Acceptă-te, iubeşte-te! Ai pe tine semnătura lui Dumnezeu şi eşti deosebit, unic!

Dacă te accepţi pe tine, începi să accepţi totul. Dacă te respingi, respingi universul; dacă te respingi, respingi existenţa. Dacă te accepţi, accepţi existenţa; atunci nu mai ai nimic de făcut decât să te bucuri, să sărbătoreşti. Atunci nu te ai plângi de nimic, nu mai pizmuieşti pe nimeni, te simţi recunoscător. Atunci viaţa e bună şi moartea e bună, atunci bucuria e bună şi tristeţea e bună, atunci e bine să fii cu persoana iubită şi e bine să fii şi singur. Atunci tot ce se întâmplă e bine, pentru că se întâmplă din întreg.

Dar de secole întregi omul este condiţionat să nu se accepte. Toate culturile din lume otrăvesc mintea omului, pentru că toate se bazează pe o singură idee: ideea de îmbunătăţire, de perfecţionare. Ele toate creează în om o stare de nelinişte – o stare de tensiune între ceea ce este omul şi ceea ce ar trebui să fie. Orice „ar trebui” creează nelinişte. Dacă există un ideal care trebuie înfăptuit, cum să fii în largul tău? Cum să te simţi acasă? Nu poţi trăi nimic total, pentru că mintea se gândeşte la viitor. Iar acel viitor nu vine, nu poate să vină, pentru ea însăşi natură dorinţei îl face imposibil – când vine, îţi imaginezi alte lucruri, îţi doreşti alte lucruri. Întotdeauna îţi imaginezi o stare de lucruri mai bună şi astfel eşti veşnic neliniştit, încordat, îngrijorat. Aşa trăieşte omenirea de secole întregi.

Omul deşteptat este cel care a scăpat din capcana societăţii, care a înţeles că ideea de îmbunătăţire este pur şi simplu absurdă. Nu te poţi îmbunătăţi singur. Dar ia aminte, nu spun că îmbunătăţirea nu se petrece, ci că nu te poţi îmbunătăţi singur. Când nu mai cauţi să te îmbunătăţeşti, te îmbunătăţeşte viaţa. În acea stare de relaxare, în acea stare de acceptare, viaţa începe să te mângâie, viaţa începe să curgă prin tine. Şi când nu te mai plângi de nimic, când în tine nu mai există pizma, înfloreşti.

Acceptă-te aşa cum eşti. Este cel mai greu lucru din lume, întrucât intră în conflict cu educaţia ta, cu cultura ta. De la început ţi s-a spus cum ar trebui să fii. Nimeni nu ţi-a spus că eşti bun aşa cum eşti, toţi ţi-au introdus în minte diverse programe. Ai fost programat de părinţi, de preoţi, de politicieni, de profesori, iar ideea a fost una singură – să te îmbunătăţeşti, să te perfecţionezi. Nu contează cine eşti, trebuie să alergi după altceva, continuu, fără odihnă.

Când eşti deschis, întreaga existenţa începe să-şi toarne energia în tine. Atunci copacii sunt mai verzi decât îţi par acum, atunci soarele e mai strălucitor decât îţi pare acum; atunci totul capătă culoare. Altfel, totul e tern şi mohorât şi cenuşiu.  Acceptă-te – asta înseamnă rugăciune. Acceptă-te – asta înseamnă recunoştinţă. Relaxează-te în fiinţă ta – aşa a vrut Dumnezeu să fii. Nu a vrut să fii în nici un alt fel, altminteri te făcea altcineva. Te-a făcut pe tine, aşa cum eşti. Încercarea de a-ţi aduce îmbunătăţiri este în esenţă încercarea de a-i aduce îmbunătăţiri lui Dumnezeu, ceea ce este de-a dreptul stupid, şi nu vei face decât să înnebuneşti tot încercând asta. Nu vei ajunge nicăieri, ci doar vei rată un mare prilej.

Acceptă-te, acceptă-te întru totul, fă din acceptare culoarea ta, caracteristica ta. Viaţa e gata în orice clipă să îşi reverse darurile asupra ta. Viaţa nu e zgârcită, existenţa dăruieşte întotdeauna din abundenţă — însă nu îi putem primi darurile pentru că nu ne considerăm demni de a le primi.  De asta oamenii se agaţă de suferinţă – ea se potriveşte programării lor. Oamenii se pedepsesc singuri în o mie şi unu de moduri subtile. De ce? Pentru că asta face parte din programul lor. Dacă nu eşti cum ar trebui să fii, trebuie să te pedepseşti, trebuie să-ţi provoci suferinţa. De asta oamenii se simt bine când sunt nefericiţi, când suferă. Oamenii se simt bine când sunt nefericiţi, şi sunt foarte, foarte încurcaţi, stânjeniţi când sunt fericiţi.

Fiecare copil se naşte inocent. Noi îl facem să se simtă vinovat, spunându-i: „Nu aşa ar trebui să fii. Ar trebui să fii aia”. Iar copilul este natural şi inocent. ÎI pedepsim pentru faptul că este natural şi inocent, şi îl răsplătim că este artificial şi viclean. ÎI răsplătim pentru faptul că e fals — toate recompensele noastre sunt pentru oameni falşi. Nu răsplătim pe nimeni care este inocent; nu avem nici o consideraţie faţă de el, nu avem nici un respect pentru el. Inocentul e condamnat, inocentul e considerat aproape un infractor. Inocentul esue considerat prost, în timp ce vicleanul e considerat inteligent. Omul fals este acceptat – omul fals se potriveşte cu societatea falsă.

Toată viaţa ta nu e decât un efort de a te pedepsi tot mai mult. Tot ce faci este rău, aşa că pentru fiecare bucurie trebuie să te pedepseşti. Chiar şi atunci când, în ciuda ta, bucuria vine, când uneori Dumnezeu se izbeşte de tine şi nu poţi să-l eviţi, imediat începi să te pedepseşti. Ceva nu e în regulă, cum i se poate întâmpla un astfel de lucru unei persoane oribile ca tine?

De fapt, când cineva te iubeşte, chiar te miri: „Cum – pe mine? Mă iubeşte cineva pe mine?” Şi în mintea ta apare ideea: „Mă iubeşte pentru că nu mă cunoaşte. Dacă m-ar cunoaşte, dacă ar vedea prin mine, nu m-ar iubi în veci!” Astfel încep îndrăgostiţii să se ascundă unul de celălalt. Păstrează multe lucruri pentru ei înşişi, nu îşi dezvăluie secretele din cauză că se tem că în clipa în care îşi deschid inima, dragostea va dispărea. Deoarece nu se pot iubi pe sine, cum să conceapă că altcineva îi iubeşte?

Iubirea începe cu iubirea de sine. A fi egoist şi a fi plin de tine sunt două lucruri diferite. Nu fi narcisist, nu fi obsedat de tine însuţi, ci iubeşte-te firesc.  Iubirea de sine naturală este obligatorie ca să poţi iubi pe altcineva. Numai din ea se naşte iubirea pentru altcineva.  Acceptă-te, iubeşte-te, eşti creaţia lui Dumnezeu. Ai pe tine semnătura lui Dumnezeu şi eşti deosebit, unic. 

Nimeni nu a mai fost ca tine şi nu va mai fi ca tine – eşti pur şi simplu unic, incomparabil. Acceptă acest lucru, iubeşte acest lucru şi sărbătoreşte-l, şi atunci vei începe să vezi unicitatea celorlalţi, incomparabila frumuseţe a celorlalţi. Iubirea este posibilă numai atunci când există o acceptare deplină a sinelui, a celuilalt, a lumii. Acceptarea creează mediul în care creaţi iubirea, în care înfloreşte iubirea!

 Osho – Intimitatea. Încrederea în sine şi în celălalt

https://drumuricatretine.wordpress.com

Osho-Atunci cand esti indragostit traiesti in paradis

„Atunci cand omul este indragostit, energia sa este in miscare. El simte o incredere atat de mare in sine incat i se pare ca poate ajunge pana la stele. De aceea partenerul ii devine o muza, il inspira. Cand este indragostita, orice femeie devine instantaneu mai frumoasa! Cu cateva clipe in urma era o femeie obisnuita. Din momentul in care in inima ei se aprinde iubirea, ea incepe sa straluceasca, ca si cum s-ar scalda intr-o energie noua. Paseste mai gratios, de parca ar merge in pasi de dans. Ochii ii stralucesc, capatand o frumusete supraomeneasca. Fata ii devine luminoasa. La fel se petrec lucrurile si cu barbatii.

Atunci cand esti indragostit traiesti in paradis. Dumnezeu se ascunde in aceasta lume. El este prezent chiar aici si acum. Orice indragostit simte acest lucru." (Osho)

Osho-Savoarea vieții și a singurătății

Omul nu a învățat încă să guste frumusețea singurătății. El caută mereu să se angajeze într-o relație, să fie cu cineva – cu un prieten, cu un părinte, cu o soție sau un soț, cu un copil… cu cineva. El a creat societăți, cluburi. El a creat partide politice, ideologice. El a creat religii, biserici. Însă toate acestea sunt necesare pentru a-l face să-și uite singurătatea. Fiind în mijlocul acestor mulțimi, încerci să uiți ceva, ceva de care îți amintești uneori în întuneric: că te-ai născut singur, că vei muri singur, că, indiferent ce ai face, trăiești singur.

Căutăm pietre. Căutăm flori. Căutăm fluturi. Căutăm adevăruri. Dar întotdeauna trebuie să ne amintim că important e ce căutăm, nu ce găsim. Ce găsim e numai o scuză…

Adevărata savoare a vieții se găsește înlăuntrul vostru.

Osho

Osho-Iubirea

"Iubirea provenita din inima este intotdeauna dincolo de dualitate. Fiecare cauta acea iubire care depaseste dragostea si ura; din nefericire, cautarea are loc prin intermediul mintii, si acest fapt genereaza nefericire. Toti indragostitii simt esecul, deceptia, tradarea, insa niciunul nu considera ca este vina lui. 

In realitate, instrumentul pe care il folositi nu este potrivit. Este ca si cum cineva si-ar folosi ochii pentru a asculta muzica, realizind faptul ca astfel nu poate percepe nici un sunet. Insa ochii nu sunt facuti pentru a asculta, dupa cum urechile nu sunt facute pentru a vedea.

Mintea este foarte practica, ea este un mecanism care calculeaza; mintea nu are nimic in comun cu iubirea. Iubirea va fi un haos, ea va rasturna totul. Inima nu are nimic in comun cu lucrurile practice, ea este mereu in vacanta. Ea poate iubi, si poate face acest ucru fara sa transforme iubirea in ura; ea nu este otravita de ura.

Fiecare este in cautarea iubirii, insa instrumentul prin intermediul caruia se realizeaza cautarea nu este potrivit; si de aici - esecul. Iar oamenii, vazind ca iubirea aduce cu ea numai ura, se inchid in ei insisi, zicind: "Iubirea este o prostie." Construiesc un zid solid pentru a se apara impotriva iubirii. Facind insa acest lucru, vor fi lipsiti de cele mai mari bucurii ale vietii, vor fi lipsiti de tot ceea ce este cu adevarat valoros.

Pentru a intelege iubirea, trebuie in primul rind sa fiti plini de iubire; numai atunci puteti intelege iubirea. Milioane de oameni sufera: ei doresc sa fie iubiti, insa nu stiu cum sa iubeasca. Iar iubirea nu poate exista ca un monolog; ea este un dialog, un dialog armonios. Nu ceea ce vi se ofera va multumeste; satisfactia provine din ceea ce daruiti voi celorlalti. Nu puteti fi multumiti daca sunteti cersetori, multumirea apare numai daca sunteti regi. Iar atunci cind daruiti iubire, deveniti un rege. Puteti darui atit de mult - este inepuizabil; cu cit daruiti mai mult, cu atat iubirea voastra devine mai rafinata, mai subtila, mai nuantata.

In momentul in care intelegeti ce este iubirea, in clipa in care experimentati iubirea, deveniti iubirea insasi. Atunci in voi nu mai exista nici dorinta de a fi iubiti, nici dorinta de a iubi; faptul de a iubi va deveni felul vostru firesc de a fi, la fel de natural ca si respiratia. Nu puteti face nimic altceva; veti fi - pur si simplu - plini de iubire. Daca iubirea voastra nu va gasi ecou, nu va simtiti raniti. Motivul este urmatorul: numai persoana care a devenit ea insasi iubirea, poate iubi. Puteti darui numai ceea ce aveti deja.

Nu are rost sa cerem iubire unor oameni care nu au cunoscut iubirea in viata lor, care nu au ajuns la sursa intregii lor fiintari, care nu au cunoscut iubirea in toata stralucirea ei? Cum ar putea sa iubeasca acesti oameni? Ei pot numai sa simuleze? S-ar putea chiar sa creada in mod sincer ca va iubesc. Insa, mai devreme sau mai tirziu, isi vor da seama ca este numai o pretentie, ca este numai un rol, o ipocrizie. Poate ca nu intentioneaza sa va insele, insa ce pot face aceste persoane?

Voi cereti sa fiti iubiti, iar celalalt cere, la rindul lui, acelasi lucru. Fiecare presupune ca partenerul este obligat sa iubeasca, si fiecare incearca din rasputeri sa o faca. Aceasta este o idee fixa, insa o asemenea idee nu duce la nimic. Ambii parteneri vor descoperi acest lucru, si fiecare il va reprosa celuilalt, plingindu-se ca ceva nu este in regula. De la bun inceput ei sunt de fapt niste cersetori, iar miinile lor, intinse catre celalalt pentru a cere, pentru a ruga, raman goale.

Cei care au gasit sursa iubirii in ei insisi nu mai au nevoie sa fie iubiti; in ciuda acestui fapt, vor fi iubiti. Ei vor iubi pur si simplu pentru ca au prea multa iubire, la fel ca un nor care vrea sa-si reverse ploaia, ca o floare care vrea sa-si imprastie parfumul, fara dorinta de a primi ceva in schimb.

Rasplata iubirii este iubirea insasi si nu faptul de a primi iubire. Acesta este unul din misterele vietii: atunci cind o persoana este rasplatita prin insasi iubirea pe care o raspindeste in jurul ei, multi oameni o vor iubi; fiind in contact cu ea, toate aceste fiinte vor gasi treptat-treptat sursa iubirii in interiorul lor. Ele pot fi in legatura cu o fiinta care isi raspindeste iubirea fara sa ceara nimic in schimb. Si cu cit aceasta fiinta impartaseste si raspindeste mai mult iubirea sa, cu atit iubirea este mai mare".

Osho

Osho-Iubirea este o arta.

Singur, nu poti sa cresti, sa evoluezi. Amintiti-va mereu ca daca iubesti nu trebuie sa eviti angajarea, nu trebuie sa eviti sa te darui cu totul. Participa cu toata fiinta ta.

Nu sta pe margine, gata sa dai bir cu fugitii daca apar probleme prea mari. Iubirea inseamna si sacrificiu. Va trebui sa sacrifici mult…ego-ul. Va trebui sa-ti sacrifici ambitia, sa-ti sacrifici intimitatea, va trebui sa-ti sacrifici secretele; trebuie sa sacrifici multe lucruri.

Asa ca, sa fii doar un indragostit romantic nu necesita nici un sacrificiu. Dar unde nu exista sacrificiu, nu este nici evolutie.

Iubirea te schimba aproape total: este o noua nastere. Nu vei mai fi niciodata fiinta care erai inainte de a iubi. Ai trecut prin foc, esti purificat.

Dar este nevoie de curaj.

OSHO

Ce este cu adevarat RESPIRATIA: 9 adevaruri uitate

Clipe meditative, incercand sa scap de agitatia din jur. Citesc un text care imi produce revelatii: „Daca continui pur si simplu sa respiri si sa crezi ca numai aer intra si iese, nu vei fi capabil niciodata sa-i patrunzi misterul.”…

Preiau ideile descoperite blogul http://oshojoy.ro/, in speranta ca aceste cuvinte pot sa ne aminteasca tuturor, adevaruri uitate: „Odata ce descoperi ca in respiratie este ascuns Dumnezeu insusi, ai ajuns sa te cunosti pe tine insuti. De aceea este atata insistenta si atata cautare in yoga, Tao si tantra, in legatura cu respiratia. Daca continui pur si simplu sa respiri si sa crezi ca numai aer intra si iese, nu vei fi capabil niciodata sa-i patrunzi misterul. Si vei ramane complet uituc fata de tine insuti. Atunci vei ramane inradacinat in corp. Nu vei fi niciodata capabil sa cunosti ceea ce trece dincolo de corp, ceea ce este in interior si totusi dincolo, ceea ce este ascuns in corp dar nu obstructionat de corp, ne limitat de corp. Un dincolo aflat in interior.”

In fiecare respiratie acea viata trebuie descoperita

Nu tu respiri, intregul a respira in tine

1. Respiratia este lucrul cel mai important. Cu ea incepe viata si cu ea se incheie viata. Este cel mai misterios lucru, fara ea nu exista nici o posibilitate a vietii.

2. Se spune ca Dumnezeu l-a creat pe Adam dar Adam era mort. Atunci Dumnezeu a suflat peste el si a devenit viu. Aceeasi poveste este spusa in multe mituri ale creatiei din toata lumea: crestine, hinduse, evreiesti si multe altele.

3. Povestea pare sa fie foarte semnificativa. Intelesul este ca atunci cand respiri, nu TU respiri, Dumnezeu respira in tine.

4. Viata pare doar o umbra a respiratiei. Cand respiratia dispare, viata dispare. Asa ca acest fenomen al respiratiei trebuie inteles.

5. Si… absolut emotionanta este aceasta revelatie: „Fiecare copil nascut nu este cu adevarat viu pana cand nu respira. El are foarte putine momente ramase. Daca respira dupa nastere, in acele momente intra viata. Daca nu respira el va ramane mort.

Acele prime cateva momente ale vietii sunt cele mai importante. Doctorii, parintii, toti devin ingrijorati cand un copil se naste. Va respira? Va plange? Si va incepe respiratia? Sau va ramane mort? Din nou, precum in toate miturile create, in fiecare om, Adam se naste din nou.

Copilul nu poate respira singur. Sa astepti asta e imposibil pentru ca, copilul nu stie cum sa respire, nimeni nu l-a invatat. Acesta va fi primul sau act, ASA CA ACESTA NU POATE FI ACTUL SAU.
Dati-mi voie sa repet: Acesta va fi primul si cel mai semnificativ act al sau – de aceea nu poate fi actul sau.

Daca Dumnezeu o face – in regula; daca Dumnezeu nu vrea – terminat.”

6. Intregul trebuie sa respire in el, de aceea acele cateva momente sunt pline de suspans, indoiala, anxietate, teama – pentru ca ambele posibilitati sunt inca deschise. Copilul poate ramane mort. Atunci nu poate fi facut nimic. Copilul nu poate face nimic, parintii nu pot face nimic, doctorii nu pot face nimic; umanitatea este neajutorata. Depinde de intreg.

7. Numai rugaciunea poate fi facuta. Putem doar astepta in profunda rugaciune. Daca intregul intra in copil, copilul devine viu, altfel nu.

8. Prima respiratie este facuta de intreg. Iar daca prima respiratie este facuta de intreg atunci orice altceva ce depinde de respiratie nu poate fi actiunea ta. Daca te gandesti ca tu respiri atunci ai facut un pas foarte gresit. Si din cauza acestui pas gresit va fi creat egoul. Egoul inseamna ignoranta acumulata.

9. Nu tu ai respirat, intregul a respirat in tine, dar tu ai luat-o ca si cum tu respiri.

De ce respiram gresit?

Daca nu respiri deplin, nu traiesti deplin. Respiratia este esenta vietii, iar noi nu ii dam respectul cuvenit. Ceva va ramane mereu, incomplet in tot ceea ce faci. In modul cum comunici, in dragoste, in munca, in tot ceea ce faci. Respiratia inseamna viata, dar oamenii o ignora, nu ii dau atentie.

Daca timp de mai multi ani ai respirat gresit, superficial, atunci, muscultaura ta devine fixa. Este ca si cand cineva nu s-a mai miscat de ani de zile: picioarele i s-au inmuiat, muschii s-au atrofiat, iar sangele nu mai circula cum ar trebui prin membre. Brusc, acea persoana decide sa faca o plimbare in natura, caci e frumos afara si va avea nevoie de mult efort pentru a readuce la viata picioarele sale amortite.

La fel se intampla si cu respiratia. Procesul respiratiei necesita utilizarea unor muschi si daca ai respirat gresit – si majoritatea oamenilor fac acest lucru - atunci, musculatura aceasta devine fixa.
Respiram gresit pentru ca intreaga societate este bazata pe principii gresite, notiuni si atitudini.

De exemplu, un copilas plange si mama sa ii spune sa nu mai planga. Ce va face copilul? - pentru ca plansul tasneste, iar mama ii spune sa nu faca acest lucru, el va incepe sa isi tina respiratia pentru ca acesta va fi singurul mod de a o opri. Daca iti tii respiratia, totul se opreste – plansul, lacrimile, totul. Si apoi, acesta devine un mecanism – nu fi furios, nu plange, nu face asta, nu face cealalta. Copilul invata ca respiratia superficiala il ajuta sa ramana in control. Daca el respira complet si total asa cum s-a nascut orice copil sa o faca, atunci el devine „neascultator”. Asa ca se crispeaza. Dar orice schimbare care se va intampla, se va intampla cu ajutorul respiratiei. O respiratie este corecta si totul se aranjeaza. Traim deci, intr-o lume care nu mai stie sa respire, care nu mai stie sa mai traiasca.
Cum sa respiri corect:

Articolul are la baza informatii de pe site-ul oshojo.ro: http://oshojoy.ro/osho-despre-cercul-respiratiei-i/ si Osho.com

www.garbo.ro

Înălţarea în iubire este un proces spiritual. Căderea în iubire este un proces biologic

Să te îndrăgosteşti este atât de uşor. Este ca şi cum ai cădea într-o groapă; să ieşi din ea este mult mai greu. Va trebui însă să ieşiţi, căci atunci când iubirea dispare, groapa devine un iad. Din vechea poveste de iubire nu mai rămân decât certurile, cicălealea şi tot felul de răutăţi venite din ambele părţi. Nimeni nu doreşte să îşi rănească partenerul sau partenera, dar din cauză că se simte el însuşi rănit, îl (o) răneşte la rândul lui, proiectându-şi nefericirea asupra sa. Cel mai bun moment de a mă întreba ce aveţi de făcut nu este acesta, ci cel în care începeţi să vă îndrăgostiţi, când nu aţi căzut în groapă. Să te înalţi pe aripile iubirii este cât se poate de uşor, iar ieşirea dintr-o asemenea relaţie devine infinit mai uşoară, căci te ajută forţa gravitaţiei. Să cazi este uşor; de aceea aveţi grijă ca acesta să fie pasul doi; pasul unu trebuie să fie urcuşul. Aţi făcut deja pasul cel simplu; acum urmează cel dificil. Sunteţi nevoit să suportaţi toate aceste lacrimi şi toate aceste conflicte, dar nimic nu va mai putea readuce înapoi iubirea.
Trebuie să înţelegeţi un lucru simplu: iubirea aceea de care vorbeşti nu poate fi controlată. Ai căzut în ea. Nu te-ai putut împotrivi la vremea respectivă acestui proces. Pur şi simplu s-a întâmplat. Dar iubirea este ca o briză uşoară – vine şi pleacă. Acesta nu este un lucru rău, căci dacă ar rămâne pe loc, ar deveni stagnantă.

Ar trebui să faceţi amândoi un efort pentru a înţelege că deşi iubirea a dispărut, nu aveţi nici un motiv să vă urâţi reciproc, căci nici unul dintre voi nu este vinovat de distrugerea iubirii. Nici unul dintre voi doi nu a creat iubirea. Ea a venit şi a plecat, la fel ca o briză, iar dumneavoastră v-aţi bucurat de aceste momente. Fiţi recunoscători şi ajutaţi-vă reciproc să ieşiţi din groapă. Atunci când te afli în groapă, nu ai altă cale. Bărbatul ar trebui să-şi dovedească buna creştere, oferindu-şi umerii pentru a ajuta femeia să iasă prima din groapă. La sfârşit, se va descurca el cumva, căci este mai puternic.

[...] Nu cădea niciodată în dragoste (fall în love); ridică-te în iubire. Iar ridicarea pe aripile iubirii înseamnă să înveţi, să te transformi, să te maturizezi. În ultimă instanţă, ea vă ajută să creşteţi, iar două persoane adulte nu se ceartă niciodată. Ele încearcă să se înţeleagă una pe cealaltă, să îşi rezolve problemele.

Cine încearcă să se înalţe în iubire nu mai cade, căci înălţarea presupune un efort personal, iar iubirea născută din acest efort poate fi controlată. Căderea în iubire nu presupune nici un efort. Când cazi în iubire, ceva se rupe. De aceea, cu cât această iubire dispare mai repede, cu atât mai bine. În caz contrar, rişti să fii prins în o mie şi una de capcane. Din cauza lor este atât de dificil să te desparţi mai târziu de fostul partener de cuplu.
Când cazi în iubire, nu îţi mai pui întrebări. Atunci când te îndrăgosteşti nu par să existe probleme, dar când încerci să te desparţi, toate experimentele prin care ai trecut în timpul lunilor şi anilor în care aţi stat împreună – şi care la vremea respective au reprezentat un mare dar din partea naturii – devin nişte obstacole.
Voi vă faceţi tot felul de promisiuni… Nu se pune problema că aţi minţit sau că aţi încearcat în mod conştient să vă înşelaţi. În momentele de iubire aceste promisiuni par să vină direct din inima voastră, dar când aceste momente dispar… şi este obligatoriu să dispară, căci povestea voastră de iubire a fost o cădere, şi nimeni nu poate rămâne în această stare o veşnicie, cineva trebuie să se ridice din nou. În momentul în care despărţirea se apropie, toate aceste promisiuni devin nişte obstacole.

Înălţarea în iubire este un proces spiritual. Căderea în iubire este un proces biologic. Biologia este oarbă. De aceea se spune că iubirea este oarbă. Iubirea de care vorbesc eu nu este însă oarbă şi poate fi cu uşurinţă practicată de oricine. Nu trebuie decât un mic efort…
Iubirea trebuie să se nască din tăcere, din luciditate… Ea nu înlănţuie niciodată. Cum ar putea crea iubirea nişte cătuşe pentru persoana iubită? Dimpotrivă, ea conferă libertate din ce în ce mai mare. Cu cât iubirea devine mai puternică, cu atât mai mare devine această stare de libertate; cu cât mai mult accepţi persoana partenerului aşa cum este, nu mai încerci să schimbi această persoană.

