Niciodată
nu te voi trăda de tot, deşi te-am trădat şi te voi trăda la fiecare pas; Când
te-am urât nu te-am putut uita; Te-am blestemat, ca să te suport; Te-am
refuzat, ca să te schimbi; Te-am chemat şi n-ai venit, am urlat şi nu mi-ai
zâmbit, am fost trist şi nu m-ai mângâiat. Am plâns şi nu mi-ai îndulcit
lacrimile. Deşert ai fost rugăminţilor mele. Ucis-am în gând întâia clipă a
vieţii şi fulgerat-am începuturile tale, secetă în fructe, uscăciune în flori
şi secarea izvoarelor dorit-a sufletul meu.
Dar
recunoscător îţi este sufletul meu pentru zâmbetul ce l-a văzut doar el şi
nimeni altul; recunoscător pentru acea întâlnire, de nimeni aflată; acea
întâlnire nu se uită, ci cu credinţa ascunsă în tine răsună în tăcere,
înverzeşte pustiuri, îndulceşte lacrimi şi înseninează singurătăţi. Îţi jur că
niciodată nu vei cunoaşte marea mea trădare. Jur pe tot ce poate fi mai sfânt:
pe zâmbetul tău, că nu mă voi despărţi niciodată de tine.
Emil
Cioran – Cartea amagirilor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu