Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

8 noiembrie 2014

Nostalgii autumnale



Semnele toamnei dau iarăşi ocol melancoliilor noastre. Oricât de revolut şi desuet ar părea acest sentiment pentru sensibilitatea modernă, toamna rămâne, transgresând contingenţele, anotimpul nostalgiilor fără leac.

O emoţie distinctă se desprinde ca să colinde tainiţele inimii, făcând-o să vibreze într-un fel anume. Prin evantaiul de culori ale toamnei, o “revelaţie” ciudată ne-ar putea face să credem că priveliştile, spre deosebire de om, n-au vârstă. Ele nu obosesc, nu îmbătrânesc, numai ochiul nostru, aşezat mereu pe o scară a timpului, obişnuit să raporteze totul la fila de calendar, le percepe altfel. Probabil, tocmai de aceea, dacă n-am avea vârste, n-am avea nici percepţia schimbărilor din peisaj.

Vremelnicie şi nostalgii aduce toamna. Bolnavi de nostalgie, aşezăm silabe de dor pe suspinul unui cântec trist ca o despărţire. Nicicând mai mult decât în acest ceas al anului, propria noastră sensibilitate nu este mai predispusă la melancolii fără leac, reverii poetice şi aduceri-aminte. Orice treaptă a cunoaşterii e dureroasă. Toamna este exerciţiul tuturor stărilor de spirit: de la bucuria (aproape gregară) cu care dezmoştenim de rod livezile şi câmpurile până la devastarea sinelui – pustiul nu înseamnă absenţă, ci materializarea părăsirii.

Toamna, sufletul omenesc se lasă inundat subtil de sentimentalisme şi efuziuni lirice – în acord cu ritmurile secrete ale curgerii timpului. Nicicând mai mult decât acum, profund-omenescul din noi nu sesizează mai acut avatarurile înstrăinării, ale fragilităţii şi ale perisabiltăţii fiinţei umane. Miroase a toamnă şi-a nostalgii fără leac. Aroma toamnei strecoară în mine un soi de narcoză a simţurilor – mă leapăd de prezent –  şi caut un leagăn de alint în trecut.

Umblu pe aceleaşi străzi să-mi regăsesc o parte din trecut, să-mi recuprez amintirile – bezmetice şi alunecoase. Caut visările şi energiile acelei vârste la care nu credeam că voi cunoaşte vreodată înfrângerea, resemnarea sau blazarea. Şi-atunci, te învăluie o linişte împietrită, o tăcere învechită, o potolire fără resemnare în suferinţă – vezi şi apreciezi o piatră, o buturugă, un copac, o floare. Numai efemeritatea nuanţează şi delimitează- individualizând existenţele.

***
Între vremea de-afară şi vremea dinlăuntrul nostru există o concordanţă secretă, întemeiată pe un pact pe care de mult, Natura l-a încheiat cu Omul. De-atunci, ne tot amăgim cu gândul că dominăm Natura, când, de fapt, suntem “sclavii” ei.

Madalina Dumitrache

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu