Nichita si Dora Stanescu, o poveste pe buza mortii

 

Cea din urma dragoste a poetului Nichita Stanescu i-a dublat opera, ca intensitate si simt artistic.

Ea avea 22 de ani, el implinise 45. S-au cunoscut in 1978, in apartamentul-laborator, cu doua camere, din Piata Amzei, al poetului, sub binecuvantarea unui plop-prieten, "Copacul Gica". Dora era pe atunci studenta la franceza, colega cu Traian T. Cosovei, Florin Iaru, Ion Stratan, viitoarele vedete ale generatiei ‘80. CIPRIAN CHIRVASIU

Inca nu debutasera editorial, publicau doar prin revistele literare, dar creasera emulatia care avea sa-i tina apoi mult timp impreuna si sa-i protejeze: se intalneau cu bucurie, isi citeau reciproc poemele, faceau planurile care au devenit mai apoi paradigma postmodernismului romanesc. In fata Dorei, Traian T. Cosovei pierdea cavalereste la badminton (ea devenise campioana universitara!), dar asta il rodea. Era singurul din grup care il cunoscuse pe Nichita si s-a gandit sa joace asta ca pe un atu. Si-a invitat deci prietenii la Nichita acasa.

"Tu vei fi nevasta mea!"
Poetul uitase ca-si fixase intalnirea, a aparut in prag usor fastacit, a vazut ca sunt cinci musafiri deodata, "Dar intrati o data!", le-a zis. Intrega dupa-amiaza si-au citit poemele. Cand a venit randul Dorei, Nichita i-a poruncit: "Hai, citeste si tu!". "Eu nu scriu", i-a raspuns. "Atunci de ce ai venit?", s-a burzulit el. Nu putea sa conceapa ca cineva care nu scrie ar putea sa-i intre-n casa. Le-a spus ca zilele urmatoare va trebui sa plece la Cluj pentru un colocviu poeticesc. S-au ridicat sa plece, dar poetul i-a mustrat morocanos: "Adica m-ati obosit si acum ma lasati singur? Veti pleca pe rand, din sfert in sfert de ora. Ea (Dora - n.n.) va pleca ultima!". Cand a vrut sa iasa, a oprit-o, a asezat-o la loc si i-a dictat, aproape strigand, un poem. Dora scria spaimoasa, insa avea sa afle mai tarziu ca Nichita se alinta. Dupa un timp a venit Florin Iaru, s-o recupereze. Nichita i-a dat intalnire peste doua dimineti. Din prag, a privit-o adanc si i-a zis: "Sa stii ca tu vei fi nevasta mea!".

"Cand ma gandeam la tine, mi se rasucea un cutit in inima"
Desi aflase ca va fi plecat, peste doua zile i-a sunat la usa. Nichita i-a deschis, a poftit-o la masa rotunda, "masa pentru prieteni", pusese la indemana o farfurie cu fursecuri, tacea crancen, isi aprindea tigara de la tigara, se plimba agitat prin camera, trecea in balcon, venea inapoi. Intre doua tigari sudate, spunea ca pentru el: "Mai ia un fursec! ". Dora spunea speriata cate un "multumesc", tensiunea devenise insuportabila. Deodata, el a hotarat s-o rupa: "Stii ce mi s-a intamplat? Am ajuns aseara la Cluj si mi-am adus aminte ca azi trebuia sa ma intalnesc cu tine. M-am suit in tren si m-am intors in Bucuresti. Cand ma gandeam zilele astea la tine, parca mi se rasucea un cutit in inima". S-au intalnit vreme de-un an, o lua cu el pretutindeni. Peste inca doi ani, s-au casatorit.

O munca fara odihna
Nu a fost o casnicie tocmai usoara. Prin casa lui Nichita se perindau zilnic zeci de oameni, vechi prieteni, necunoscuti. Nu respingea pe nimeni. Mai ales, avea o grija princiara de tinerii poeti. Mereu ii spunea sotiei sale: "De unde sa stiu ca nu bate la usa Eminescu? Daca ii spun ca a scris un text prost - asta i se poate intampla oricui! - si el renunta sa mai scrie?!". Beau cafeaua de dimineata cu oaspetii de atunci, dereticau in prezenta celor ai momentului, scria si citea impreuna cu cei din jur. Deseori, cate unii ramaneau peste noapte. Nichita isi dicta poemele intrand in transa, conectandu-se, cum spunea, "instantaneu, cu toate punctele din Univers". Ii dicta Dorei ziua si noaptea, zile si nopti, in singuratatea populata a casei sale (cum spunea Eugen Simion) munca sa continua in minte fara odihna. Cand se adunau mai multe poeme, trebuia sa i le citesca de cateva ori. Cand i se pareau bune, se bucura ca un copil. Din cateva zeci de poeme geniale, ramaneau doua-trei. Restul le rupea sau le punea deoparte. Motivele valoroase reveneau in altele mai reusite.

"Verde rece!"
Zilnic ii dedica Dorei poeme. Zilnic ii dadea cate un nume nou. In schimb, ea i-a vegheat cu dragoste mare toate daruirile, toate risipirile. I-a ramas alaturi pana la capat si inca. Alaturi i-a fost si in fatidica zi de marti, 13 decembrie 1983. Povesteste poetul Aurelian Titu Dumitrescu, cel care, impreuna cu Nichita, a scris "Antimetafizica": "Spunea: "Bre, batrane, cand o sa mor, o sa fiu curios sa vad ce simt si vreau sa spun asta!". In doi ani, cat aproape am locuit in casa aia (...) cred ca a spus-o de o mie de ori. Si, printre dantelele hazoase pe care le-a rostit pana sa se aseze pe patul ultimei crize, cu privirea lui plina de anecdote nespuse si tandre, care te apropiau intotdeauna, intr-o candoare cu fineturi distilate, de rafinariile mari ale creierului sau, glumind aproape, s-a ridicat in sezut si, ca si cand ar fi spus un vers sau poanta la ceva ce se intampla langa el, a zis: "Verde rece!", a sfarsit energia, viata si a murit. (...) A fost o lectie a curiozitatii in fata mortii, curiozitate mai mare decat frica de moarte, si a dorintei de a transmite ceea ce simte, fara disperarea ca intra in moarte nepregatit: el chiar atunci scria! Nici macar nu si-a tras sufletul, nu si-a facut freza, inainte de a muri cu o pieptanatura potrivita".
Dupa moartea sotului ei, Dora si-a trait indelung disperarea. S-a invelit cu un val de discretie pana astazi. I-a facut toate parastasele. A refuzat sa dea interviuri, a evitat sa apara la comemorarile de conjunctura, s-a mutat la Paris.

"Dora era cenzura sanatoasa."
Alexandru Condeescu directorul Muzeului Literaturii Romane

Pentru Nichita, intalnirea cu Dora a insemnat momentul culminant al unei vieti sentimentale destul de zbuciumate. El era cautatorul unui tip de iubire absoluta. Veti putea observa cu usurinta ca femeile din viata sa corespund cumva unei tipologii. Au acelasi aer, tenul acela curat, parul negru. Un prototip fizic. Nichita insusi era un barbat frumos care, prin darul cuvantului si carisma sa, avea mult succes la femei. Fiind un poet al iubirii, era vesnic indragostit. Cand se indragostea de o astfel de femeie, facea totul pentru ca lucrurile sa devina stabile. Legatura se transforma fie intr-o casatorie, fie intr-o convietuire de lunga durata. Nichita era foarte gelos. Accepta cu greu pe cineva in preajma iubitelor si sotiilor sale. In 1978, Dora era o tanara studenta la Filologie. Era colega cu "opzecistii" care-l vizitau cu admiratie pe Nichita. Din aceasta admiratie a izbucnit o mare iubire. In anii aceia, poetul inca nu era atat de bolnav, dar dadea semne evidente de uzura. Din punctul acesta de vedere, Dora i-a fost un inger pazitor. Incerca sa-l fereasca de asaltul multor asa-zisi prieteni care socoteau ca Nichita trebuie sa-si tina casa deschisa la orice ora. Pur si simplu se pomenea cu ei la usa. Poetul suferea de o teama de singuratate, de neant, isi dorea sa fie mereu inconjurat de oameni. Dupa ce am lucrat impreuna la niste selectii din opera sa, am devenit prieteni de familie. Pe langa un simt fin al poeziei si o devotiune extrema pentru arta lui Nichita, Dora si-a asumat rolul de inger pazitor pana astazi, dovedindu-si calitatea umana, dincolo de frumusetea si de farmecul ei. Cu delicatete, l-a insotit in periplurile sale poetice. El ii dicta poemele. Prefera sa dicteze cuiva apropiat, cu care avea comunicare. Nu era usor de trait in atmosfera aceea impregnata de geniu. Am petrecut multe momente in patru. Eram atunci casatorit cu Ofelia, actuala doamna Cretia. Stateam in Militari, ei veneau pe la noi tocmai ca sa scape de acel asediu. Era un fel de contrapunct al boemei. "Batrane, lasa-ma sa nu fiu genial!", imi spunea cu drag. Dar, dupa trei-patru zile de lucru si de relaxare, simtea din nou nevoia publicului. Impreuna cu Dora alcatuisem un soi de conjuratie antialcool. Faceam perchezitia oaspetilor. Toti se simteau datori sa vina cu cate o sticla de votca, iar el avea ciroza. Nichita ascundea sticlute prin cele mai ciudate locuri: in cutia televizorului, in pendula. Isi facea mici rezerve, departe de ochii Dorei. Dora era cenzura sanatoasa. Nu ingaduia consumul prelungit de bautura. Dar stia dupa felul lui de a vorbi ca a adaugat si putina voiosie. Se confisca atunci tot ce se putea gasi. Tot Nichita m-a indemnat sa ma insor: "Daca o iubesti, ia-o de nevasta! O sa-ti fiu nas". El se casatorise cu Dora inaintea mea. Era o oferta pe care nu o puteam refuza. In 1983 am facut cununia civila la sfat, apoi cununia la Turnu-Severin, de unde erau parintii sotiei. Atunci protopopul ne-a intrebat ce zi de praznic ne alegem. M-a luat prin surprindere, nu auzisem de asta. Nichita a sarit si a zis: "Cum care? 15 ianuarie, ziua Sfantului Eminescu!". Pentru prima oara, Eminescu era acceptat intr-o biserica drept sfant.

Doamna Dora Stanescu a dublat fiinta unui maestru dezagregat
Aurelian Titu poet

In vulgaritatea romaneasca, prea putin cunoscuta si deloc explorabila prin vointa legalizata, prezenta distinsei si, dincolo de orice dubiu, frumoasei doamne Dora langa Nichita Stanescu reprezenta, din magma statutara a jovialitatii crepusculare a acestui popor, un contract faustic. Toti porneau de la dubiu si nimeni nu avea curajul moral de a ajunge la certitudine. La toate parastasele lui Nichita, vazand ca nici o alta fiinta de pe pamant nu stia atat de multe poeme ale maestrului, atat de multe cate ar fi putut fi spuse si cate deja au fost, cu discernamant si discretie oraculara, rostite de Dora Stanescu, am ajuns la dulcea concluzie ca i se cuvine frumusetea si ca distinctia pe care o are prin nastere este lipsita de importanta in contextul unei intelegeri atat de profunde a operei lui Nichita, singurul geniu din literatura romana acceptat inainte de a fi cunoscut. In conditiile in care Mihai Eminescu este si necunoscut, si neacceptat pana azi. In conditiile in care Lucian Blaga, pentru cei lipsiti de spirit, trece drept o partialitate atemporala a unui tron romanesc din Ardeal, incredintat, din cand in cand, filozofiei germane. Prezenta doamnei Dora Stanescu, ultima iubita a maestrului, a aristocratului de spirit Nichita Stanescu, a germinat atatea conspiratii intelectuale intre etniile poporului roman, incat fiecare dintre ele a fost nevoita sa faca un raport. Nu ne putem salva decat prin sfiala de a recunoaste ca aceasta femeie, dezavuata de mai putin una dintre etniile Romaniei, a dublat, ca intensitate si simt artistic, fiinta unui maestru dezagregat, care devenea cosmic prin pudoarea de-a se reconstrui in prezenta frumusetii ingenue si prin responsabilitatea iresponsabila a unei doamne atat de expuse, incat spiritul nostru mistic ne retrage din judecata.

EL

·         31 martie 1933. Nichita Hristea Stanescu se naste la Ploiesti, dintr-un taran venit la oras si o rusoaica stabilita in zona

·         1952-1957. Urmeaza cursurile Facultatii de Filologie a Universitatii din Bucuresti. Se casatoreste cu Magdalena Petrescu, sora celui mai bun prieten al sau, de care se desparte dupa un an

·         1957. Debuteaza simultan in revistele "Tribuna" si "Gazeta literara"

·         1957-1960. Pentru scurt timp, corector si apoi, pana in 1968, redactor la "Gazeta literara"

·         1960. Debuteaza cu volumul "Sensul iubirii"

·         1962. Se casatoreste cu Doina Ciurea

·         Dupa 1964, i se tiparesc volumele "O viziune a sentimentelor ", "Dreptul la timp", "11 elegii", "Rosu vertical", "Laus Ptolemaei", "Necuvintele", "Un pamant numit Romania", "In dulcele stil clasic", "Cartea de recitire", "Belgradul in cinci prieteni", "Maretia frigului", "Epica magna", "Opere imperfecte", "Respirari", "Oase plangand", antologii si numeroase traduceri

·         1975. I se atribuie Premiul international "Gottfried von Herder"

·         1980. La propunerea Academiei suedeze, candideaza la Premiul Nobel, alaturi de Elitis, Frisch, Senghor si Borges

·         1982. Primeste Marele Premiu "Cununa de aur ", al Festivalului International "Serile de poezie de la Struga ". Din vara, insotit de Aurelian Titu Dumitrescu, incepe lucrul la "Antimetafizica ", pe care o va incheia un an mai tarziu, la sfarsitul lunii noiembrie. Cartea va aparea intre coperte la 13 decembrie 1985. Se casatoreste cu Dora

·         13 decembrie 1983. Moare in urma unui stop cardiorespirator.

 

INEDIT
Primul poem dedicat Dorei

Ma uitam absent la nu stiu ce
Desigur in spatele meu ningea
O fuga de iepuri lasase urme pe camp
Fara de arme fiind, Doamne,
cum am putut starni atata groaza!

http://jurnalul.ro/

 

Nichita Stanescu-Cântec de dor

Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.

Alfred Mosoiu -Rugaciunea florilor

 

Plapand ghiocelul
iesind din zapada
Striga: "Tatal nostru"
Ca lumea sa-l vada.

"Care esti in ceruri",
Sopti floarea-soare
Si-un val de lumina
cazu pe razoare.

Smerit busuiocul
Cand vantul il mana
Si-i scutura roua
"Sfinteasca-se"-ngana.

Cand "numele-Ti" spune
Trist ochiul-de-bou
Nu stiu de-a fost soapta
Sau numai ecou.

Albastra ca cerul
O nu-ma-uita
Spune: "Imparatia
sa fie a Ta".

"Si faca-se voia"
Suspina-o camee
Calcata-n picioare
Pe alba alee.

Cand nuferii-n lacuri
Vad stele ca sunt,
Soptesc: "Cum e-n ceruri
Asa pe pamant."

Si graul, cand moara
Vuieste intr-una
A zis: "Painea noastra
Cea de totdeauna".

Iar nalba si gura-
de-leu, amandoua,
la fel, rugatoare,
Raspund: "Da-ne-o noua!"

Cu gandul la fluturi
Stau rozele-n glastre
Si spun: "Iarta noua
Gresalele noastre".

"Precum noi iertam
Gresitii", incet,
Raspunde garoafa
Uscata-n buchet.

Si crinii, podoaba
Fecioarei cinstite,
Soptesc: "Nu ne duce
pe noi in ispite".

Iar spinii, ce-odata
Marturii-i purtara
"Si ne izbaveste
de rele" - oftara.

Si vantul porneste
Ecoul Divin,
Cu freamat padurea
Raspunde: "Amin!".

http://serafim.golia.ro/

Apus peste dragoste si Gara de Nord

 

Zambesti eliberator, iti lasi capul pe spatarul scaunului si privesti apusul care se lasa peste Gara de Nord. Inchizi pentru totdeauna sertarul fostelor iubiri. Iti dai seama ca, pur si simplu, toti cei care iti atinsesera inima la un moment dat devenisera dintr-o data doar simpli oameni care nu supravietuisera probei timpului.

O alta zi de vara innabusita se apropie de final. Usile se trantesc, oamenii pleaca unul cate unul, iar de undeva din celalalt birou se aude un raset infundat. Sfarsit de saptamana. Canicula patrunsese si acolo, in cladirea racoroasa, printre birourile inghesuite, imprimantele incalzite si sufletele plictisite. Iti arunci un ochi pe fereastra. In departare se vede Calea Victoriei. Cei de la service-ul de vis-à-vis se pregatesc sa inchida. Pe strada de-abia mai trece cate o masina, iar Gara de Nord ti se pare dintr-o data mult mai aproape.

Trebuie sa pleci si tu. Nu stii de ce, dar ceva te tine in loc. Te gandesti ca de vina e coltul tau de realitate, langa geamul ala care te salvase de atatea ori. Iti faci curaj si reusesti sa te urnesti pana la urma. Arunci zambete, saluturi, mai spui cateva replici in drum spre lift si pari super incantat ca a venit week-endul. Si chiar esti, intrucatva.

Te urci in lift, apropii cartela si apesi pe 0. Usile se inchid si ramai singura acolo, intre cei patru pereti metalici si atat de subrezi. Asta te nelinisteste oarecum. Ridici privirea si speri ca din 4 sa se faca 3, apoi 2, 1…Dar nu, tu ai nimerit din nou liftul ala care nu prea merge. Scoti o injuratura si astepti cuminte sa se urneasca odata. O face intr-un tarziu, dar nu te duce la parter, ci doar pana la 1. O iei pe scari, mai intalnesti niste colegi, mai schitezi un salut, doua.

De-abia cand ajungi jos si te izbeste din nou toropeala imbibata cu praf si ramasite ale caldurii de la pranz, iti dai seama ca e cu tine de fapt. Pasesti grabit, apoi mai lent, si cu fiecare figura sau silueta pe care o intalnesti iti amintesti. Pentru ca azi, fiecare particica de lume iti readuce in viata iubiri trecute si ucise de timp, de altii sau chiar de propriile maini.

Cobori la metrou, dar hodorogitul vagoanelor nu te impiedica sa treci in revista toate trupurile contopite si apoi aruncate in foc. Cotrobaiesti dupa nume, intamplari, numere de telefon sau scuze. Privesti in jur si ti se pare ca toti aia cu fetele alea plictisite sau triste fac exact acelasi lucru ca tine. Isi cauta si ei iubirile pierdute.

Intre Victoriei si Gara e o singura statie asa ca ajungi repede si o iei inainte, simtind ca locul tau nu e acolo, printre ei. Faci pasi mari, hotarati. Curand se vede si un petec de cer. Cam innorat. Ajungi la suprafata si in fata ta troneaza un afis imens cu Manhattanul, cazinoul. O copie palida si kitschoasa, insa si asta iti aminteste de artificii trecute, de orase indepartate si de inceputuri cu un final prea abrupt. Pasesti pe langa cladirile inalte si colorate din afis si te intrebi daca in spatele lor se afla totusi ceva.

Si, pe cand intalnesti terasa din colt, cu scaune verzi, la care un tigan cu mustata intoarsa te priveste fix in timp ce bea dintr-o bere, incerci sa numeri cate iubiri date la gunoi ai avut. Incerci sa le dai un chip, un nume, o poveste. Te sperie ca trecutul a lasat atatea urme peste tine. Florareasa din colt iti zambeste, ca si cum ar sti ca n-o sa cumperi niciodata flori de la ea, dar nici tu nu ai primit vreodata flori atat de frumoase ca ale ei. Si, in parte, desi nici asta nu iti mai amintesti cu exactitate, crezi ca are dreptate.

Mai faci doi pasi, dar te opresti si firul amintirilor se rupe brusc. In fata ta, pe trotuar, sta aruncata o seringa tocmai folosita. Privesti in sus, spre balcoanele inchise, parca parasite. Ti-e teama de ce poveste ascunde si seringa aia, intocmai ca iubirile daunatoare si dependente, asemanatoare mai mult prafurilor albe, ametitoare, dar atat de letale. De-astea, Slava Domnului, nu ai avut! Pleci, nu intorci privirea si maresti pasul. Iti controlezi ceasul si nu iti convine ca esti iar pe muchie de cutit.

Microbuzul tau pleaca la 9 fara un sfert si e deja fara 20. Alergi, doi tiganusi in fata ta se joaca, dar se opresc pentru a te privi mai bine. Privirea le e dojenitoare de parca ar sti ca microbuzul e doar un pretext, iar tu fugi departe, de iubiri ce au fost dar n-ar fi putut rezista. Cladirile alea vechi, aproape parasite, de langa autogara capata dintr-o data o culoare ciudata, asa ca te intorci si privesti soarele ce se zareste acum dintre nori. Se pregatea sa apuna peste coltul ala de lume. Sa mai ascunda mizeria, tristetea sau doar oamenii uitati prea repede.

Ajungi intr-un final la microbuz si intinzi banii soferului care, ca de fiecare data, are chef de glume si mistouri. Il privesti de sus, nu ii raspunzi. De acolo de unde vii tu, nu cunosti cuvinte care ar putea sa ii intoarca nesimtirea. Masina porneste si inca o data dai drumul firul amintirilor. De la radio, insa, peste timp, lumi si civilizatii, cineva iti trimite un mesaj. Nu e scris numele tau, nu e o scrisoare pe care sa o atingi ori de cate ori ti se pare ca e doar amagire, dar stii ca versurile si acordurile alea sunt, de fapt, destinate tie.

Zambesti eliberator, iti lasi capul pe spatarul scaunului si privesti apusul care se lasa peste Gara de Nord. Inchizi pentru totdeauna sertarul fostelor iubiri. Iti dai seama ca, pur si simplu, toti cei care iti atinsesera inima la un moment dat devenisera dintr-o data doar simpli oameni pe care obisnuiai sa ii cunosti, sa ii lasi in viata ta, dar care nu supravietuisera probei timpului.

Un articol de MARINA RASNOVEANU

http://www.garbo.ro/

 

Imi doresc să Te deschid către minunile vieţii

 

Ştiu că viaţa ta este grea. Ştiu că te lupţi şi îmi doresc să te deschid către minunile vieţii şi să te fac să-ţi priveşti această viaţă fizică, această desfăşurare temporală, ca pe o aventură, ca pe ceva care ar trebui îmbrăţişat cu însufleţire, cu bucurie, cu vitalitate. ... Te îndemn să te umpli cu iubire şi cu atenţie – şi să îmbrăţişezi pe deplin viaţa. Te îndemn să înveţi să-ţi faci mintea să tacă şi să-ţi deschizi inima. Iar dacă te simţi singur şi frustrat, dacă eşti doborât de mâhnire, de singurătate sau disperare şi nu reuşeşti să te linişteşti ... atunci te îndemn să-mi ceri ajutorul – să închizi, pur şi simplu, ochii, să tragi adânc aer în piept şi să-mi ceri să vin la tine şi să te învăluiesc precum o pătură caldă şi mângâietoare, de iubire şi atenţie. Lasă-mă să vin şi să te îmbrăţişez cu iubirea nesfârşită a universului. Lasă-mă să vin şi să-ţi arăt bogăţia care este a ta!”

Quado

 http://eulinterior.blogspot.ro/

 

TE POTI RIDICA DEASUPRA REALITATII

 

Curajul este puterea de a face fata dificultatilor. Vine din rezervele mintii tale care sunt mult mai puternice decat oricare dintre circumstantele exterioare.

Atunci cand realizezi ca esti mai mare decat problemele tale, castigi curajul necesar pentru a depasi orice.

Obstacolele tale iti vor parea mai mari sau mai mici in functie de cat de mare sau mic esti tu.

Curajul este capacitatea de a confrunta ceea ce poate fi imaginat. Iti da abilitatea de a te ridica deasupra realitatii.

Tu esti mai important decat oricare din problemele tale.

www.ozibuna.net

Nicolae Labis-Framantarea intima

Am lunecat. M-am poticnit, strivind
Sub talpi o floare ori o cochilie,
Ori poate mi-am strivit fara sa simt
Inima mea, in piept ascunsa, vie…
N-am sa mai spun ce am gresit si cand…
Vreau soarele-amintirile sa-mi spele…
Un egoism ingrozitor de stramt
M-a coborat in ochii lumii mele.
Impleticit, m-am ridicat spre munti,
Intr-un iernatic asfintit de soare,
Pe cand ametitor bolboroseau
Sub gheturi somnoroasele izvoare.
Ningea cumplit si ochii-mi lacrimau
Plini de-a ninsorii jocuri rotitoare
Si s-auzea cum fasie prin crengi
Cenusa argintie de ninsoare.
Ca serpii din povesti, patrunsi in trup,
Un gand vrajmas in mine-a prins fiinta —
Da, pentru ce n-as spune-o, azi detest
Chinuitoarea noastra constiinta.

 

E-o dimineata — parca niciodata

Nu mi-a fost dat o alta sa privesc.
Padurile sclipesc a primavara
Si fumuri calde-n crengi se-ncolacesc.
Simt — nevazuta-n aer — o putere.
Vasleste des, cu aripe subtiri,
Ma umple cand cu-nfiorari voioase
Si cand cu dureroase rabufniri.
Trec in galop sub stresini de padure,
Sorb aerul si ca pe-o apa-l samt.
Si totu-mi pare-atat de larg in juru-mi,
Si iarasi totu-mi pare-atat de stramt!
Mi-s vinele umflate, pieptu-mi bate,
Ma-nconjura in roiuri de scantei
Salbatica padurii tinerete
Si-ntelepciunea batraneasca-a ei.

 

Juramant vietii

 

Niciodată nu te voi trăda de tot, deşi te-am trădat şi te voi trăda la fiecare pas; Când te-am urât nu te-am putut uita; Te-am blestemat, ca să te suport; Te-am refuzat, ca să te schimbi; Te-am chemat şi n-ai venit, am urlat şi nu mi-ai zâmbit, am fost trist şi nu m-ai mângâiat. Am plâns şi nu mi-ai îndulcit lacrimile. Deşert ai fost rugăminţilor mele. Ucis-am în gând întâia clipă a vieţii şi fulgerat-am începuturile tale, secetă în fructe, uscăciune în flori şi secarea izvoarelor dorit-a sufletul meu.