Una din cele mai dramatice probleme ale lumii în care trăim se datorează faptului că îndrăgostiţii încearcă să schimbe persoana pe care o iubesc. Ei nu înţeleg că dacă aceasta se va schimba, iubirea lor va dispărea, căci ei s-au îndrăgostit de ea aşa cum arată acum, nu într-o altă ipostază.
Înălţarea în iubire îţi permite să înţelegi că fiecare are dreptul la propriul său teritoriu, pe care tu nu ai dreptul să-l încalci. Dacă iubirea echivalează cu libertatea, necesitatea despărţirii dispare. Ideea separaţiei apare numai atunci când vezi că te transformi într-un sclav, căci nimănui nu-i place sclavia.

[...] Uitaţi tot ce v-aţi promis reciproc. Acele lucruri au fost adevărate la vremea când au fost rostite, dar timpul le-a schimbat. Dumneavostra înşivă v-aţi schimbat. Vă aflaţi amândoi la o intersecţie, gata să o apucaţi în direcţii diferite. Poate că nu vă veţi mai întâlni niciodată. De aceea, despărţiţi-vă într-o manieră cât mai nobilă. Dacă veţi înţelege că despărţirea este absolut necesară, indiferent de maniera în care se va produce, atunci de ce să nu o faceţi cu graţie? Aţi putea trăi în amintirea celuilalt, la fel cum şi el ar putea trăi în amintirea voastră. Într-un fel, momentele trăite împreună vor continua să se îmbogăţească de-a pururi. Dar pentru asta, va trebui să vă despărţiţi frumos.
Acest lucru nici măcar nu este dificil, dacă aţi înţeles ce este iubirea – care este un fenomen într-adevăr dificil. V-aţi îndrăgostit fără să vă gândiţi, dar aţi înţeles foarte rapid că iubirea a dispărut. Acceptaţi acest adevăr şi nu vă învinovăţiţi reciproc, căci nimeni nu este responsabil. Ajutaţi-vă unul pe celălalt şi despărţiţi-vă prieteni.

Atunci când se despart, foştii iubiţi devin de multe ori duşmani. Ciudat mod de a-ţi arăta recunoştinţa. Cei doi ar trebui să rămână prieteni. Când iubirea se transformă în prietenie, sentimentele de vinovăţie dispar, la fel ca şi senzaţia că ai fost înşelat, exploatat. În realitate, nu se pune problema de exploatare. Pur şi simplu, aţi fost orbit de energia biologică.
Eu vorbesc de alt tip de iubire. Aceasta nu se încheia într-o relaţie de prietenie, ci începe printr-o asemenea relaţie. Ea începe în tăcere, în luciditate. Această iubire este propria voastră creaţie, deci nu este oarbă. O asemenea iubire poate dura de-a pururi, devenind din ce în ce mai profundă.Sensibilitatea ei este imensă. Cel care practică acest tip de iubire simte nevoia partenerului înainte ca acesta să înceapă să vorbească. [...] aceşti oameni nu mai trebuiau să îşi vorbească.  Totul se desfăşura prin sincronicitate. Dacă persoanei iubite îi era sete, la fel trebuie să-ţi fie şi ţie. Transferul de idei şi senzaţii se produce instantaneu. Cuvintele nu mai sunt necesare. Jocul energiilor este direct; nu mai are nevoie de limbaj.
O asemenea iubire nu aşteaptă nimic de la celălalt. Ea îi este recunoscătoare că acesta acceptă ce are ea de oferit. Nu se simte ameninţată, pur şi simplu pentru că nu există nici o ameninţare la adresa ei.

Dar mai întâi de toate va trebui să ieşiţi din groapă. Ajutaţi-vă unul pe celălalt. Biologia nu vă va ajuta prea mult în această direcţie. Încercaţi mai degrabă să fiţi umani. Înţelegeţi că iubirea care v-a unit cândva nu mai există. Ochii vi s-au deschis în sfârşit.
Atât timp cât vă veţi ajuta reciproc, nu vor fi probleme. Din păcate, în asemenea cazuri fiecare doreşte să iasă el primul din groapă, fără să-i pese ce va face celălalt. Mai rău, fiecare îl trage pe celălalt în jos, încercând să profite de el. Explicaţia este simplă: teama. Vechea iubire a dispărut, dar noul nu a apărut încă. Nimic nou nu se poate petrece într-o groapă. Mai întâi de toate trebuie să ieşi afară din ea. De aceea, există această teamă de necunoscut. Trecutul a fost atât de frumos încât ai dori să-l repeţi. Încerci chiar să forţezi acest lucru; celălalt încearcă şi el. Dar aceste lucruri nu pot fi controlate.

O iubire forţată nu are nimic de-a face cu iubirea. O iubire forţată nu poate fi numită iubire. Şi amândoi ştiţi foarte bine ce este iubirea, căci aţi avut parte de ea, fie şi numai pentru câteva momente. De aceea, nu vă veţi putea amăgi reciproc. Ajutaţi-vă unul pe celălalt să ieşiţi din groapă şi despărţiţi-vă frumos. Iar data viitoare încercaţi să nu mai cădeţi, ci să vă ridicaţi. Nu va mai lăsaţi dominaţi de factorul biologic. Ascultaţi de vocea conştiinţei!

Osho

http://drumuricatretine.wordpress.com/

Osho-Despre relatii

Nici o relație nu se poate dezvolta cu adevărat dacă o ții continuu pe loc. Dacă te tot aperi și te tot păzești, numai masca ta întreține relația, nu tu, centrul tău rămâne singur. Când se întâmplă acest lucru, în relația respectivă există patru persoane, nu două. Două persoane false continuă să se întâlnească, iar cele două persoane reale rămân lumi separate.

Există un risc – dacă ești autentic, nimeni nu știe dacă această relație va fi capabilă să înțeleagă adevărul, autenticitatea, dacă această relație va fi destul de puternică pentru a rezista la furtună. Există un risc, și de aceea oamenii rămân foarte precauți. Spun lucrurile care trebuie spuse, fac lucrurile care trebuie făcute; iubirea ajunge să semene mai mult sau mai puțin cu o datorie. Dar atunci realitatea rămâne flămândă, esența nu e hrănită. Așa că esența devine din ce în ce mai tristă. Minciunile personalității apasă ca o povară foarte grea esența, sufletul. Riscul este real, și nu există nicio garanție în privința asta, însă eu îți spun că merită să-ți asumi riscul.

Cel mult, relația se poate rupe – cel mult. Dar e mai bine să fiți despărțiți și adevărați, decât împreună și falși, pentru că atunci relația nu o să fie niciodată satisfăcătoare. Din ea nu va rezulta nicicând beatitudine. O să rămâneți flămânzi și însetați, și vă veți târî relația mai departe, așteptând să se întâmple o minune.

Pentru ca minunea să se întâmple trebuie să faci ceva, și asta e să începi să fii autentic, cu riscul că s-ar putea ca relația să nu fie destul de puternică pentru a suporta adevărul – dar în acest caz nici nu merită să întreții această relație. Pentru ca relația să merite, trebuie să treacă acest test cu bine.

Riscă totul pentru adevăr, altfel vei rămâne nemulțumit. Vei face multe lucruri, dar nimic nu ți se va întâmpla cu adevărat. Vei umbla mult, dar nu vei ajunge nicăieri. Tot efortul va fi aproape absurd. Este ca și cum ți-ar fi foame și ai avea fantezii culinare – frumoase, delicioase. Dar fanteziile sunt fantezii, nu sunt reale. Nu poți să te saturi cu mâncare ireală. Poți să te amăgești câteva clipe, poți să trăiești într-o lume de vis, dar visul nu o să-ți dea nimic. Îți va lua multe lucruri, și nu îți va da nimic în schimb.

Timpul pe care îl petreci folosind o personalitate falsă este pur și simplu irosit; nu se va întoarce niciodată la tine. Aceleași momente ar fi putut să fie reale, autentice. Chiar și un singur moment de autenticitate e mai bun decât o întreagă viață de trai neautentic.

Prin dragoste, viaţa ajunge pe culmea ei cea mai înaltă

Dragostea nu răneşte pe nimeni. Şi dacă simţi că ai fost rănit de dragoste, atunci altceva din tine, ceea ce a fost rănit nu este aspectul iubirii, ci un altul. Dacă nu vei înţelege acest lucru, vei continua să te învârţi în acelaşi cerc. Ceea ce numeşti dragoste poate să ascundă multe lucruri lipsite de dragoste pe care le ţii ascunse în tine – mintea omenească a fost foarte isteaţă, foarte inventivă, când a fost vorba să îi înşele pe alţii şi să se înşele pe ea însăşi. Mintea atribuie etichete frumoase unor lucruri urâte, încearcă să-şi acopere rănile cu flori. Acesta este unul dintre primele lucruri cărora trebuie să te adresezi, dacă vrei să înţelegi ce este dragostea.

”Dragostea”, la modul în care este folosit în mod obişnuit acest cuvânt de către oameni, nu este dragoste, ci plăcere. Iar plăcerea este destinată să creeze durere, pentru că a dori pe cineva ca pe un obiect înseamnă să ofensezi persoana respectivă. Este o insultă, este violent. Când te apropii de cineva mânat de dorinţa trupească, câtă vreme vei putea să pretinzi că este vorba de dragoste?
Ceva superficial va părea dragoste, dar zgârâie puţin şi imediat, ascunsă sub poleială, vei găsi plăcerea trupească pură. Plăcerea trupească este animalică. A privi un om cu plăcere trupească înseamnă să-l insulţi, să-l umileşti, înseamnă să o reduci pe acea persoană la statutul de lucru, de bun de consum. Nimănui nu-i place să fie folosit. Nimeni nu este o marfă, nimeni nu este un mijloc de atingere a unui scop. Aceasta este deosebirea dintre plăcerea trupească şi dragoste. Plăcerea trupească uzează de celălalt pentru îndeplinirea propriilor dorinţe.

Dragostea este exact opusul: respectarea celuilalt ca scop în sine, în ceea ce te priveşte pe tine însuţi. Când iubeşti pe cineva ca scop pentru tine însuţi, nu există senzaţia de durere; experienţa aceasta te îmbogăţeşte. Dragostea îmbogăţeşte pe oricine.
În al doilea rând, dragostea nu poate să fie adevărată decât dacă în spatele ei nu se ascunde un ego; altfel, dragostea devine doar o călătorie a ego-ului. Este un mijloc foarte subtil de a domina. Şi trebuie să fii foarte conştient, deoarece dorinţa de a domina este foarte profund înrădăcinată. Nu apare niciodată pe faţă; întotdeauna vine camuflată în spatele unor veşminte frumoase, ornamentate.

Părinţii nu spun niciodată că fiii şi fiicele lor sunt proprietatea lor, nu spun niciodată că vor să-şi domine copiii, însă exact asta fac. Spun că vor să fie de ajutor, spun că doresc să fie inteligenţi, sănătoşi, exuberanţi, dar – şi acest ”dar” este un dar imens – totul trebuie să fie potrivit ideilor lor. Până şi fericirea copiilor trebuie să fie decisă de ideile părinţilor; copiii trebuie să fie fericiţi potrivit aşteptărilor părinţilor. Copiii trebuie să fie inteligenţi, dar în acelaşi timp obedienţi. Asta înseamnă să ceri imposibilul! O persoană inteligentă nu poate să fie obedientă; persoana obedientă trebuie să scape de o parte din inteligenţa ei. Inteligenţa nu poată să spună “da” decât în cazul în care se află într-un profund acord cu sine însuşi. Nu poate să spună “da” numai pentru că eşti mai mare, mai puternic, pentru că deţii o autoritate mai mare – că tată, mamă, preot, politician. Nu poate să spună “da” doar datorită autorităţii pe care o reprezinţi. Inteligenţa este rebelă şi nici un părinte nu vrea să aibă copii rebeli. Rebeliunea va veni în ciuda dorinţei lor ascunse de a domina.

În formă ei cea mai pură, dragostea înseamnă împărtăşirea bucuriei. Nu cere nimic în schimb, nu aşteaptă nimic; şi atunci cum poţi să suferi ? Când nu te aştepţi la nimic, nu există posibilitatea de a suferi. În schimb, orice vine este binevenit şi, dacă nu vine nimic, este bine şi aşa. Bucuria ta a fost aceea de a da, nu de a primi. Mai mult, poţi să iubeşti la mii de kilometri distanţă; nici măcar nu este nevoie să fii prezent fizic.

Plăcerea carnală este fizică. Ego-ul este psihologic; dragostea este spirituală. Alfabetul dragostei este acela pe care va trebui să-l înveţi. Va trebui să începi cu începutul, de la zero; altfel vei avea de suferit de fiecare dată. Şi reaminteste-ţi, cu excepţia ta, nimeni altcineva nu este răspunzător. Numai tu poţi să te ajuţi.
Cum ar putea altcineva să te ajute? Nimeni altcineva nu-ţi poate distruge ego-ul. Dacă te cramponezi de el, nimeni nu-l poate distruge; dacă ai investit în el, nimeni nu-l poate distruge. Nu poate nimeni să te conducă ţinându-te de mână.

