Glasul Timpului

 

Curgerea timpului si trecerea omului se aseamana prin aceea ca ambele se petrec la fel de repede… insa, pe cand, prima lasa intotdeauna urme, cealalta prea arareori…

Vanturile destinului ne poarta pe fiecare dintre noi peste orizonturile devenirii si, intr-o buna zi, vom gasi un petec de speranta in care sa ne infingem radacinile, spre a rodi fructul fiintei noastre. Dar cate tinuturi ale deznadejdii trebuie strabatute, pana la acel petec de speranta?

Ca dupa orice trecere, ca si cea a timpului, raman doar urmele… urmele trecerii lui peste noi si urmele trecerii noastre prin el… dar, pe cat de multe si profunde sunt primele, pe atat de rare si efemere sunt cele din urma…

Venim de “nu se stie unde” si mergem spre “nu se stie ce”… iar, undeva in acea perioada, un “nu se stie ce” ne face sa irosim perioada numita “viata”, fara sa apucam a ne intalni cu prea simplul “de ce”, care ne-ar fi salvat de aceasta ratacire, aducandu-ne spre noi insine.

Definitia revolutiei: “semeni vant, culegi furtuna”, a spus cineva candva, dar s-a temut sa spuna “semeni furtuna, culegi o lume noua”.

Omul este ceea ce gandeste si devine ceea ce face. Cel ce nu are nimic de pierdut devine cu adevarat puternic, dar cu adevarat destoinic devine cel ce, chiar daca poate pierde totul, nu se teme pentru asta.

Desi se nasc din pamant, toti copacii aspira spre cer, numai omul se afunda tot mai adanc in lutul materiei.

Visele omului si norii vin si se duc in mare graba, ele nu folosesc decat atat timp cat raman cu noi, fiindca, precum pamantul rodeste, udat de seva norilor, tot asa viata primeste valoare, numai insotita de dorinta viselor.

Infinitul orizonturilor pe unii ii sperie, pe altii ii implineste. Primilor le aduce aminte de goliciunea din ei, pe cand celorlalti, revelatia intregului din care fac parte.

Umbland atat de mult pe pamant, ne-am obisnuit intr-atat cu greutatea noastra incat, atunci cand ne-am facut aripi, le-am gandit din plumb (atarnand a disperare). Toti oamenii isi doresc sa devina “mai cu greutate”, dar numai pasarile viseaza la tehnici de inaltare.

De la vis, la implinire, calea nu este deloc mai lunga decat de la vis la deznadejde, numai ca prima urca, iar cealalta coboara. De aceea si ajungem atat de repede acolo jos, pentru ca nu trebuie sa facem nimic, iar asta stim sa facem cel mai bine.

Trebuie sa facem ca trecerea noastra prin viata sa fie “marea trecere”, numai asa va putea fi deosebita de o simpla intamplare.

Soarele le zambeste oamenilor in fiecare dimineata, de aceea toate zilele par la fel – dar numai pentru luptatori, fiecare dimineata poate fi ultima si astfel, toate zilele lor devin unice.

Niciodata nu e prea tarziu sa fii ceea ce esti…

http://filedelumina.ro/