Dar recunoscător îţi este sufletul meu pentru zâmbetul ce l-a văzut doar el şi nimeni altul; recunoscător pentru acea întâlnire, de nimeni aflată; acea întâlnire nu se uită, ci cu credinţa ascunsă în tine răsună în tăcere, înverzeşte pustiuri, îndulceşte lacrimi şi înseninează singurătăţi. Îţi jur că niciodată nu vei cunoaşte marea mea trădare. Jur pe tot ce poate fi mai sfânt: pe zâmbetul tău, că nu mă voi despărţi niciodată de tine.

Emil Cioran – Cartea amagirilor

http://oaripadeinger.wordpress.com/

 

Încearcă să fii fericit

 

Treci calm peste zgomote şi grabă şi aminteşte-ţi câtă pace poate fi atunci când este linişte. Fii în bune raporturi cu toţi oamenii fără să te umileşti. Spune adevărul cu calm şi claritate; şi ascultă-i pe ceilalţi, chiar şi pe cei gălăgioşi şi ignoranţi; chiar şi ei au o poveste de spus.

Evită persoanele vulgare şi agresive; acestea oprimă spiritul. Dacă te compari cu ceilalţi rişti să devii orgolios şi sever, fiindcă există întotdeauna persoane mai bune sau mai rele decât tine.

Bucură-te de rezultate la fel ca şi de proiectele tale. Conservă-ţi interesul pentru munca ta oricât de umilî ar fi; este tot ceea ce posezi în mod real pentru a schimba soarta timpului.

Fii prudent în afacerile tale fiindcă lumea e plină de curse. Cu toate acestea nu-ţi pierde capacitatea de a distinge virtutea; multe persoane luptă pentru idealuri mari; şi oriunde viaţa este plină de eroi.

Fii tu însuţi. Mai ales să nu exagerezi dar nici să nu fii cinic în ceea ce priveşte dragostea; deoarece în ciuda tuturor aridităţilor şi deziluziilor vieţii aceasta este perenă ca şi iarba.

Acceptă cu bunavoinţă toate învăţăturile care derivă din experienţă lăsând un surâs senin lucrurilor tinereţii. Cultivă forţa spiritului pentru a te apară împotriva ghinioanelor neprevăzute. Dar nu te chinui cu imaginaţia.

Multe temeri izvorăsc din oboseală şi din singurătate. Chiar şi într-o disciplină morală fii calm cu tine însuţi. Tu eşti un fiu al universului nu mai putin decât arborii şi stelele deci tu ai dreptul să fii aici. Şi dacă ţi-e clar sau nu, să nu ai dubii că universul ţi se explică aşa cum trebuie.

Deci să fii împăcat cu Dumnezeu, oricum tu eşti cel care îl concepe, şi oricare ar fi luptele şi aspiratiile tale, conservă pacea cu sufletul tău chiar şi în confuzia zgomotoasă a vieţii.

Cu toate amăgirile sale, treburile ingrate şi visele înfrânate sunt lucruri nemaipomenite. Fii atent. Încearcă să fii fericit.”

Text găsit în antica biserică din Sao Paolo – Baltimora, datată 1692.

http://oaripadeinger.wordpress.com/

Elisabeth George-O femeie dupa inima lui Dumnezeu

 

“Fa din dorinta lui Dumnezeu, dorinta ta si vei deveni o femeie a excelentei, asa cum te-a conceput El sa fii.Adevarata pace si bucurie vin atunci cand femeile Il urmeaza pe Dumnezeu in fiecare domeniu al vietii lor - si devin femei dupa inima Lui.Permite-i lui Dumnezeu sa-si implineasca cea mai mare dorinta pe care o are pentru tine. Lasa-l sa te transforme, pregatindu-ti inima si mintea pentru a accepta lucrarea Sa extraordinara. Vei gasi pace si bucurie durabile intr-o viata de rugaciune, o viata a prioritatilor, o viata traita ca o femeie dupa inima lui Dumnezeu.”

DE CE TE ASCUNZI?

 

Te-ai gândit vreodată cât din viaţă ţi-o petreci ascuns după un paravan? Poate de frică, poate de ruşine, poate din prea multă precauţie sau poate din ignoranţă. Cine ştie. Ne ascundem de noi, ne ascundem de ceilalţi, ne ascundem de viaţă. De multe ori ieşim de după paravan doar când ne convine sau când împrejurările ne forţează. Şi ne mai mirăm că ne bucurăm aşa de puţin în viaţă.

Acordă-ţi câteva minute pentru a afla: cât de des te ascunzi, când te ascunzi de regulă, de ce o faci şi cum ar arăta viaţa ta dacă ai sta mai puţin pitit şi ai participa mai mult la acţiunea vieţii tale.

Ştiu că se mai întâmplă uneori să simţi că viaţa nu e prea darnică cu tine, dar te-ai întrebat vreodată:

• Oare nu cumva în fiecare moment avem mai multe opţiuni decât conştientizăm noi?
• Oare noi nu cumva aşteptăm doar acele oportuităţi care să nu ne scoată din zona noastră de confort, pentru care să fim perfect pregătiţi şi să nu trebuiască să ne asumăm niciun risc?
• Oare nu cumva ne e groază să vizităm teritorii noi pentru că nu ştim ce ne poate aştepta?
• Oare nu cumva nu facem ceea ce am putea face pentru că nu vedem răsplata imediată?

Dar te-ai întrebat vreodată: oportunităţile te ocolesc sau tu ocoleşti oportunităţile?

E o întrebare simplă, dar nu o trata superficial. Ia gândeşte-te ce ai mai putea face azi, săptămâna viitoare, ceva ce nu ai mai încercat până acum de teamă, din nesiguranţă, din comoditate sau poate că până acum nu ai văzut acea alternativă?

O ştim cu toţii, nu toate oportunităţile dau peste noi. Trebuie să le căutăm, trebuie să le generăm. Dar pentru aceasta trebuie să ieşim din ascunzătoare, din ce e cunoscut şi confortabil pentru noi, să învăţăm să ne punem cât mai des întrebări precum:

• “Ce pot face acum?”
• “Ce alte variante am?”
• “Ce aş vrea să fac, dar mi-e teamă?”

www.ozibuna.net

Fiecare iubire are flacăra ei

 

Încet, foarte încet, mişcarea lentă spre final străpunge straturile protectoare ale argumentelor raţionale cu care ne înfăşăm temerile că povestea noastră de dragoste îşi pregăteşte concertul de adio. Trupurile se mai topesc în flăcări de pasiuni, săruturile nu sunt ofilite, conversaţiile nu poartă încă flori de mucegai, dar sufletul simte o oboseală care cerşeşte odihnă. ... Se pare că femeile sunt mai dotate de natură decât bărbaţii să simtă această clipă, să aibă prima temere de doliu emoţional. Un gest neatent, o vorbă nesăbuită, o plecare de câteva zile, un sfârşit de săptămână în singurătate sau migraţia unei fior de dragoste spre ură sunt semnale ce cristalizează îndoielile în certitudini.

Mai încet sau mai repede, căci fiecare iubire are flacăra ei, lumina dintre noi devine mai suavă, mai transparentă, mai greu de vizualizat.

Unii îşi apără iubirea, punând esenţe preţioase peste plăpânda şi neliniştita petală de foc. Speranţe deşarte. Tumultul vieţii, în faza asta, e potrivnic şi înăbuşă focul ultimei îmbrăţişări în jăratec, ca mai apoi vântul despărţirii să împrăştie nemilos cenuşa ultimului sărut.

Alţii, mai înţelepţi, privesc drumul parcurs împreună şi se bucură, nu pentru că l-au încheiat, ci pentru că l-au trăit intens cu un companion de drumeţie adevărat. Pentru aceştia, dragostea se stinge lin şi transcende diafan, într-un univers paralel, de unde alte viitoare iubiri îşi trag seva. Acestora le va rămâne prietenia, încrederea şi căldura din suflet, precum şi o imensă capacitate de a dărui.

În acea secundă sacră a înţelegerii, e timpul potrivit să ne apropiem mâinile pentru o ultimă atingere şi să ne spunem cu un zâmbet pe buze la revedere şi pe curând, într-o altă încarnare.

 

http://eulinterior.blogspot.ro/

Principii esentiale pentru o viata echilibrata

Iata principiile care te ajuta sa gasesti sensul in viata si, astfel, fericirea:

1. Exercita libertatea de a-ti alege atitudinea – in orice situatie, oricat de disperata ar parea sau chiar ar fi aceasta, dispui intotdeauna de libertatea esentiala de a-ti alege atitudinea.

2. Implineste-ti vointa de sens – angajeaza-te in mod autentic in slujba unor valori si scopuri semnificative pe care numai tu poti sa le actualizezi si sa le implinesti.

3. Descopera sensul momentelor vietii – numai tu poti sa raspunzi pentru viata proprie, descoperind sensul in orice moment ce ti se da si asumandu-ti responsabilitatea pentru teserea tapiseriei unice a vietii tale.

4. Nu munci impotriva ta – evita sa devii atat de obsedat sau de fixat pe o intentie sau rezultat incat sa muncesti de fapt impotriva rezultatului dorit.

5. Priveste-te de la distanta – numai fiintele umane poseda capacitatea de a se privi pe ele insele dintr-o oarecare perspectiva sau de la distanta, inclusiv trasatura umana unica, numita “simtul umorului”.

6. Schimba-ti centrul atentiei – deviaza-ti atentia de la situatia-problema la altceva si construieste mecanisme de adaptare pentru a face fata stresului si schimbarii.

7. Extinde-te dincolo de tine insuti – manifesta spirit uman in munca raportandu-te si fiind directionat spre ceva mai mult decat tine insuti.

de Alex Pattakos- “Prizonierii gandurilor noastre”, ed. Trei

http://autoeducare.ro/

Cei care încălzesc inimile

 

Memo de la Dumnezeu

Te rog să fii atent că sunt schimbări pe care TU trebuie să le faci în viaţa TA.

Acestea sunt schimbări care trebuie să fie îndeplinite, pentru a putea să-mi ţin promisiunile de a-ţi asigura pacea, bucuria şi fericirea în viaţă. Îmi cer scuze pentru orice neînţelegere, dar tot ceea ce fac nu-ţi cere prea mult. Ştiu, ţi-am dat deja cele 10 Porunci. Păstrează-le. Dar urmează şi aceste linii conducătoare.

1. NU TE MAI ÎNGRIJORA

Viaţa te-a învăţat să stai şi să-ţi faci griji. Ai uitat că sunt aici, pentru aţi lua greutăţile şi a le purta pentru tine ? Sau îţi face plăcere să te necăjeşti pentru fiecare lucru mic ce-ţi iese în cale?

2. FĂ O LISTĂ!

Ceva trebuie făcut sau avut grijă. Fă o listă. Nu, nu lista TA. Pune-le pe lista MEA. Lasă-mă pe MINE să fiu cel care are grijă de problemă. Nu pot să te ajut, până când nu te întorci la MINE. Şi cu toate că lista Mea este lungă, sunt totuşi… Dumnezeu. Pot avea grijă de tot ceea ce pui în mâinile MELE. De fapt, dacă adevărul ar fi cunoscut, pot avea grijă de mai multe lucruri pentru tine, decât ai putea vreodată să-ţi imaginezi.

3. AI ÎNCREDERE ÎN MINE

Odată ce mi-ai dat greutăţile tale MIE, nu mai încerca să le iei înapoi. Ai încredere în MINE. Ai credinţa că voi avea grijă de tot ceea ce-ţi trebuie, problemele tale, încercările tale. Ai probleme cu copii? Pune-i pe lista MEA. Ai probleme cu banii? Pune-i pe lista MEA. Ai probleme emoţionale? Pune-le pe lista MEA. Pentru binele MEU, pune-le pe lista MEA. Vreau să te ajut. Tot ceea ce ai de făcut este să ceri.

4. LASĂ-LE ÎN PACE

Nu te scula dimineaţa, spunând: “Ei bine, mă simt mult mai puternic acum, cred că pot prelua controlul de aici.” De ce crezi că te simţi mai puternic, acum? Este simplu. Mi-ai dat MIE greutăţile tale şi eu am grijă de ele. De asemenea, eu reînoiesc puterea ta şi te acopăr cu pacea mea. Nu ştii că dacă îţi dau înapoi problemele, tu vei reveni acolo de unde ai plecat? Lasă-le cu Mine şi uită de ele. Lasă-mă numai să-mi fac treaba.

5. VORBEŞTE CU MINE

Vreau să uiţi multe lucruri. Uită ce te înnebuneşte. Uită îngrijorarea şi necazurile, pentru că ştii că am preluat controlul. Dar este un lucru pentru care mă rog să nu uiţi niciodată. Te rog să nu uiţi să vorbeşti cu MINE – DESEORI! Te iubesc! Vreau să-ţi aud vocea. Vreau să MĂ incluzi în lucrurile care se petrec în viaţa ta. Vreau să te aud vorbind despre prieteni şi familia ta. Rugăciunea este, pur şi simplu, converasţia cu MINE. Vreau să-ţi fiu cel mai drag prieten.

6. AI CREDINŢĂ

Văd o mulţime de lucruri de aici de sus, pe care nu le poţi vedea de acolo, de jos. Ai încredere în MINE, că ştiu ce fac. Ai încredere în MINE când îţi spun că nu ai dori să vezi cu ochii MEI. Voi continua să am grijă de tine, să te veghez şi să-ţi acopăr nevoile. Trebuie numai să ai încredere în MINE. Chiar dacă am o sarcină mai mare decât tine, se pare că ai mari probleme numai cu partea simplă, care-ţi revine. Cât de greu poate fi, să ai încredere?

7. ÎMPARTE

Ai fost învăţat să împarţi lucrurile cu alţii, de când aveai 2 ani. Când ai uitat asta? Regula încă se aplică. Împarte cu cei care sunt mai puţin norocoşi ca tine. Împarte-le bucurie, celor care au nevoie de încurajare. Împarte râsul cu aceia care nu au auzit nimic de el, de mult timp. Împarte lacrimile tale, cu aceia care au uitat să plângă. Împarte credinţa ta, cu aceia care nu au deloc.

8. FII RĂBDĂTOR

Am condus lucrurile astfel încât numai într-o viaţă să ai mai multe experienţe diverse. Tu creşti de la copil la adult, ai copii, schimbi multe slujbe, înveţi multe, călătoreşti în multe locuri, întâlneşti mii de oameni şi experimentezi atât de multe. Cum poţi fi atât de nerăbdător, când MIE îmi ia un pic mai mult decât ai crezut, ca să îndeplinesc ceva din listă. Ai încredere în cronometrarea MEA, pentru că ea este perfectă. Doar pentru că am creat întreg universul în numai şase zile, toţi cred că trebuie să mă grăbesc mereu, repede, repede.

9. FII BUN

Fii bun cu ceilalţi, pentru că îi iubesc tot atât de mult ca pe tine. Ei s-ar putea să nu se îmbrace ca tine, sau să vorbească la fel ca tine, sau să trăiască la fel ca tine, dar EU tot vă iubesc pe toţi. Te rog să înţelegi, pentru binele MEU. V-am creat pe fiecare dintre voi, într-un fel diferiţi. Ar fi mult prea plictisitor, dacă aţi fi fost identici. Te rog să înţelegi că EU iubesc fiecare dintre diferenţele voastre.

10. IUBEŞTE-TE PE TINE ÎNSUŢI

Atât de mult cât te iubesc eu, cum poţi tu să nu te iubeşti? Ai fost creat de Mine, numai pentru un singur scop – să fii iubit şi să iubeşti la rândul tău. Eu sunt Dumnezeul Iubirii. Iubeşte-Mă. Iubeşte-ţi vecinii. Dar iubeşte-te şi pe tine. Inima mea se întristează de durere, când te văd că te superi când lucrurile ies prost. Îmi eşti foarte drag. Nu uita asta, vreodată!

Cu toată inima MEA,

TE IUBESC,

Dumnezeu

www.EdituraForyou.ro