin experimentarea
somnului ultim, veșnic.
Se spune că somnul este sfânt,
purificator, că îți rezolvă problemele, contribuie atât la o calmare, cât și la
o soluționare ulterioară. Dar ce se întâmplă când omul încercă să evadeze din
propria realitate, apelând la instrumentul somnului – visul, reveria? Ce
finalitate poate avea o viață dusă printr-un labirint, având în urmă timpii
actuali ? Încercarea de a scăpa, sau de a amâna karma moștenită, destinul
scris, este sortită zădărniciei.
În finalul somnului este trezirea..
Metaforic sau nu, nu vom afla chiar acum. Ceea ce aș dori să aduc în prim-plan,
de această dată, este ușurința cu care străbatem ceasurile cotidiene. Ușurință
cu care noi, chiar noi, trăim ca prin vis. Adesea, stabilim repere atât de
fragile și volatile, încât, ne deșteptăm parcă dintr-o serie de vise
neconștientizate întru-totul.
Prezentul este o îmbinare a emoțiilor
trecute, a gândurilor regretate dar și a mândriei succesului cu o dorință de
stabilizare a viitorului, a fericirii, a căutărilor de tot felul.
Complicate ființe mai suntem, cu un dar
atât de important, timpul prezent, și, totuși, atât de imposibil de
fructificat. Și nu găsesc aici o greșeală a omului – și nu blamez construcția
divină a acestor elemente – însă doresc a sublinia vacuitatea acestor termeni
care tind a defini… lucrurile indefinibile.
Ina Calin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu