Un act de infidelitate pleacă mereu de la o legătură șubrezită.
Fiorii primelor strecurări din afara căminului conjugal nu apar ca ghioceii, în
fiecare primăvară, ci fiindcă undeva, în trecutul celor doi coabitanți au avut
loc anumite fisuri – mai mult sau mai puțin regretate, recunoscute, iertate și
uitate. Din păcate nu există o poliție a delincvenților conjugali, așa cum
există o poliție a modei, deci cei din afară își pot da doar cu presupusul în
legătură cu desemnarea verigii slabe și strâmb călcătoare a familiei. De regulă
se blamează făptașul și se compătimește înșelata/înșelatul, deși există și
sceptici care cercetează în arhivele cuplului, încercând să găsească
circumstanțe atenuante învinuitului. În definitiv, oricâte puzzle-uri ar
rezolva spectatorii, doar cei doi implicați știu exact cum s-a produs
stricăciunea.
Drumul spre nefericire e pavat cu minciuni
fine
Majoritatea celor care își găsesc alinarea în alte brațe, în
încăperi altfel înmiresmate și în conversații cu iz de nou preferă metoda
diplomatică – adică tac mâlc și speră că mica/marea lor escapadă nu va face pe
nimeni să sufere și că părțile implicate au, la final, ceva de câștigat.
Astfel, cei înșelați se bucură prin ignoranță, iar cei cu care se înșală se
bucură de adevăr, chiar dacă niciuna din părți nu va putea ține torța victoriei
prea mult aprinsă. Tocmai pentru că acest morav nu pică nimănui prea bine, cel
mai des se practică păstrarea ispitei sub anonimat, precum și a altor ghidușii
inacceptabile.
O greșeală domnule, o mare greșeală
Atunci când știrea despre aventura cu Monica Lewinsky a făcut
înconjurul lumii, fostul președinte Bill Clinton a pus totul pe seama unei
greșeli de moment, dând de înțeles că tot flirtul întins pe parcursul a câțiva
ani a fost doar un accident nefast, o întâmplare complet necalculată, de care
s-a și dezis pentru a câștiga simpatia pierdută în urma a ceea ce a fost
catalogat drept un act mișelesc, murdar, imoral. Pot să cred în greșeli atâta
timp cât se întâmplă o dată – și nici atunci nu sunt sigură că greșeala aia nu
a stat, de fapt, la baza unui sentiment asumat și a unor acțiuni voite. Dar
când tânjești după aceeași licoare zi de zi, nu prea mai poți spune că ai băut
din greșeală și că nu-ți place. Sau mai rău, să spui că te-a obligat cineva să
bei.
Dar infidelii se îndrăgostesc?
Încălcarea devotamentului conjugal se stabilește în primul rând
în funcție de fidelitatea sexuală. Până acum nu am întâlnit nicio femeie care
să spumege de furie că bărbatu-su nutrește un sentiment care ar putea fi
asociat cu îndrăgosteala. Sigur, ar strâmba din nas, ar ridica o sprânceană, ar
fi cu ochii-n patru, dar nu acela ar fi momentul în care ar trage linie și ar
spune: „Aha! Deci tu ai încă o slăbiciune pentru colega din clasa a zecea,
pe care n-ai mai văzut-o de 10 ani de când a plecat în America! M-ai înșelat”!
Dar, dacă pretinsul soț imaculat are ghinionul de a fi prins făcând sex cu
alta, să-l ferească sfântul de tornada care îl așteaptă acasă și poate și la
tribunal.
În cazul în care vinovăția sexuală s-a stabilit, se pune apoi
problema de sentimente. “Dar o iubești?”, “Ce simți pentru ea?”, “A fost doar o
aventură?”. De aici părerile se ramifică. Unii spun că aventurile rămân
aventuri tocmai pentru că nu implică sentimente, alții sunt convinși că un
bărbat nu are cum să-și iubească autentic nevasta și în același timp să o
înșele.
Trădarea provine din neliniști și nemulțumiri și uneori devine o
chemare imposibil de ignorat. Alteori e doar o întâmplare…
Ce părere aveți?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu