In timp ce mana lui se
plimba trist si tacticos de-a lungul obrazului tau si incearca sa-ti smulga un
zambet, intelegi ca tu nu ai nevoie de nicio confirmare. Il iubesti. Il
iubesti... poti sa o spui fara sa inchizi ochii, fara sa apleci genele de
rusinea de a iubi o alta persoana atat de mult incat sa uiti de tine.
Pentru tine a fost (ah, nu… este!!) dintotdeauna simplu ca buna ziua. Il iubesti. Nu ai nevoie sa stii mai mult decat iti ofera scurtele si tonifiantele clipe de fericire. In timp ce mana lui se plimba trist si tacticos de-a lungul obrazului tau si incearca sa-ti smulga un zambet, intelegi ca tu nu ai nevoie de nicio confirmare. Il iubesti asadar... Poti sa o spui fara sa inchizi ochii, fara sa apleci genele de rusinea de a iubi o alta persoana atat de mult incat sa fii nefericita de dragul fericirii sale. Il iubesti poate de dinainte de a-l cunoaste… Poate ca ai asteptat existente la rand sa te faca fericita… Sau poate ca intr-una din ele ti-a daruit atat de multa fericire, incat nu-ti mai poti lua revansa in toate cele care vin si pleaca... Tu nu ai lasat bucati din tine in spate, nu le-ai lasat sa se rupa din tine. Le-ai legat pe toate de tine de fiecare data, ca sa dai din ele celui pe care l-ai asteptat zeci de ani lumina. Stiai ca cineva are o imensa nevoie de tine. Iubesti. Pentru tine nu poate sa existe o alta viata.
In timp ce ochii lui te privesc cu drag, pe jumatate goi si absenti in timp
ce buzele rostesc un “neata’, fata draga”… chiar atunci, da, realizezi ca tu nu
ai avut niciodata o alta optiune cu exceptia celei de a-l iubi. Si in timp ce
te priveste prin tine, iti dai seama ca ii esti draga, ca doar el… daca ar
vrea, daca s-ar stradui, daca nu s-ar da batut in batalia cu sine… doar el ar
putea sa te faca nespus de fericita. Ii esti draga, iti sopteste in clipe
senine lumina din ochii lui... De ce atunci nu poate sa te iubeasca? In
asternuturi si in bratele lui nu gasesti mereu focul si trairea, ci lacrimi
reci, care nu au curaj sa cada niciodata. Nu gasesti cuvantul care sa le faca
sa treaca. Chinul si amarul vietii l-au inasprit, l-au impietrit. Simti in
unele atingeri cum se chinuie sa-ti ascunda realitatea… Tu esti prea slaba ca
sa treci inot prin zidul de piatra.
Stii ca mai demult a iubit enorm si ca acum nu poate decat sa impartaseasca
iubire injumatatit. Dar ti-ai asumat riscul de la inceput. Inca de cand ti-ai
spus ca turnul de fericire pe care incerci sa-ti construiesti iubirea se afla
pe o mlastina cu nisipuri miscatoare... Nu, gestul tau nu a fost nici eroic,
nici meschin, ci unul dintre cele mai usoare, mai indraznete si provocatoare pe
care le-ai fi putut face pana acum. Nici macar nu este nevoie sa insir motivele
pentru care trebuie, sunt obligata, sa merg mai departe. . Uneori, in momentele
sale bune, te poate face atat de fericita… Cu pretul singuratatii tale. trebuie
sa-l scoti din ghearele singuratatii. Cine ramane supravietuitor?... N-as stii
sa spun.
Uneori ai vrea sa-i dai din forta ta, dar te lovesti de un instinct de autoaparare si refuz care te devitalizeaza complet. Uneori, parca esti mai epuizata, mai obosita, mai demoralizata decat el. Te intrebi: cine este doctorul, cine este pacientul incurabil? De ce te zgaltaie asa rau frisoanele astea seci, de unde atata teama absurda si rationala ca te-ai putea trezi intr-o buna zi si tu cu sufletul trist, sfasiat? Ii esti draga, dar tu nu vrei doar sa-i fii doar draga, doar umarul de sprijin. Ah… dar tu nu vrei doar atat… vrei iubirea absoluta, vrei sa fii femeia existentei lui. Vrei cerurile sa se-nvarta asupra iubirii voastre pe de-a-ntregul, nu doar pe jumatate. Vrei sa-l stii vindecat de fosta lui iubire si mai mult indragostit de tine. Vrei sa ai la randul tau sprijinul lui. Doar ca uneori nu mai stii nici tu cum.
Si in timp ce vede prin tine ai vrea sa stergi din ochii mintii lui
imaginea femeii care a pus blestem crunt pe mintea si ramasag razbunator pe
inima lui. Si in timp ce face dragoste cu tine, ai vrea sa-I strigi ca doar tu,
doar tu si trupul tau, contati pentru carnea si sufletul lui. Ai vrea sa-i
stergi din inima, in strigatele mute si disperate, amintirea femeii pe care a
iubit-o inaintea ta. Si cand se retrage in carapacea si in amintirile lui, sa
poti sa-l smulgi din frigurile lui. Sa-l aduci aproape, mai aproape de tine
decat de amintirea vietii lui… Dar poti sa-i smulgi neincrederea din suflet si
sa-l faci sa te vada doar pe tine, asa cum esti tu? Uneori, te face sa crezi
sincer ca NU. Si nu poate sa doara nimic mai mult decat propria incapacitate si
slabiciune. Se poate sa fie si aici o drama… drama ca nu te-a iubit suficient
incat sa te lase sa il vindeci.
Dar… uneori… in clipele de adevar ai vrea sa crezi…. cand se
dezbraca de ceea ce l-a ranit odata si vede in tine femeia lui, uneori iti
spune ca te iubeste. Te iubeste, iti spune…. Stii ca asa este.
Uneori te cauta din priviri ca sa-ti spuna ca esti femeia care il face sa
mearga mai departe. Dar nu si cand se prelungesc tacerile, nu cand se intinde
teama, nu cand simti cum il cuprind retinerile si panica, nu cand intre voi se
desfasoara prapastii prea adanci, suferinte pe care nu le poti sterge. Uneori
te trezesti tu plangand in miez de noapte. Il iubesti… dar oare si el simte la
fel?
Atunci ai vrea sa-l scoti din inertia lui, sa-l scuturi bine si sa-i spui ca acum este momentul, poate sa revina langa tine. Il vrei oricum… cu farama de dragostea care i-a mai ramas de oferit. Te-ai multumi oricum. Uneori iti vine sa-l strangi atat de tare in brate incat sa-l eliberezi de toate suferintele trecute. Si il strangi. Uneori iti vine sa-l intorci spre tine cu iubirea si speranta si amintirile care se cladesc acum. Dar nimic nu pare sa fie in totalitate suficient… Pentru ca tu il iubesti. Si el nu poate… Nu inca. Dar cand!? Nu-i nimic… Nu totul se incheie cu o drama. Tu ai toata rabdarea, timpul si iubirea inainte. Numai de nu ti-ar fi atat de teama ca aceasta sa nu fie drama ta cea mai mare….
Un articol de Dana Negoita
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu