Lumanarile ard pana la capat – Sándor Márai

“A sosit ziua când lucrurile vorbesc, în sfârșit, de la sine. S-a întâmplat ceva, viața a început să folosească un limbaj aparte. Cred că în asemenea ocazii omul trebuie să fie foarte atent. Pentru că în asemenea ocazii viața, care ne vorbește prin semne, ni se adresează cu tot ce îi este la îndemână, ne atenționează prin tot ce este în jurul nostru, prin fiecare gest, prin fiecare ilustrație sau diagramă, datoria noastră fiind să înțelegem acest limbaj. Cred că într-o zi lucrurile ajung la maturitate și ne dau replica.”

“Dorința de a fi altcineva este cea mai mare nenorocire cu care ne poate pedepsi destinul. Dorința de a fi altcineva și altfel decât suntem în realitate: nu există o dorință care să ardă mai dureros în inima omului. Ca să putem suporta viața trebuie să fim conștienți ce reprezentăm pentru noi înșine și pentru lumea în care trăim și să ne resemnăm. Trebuie să ne împăcăm cu gândul că suntem așa cum suntem și nu altfel. Iar în momentul în care ne-am resemnat trebuie să fim conștienți că viața nu ne va lăuda pentru înțelepciunea asta, că nu vom fi decorați cu ordine și medalii pentru că știm și acceptăm că suntem vanitoși sau egoiști, că avem chelie sau burta mare – nu, trebuie să fim conștienți că nu vom fi nici recompensați, nici lăudați. Rezolvarea e la îndemâna noastră: trebuie să ne acceptăm, iată secretul. Trebuie să ne acceptăm însușirile esențiale cu care ne-am născut, caracterul, ale cărui defecte nu pot fi corectate prin faptul că suntem conștienți de existența lor, că ni le recunoaștem – egoismul, lăcomia nu pot fi transformate. Trebuie să acceptăm că dorințele noastre n-au suficient ecou în lume. Trebuie să acceptăm că persoanele pe care le iubim nu ne iubesc, sau nu așa cum sperăm noi. Trebuie să acceptăm trădarea și infidelitatea și, mai greu decât orice, trebuie să acceptăm superioritatea caracterială sau intelectuală a unei alte persoane.”

“Ce sa te intreb? Ce-i poti intreba pe oameni prin cuvinte? Cat valoreaza raspunsul pe care oamenii il formulează cu ajutorul cuvintelor și nu cu realitatea vieții lor? În zadar descoperă oamenii adevărul, degeaba acumulează experiență, că nu sunt în stare să-și schimbe trăsăturile fundamentale de caracter. Probabil că nici nu se poate realiza mai mult, în viață, decât armonizarea, cu înțelepciune și prudență, a realității, cu trăsăturile fundamentale de caracter ale omului. Asta-i tot ce putem face.”

“Se pare că omul rezistă la orice atâta timp cât are un scop în viață.”

“Nu poți cere mult de la viață. Cel care devine încrezut, arogant sau impertinent, cel care nu-i în stare să accepte cu smerenie răsfățul destinului, cel care nu știe că perioada de grație durează exact atâta vreme cât se folosește cu demnitate de darul divin, cât nu-l risipește, ajunge un om pierdut. Lumea îi iartă, pentru un timp mai mult sau mai puțin îndelungat, numai pe cei care sunt modești și umili.”

“Nu-i adevărat că omului i se întâmplă, pur și simplu, unele lucruri. Omul provoacă întâmplările, le generează, le ademenește, nu lasă sa-i scape din mână ce trebuie să i se întâmple. Așa e omul. Procedează astfel chiar dacă din prima clipă știe că tot ce întreprinde este fatal. Omul și destinul său reprezintă ceva inseparabil. Se provoacă și se creează reciproc. Nu este adevărat că destinul se strecoară tiptil în viața noastră. Destinul intră pe ușa principală, pe care noi înșine i-o deschidem.”

“Cea mai mare enigmă și cel mai mare dar al vieții este întâlnirea a doi oameni „de același fel”. E un lucru atât de rar de parcă natura însăși s-ar opune cu toate forțele și cu toate șiretlicurile sale înfăptuirii acestei armonii – poate pentru că pentru crearea lumii, pentru regenerarea vieții are nevoie de tensiunea care se naște între doi oameni cu scopuri și temperamente diferite, care se caută mereu unul pe celălalt.”

“Poți realiza totul în viață, poți sa învingi totul în jurul tău și în lumea largă, viața îți poate dărui totul, iar tu îți poți însuși totul, numai un singur lucru nu-i posibil: nu poți schimba preferințele unui om, înclinațiile sale, ritmul sățu de viață, tot ce înseamnă acel ceva diferit, care caracterizează în totalitate un om important pentru tine, cu care ai legături speciale. Nimeni nu se poate opune legilor caracterului uman.”

