Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

10 noiembrie 2014

Bucuriile mărunte



Ne întristează felicitările pe care le-am aşteptat şi… pe care nu le-am primit.

Adeseori, mâhnirile şi oboseala înving buna intenţie şi pregetăm să le  mai scriem; este o pagubă iremediabilă, păgubim  propriul nostru “personaj” de comportamentul care i se cuvine (afirmarea faptului că nu trăim în pustiul lumii).
Felicitările scrise, asemenea scrisorilor de dragoste, ar trebui să exprime superlativul epistolar al compansiunii şi al iubirii. Se întâmplă însă, ca în fața pragurilor existenței, și unele și altele, să fie neglijate și depreciate ca niște bagatele care ne coboară atenția de la lucrurile grave ale vieții.
Și, totuși! Felicitările reprezintă una dintre cele mai frecvente alianțe manifeste ale politeții, proclamând îmbinarea afecțiunii pozitive  cu respectul grațios  în spectacolul sărbătorii.
Felicitările înseamnă un gen de scrisoare specială care acordă eleganță participării la un eveniment fericit al unei persoane iubite sau stimate.
Cuvintele scrisorii de felicitare au puterea să conserve sentimentele cele mai frumoase, sunt bune conducătoare de prietenie, între rude, colegi, cunoștințe. Ele pecetluiesc o admirabilă solidaritate în fața vieții.
Ce anume se urează? TOTUL.
Adică împlinirea condiţiei umane la nivelul ei cel mai înalt: Sănătate, succese, bucurii...
Să învăţăm să scriem felicitările cu bucurie fiindcă o felicitare înseamnă graţiosul dar  pe care îl oferim atunci când nu ne lăsăm prinşi de forfota vieții.
Bucuriile constituie desertul festinului vieţii şi, după cum se ştie, desertul se  degustă la urmă, dacă nu se amână chiar pentru mai târziu. Și-uite așa, trăind ca și cum am fi veșnici, tot amânăm răsplata bucuriei de la o zi la alta, de la un an la altul, de la o vârstă la alta, de parcă, strângători și cuminți le-am pune la păstrare într-o pușculiță cu un chip oarecare. Pușculița cu bucurii se dă de trei ori peste cap și se preface în speranță. Și dacă n-ai de gând s-o spargi, ea nu cunoaște moartea.
Împărțirea bucuriilor se înscrie în disciplina fericirii fiindcă, după cum se știe, noblețea inimii obligă la mult și la multe.

Madalina Dumitrache


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu