Osho – Cartea despre copii

 

Părinţii au crezut întotdeauna despre copii că sunt proprietatea lor şi că aceştia trebuie să le fie întrutotul asemănători, să îi copieze întocmai. O copie este însă lipsită de orice frumuseţe, iar existenţa nu apreciază aşa ceva; ea se bucura numai de ceea ce este original. Trebuie să îţi ajuţi copii să crească, astfel încât să te depăşească. Trebuie să îi ajuţi să nu te imite. Adevărata îndatorire a părinţilor este aceea de a-şi ajuta copii să nu îi imite. Copii sunt tentaţi, prin însăşi firea lor să imite şi pe cine ar putea imita? – părinţii sunt cei mai apropiaţi. Până acum părinţii au apreciat foarte mult faptul că proprii lor copii le seamănă. Iar viaţa copilului este pierdută, el nu este dorit aşa cum este el de fapt. Din cauza acestei concepţii greşite, de a fi mândru de copiii care te imita, am creat o societate în care toată lumea imită.

…deşi copiii vin pe lume prin intermediul vostru, ei nu vă aparţin. Voi le puteţi dărui iubirea voastră, dar nu ar trebui să le impuneţi cu forţa ideile voastre[…] Ei au luat naştere prin voi, dar nu vă aparţin. Voi aveţi un trecut; ei au doar viitor. Nu-şi vor trăi viaţa conform ideilor voastre. Ei trebuie să-şi ducă viaţa în acord cu ei înşişi, în libertate, pe deplin responsabili, înfruntând toate pericolele şi obstacolele ce le ies în cale. Odată ce ai înţeles că proprii tăi copii nu-ţi aparţin, că ei aparţin existenţei, iar tu ai fost numai un vehicul, trebuie să fii recunoscător existenţei că te-a ales ca intermediar pentru venirea pe lume a unor copii minunaţi. Nu trebuie să intervii în dezvoltarea lor, în potenţialul lor. Nu le impune propria ta gândire. Ei nu vor trăi aceleaşi vremuri, nu vor avea de înfruntat aceleaşi probleme. Vor face parte dintr-o altă lume. Nu-i pregăti pentru această lume, pentru această societate, pentru acest timp, deoarece le vei crea probleme. Nu-şi vor găsi locul, nu vor fi pregătiţi.

Le veţi permite deci să înflorească în felul care le este propriu? Le veţi permite libertatea de a fi ei înşişi? Dacă sunteţi pregătiţi pentru toate acestea, foarte bine. Dacă nu, mai aşteptaţi, iar între timp, pregătiţi-vă. Aşteptaţi acel moment în care vă simţiţi perfect purificaţi, şi abia apoi daţi naştere unui copil. În continuare, dăruiţi-i acestuia viaţa voastră, iubirea voastră. Numai în acest fel veţi putea contribui la crearea unei lumi mai bune.

Fiecare copil crede că modul în care privește el lumea e diferit de cel al părinţilor. El are cu totul alte valori. Poate că strânge scoici de pe plajă, iar părinţii îi spun: “Aruncă-le! De ce-ţi pierzi timpul degeaba?” Iar pentru el sunt atât de frumoase… Copilul observă diferenţele, vede că valorile lor sunt diferite. Părinţii sunt ahtiaţi după bani; el doreşte să colecţioneze fluturi, și nu poate înţelege motivul pentru care ei se arată atât de interesaţi de bani. Iar părinţii nu pot înţelege ce va face copilul cu acei fluturi sau flori. Fiecare copil ajunge să-şi dea seama că gândește diferit, dar îi e teamă să afirme că dreptatea e de partea lui.

Cea mai bună soluţie în privinţa copilului ar fi aceea de a-l lăsa în pace. Copilul trebuie să aibă curaj. Acesta nu-i lipseşte, numai că întreaga societate e astfel făcută, încât până şi frumoasa calitate a curajului copilului este condamnată. Dacă părinţii îşi iubesc cu adevărat copiii, îi vor ajuta să fie curajoşi, chiar dacă acest curaj e împotriva lor. Ei îi vor ajuta să se arate plini de curaj faţă de profesori, faţă de societate, faţă de oricine încearcă să le distrugă individualitatea.

Nu uitaţi, până când omul nu va ajunge să se iubească pe sine, el nu va putea iubi pe altcineva; până când copilul nu va ajunge să se respecte pe sine, el nu va putea respecta pe altcineva [...] Până când iubirea de sine nu va ajunge să strălucească în fiinţa voastră, ea nu se va putea revărsa asupra celorlalţi. Mai întâi trebuie să deveniţi o lumină pentru voi înşivă, şi abia apoi se va revărsa aceasta asupra celor din jurul vostru.