Asta ai vrea: ai vrea să joci jocul de-a dependenţa. Şi, aminteşte-ţi, persoana care joacă jocul de-a dependenţa se va răzbuna. Curând, va dori ca şi celălalt să fie dependent de ea, sub o formă sau alta. Dacă soţia este dependentă de soţ din punct de vedere al banilor, va încerca la rândul ei să îl facă dependent de ea pentru alte lucruri. Este un aranjament reciproc. Ambii ajung schilozi, ambii devin paralizaţi; nu pot să existe unul fără celălalt. Persoana dependentă te va face şi pe tine dependent.

Frica nu este niciodată dragoste, iar dragostea nu este niciodată frică. Dragostea nu are nimic de pierdut. De ce s-ar teme dragostea? Dragostea numai dă. Nu este o chestiune de tranzacţie comercială, prin urmare nu se pune problema de câştig sau de pierdere. Dragostei îi place să dea, la fel cum unei flori îi place să-şi emane parfumul. De ce s-ar teme? De ce te-ai teme tu? Aminteşte-ţi: frica şi dragostea nu există niciodată laolaltă; nu pot. Coexistenţa nu este posibilă. Frica este opusul dragostei.

În mod obişnuit, oamenii cred că ura este opusul dragostei. Este greşit, absolut greşit. Frica este opusul dragostei. Ura înseamnă dragostea pusă cu capul în jos; este pe dos, dar nu este opusul dragostei. Cel care urăşte arată că, pe undeva, încă iubeşte. Dragostea s-a acrit, dar există încă. Frica este exact opusul. Frica înseamnă că acum, întreaga energie a dragostei a dispărut.

Dragostea este extrovertita, se întinde fără frică spre celălalt, încrezătoare că va fi primită – şi este întotdeauna primită. Frica înseamnă să te strângi în tine însuţi, să te închizi, să închizi toate uşile, toate ferestrele, astfel încât nicio rază de soare, nicio pală de vânt, nicio picătură de ploaie să nu poată ajunge la tine – ţi-e foarte frică. Intri în mormânt de viu.
Frica este un mormânt, dragostea este un templu. Prin dragoste, viaţa ajunge pe culmea ei cea mai înaltă. De ce ţi-ar fi frică?

Poate să-ţi fie frică de ego-ul tău, poate să-ţi fie frică de plăcerile tale trupeşti, poate să-ţi fie frică de lăcomia ta, poate să-ţi fie frică de posesivitatea ta; poate să-ţi fie frică de gelozie – însă nu se pune în niciun caz problema să-ţi fie frică de dragoste. Dragostea este divină.Dragostea este asemenea luminii. Când există lumină, nu poate exista întuneric. Când există dragoste, nu poate exista frica.
Dragostea poate să facă din viaţa ta o mare sărbătoare – însă numai dragostea, nu şi plăcerea trupească, nu şi ego-ul, nu şi posesivitatea, nu şi gelozia, nu şi dependenţa.

Osho

http://drumuricatretine.wordpress.com/

Horoscopul ZEN al lui Osho: Zodiacul invataturilor profunde pentru fiecare zodie

Osho este unul dintre cei mai cunoscuti lideri spirituali contemporani. Invataturile sale ar trebui sa ne calauzeasca in fiecare zi, de aceea am realizat un horoscop zen, care sa va inspire intelepciune si viziune largita asupra vietii...

Berbec

Simtim nenorocirea fiindca suntem prea mult angrenati in noi insine. Ce inseamna cand spun ca suntem prea mult in noi insine? Si ce se intampla cand suntem prea mult in noi? Fie esti in existenta ta, fie esti in sinea ta – nu pot merge impreuna. Sa fii in tine insuti inseamna sa fii de-oparte, sa fii separat. Sa fii in tine insuti inseamna sa devii o insula. Sa fii in tine insuti inseamna sa trasezi o linie in jurul tau. Sa fii in tine inseamna sa fii inghetat – inseamna ca nu mai curgi.

Daca tu curgi, egoul nu poate sa mai existe. Astfel au devenit oamenii asemenea cuburilor de ghiata. Ei nu mai au pic de caldura, de dragoste – dragostea inseamna caldura, iar lor le este frica de iubire. Daca ii cuprinde caldura vor incepe sa se topeasca iar barierele vor dispare. In iubire, barierele dispar; in fericire de asemenea, barierele dispar, fiindca fericirea nu este raceala. (Osho Zen: The Path of Paradox, Volumul 1 Capitolul 5)

Taur

Asculta-ti inima, misca-te in ritmul inimii, oricare ar fi tremurul sau: O conditie a simplitatii complete este nu mai putin decat totul… Sa fii simplu este anevoios fiindca aceasta te costa tot ceea ce ai. Trebuie sa pierzi totul ca sa fii simplu. De aceea oamenii au ales sa fie complecsi si au uitat cum sa mai fie simpli. Dar doar o inima simpla pulseaza alaturi de Dumnezeu, mana in mana, in armonie adanca. Ca sa ajungi la acel punct trebuie sa iti urmezi propria inima, propriul puls, bataia inimii tale. (Osho Dang Dang Doko Dang Capitolul 3)

Gemeni

Intr-o sala de cinema, privesti ecranul de proiectii, nu privesti niciodata in spatele proiectorului. Filmul nu este insa pe ecran, este doar o proiectie de umbre si lumini. Filmul exista doar in spate, dar tu niciodata nu privesti acolo. Mintea ta este in spatele a tot ceea ce se intampla si mintea este proiectorul.

Tu te uiti mereu la celalat, fiindca celalalt este ecranul. Cand esti indragostit, acea persoana pare frumoasa, nu exista comparatie. Cand urasti, aceeasi persoana pare cea mai urata si tu nu iti dai seama niciodata cum de, o aceeasi persoana poate fi in acelasi timp si cea mai frumoasa si cea mai urata… Si singura cale de a atinge adevarul este sa inveti cum sa te vezi, cum sa renunti la ajutorul mintii. Mintea este problema, fiindca mintea creeaza numai visuri… Prin entuziasmul tau, visurile incep sa para realitate. Ceea ce vezi nu este decat proiectia ta. Si sunt atatea lumi, cate minti, fiindca fiecare minte traieste in propria lume. (Osho Hsin Hsin Ming: The Book of Nothing Capitolul 7)

Rac

Viata se repeta la nesfarsit – daca nu devii constient se va repeta ca o roata. De aceea Budistii o numesc roata vietii si a mortii, roata timpului. Se misca ca o roata: nasterea este urmata de moarte, moartea este urmata de nastere; iubirea este urmata de ura, ura este urmata de iubire, succesul este urmat de ratare, ratarea este urmata de succes.

Trebuie doar sa vezi! Daca ai putea doar sa observi, pentru cateva zile, vei vedea patternul care se desfasoara. Intr-o zi, o dimineata buna, te simti atat de bine si fericit si alta zi te simti atat de mohorit. Si apoi din nou, in urmatoarea zi esti plin de viata, atat de fericit si recunoscator Divinitatii… Si asa merge la nesfarsit, dar tu nu observi aceasta reptitie. Odata ce vezi acest pattern, poti iesi din el.(Osho Take it Easy, Volumul 1 Capitolul 7)

Leu

In momentul cand devii zgarcit, te inchizi in fata fenomenului elementar al vietii: expansiune, daruire. In momentul cand incepi sa te agati de lucruri ai ratat tinta – ai ratat. Fiindca lucrurile nu sunt o tinta, tu, cea mai adanca parte din tine esti tinta – nu o casa frumoasa, dar un sine frumos; nu multi bani, dar un sine bogat; nu multe lucruri, ci o fiinta deschisa, deschisa la un milion de lucruri! (Osho Ancient Music in the Pines Capitolul 2)

Fecioara

Noi suntem lumea. Atunci cand mii si mii de oameni din intreaga lume danseaza si sarbatoresc, danseaza, canta, ecstatic, imbatati de divin, nu exista nicio posibilitate pentru un suicid global. Cu o asemenea festivitate si cu asemenea fericire, cu atata sanatate fizica si echilibru mintal, cu atata naturalete si spontaneitate, cum poate sa fie razboi?...

Viata ti-a fost daruita ca sa creezi, ca sa te bucuri si sa celebrezi. Atunci cand plangi si suspini, atunci cand te simti mizerabil, esti singur. Dar cand celebrezi, intreaga existenta participa alaturi de tine. Doar celebrand atingem eternul. Doar celebrand invingem ciclul nasterii si al mortii. (Osho I Celebrate Myself Capitolul 4)

Balanta

Uneori se intampla sa devii UNUL, in rare momente. Priveste marea, salbaticia sa zguduitoare – si brusc uiti ca esti separat, uiti de schizofrenia ta; esti relaxat. Sau daca asculti o muzica frumoasa, esti relaxat, te aduni. In astfel de situatii devii unul, pacea, fericirea, bine-cuvantarea te inconjoara, rasar in tine. Te simti implinit. NU este nevoie sa astepti aceste momente – acestea pot deveni viata fireasca.

Aceste momente extraordinare pot deveni momente obisnuite. Poti trai o viata extraordinara intr-o viata obisnuita: taind lemn, aducand apa din izvor, poti sa fii in incredibila pace cu tine insuti. Curatand podeaua, gatind, poti fi in perfecta pace cu tine. (Osho Dang Dang Doko Dang Capitolul 3)

Scorpion

In aceasta existenta nu este nimeni superior sau inferior. Firul de iarba si steaua mareata sunt absolut egale… Dar omul vrea sa fie mai presus de toate, el vrea sa cucereasca natura, si de aceea trebuie sa se lupte continuu. Complexitatea deriva din aceasta lupta.

Omul inocent este acela care renunta la lupta; el nu mai este interesat de a fi superior, acela care nu mai este interesat in a performa si demonstra faptul ca este cineva special; el nu mai este interesat sa fie mai presus; el a devenit precum floarea de trandafir sau ca roua de pe floarea de lotus; acest om a devenit parte a infinitatii; acest om a devenit unul cu oceanul si este doar un val si nu are nici o idee despre „eu”. Disparitia eului inseamna inocenta. (Osho The White Lotus Capitolul 6)

Sagetator

Iti porti rana. Alaturi de ego-ul tau, toata fiinta ta este o rana. Si o porti imprejur. Nimni nu este intersat in a te rani, nimeni nu vrea sa raneasca pe nimeni; toata lumea este angrenata in a-si apara propria lume. Fii constient de rana ta. NU o ajuta sa creasca, lasa-o sa se vindece. Si se va vindeca doar atunci cand vei pasi catre originile sale. Cu cat implici mai putin gandirea, cu atat mai mult rana se va vindeca; fara minte nu exista rana. Fii o fiinta totala si accepta lucrurile.

Fa un experiment pentru 24 de ore, incearca – acceptarea totala, orice s-ar intampla. Daca cineva te insulta accepta, nu reactiona si vezi ce se intampla. Brusc vei simti o energie care va trece prin tine, pe care nu ai mai simtit-o niciodata. (Osho The Empty Boat Capitolul 10)

Capricorn

Ascultarea este unul dintre secretele intrarii in Templul lui Dumnezeu. Ascultarea inseamna pasivitate. Ascultarea inseamna sa te pierzi complet pe tine – doar atunci poti asculta.

Cand asculti cu atentie pe cineva, te uiti pe tine. Daca nu te poti uita pe tine, nu asculti niciodata. Daca esti prea mult constient de tine insuti, doar pretinzi ca asculti – in fapt nu asculti. Poate ca inclini din cap, poate uneori spui da si nu, dar nu asculti.

Atunci cand asculti, devii pasiv, receptiv: devii feminin. Nu il putem atinge pe Dumnezeu ca invadatori agresivi, invadatori, cuceritori. Il poti ajunge pe Dumnezeu doar cand esti receptiv in mod feminin.
Ascultarea este arta pasivitatii. (Osho A Sudden Clash of Thunder Capitolul 5)

Varsator

Mintea nu poate fi niciodata inteligenta – doar negandind esti inteligent. Doar fara minte poti fi original si radical. Doar fara minte esti revolutionar – revolutia inseamna actiune.

Mintea de acum iti da un fel de inconstienta. Este marginta de amintirile trecutului, de proiectiile viitorului si astfel traiesti minimal. Nu traiesti prin maximul tau. Flacara ta ramane diminuata.

Odata ce ai inceput sa renunti la ganduri, praful pe care l-ai colectat in trecut, atunci flacara apare – curata, clara, vie, tanara. Toata viata ta se transforma intr-o flacara, o flacara fara fum. Aceasta inseamna constiinta.
(Osho A Sudden Clash of Thunder Capitolul 1)

Pesti

Viata ta ar trebui sa ajunga la ceilalti. Pacea ta interioara, binecuvantarea ta, extazul tau nu ar trebui sa ramana in tine doar sub forma unei seminte.

Ar trebui sa se deschida precum o floare si sa isi imprastie mireasma inspre toti – nu doar catre prieteni, ci si catre straini. Aceasta este adevarata compasiune, aceasta este adevarata dragoste: sa imparti stralucirea ta, sa imparti dansul tau. (Osho Christianity, the Deadliest Poison and Zen… Capitolul 5)

Horoscopul are la baza setul Osho Zen Tarot.

www.garbo.ro