“De-a lungul întregii vieți omul se pregătește pentru ceva. La început se simte jignit. Apoi vrea să se răzbune. Apoi așteaptă.”

“Ofițerul de gardă vâna tot timpul. Dar pentru că nu reușea să distrugă lumea în care existau lucruri și persoane diferite de el – orașele străine, castelele, limbile străine, un mod de viață străin lui – ucidea căprioare, urși și cerbi.”

“Era o sobă impozantă, din care căldura se răspândea asemeni bunăvoinței dintr-un om burduhănos și indolent, care dorește să-și atenueze egoismul cu o faptă bună facilă.”

“Ascultau marea. Le era cunoscut freamătul ei. La fel fremăta și pădurea, acasă. Copilul și doica se gândeau că în lume toate se leagă între ele.”

“Câteva cuvinte pot exprima rațiunea vieții. Dar mai târziu trebuie întotdeauna să se vorbească despre altceva.”

“Prietenia dintre ei era gravă și tăcută, ca marile sentimente care durează o viață. Nu o pasiune infatuată, cum apare în om, în mod inconștient și diform, dorința să răpească și să domine trupul și sufletul semenului, pentru a le face ale sale, numai ale sale, esența dragostei și a prieteniei reducându-se doar la atât. Omul nu ăși poate izola un seamăn de ceilalți fără să fie pedepsit.”

“Omul știe întotdeauna adevărul. Acel adevăr pe care-l ascund rolurile, costumele, situațiile de viață.”

“Toate obiectele parcă s-au umplut dintr-o dată de sens, ca și cum ar fi voit să demonstreze că tot ce există pelume are semnificație doar în raport cu oamenii, doar dacă reprezintă o parte componentă a destinului și a activității umane.”

“Realitatea nu reprezintă adevărul. Realitatea este doar un detaliu.”

“Cât de lipsit de valoare este tot ce mai putem afla unul de la celălalt. Tot ce mai putem mărturisi sau mai putem minți. Omul înțelege întotdeana numai realitatea.”

“Uneori faptele sunt doar niște consecințe jalnice. Omul păcătuiește nu prin faptele sale, ci prin intenția cu care le comite.”

“La întrebările mai importante omul răspunde întotdeauna în final, cu întreaga sa viață.”

“Rareori ni se întâmplă să știm care dintre cuvintele sau faptele noastre produc în mod fatal și ireversibil o anume schimbare în relațiile dintre oameni.”

“Omul legat de pământ așteaptă întotdeauna să se ivească în inimi și în lume clipa luminii, adică înțelepciunea și înțelegerea.”

“Cine nu acceptă fragmentele probabil că vrea întregul, vrea totul.”

“În singurătate omul are posibilitatea să învețe totul, astfel că nu-i mai este teamă de nimic.”

“Niciun fel de forță exterioară nu poate schimba relațiile umane.”

“Prietenia nu este o stare ideală. Prietenia este o lege umană severă. În vremurile de odiniioară a fost cea mai severă lege pe care s-au clădit sistemele juridice ale marilor culturi. A fst mai puternică decât pasiunea, decât vehemența deznădăjduită care unește bărbatul cu femeia.”

“Natura umană are nevoie întotdeauna de un pretext material în clipa când săvârșește o acțiune ieșită din comun.”

“Întotdeauna e foarte important, mai important chiar decât prada, decât rezultatul, să aflăm ce gândește despre noi victima sau persoana pe care am ales-o drept victimă.”

“Cuvintele se întorc. Totul se întoarce la matcă. Lucrurile,  cuvintele își au traiectoria lor, uneori înconjoară universul, apoi se întâlnesc și revin în punctul de unde au pornit, închizând astfel un cerc.”

“Numai din detalii putem înțelege esențialul. Așa m-au învățat cărțile și viața.”

“Viața și tot ce trăiește n-au alt scop decât să trăiască și să se regenereze.
Un supraviețuitor nu are dreptul să acuze pe nimeni.
Omul răspunde nu numai cu moartea sa. Răspunde și cu supraviețuirea.”

“Există cuvinte prefabricate, cu care omul definește fără suflet și în mod mecanic, anumite situații de viață.”

“În final, lumea nu contează deloc. Contează doar ce rămâne în sufletul nostru.”

“Pasiunea e oare atât de profundă, de splendidă, de haină, de inumană? Poate nici nu i se adresează persoanei, ci numai dorului?”

http://www.truetoyourself.ro/lumanarile-ard-pana-la-capat-sandor-marai/